Izvoare de filosofie: De la Da Vinci la gaming.Cercetări filosofice și științifice în lumea artei
7 June 2019
Azi la Radio România Cultural: Idei in nocturnă- Pagini de Istorie – „Carol al II-lea. Un rege român sub povara epocii sale”
11 June 2019

Ronald Reagan, un preşedinte care nu merită uitat, de Dan Manolache

              “Cum ar putea un preşedinte să nu fie actor?” se întreba Ronald Reagan. În ceea ce-l priveşte credem că istoria îl va reţine mai degrabă ca preşedinte, al patruzecilea preşedinte american, decât ca actor deşi, în viaţă ordinea a fost alta.

         S-a născut în 1911 într-o familie săracă din Illinois. După absolvirea colegiului fost crainic sportiv la câteva posturi de radio şi apoi a devenit actor. A avut roluri în filme importante jucând alături de mari vedete precum Bette Davis, Humphrey Bogart sau Errol Flynn, a devenit chiar preşedintele sindicatului actorilor. A lucrat apoi în televiziune dar s-a simţit irezistibil atras de politică. După un scurt popas la democraţi a devenit, în 1964, membru al Partidului Republican.

          Timp de 16 ani a urcat în ierarhia partidului, a fost şi guvernator al Californiei, ajungând în 1980 candidatul republican la funcţia de Preşedinte al SUA.  Vocaţia de om politic, charisma, dar mai ales rezultatele l-au menţinut în postul de preşedinte două mandate. L-a câştigat pe primul invingându- l pe Jimmy Carter, preşedinte în funcţie, cu un avans de 8.400.000 de voturi, iar pe al doilea după o victorie zdrobitoare în faţa lui Walter Mondale pe care l-a depăşit cu aproape 19.000.000 de voturi.

       Deşi presărat cu victorii drumul nu a fost deloc uşor. La începutul anilor ’80 economia americană era afectată de criza petrolului dar şi de pierdea competitivităţii în faţa Germaniei Federale şi a Japoniei. Pe plan extern în acei ani se petrecea revoluţia islamică din Iran, provocând şi teribila criză a ostatecilor, dar şi ofensiva politică şi militară a URSS care ocupase Afganistanul şi ameninta securitatea Orientului Mijlociu şi a Golfului Persic.

       Răspunsul Administraţiei Reagan a fost rapid şi curajos.

        Primele decizii de politică interna au fost cele de reducere a impozitelor cu 25% şi de scădere semnificativă a cheltuielilor federale. Pe termen scurt au provocat şomaj, sărăcie, creşterea dobânzilor dar, foarte repede, economia a dar semne de revigorare. Ea a înregistrat chiar cea mai îndelungată perioadă de creştere continua (1982- 1989) din perioada postbelică.

     Pe plan extern lupta se purta cu “imperiul răului” cum a numit Reagan Uniunea Sovietică. Ronal Reagan era structural anticommunist. Iată doar două dintre etichetările sale memorabile:

           “Cum poţi recunoaşte un comunist? Este cineva care i-a citit pe Marx şi Lenin. Cum poţi recunoaşte un anticomunist? Este cineva care i-a înţeles pe Marx şi Lenin.” Sau,

        “Cineva mi-a explicat diferenţa dintre democraţie şi democraţie populară: este aceeaşi diferenţă ca între o cămaşă şi o cămaşă de forţă.”

        În faţa pericolului a ales accelerarea cursei înarmărilor, ne amintim de “războiul stelelor”, dar şi calea negocierilor. S-a întâlnit în patru rânduri cu Mihail Gorbaciov pe care l- a sfătuit să permită în ţara sa mai multă democraţie şi libertate a cuvântului. I-a cerut de asemenea să dărâme zidul Berlinului.

     Politica sa a avut succes. S-a semnat un tratat de reducere a armamentului nuclear iar “ cortina de fier” a căzut la doar 10 luni după sfârşitul celui de al doilea mandat.

        Din 1994 viaţa i- a fost afectată de cumplita maladie Altzheimer. A avut însă puterea să se adreseze americanilor spunându-le: “acum încep călătoria care mă va duce la apusul vieții mele…..Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze mereu.”

        A plecat sprea altă lume cu 15 ani în urmă, la 5 iunie 2004… Cred că mai ales noi cei pe care “imperiul răului” ne-a ţinut sub ocupaţie o jumătate de secol nu ar trebui să-l uităm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *