Revista Literară Radio: „Pescăruşul de la geam“ de Veronica D. Niculescu, un jurnal extim
27 Martie 2022, 14:34
"Jurnal extim, documentar despre natură sau un lung reportaj" – probabil că „Pescăruşul de la geam“ este un pic din toate acestea, spunea intr-un interviu scriitoarea Veronica D. Niculescu, despre cea mai recentă cartea a sa, apărută la Polirom.
Scrisă integral în pandemie, este dedicată unui pescăruş care vine adesea şi se odihneşte pe pervazul său, cu care vorbește și pe care, după șase ani de observație, a ajuns să-l cunoască – Grégoire.
An de an își face cuibul și își crește puii pe terasa aceleiași clădiri, la adăpost de oameni, dar nu și de privirea celei care astăzi îi spune povestea. Povestea sa, în care acuitatea observației e completată de finețea notațiilor, are poate mai ales darul de a transmite emoția, uimirea trăite în fața spectacolului mereu nou al naturii.
Anamaria Spătaru a stat de vorbă, pentru Revista Literară Radio, cu Veronica D. Niculescu.
29 martie 2022
Un reportaj pentru Orașul Vorbește de Anamaria Spătaru