SoNoRo la Cluj
11 November 2016
Povestea unei supraviețuitoare din Colectiv, expoziții, ateliere și conferințe la prima ediție de toamnă a Photo Romania Festival
12 November 2016

RETROSPECTIVA SOLEIL DE L’EST LA BUCUREȘTI, O NOUĂ EXPOZIȚIE DE ARTĂ PLASTICĂ LA ARCUB

Peste 30 de pictori români participanți la rezidențe artistice în Franța expun la București, în cea mai amplă retrospectivă a prestigioasei asociații culturale Soleil de l’Est

În perioada 16 — 28 noiembrie, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, împreună cu Asociația Soleil de l’Est din Franța prezintă publicului bucureștean expoziția Retrospectiva Soleil de l’Est la București. Expoziția reunește lucrările a peste treizeci de pictori români care au fost de-a lungul timpului invitații rezidențelor artistice conduse de asociația Soleil de l’Est în Franța, având astfel ocazia să expună în fața publicului francez și promovând totodată arta și cultura românească și est-europeană în spațiul Uniunii Europene.

Expun pictorii Levente ALBERT, Jan ALBU, Dalia BIALCOVSKI, Ilie BOCA, Dan CIOCA, Marian CONDRUZ, Bogdana CONTRAS, Gelu COSTEA, Daniel CRĂCIUN, Horea CUCERZAN, Gabriela CULIC, Cornel DRAGAN-TÂRGOVIȘTE, Daniela GRAPA, Dan HATMANU, Ana-Ruxandra ILFOVEANU, Mirela IORDACHE, Nicolae IORGA, Lucian LICIU, Dumitru MACOVEI, Vasile MUREȘAN-MURIVALE, Costin NEAMȚU, Lisandru NEAMȚU, Maria OTETELEȘANU, Ștefan PELMUȘ, Vasile POP-NEGREȘTEANU, Marilena PREDA-SÂNC, Valentin TĂNASE, Vasile TOLAN, Angela TOMASELLI, Corneliu VASILESCU, Teodor VESCU, Daniela ZBÂRCEA.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 16 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Sala Coloanelor ARCUB. În deschidere va avea loc un concert cameral susținut de Sanda și Aurelian-Octav POPA. Evenimentul va fi prezentat de criticul și istoricul de artă Adrian Silvan IONESCU — directorul Institutului de Istoria artei ‘G. Oprescu’ din cadrul Academiei Române. Vor fi de față reprezentanții asociației Soleil de l’Est, doamna și domnul Mariana și Michel GAVAZA.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 — 28 noiembrie, fiind deschisă publicului de luni până duminică, între orele 14:00 — 22 :00. Intrarea este liberă.

Despre Asociația Soleil de l’Est: Dupa evenimentele petrecute în România în decembrie 1989, în Franța și în alte ‘vechi țări capitaliste’, cu excepția unor elite, cetățeanul de rând nu cunoștea mai nimic despre țările nou eliberate de sub cătușele dictaturilor, iar în privința culturii, se credea că eram cu toții integrați în marea Unuine Sovietică.

Pentru a răspunde acestor necesități, un grup de entuziaști din Franta, români și francezi, atasați principiului de liberă circulatie a valorilor culturale, prieteni ai familiei Mariana și Michel Gavaza, au hotarât crearea unei structuri neguvernamentale, care a fost intitulată ‘Soleil de l’Est’ — trimițând astfel la razele de cultură ce vin din estul continentului european și care se propagă peste Occident și, în continuare, peste toată lumea. Un obiectiv cât se poate de realist, căci țările din Europa de Est au dat umanității mari creatori de artă, — Brâncuși și Enescu din România, Dvorak, Gontcharova, Malevitch, Chagall,

Vasarely, Kandinsky, din alte țări din Est și mulți alții.

Asociația culturală internațională ‘Soleil de l’Est’ a fost creată în anul 1994, având ca obiectiv principal promovarea picturii contemporane din țările din Europa de Est, cu precădere din România, în Franța și ulterior și în alte țări UE. După 22 ani de activitate în crescendo, activitățile actuale ale asociației sunt focalizate pe următoarele direcții:

— Organizare de expoziții de pictură, în orașe culturale din Franța, precum Paris, Tours, Collioure, Orléans, Briare, și în capitale UE, Bruxelles, Haga, Viena, Bratislava. În România asociația a organizat expoziții de pictură la București, ICR, muzeul Sutu, galeria Apollo, ARCUB, și la Brașov, Iași, Timișoara și Mangalia. În total Soleil de l’Est a organizat, împreună cu parteneri, peste 110 expoziții, în cei 22 ani de activitate.

— Editare de cărți și cataloage de artă. În total la zi au fost realizate 12 titluri, cataloage anuale și de expoziții, și prestigioasele Présences de la peinture contemporaine roumaine en France avec Soleil de l’Est, în 2 volume, și Soleil de l’est vingt ans d’activité. Toate aceste cărți de artă au fost lansate, la timpul lor, la București, Paris, Haga, Bruxelles și Viena, în prezența unor înalți oficiali din țările respective, cât și a ambasadorilor Franței și României.

— Conducerea, începând din anul 2001, a unei rezidențe de artiști, în Franța și România, în favoarea pictorilor din România, Rusia, Bulgaria, Polonia, Serbia, Moldova, Kirghizstan, cât si a artiștilor nativi din aceste țări, stabiliți în Franta, Belgia, Germania, Suedia, USA. În prezent în grupul de pictori Soleil de l’Est fac parte peste 100 artisti, din țările menționate.

Detalii pe arcub.ro | Urmăriți-ne pe Facebook și Twitter! Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internațional de Teatru de Stradă — B-FIT in the Street!, al celui mai mare Festival Internațional de Jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al Festivalului de Muzică Clasică, Bucharest Music Film Festival, al Festivalului de Muzică Alternativă Sound & Vision și al Festivalului Internațional al Luminii Spotlight.

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio România Internațional, orasulm.eu, inoras.ro, Ziarul Metropolis, iqool.ro, metropotam.ro, anyplace.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *