PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR în regia lui Radu Afrim- un demers artistic autentic şi copleşitor pe scena TNB- de Michaela Platon
11 February 2019
Oh, Ramona by Cristina Jacob- comedie romantică românească excelent jucată și regizată!- de Michaela Platon
15 February 2019

Relativitatea frumuseții


Pe umerii giganților  se intitulează o carte care a apărut la Editura Rao în urmă cu un an, în 2018. Între coperți, noi iubitorii scrierilor lui Umberto Eco – descoperim câteva texte ale intelectualului italian cu care acesta a participat la Festivalul La Milanesiana, din 2001 și până în 2015. Umberto Eco a plecat dintre noi, în 2016. Așadar, iată o modalitate elegantă, prin publicarea acestei lucrări, de a-i omagia viața și creația, esteticianului, filosofului, profesorului Umberto Eco.

Din textele publicate sub titlul unuia dintre ele (care chiar așa se și numește, Pe urmele giganților) asupra câtorva am zăbovit mai mult. M-au captat categoric, Frumusețea și apoi, Urâtul pentru că ele mă trimiteau la deja publicatele cărți ale lui Umberto Eco: Istoria frumuseții și Istoria urâtului.

Prin urmare, scrierile pe care vi le voi semnala aici –se ocupă exact cu aceste probleme fundamentale ale vieții noastre: Frumusețea și Urâtul. Prima prelegere a lui Umberto Eco, Frumusețea plimbă cititorul prin preocupările esteticianului, încă de la începuturile intrării sale pe acest tărâm atrăgător al unei împletituri în care se regăsesc deopotrivă imaginea ca și textul. Cincizeci de ani de reflexie asupra conceptului de frumusețe nu ne lasă deloc indiferenți. Relativitatea conceptului este însă una incomodă; frumusețea depinde de spațiu și de timp, în mod indubitabil. O afirmă chiar autorul nostru. Suprapunerea frumuseții peste frumusețea artistică, cu scopul de a clarifica conceptul, în loc să-l lumineze, îl întunecă și mai tare. Discuțiile legate de proporții, de numărul de aur și eventual de apetența unor vremuri pentru anumite culori, nu ajung să descâlcească problema frumuseții. Dacă luminozitatea are un eventual înțeles legat de culoare și de strălucirea ei, cum ar trebui să interpretăm desăvârșirea adusăîn discuție? Conceptele acestea nu au vreo urmă de palpabil. Totul se desfășoară pe nisipuri mișcătoare. O regulă după care să depistăm frumosul, nu există.

Prelegerea care are în dezbatere Urâtul și îl interpretează -se citește în interdependență cu textul care are în analiză, frumosul. Delimităm urâtul de frumos; ceea ce nu este frumos –riscă foarte tare să fie urât. Relativitatea urâtului apare și ea foarte limpede. Umberto Eco se apleacă însă, și asupra sentimentelor care sunt în strânsă legătură cu frumusețea și urâtul. După autor, frumusețea este detașare, deci neimplicare, în vreme ce urâtul presupune angajare, deci pasiune. Sublimul este cel care depășește pe scală frumusețea și ne cutremură. Urâtul, el-însuși este respingător. Poate doar gradul de urâțenie să difere. În spațiul sinonimiei, urâtul se bucură de o gamă variată de expresii. Umberto Eco le notează pe toate. Iată câteva dintre ele: înfricoșător, dezagreabil, terifiant, abject și deja menționatul, respingător. Vorbind despre urât, esteticianul găsește cu cale să atingă și problema atât de controversată a kitschului. Căutarea de efecte imediate – ar fi după autorul nostru, o posiblitate de a descoperi kitschul și de a-l marca.

Așadar, acestea au fost cele două prelegeri ale lui Umberto Eco, din 2005, respectiv 2006 din cartea Pe umerii giganților pe care le-am găsit potrivite pentru a zăbovi în lumea artei, și de astădată, în rubrica noastră.

Roxana Păsculescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *