Selecție din antologia 11 autori Humanitas – cu Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu și Radu Paraschivescu. De la 15:30
22 May 2020
Azi la Radio România Cultural: Cu…minte de weekend
23 May 2020

REConCHILLiant:Daniela Rei Vișan în dialog cu Stelian Tănase la Radio România Cultural

Sâmbătă 23 mai 2020 de la ora 14,30 vom difuza cea de a doua parte a interviului realizat cu Stelian Tănase. Volumul ” Sunt un copil al Războiului Rece” apărut în această primăvară la Editura Corint a fost punctul de plecare al dialogului nostru. După cum sublinia și autorul                      ” Această carte nu este o istorie a Războiului Rece. Și nici un volum de memorii.”

Construcția  volumului  îmbină mai multe tehnici scriitoricești. Miza  reală a acestei lucrări ar putea fi descrisă ca un joc de oglinzi, în continuă mișcare și schimbare, în funcție de amintirile fiecărui cititor , dar și de raportarea  la evenimentele care se rostogolesc peste noi. O parte din instrumentarul folosit de Stelian Tănase pentru  descrierea  acelei  perioade ar putea fi utilizat și astăzi. Imaginea creionată s-ar putea să-i surprindă pe mulți. Mentalitățile societații contemporane  sunt studiate pretutindeni în lume printr-un recurs la istorie.  Modul în care se  reflectă  anumite evenimente în mentalul colectiv  reprezintă cheia înțelegerii  multor tipare comportamentale . Ceea ce credem că s-a încheiat definitiv  își mai aruncă umbra asupra zilei de azi. Cu trecerea timpului buclele istoriei se reapropie; conflicte grele ale vremurilor actuale  pot fi înțelese mai bine cercetând și interpretând corect aceste oglindiri ale ”marilor” evenimente în viața de zi cu zi a oamenilor.

Volumul ” Sunt un copil al Războiului Rece ” reușește să surprindă o perioadă istorică dificilă în care tensiunile dintre comunism și  occident au mutilat destinele  multor oameni.     

Conflictul ideologic între URSS și Vest și-a pus amprenta asupra celor mai mici detalii ale vieții zilnice, dar mai ales asupra corpusului social; de la obiectele umile ale traiului  obișnuit până la desfășurările armate sau competiția tehnologică, totul era interpretat în această cheie. Ca și astăzi. Jucătorii s-au mai schimbat pe alocuri.

” La începutul anilor 60, într-un discurs, J.F. Kennedy ceruse ca până la finele deceniului SUA să trimită un om pe Lună. Era o mare provocare… Puțini au crezut că este și posibil. Discursul avea drept scop diminuarea șocului produs de avansul sovietic. Trebuia  înlăturată panica americanilor în privința superiorității atomice și balistice a URSS. Lumea urmărea cu sufletul la gură cursa pentru supremație. Cine se va impune? Orice lansare-de la Cap Canaveral sau Baikonur – a unui satelit în spațiu se bucura de o enormă publicitate.  În acest context fierbinte îmi amintesc șocul produs de trimiterea primului om în Cosmos- sovieticul Iuri Gagarin, la 12 aprilie 1961. SUA păreau KO. Kennedy avea de ce să țină acel discurs. Lumea nu credea că SUA mai pot ajunge din urmă URSS și bolșevicii câștigaseră partida. Era clar că rușii vor ajunge primii pe lună. La Bariera  Vergului toți copiii știau asta. Așa ni se spunea la școală, auzeam la radio, vedeam la televizor, așa scria în ziare.

În toamnă la prima ședință UTC din septembrie s-a discutat chestiunea. Era la ordinea zilei pentru că defetismul pătrunsese adânc în rândurile noastre, ne-a spus un delegat de la o organizație de sector, parașutat printre  noi la ședință. Insul ne-a lămurit repede că superioritatea URSS rămăsese intactă. Era numai o iluzie scornită de propaganda occidental  că SUA au devansat URSS. Ne prevenea să nu cădem victime capcanelor puse de Radio Europa Liberă și Vocea Americii. NU le mai ascultați, sunt niște mizerii.  A mai zis: SUA se zbat într-o criză economică fără precedent.Până la sfârșitul secolului, SUA se vor prăbuși. Deja se înregistrează proteste uriașe în marile orașe. Bătălia pentru drepturile civile e în toi. Negrii sunt discriminați. Șomajul face ravagii. Poliția intervine cu violență pretutindeni între Atlantic și Pacific. Nu mai zic de războiul din Vietnam.Etc. Așa zicea.

Spre mirarea noastră, SUA au reușit să recupereze decalajul care le separau de URSS. La 20 iulie 1969, Neil Armstrong a coborât pe Lună. Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire. Eram contrariați, discuțiile pe acest subiect țineau non-stop. Luna trebuia să fie un teritoriu liber de exploatare, aici primii coloniști vor construi o societate fără clase. Ideologia în care fuseserăm educați primea o lovitură devastatoare. Cine să-și imagineze că URSS va suferi o înfrângere de asemenea proporții? Să ne îndoim de întâietatea comunismului și de viitorul lui? (…)

După câțiva ani, eram student, am aflat că acel șef utecist convins de binefacerile comunismului o zbughise în Occident și nu se oprise până la New York. A fost primul dintre cunoscuții mei care a defectat. S-a spus că s-a dus să dea câteva lovitruri imperialismului și se întoarce. Dacă nu moare eroic sub un drapel roșu.”

Sunt descrise în volum și momente ceva mai controversate din istoria României, dar nu numai. Amintirile prind în țesătura lor o întreagă epocă. Asfel așezate încep să reverbereze, să scoată la iveală nuanțe neglijate :

”  am schimbat impresii despre moartea lui Dej. Într-o seară târziu, pe întuneric, ciulind urechile ca nu cumva să apară pedagoaga. În seara următoare a fost la fel.(…) Am vorbit până când lumina a albit lucarnele. Da, Dej murise. Ce se va întâmpla cu noi, cu părinții? Ce va fi?

Kremlinul căuta un înlocuitor pentru Dej ca să scape de un vasal indisciplinat. Intrigile înlocuirii lui Hrușciov cu Brejnev( octombrie 1964) îi ținuseră pe sovietici ocupați. În ianuarie , Dej participase la Varșovia la o întrunire cu șefii statelor comuniste din Europa. S-a spus că fusese iradiat, iar cancerul lui galopant își avea aici cauza. Altă versiune susține că iradierea lui Dej a început mai devreme. O piatră misterioasă primită cadou, care se afla pe biroul lui Dej , era o bucată de uraniu. Era expus câteva ore pe zi iradierii. Mai mulți colaboratori ai lui Dej au murit de cancer în perioada următoare.Coincidență? O altă versiune susținea că boala fatală s-a declanșat mai devreme cu un an, dar cei rămași fideli Moscovei din anturajul lui nu au luat măsurile necesare pentru a-l îngriji.Mai mult, au fost chemați doctori sovietici.I-au administrat un tratament nepotrivit care i-au grăbit moartea. Orașul se umpluse de zvonuri, toate imaginate de frică. Ajungeau până la marginea orașului, la Gara de Est.Timpul făcea un salt în gol.”

Atunci- ca și acum, fiecare încerca să se salveze, să-și creeze un adăpost  în care apăsarea comunismului să pară mai ușor de îndurat. Bestialitățile petrecute în închisori, cu mai puțin de un deceniu înainte  cutremurau  zilele și nopțile a mii de familii. Mulți dintre ei nu îndrăzneau să povestească prin ce au trecut  nici măcar celor apropiați. Durerea și spaima au însoțit ani și ani gândul și sufletul multor români. Supraviețuirea prin cultură , lectură, muzică, film a devenit pentru mulți singura modalitate de a se apăra:

” Am multe amintiri despre Cinematecă și filmele văzute atunci.( Fellini, Truffaut, Godard, Kurosawa, Tarkovsky, Wayda). Îmi amintesc mai ales atmosfera. Holul îngust , lumea care aștepta răbdătoare. Alcătuiam o sectă, ne cunoșteam și recunoșteam din priviri, ne salutam fără să ne cunoaștem identitatea. Făceam parte din gașca drogaților de film. Filmul era un refugiu., ținea loc de psihiatru și biserică.Eram ca niște halucinați- ne scufundam frecvent  într-o meta-realitate.Îmi amintesc bine sala căzând în întuneric.Filmele erau alb-negru. Îmi amintesc și vocea care traducea în cască.Cinemateca  și filmele care rulau acolo erau o fereastră. După un timp se aprindeau luminile și ieșeam în stradă. Nimeream peste lumea posomorâtă a acelor ani extrem de cenușii. Visarea se terminase. Mă târam spre un autobuz care mă ducea la marginea orașului, unde locuiam. Încercam în acea lungă traversare să mențin cât mai mult timp emoția din sala de cinema.”

După cum am mai menționat deja, volumul lui Stelian Tănase este o provocare; amintiri și pagini de istorie, povești de viață, dar mai ales o nerostită întrebare pentru noi, cei de azi : din ce este țesută viața noastră ? Ce gânduri, ce cuvinte, ce imagini, ce evenimente, ne împletesc destinele fără să ne dăm seama?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *