Uniunea Europeană intensifică cooperarea în domeniul cercetării și inovării pentru combaterea virusului.
10 April 2020
Dimensiunea științifică a artei – Catinca Țilea ep. 6 Arta în sprijinul economiei sustenabile – gunoiul menajer ca materie primă
13 April 2020

REConCHILLiant: Daniela Rei Vișan în dialog cu Horea Paștina și Mircea Oliv

” Nu cu sângele te mai țip, Lumina mea

  nu cu gura

  Nu cu vorbe, cu tăcerea lumilor te rostesc

  Cu ochii tăcerii te văd încă.

  Fulgerul tăcerii

  îl ridic spre tine

  ca un țipăt

  și-i spun: naște și luminează

   Și ce luminezi luminează odată pentru

   totdeauna

   și ce vezi

   fă să nu se mai termine niciodată.”

                                                                           Ochii tăcerii – Cezar Baltag

Sâmbătă 11 aprilie 2020 de la ora 14,30 vă propunem la  Radio România Cultural o reîntâlnire cu Horea Paștina și Mircea Oliv. Vom discuta despre expoziția BUNAVESTIRE  deschisă în această perioadă online împreună cu Elite Art Gallery din București. După cum mărturisea criticul de artă Mircea Oliv, cele 50 de lucrări ale expoziției  vorbesc” despre duhul din lăuntrul său, dezvăluie raiul din el și raiul din noi.”

” Lumina nestinsă, lumina neapusă, liniștitoare se fixează în centrul lucrărilor lui” , devenind ” o prezență însoțitoare”, care îl ajută  pe privitor ”să simtă sunetele cerești”, muzica sferelor. Lucrările lui ” surprind slava lumii nevăzute și lumina inimii.”

Expoziția BUNAVESTIRE  este construită în jurul ideii de OCTOGON, prezent atât în arhitectura bisericilor dar mai ales în icoanele Mântuitorului, de la steaua Betleemului care a marcat locul nașterii Sale, până la Schimbarea la Față și Învierea. Este practic refăcut în mod simbolic parcursul pământesc al Domnului Iisus. Cifra 8 este cunoscută în scrierile Sfinților Părinți  mai ales prin referirile acestora  la Eschaton, la lumina necreată din veșnicie.

Drumul pământesc spre splendoarea raiului se face însă în veșmânt smerit, în tăcere și ascultare a poruncilor divine. Un astfel de parcurs ne propune și Horea Paștina în ultima sa expoziție. Grădinile înfățișate până acum își distilă parfumul și devin geometrie. Crinii câmpului și ai Buneivestiri sunt istmul clepsidrei prin care pământul devine cer; carnea și sângele nostru se micșorează prin asceză , rugăciune și ascultare.

Expoziția este închinată Maicii Domnului , purității , ascultării și milostivirii  Sale. Un drum greu de urmat în lumea contemporană zgomotoasă, stridentă, violentă, lacomă; o lume a exceselor de toate tipurile, o lume în care liniștirea minții și a inimii sunt tot mai greu de dobândit și de păstrat în suflet.

Horea Paștina nota: ” Caut liniștea în cât mai puțin, în această viața a mea, trecătoare, dar și răbdătoare. O picătură. Îngreunată de patimi cuprinse de ispite și de înșelăciunile vieții. Liniștea în ieslea cu o mână de fân, cu viața și lumina ei, pe care întunericul nu a cuprins-o. Liniștea în mormântul gol. Naștere și înviere. Lucrez pământul. Din pământ suntem zidiți și în același pământ vom merge. Aștept răspuns bun pentru un loc cu viață fără sfârșit.(…) Cu privirea în pământ, cu privirea la suflet. Lucrând. Pământul cel bun. Învață.”

Munca grădinarului, a pictorului, a noastră a tuturor poate deveni rugăciune , după cum mărturisește artistul: ” Privirea interioară la cer.Liniștitoare. Chilia. Stai în chilia ta și te roagă. Stai în grădina ta și lucrează. Lucrul cel nemuritor.”

Discursul plastic se transformă în teologie, iar geometria pe care Horea Paștina o redă în pânzele sale ne reamintește nouă tuturor de temeiul după care s-a zidit pământul.

Cei care doresc să urmeze cu gândul această propunere dificilă, o pot face accesând siteul:

https://www.youtube.com/watch?v=RL9M-b40kYU&41s https://www.facebook.com/EliteArtGallery//posts/2646170545508327

Pentru a înțelege mai bine propunerea lui Horea Paștina vom reda și discursul pregătit de criticul de artă Mircea Oliv pt această expoziție:

    ”Oamenii din toate timpurile vorbesc despre Dumnezeu, despre Rai, despre Lumină. Omul  trăiește în nădejdea Raiului. Fiind la Răsărit , Raiul primește lumina direct de la soare, de la soarele spiritual ca simbol al divinității; o lumină nestinsă, neapusă. Raiul nu este o grădină  oarecare, e o grădină prototipală, consacrată. Raiul este un loc al plutirii, este un topos al  Fericirii. Horea Paștina încearcă să ne atragă atenția prin expoziția de asăzi – “BUNAVESTIRE”  a Mariei – că în tăcere și vastitate, în bucuria, tandrețea și speranța pe care le aduce noua Evă, se  poate ivi ceva ce este altfel  decît tot ce se poate spune prin lucruri și prin celelalte alcătuiri ale pământului și ale naturii. Acest ceva îl reduce la tăcere pe cel care trăiește experiența, și își dă negreșit și deîndată seama că are de-a face cu “un ceva” aparte. Ți se atrage atenția că este ceva  solemn, ceva tainic,  ceva ce ascunde o altă realitate, o realitate pe care o numim  sacră. Pentru Pictor, in liniște și din ordinea firescului se apropie , în lumina mișcătoare, “sacrul”. Vă propun să luăm acest cuvînt în serios și să uităm că  anumite cuvinte de care avem din când în când nevoie s-au tocit  prin nefirească întrebuințare. Așadar prin sacru am în vedere ceva căruia, în omul deplin,îi răspunde sentimentul că trebuie să i se închine – să i se plece într-un fel  în care nu ar putea-o  face  în fața unui lucru  pămîntesc, pe cât ar face-o  în fața unei lumi care este mai mult de atât.

    Este în ceea ce pictează Horea Pastina ceva tainic luminos și totuși determinat , străin și totuși  familiar. Este ceva ce devine limpede în lumina zorilor de zi, în vastitatea înaltă și adâncă a  cerului și totuși ceva ce  este altfel decît corpurile spatiale ale lumii din jur, care apar prin ființa lumii și totuși vin din altă parte decît din “lume”. Orizonturile pe care pictorul le aduce în fața ochilor privitorului par a se deschide și a deveni nespus de transparente. Comandamentele lumii lăuntrice îi spun privitorului că ceea ce privește trebuie văzut ca ceva solemn, abisal, veșnic, sacru . Aceasta ar fi, la rîndul său, o prezență suprafirească, ca o lumină nemaivăzută, ca o conștiință spontană a unei prezențe tainice, ca o adiere, ca o deschidere, ca un a-fi-aici. Privitorul se simte părtaș prin propria-i spontaneitate , nu se știe cum , la un ceva ce devine pentru el  “numinosul” însuși. Nu este lesne de spus care îi este suportul : culorile și formele , sunetele, mirosurile, sau, poate, alte nelămurite simțiri ale spiritului, ale inimii, ale sufletului . Acum, în   tablou, ele sînt vădite. Lumina aceasta se referă – o știm sigur –  la adâncul lucrurilor avute în  vedere, la acea capacitate a adâncurilor și înălțimilor , care este vie și originară , luminoasă și  pură. Înțelesurile acestea ale picturii, ale tabloului , trebuie să fie păzite, îngrijite pentru a nu se  destrăma .

     Pictura din această expoziție a lui Horea Pastina nu își propune să îndestuleze doar vederea , să  o limiteze la un anumit aspect , ci să o elibereze prin confruntarea sa cu nevăzutul; granițele posibilului sînt mai largi decît par . Pictorul cheamă ochiul la un nou și proaspăt mod  de a vedea ,  deschizîndu-l către o nemărginită înălțime și adîncime . Și pentru că tot ceea ce  spunem și privi  trebuie să fie și “ascultate” și auzite,  pictorul este cel dintîi care o face . A face gol în tine ca să te  umpli de o inefabilă prezență, de muzica formelor și de misterul tainic al  culorilor lumii este o  operațiune esențialmente meditativă. Pictorul este și o mare ureche , o mare ureche deschisă lumii.  Un suflet care “ascultă” și „privește” . Natura și lumea i se înfățișează ca o plenitudine inepuizabilă care are mereu ceva mai mult să  dezvăluie într-o nesfîrșită preschimbare din slavă în slavă . Acum pictorul , asemeni unui iscusit  iconar , caută mai mult “prezența” decît reprezentarea . El reușește să îi redea privitorului realul  ca pe o “prezență poetică”. Simțim pe deplin cum lumina fizică luminează universul fizic , în  timp ce lumina interioară luminează universal poetic , Albul  – lumina  prezenței spirituale –  înconjoară lumea și tainele ei . Taina lăuntrică a luminii, îngăduie extinderea și restrângerea  realului la diferite grade de vizibilitate. În tablou se ivește și îmbrățițează lumea, ca enigmă a absenței și a prezenței , mandorla , octogonul.

Crinul Buneivestiri se înfățișează ca simbol al tainei spiritului omenesc după cum îl numește Novalis. Vastul orizont al dealurilor țesute de o blândă cosmogonie, devin altare pe care poate fi închipuită o mântuitoare euharistie. E o  deșteptare a sufletului , un urcuș spiritual , o mișcare înspre interior și o adâncire în formă , un urcuș gnostic spre o realitate simbolică , nematerială , e , prin urmare , o „deșertare de sine în acea formă” ( Filip . 2, 7) . Pictorul preferă claritatea geometrică  în locul obscurității , simplitatea în locul complexității și armoniile simple în locul disonanței . În felul lui, pictorul  împlinește și el opera creației , colaborează la marile echilibre cerești, mută tainele și se lasă co-naturalizat la puterile secrete care se joacă în univers . Pentru el frumusețea ademenitoare – de o  sensibilitate palpabilă , fecundă și feminină – dezvăluie tensiunea unor transparente „geometrii eterice”, a unor anatomii ale naturii care vorbesc indirect despre frumusețea  divinului .”Mandorla”  sugerează prin geometria eterică inculcată în ea , creșterea spirituală ca mijloc de înțelegere și de trăire a transcendentului . ”Mandorla”, care apare cu precădere în această expoziție , devine “locul  teologic” care desemnează și luminează locul privilegiat al  gloriei nemuritoare.

Prin forma  geometrică ea apare ca un romb cu unghiurile laterale rotunjite. Ca și rombul, ea semnifică  unirea cerului și a pămîntului , a lumilor inferioare cu cele superioare și , mai ales , depășirea   dualismelor. Pictorul eliberează  subiectivitatea lui creatoare și  face  să prevaleze suveran sensul poetic  în tablou așa încât să restituie paradisul în figură dând frîu liber omenescului să conspire cu inocența creatoare către cer.

Expoziția lui Horea Pastina ni-l  înfățișează pe pictor ca pe un om atent, ca pe o  persoană deschisă epifaniilor . El înțelege și consacră o gestică a simplității, adoptă un „limbaj al originarului” cu ajutorul căruia surprinde o temporalitate liturgică care indică momentele survenirii unei Prezențe absente. Banalitatea  familiară si simplă,  natura elementară te lasă ușor să resimți ceva straniu, ceva supra-realist .

E limpede că pictorul resemnifică și transfigurează senin elementele lumii reale indicând modul său propriu de a se situa în lume . Aici trebuie căutat un mod de a privi , un mod care te provoacă să descoperi ceea ce realul însuși camuflază cum ar spune Mircea Eliade. Ideea camuflării în profan a devenit între timp bine=cunoscută , si reprezintă deja, cred , un bun propriu acestui timp .

Densitatea luminii scoate în evidență transparențele și fragilitatea lumii existente , cu întreg cortegiul ei de evidențe empirice. Expoziția aceasta arată, așa cum o arătau toate expozițiile pictorului din ultimul deceniu, forța uriașă și decisivă a luminii. O candoare elevată cuprinsă de un aer transparent și de lumina atemporală despre care tocmai am vorbit  sunt supuse acelei voințe care ne aruncă într-un ireal care conține în el o mare doză de viitor.  Pictura lui Horea Pastina scoate în evidență sensul metafizic al frumuseții.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *