Ascultă Radio România Cultural Live

PROPAGANDA – ARMĂ REDUTABILĂ SAU PIERDERE DE TIMP? de Georgeta Filitti

12 Aprilie 2018, 06:00

Românii nu se lasă totdeauna convinși de însemnătatea propagandei; au fost însă vremuri când aceasta a funcționat eficient. Astfel, după revoluția de la 1848, exilații au dus, vreme de un deceniu, în Europa, o campanie extraordinară de informare a cercurilor politice despre realitatea din Principate. Până mai ieri când a fost vândut altora, din lipsa de interes a autorităților române, hotelul Des Principautés Unies de pe rue Vaugirard, peste drum de Parlamentul francez, stătea mărturie a prezenței militante a celor care aveau să făurească mica unire de la 1859.

În timpul primului război mondial, din nou în urma altora, România și-a trimis la Paris 30 de universitari și 40 de parlamentari pentru a-și face cunoscută corect situația de beligerant. Această activitate s-a amplificat din luna aprilie 1918, când acuze veneau de pretutindeni pentru încheierea odiosului tratat de la București cu Puterile Centrale. În Franța propaganda a fost înlesnită și de tradiția de cooperare existentă între cele două țări. Apoi acolo a apărut continuarea ediției de la București a foii inspirate de Take Ionescu, La Roumanie. Mai apoi s-a înființat Consiliul Național Român, cu o conducere colectivă din toate provinciile românești, de mare eficiență pentru apărarea cauzei naționale, în primul rând față de omologii din țări cu revendicări teritoriale față de România, Ungaria și Bulgaria.

În Anglia localnicii s-au mobilizat mai repede decât serviciul nostru diplomatic. Lord Cecil, episcopii de Oxford și Cambridge, directorul de la British Museum au întemeiat Societatea anglo română care milita pentru ”nefericita și brava aliată din Orient”.

La congresul naționalităților, ținut la Roma în aprilie 1918, a participat o delegație a românilor aflați la Paris. Profesorul Simion Mândrescu a contribuit în mod semnificativ la formarea legiunii românești compusă din soldați români înrolați în armata austro-ungară și acum prizonieri în lagărele de la Cavarzere, Cittaducale și Avezzano. Prima companie de vânători alpini români era constituită. Despre faptele lor s-a vorbit la superlativ: ”Au dat mărețe dovezi de bravură, vie înfățișare a dragostei de patrie”, scria un cotidian italian.

În ceea ce privește America, România era singurul stat sud-est european fără reprezentanță diplomatică acolo. Imaginea țării era deformată și în general răuvoitoare, considerându-se că am intrat târziu în război și aveam doar pretenții. În plus, propaganda austro-ungară era neobosită printre yanchei.

Încet, încet, mai ales după intrarea Statelor Unite în război, lucrurile s-au ameliorat. În primul rând s-au mobilizat emigranții români. Frații Negulescu au scos foaia bilingvă România, preotul Moța a editat Libertatea; au început să fie trimise ajutoare materiale în țară. În sfârșit, s-a format compania de voluntari români în armata americană: bateria 112 de mortiere de tranșee. Tot atunci misiunea condusă de părintele Vasile Lucaciu, trimisă de guvernul român, a făcut o eficientă propagandă pentru cauza Transilvaniei.

Acum, în primăvara anului 1918, România deschide prima reprezentanță diplomatică pe teritoriul american, avându-l titular pe doctorul Constantin Angelescu, din nenorocire lipsită de conținut deoarece membrii ei sunt retrași după tratatul de la București. Dar sarcina a fost preluată de emigranții din Liga Națională Română. Ei se vor ralia Uniunii medio -europene conduse de Thomas Masaryk, expresie a luptei naționalităților din monarhia austro-ungară pentru emancipare națională.

Un exemplu din lumea aliaților noștri arată, odată în plus, ce poate face propaganda bine țintită. Francezii, prin glasul atât de respectat al primului ministru Georges Clemenceau dau publicității o scrisoare a împăratului austriac adresată cumnatului său: Carol al IV-lea îi cerea principelui Six de Bourbon să medieze pacea pe lângă împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, și să-l asigure pe președintele Franței, Poincaré, de sprijinul său pentru refacerea Belgiei independente, la fel a Serbiei și – lucru de căpetenie – Austria socotea legitime pretențiile Franței asupra Alsaciei și Lorenei. După negări desperate din partea autorităților vieneze privind autenticitatea scrisorii (sau invocarea caracterului ei particular) cancelarul Czernin, cel care făcuse atâta rău României impunând clauze draconice în tratatul din luna precedentă de la București, a fost silit să demisioneze.

Cele întâmplate acum o sută de ani merită și azi luarea noastră aminte.

Povestile Unirii 10 Decembrie 2018, 10:51

Românii transilvăneni își cer drepturile, de Georgeta Filitti

Prinsă în vârtejul războiului, monarhia austro-ungară se destramă rapid. Manifestul imperial privind integritatea țărilor...

Românii transilvăneni își cer drepturile, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 03 Decembrie 2018, 10:48

Bucureștiul se trezește, de Georgeta Filitti

Doi ani de zile au îndurat locuitorii capitalei rigorile regimului de ocupație. Și e greu de spus ce a fost mai chinuitor:...

Bucureștiul se trezește, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 22 Noiembrie 2018, 10:33

Mama Regina, de Georgeta Filitti

La câteva luni doar de la declanșarea, în iulie 1916, a Primului Război Mondial, principesa moștenitoare Maria devenea Regina...

Mama Regina, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 15 Noiembrie 2018, 10:31

Pleacă nemții, vin francezii, de Georgeta Filitti

Luna noiembrie începe la București în mod surprinzător: nemții sunt în derută, francezii nu vor să-i înlocuiască așteptând ca...

Pleacă nemții, vin francezii, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 08 Noiembrie 2018, 10:26

Pregătirea unirii, de Georgeta Filitti

Felul cum ardelenii au reacționat în noiembrie 1918, în condiții de război, cu Ungaria bolșevizată și o propagandă maghiară...

Pregătirea unirii, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 01 Noiembrie 2018, 10:20

Armata română scapă Budapesta de comunism, de Georgeta Filitti

O poveste începută în iulie 1918 se încheie acum, în luna noiembrie. E vorba de comunizarea Ungariei sub dictatura...

Armata română scapă Budapesta de comunism, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 22 Octombrie 2018, 09:31

Istoria ne-ar fi fost mai săracă fără Iuliu Maniu, de Georgeta Filitti

În momente de răscruce în Transilvania, apoi în România Mare, a existat, vreme de mai bine de 50 de ani o voce categorică,...

Istoria ne-ar fi fost mai săracă fără Iuliu Maniu, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 15 Octombrie 2018, 09:26

Tezaurul românesc la Moscova, de Georgeta Filitti

Între sechelele primului război mondial, soarta tezaurului românesc rămâne una dintre cele mai dureroase din istoria noastră....

Tezaurul românesc la Moscova, de Georgeta Filitti
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
GPS Cultural
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
17:10 - 19:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:05 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru