PROPAGANDA – ARMĂ REDUTABILĂ SAU PIERDERE DE TIMP? de Georgeta Filitti

Românii nu se lasă totdeauna convinși de însemnătatea propagandei; au fost însă vremuri când aceasta a funcționat eficient. Astfel, după revoluția de la 1848, exilații au dus, vreme de un deceniu, în Europa, o campanie extraordinară de informare a cercurilor politice despre realitatea din Principate. Până mai ieri când a fost vândut altora, din lipsa de interes a autorităților române, hotelul Des Principautés Unies de pe rue Vaugirard, peste drum de Parlamentul francez, stătea mărturie a prezenței militante a celor care aveau să făurească mica unire de la 1859.

În timpul primului război mondial, din nou în urma altora, România și-a trimis la Paris 30 de universitari și 40 de parlamentari pentru a-și face cunoscută corect situația de beligerant. Această activitate s-a amplificat din luna aprilie 1918, când acuze veneau de pretutindeni pentru încheierea odiosului tratat de la București cu Puterile Centrale. În Franța propaganda a fost înlesnită și de tradiția de cooperare existentă între cele două țări. Apoi acolo a apărut continuarea ediției de la București a foii inspirate de Take Ionescu, La Roumanie. Mai apoi s-a înființat Consiliul Național Român, cu o conducere colectivă din toate provinciile românești, de mare eficiență pentru apărarea cauzei naționale, în primul rând față de omologii din țări cu revendicări teritoriale față de România, Ungaria și Bulgaria.

În Anglia localnicii s-au mobilizat mai repede decât serviciul nostru diplomatic. Lord Cecil, episcopii de Oxford și Cambridge, directorul de la British Museum au întemeiat Societatea anglo română care milita pentru ”nefericita și brava aliată din Orient”.

La congresul naționalităților, ținut la Roma în aprilie 1918, a participat o delegație a românilor aflați la Paris. Profesorul Simion Mândrescu a contribuit în mod semnificativ la formarea legiunii românești compusă din soldați români înrolați în armata austro-ungară și acum prizonieri în lagărele de la Cavarzere, Cittaducale și Avezzano. Prima companie de vânători alpini români era constituită. Despre faptele lor s-a vorbit la superlativ: ”Au dat mărețe dovezi de bravură, vie înfățișare a dragostei de patrie”, scria un cotidian italian.

În ceea ce privește America, România era singurul stat sud-est european fără reprezentanță diplomatică acolo. Imaginea țării era deformată și în general răuvoitoare, considerându-se că am intrat târziu în război și aveam doar pretenții. În plus, propaganda austro-ungară era neobosită printre yanchei.

Încet, încet, mai ales după intrarea Statelor Unite în război, lucrurile s-au ameliorat. În primul rând s-au mobilizat emigranții români. Frații Negulescu au scos foaia bilingvă România, preotul Moța a editat Libertatea; au început să fie trimise ajutoare materiale în țară. În sfârșit, s-a format compania de voluntari români în armata americană: bateria 112 de mortiere de tranșee. Tot atunci misiunea condusă de părintele Vasile Lucaciu, trimisă de guvernul român, a făcut o eficientă propagandă pentru cauza Transilvaniei.

Acum, în primăvara anului 1918, România deschide prima reprezentanță diplomatică pe teritoriul american, avându-l titular pe doctorul Constantin Angelescu, din nenorocire lipsită de conținut deoarece membrii ei sunt retrași după tratatul de la București. Dar sarcina a fost preluată de emigranții din Liga Națională Română. Ei se vor ralia Uniunii medio -europene conduse de Thomas Masaryk, expresie a luptei naționalităților din monarhia austro-ungară pentru emancipare națională.

Un exemplu din lumea aliaților noștri arată, odată în plus, ce poate face propaganda bine țintită. Francezii, prin glasul atât de respectat al primului ministru Georges Clemenceau dau publicității o scrisoare a împăratului austriac adresată cumnatului său: Carol al IV-lea îi cerea principelui Six de Bourbon să medieze pacea pe lângă împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, și să-l asigure pe președintele Franței, Poincaré, de sprijinul său pentru refacerea Belgiei independente, la fel a Serbiei și – lucru de căpetenie – Austria socotea legitime pretențiile Franței asupra Alsaciei și Lorenei. După negări desperate din partea autorităților vieneze privind autenticitatea scrisorii (sau invocarea caracterului ei particular) cancelarul Czernin, cel care făcuse atâta rău României impunând clauze draconice în tratatul din luna precedentă de la București, a fost silit să demisioneze.

Cele întâmplate acum o sută de ani merită și azi luarea noastră aminte.