Ascultă Radio România Cultural Live

Primele zile de FEST-FDR sub semnele Identității

15 Mai 2017, 12:00

Duminică a început o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2017. Este a XXII-a ediție a festivalului organizat de Teatrul Național din Timișoara, un eveniment care propune publicului 12 zile de spectacole vibrante, din țară și din străinătate, plasate în interiorul unei teme pe cât de generoase, pe atât de prezente în societatea contemporană: IDENTITATEA.

”Tema FEST-FDR din acest an este „Identitate”. O temă esențială și cred că nu doar pentru festival, ci pentru noi toți. Cine suntem? Cine reușim să fim? Și cum reușim să evoluăm, să mergem mai departe? În aceste zile, spectacolele FEST-FDR vor pune întrebări și vor încerca să ne provoace să răspundem, să ne împlinim destinul și să reușim să avem o viață cât mai bună”, a punctat în deschiderea festivalului Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara.

Organizat de Teatrul Național și susținut de Primăria și Consiliul Local Timișoara, FEST-FDR este unicul festival din România care evidențiază spectacolul de teatru pe text românesc și pune accent  pe identitatea acestuia în fluxul dramaturgiei europene, scoțând în relief, totodată, teatralitatea tuturor artelor spectacolului.

La spectacolele în aer liber accesul este gratuit. Acestea sunt programate în cursul următoarelor zile în Piața Victoriei, respectiv în Parcul Civic. Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Național, www.tntimisoara.com.

„Ne-am propus să vă vorbim, să vă provocăm, să privim împreună multiplele fețe ale identității prin spectacolele de teatru românesc care o tratează - o să vedeți - fie direct, fie cumva disimulat. Se va vorbi despre identitatea personală, despre identitatea națională, despre identitatea artistului în societatea contemporană, despre identitatea noastră, astăzi, când granița dintre real și virtual este extrem de fluidă. Este o provocare pe care am fi vrut-o într-un context mai larg; căci nu putem să vorbim despre identitatea noastră decât privind la celălat. De aceea, credem că secțiunea FEST, cea a spectacolului european, fie el spectacol de stradă, fie spectacol în spații închise, ne va face să privim împreună cu cei de lângă noi acest concept”, a declarat Oana Borș, selecționerul festivalului.

FEST-FDR2017 are, în premieră, o a treia dimensiune, care vorbește despre identitatea instituției gazdă. În acest context, în timpul celor 12 zile vor fi prezentate, în afara festivalului, dar în strânsă legătură cu tema acestuia, spectacole mai vechi sau mai noi ale Teatrului Național din Timișoara, într-o selecție care mărturisește  despre sufletul acestei trupe, despre ce își propune ea și despre felul în care Naționalul construiește Timișoara – prin spectacolele sale -  ca inimă a teatrului românesc și ca oraș al culturii europene.

Ziua de luni continuă festivalul cu Frați de cruce, un spectacol de Liviu Lucaci, o producție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, o poveste despre secrete care schimbă iremediabil destine, Tracks, în coregrafia lui Brahim Bouchelaghem, un fascinant spectacol de dans contemporan prezentat de compania franceză Zahrbat, și primul spectacol outdoor, Arca lui Lenin, prezentat de Teatrul Masca din București, o panoramă a totalitarismului, descrisă în imagini copleșitoare de trupa condusă de Mihai Mălaimare. Tot luni este programat primul spectacol din seria spectacolelor conexe festivalului, Boborul după I. L. Caragiale, în regia lui Sabin Popescu.

Marți, 16 mai, publicul FEST-FDR2017 e invitat de la ora 19,00, în Sala Mare la O mie de motive, după Duncan Macmillan, regia Horia Suru, un one man show Florin Piersic Jr., o producție Point București. O mie de motive este o poveste despre speranță, despre toate acele lucruri frumoase care ne fac să rezistăm, o poveste despre umanitate în cele mai sensibile resorturi ale sale și un regal actoricesc.

De la ora 21,00, spectacolul Cealaltă țară conduce spectatorii în universului scriitoarei originare din Timișoara, laureate cu premiul Nobel pentru literatură – Herta Müller. Spectacolul realizat de Alexandru Istudor la Teatrul Național Craiova propune incursiunea în psihologia emigrării, în motivele evidente sau subtile care determină personajele să-și părăsească țara, dar și în felul în care dezrădăcinarea afectează vieți.

Începând cu ora 22,00, ne reîntâlnim în Piața Victoriei, pentru o nouă reprezentație a Teatrului Masca cu spectacolul Arca lui Lenin. „Am pus în acest spectacol cam tot ce am crezut că este necesar: ticăloșia ascunsă abil sub masca omenească a liderilor absoluți, Lenin și Stalin, ticăloșia scârbavnică a slugilor – comisarii politici care au împânzit întreaga lume comunistă, au gâtuit orice nădejde a oamenilor și, straniu, au determinat tocmai căderea acestui regim sinistru, intelectualii care au pactizat și și-au văzut de propriile interese, lingușind cu vorbele și imaginile la care se pricepeau, făcându-se preș pentru pantofii nesimțitori ai liderilor de tot felul. Am pus și incredibila naivitate a unor muncitori și țărani care au crezut doar în munca lor și în nevoia de rezultate care îi făceau mândri, am pus momente de duioșie, de umor, am strecurat ici și colo lucruri care te fac să te înfiori”, transmite Mihai Mălaimare, creatorul acestui spectacol.

Miercuri, 17 mai, tot de la ora 22,00, Teatr Kto din Polonia prezintă spectacolul  în aer liber The Blind, un spectacol în care mișcarea, expresia, muzica și lumina creează, în lipsa cuvintelor, un univers fascinant, inspirat de celebrul Eseu despre orbire, al scriitorului portughez José Saramago. Spectacolul va avea loc tot în fața Teatrului Național, în Piața Victoriei. În aceeași zi, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Naționalul timișorean prezintă o a doua producție a sa, Aniversarea de Jeroen van den Berg, în regia lui Traian Șoimu.

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național (agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și agenția „Sala 2”, Parcul Civic), în fiecare zi între orele 11-19 sau online, pe www.tntimisoara.com.

Hoţul din pendula, Conu Leonida (1880-2023) şi Hedwig and the Angry Inch la Teatrul Stela Popescu, în aprilie
Teatru și film 28 Martie 2024, 11:10

Hoţul din pendula, Conu Leonida (1880-2023) şi Hedwig and the Angry Inch la Teatrul Stela Popescu, în aprilie

Teatrul Stela Popescu revine în luna aprilie cu trei dintre titlurile sale de succes, panoramând diversitatea...

Hoţul din pendula, Conu Leonida (1880-2023) şi Hedwig and the Angry Inch la Teatrul Stela Popescu, în aprilie
Unul dintre cei mai apreciați actori români de teatru și film, Cristian Iacob este invitatul lui Sebastian Crăciun, duminică, 31 martie
Teatru și film 28 Martie 2024, 07:00

Unul dintre cei mai apreciați actori români de teatru și film, Cristian Iacob este invitatul lui Sebastian Crăciun, duminică, 31 martie

  Cristian Iacob , vine la Cult Top, însoțit de povești uimitoare, amintiri neprețuite, umor rafinat și propuneri...

Unul dintre cei mai apreciați actori români de teatru și film, Cristian Iacob este invitatul lui Sebastian Crăciun, duminică, 31 martie
Primul spectacol de dans imersiv la MINA
Teatru și film 27 Martie 2024, 12:39

Primul spectacol de dans imersiv la MINA

MINA, Museum of Immersive New Art , lansează în premieră pe 12 aprilie, spectacolul de dans imersiv [IN...

Primul spectacol de dans imersiv la MINA
900 de adolescenți sunt așteptați la Zilele Liceenilor (11-13 aprilie) de la OWR17
Teatru și film 27 Martie 2024, 09:42

900 de adolescenți sunt așteptați la Zilele Liceenilor (11-13 aprilie) de la OWR17

Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile omului One World Romania  își extinde componenta...

900 de adolescenți sunt așteptați la Zilele Liceenilor (11-13 aprilie) de la OWR17
Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 – 27 martie
Teatru și film 27 Martie 2024, 07:20

Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 – 27 martie

Anual, o personalitate de talie mondială își împărtășește reflecțiile asupra temei Teatrului și Culturii Păcii.

Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 – 27 martie
Filmul cu și despre Gen Z, VIS. VIAȚĂ,  în avanpremieră la One World Romania
Teatru și film 26 Martie 2024, 16:35

Filmul cu și despre Gen Z, VIS. VIAȚĂ, în avanpremieră la One World Romania

VIS.VIAȚĂ (Imaginary Youth) , lungmetrajul documentar de debut al regizoarei Ruxandra Gubernat , va avea avanpremiera...

Filmul cu și despre Gen Z, VIS. VIAȚĂ, în avanpremieră la One World Romania
Teatrul Masca organizează a șasea întâlnire din seria de dialoguri pe bune:  LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm,  cu Alex Tocilescu
Teatru și film 26 Martie 2024, 16:18

Teatrul Masca organizează a șasea întâlnire din seria de dialoguri pe bune: LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu

Joi, 28 martie, de la ora 19:00 , va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire...

Teatrul Masca organizează a șasea întâlnire din seria de dialoguri pe bune: LA LIBER – discuții despre chestii despre care nu discutăm, cu Alex Tocilescu
Înaltul Patronaj al Președintelui României  pentru Astra Film Festival și Astra Film Junior
Teatru și film 26 Martie 2024, 12:21

Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Astra Film Festival și Astra Film Junior

Festivalul Internațional Astra Film de la Sibiu se va afla, pentru al nouălea an, sub Înaltul Patronaj al Președintelui...

Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Astra Film Festival și Astra Film Junior
Ascultă live

Ascultă live

22:00 - 23:25
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
22:00 - 22:10
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
22:00 - 23:00
Folcloria
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
Party Time by Dj Rux
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru