Hotel Watercage (Belgia) și Grand Nocturnal Aquatic Parade (Franța) două dintre spectacolele internaționale de neratat în acest weekend la B-fit in the street!
20 July 2018
Electric Castle – a doua zi de festival
21 July 2018

Povestiri din studioul artelor – Sambata 21 iulie, ora 21

Realizator Magdalena Tara
Invitat special Artistul fotograf Mihaela Nastase

     “Ori de câte ori ajung pe Muntele Sinai, simt imediat că legătura mea cu locul și cu oamenii lui, vine din alte vremuri. De cu multe vieți în urmă. Este o stare pe care o trăiesc direct și intens. Acolo, privindu-i pe vlahii mei din Sinai trăiesc stranii momente de deja-vu. Acolo, miracolul mă inundă așa cum respir. Așa am înțeles că acolo e casa sufletului meu. Pentru că acasă e acolo unde îți este inima. De aceea, tot timpul mi-e dor să revin”.                                                                                                           

     De 1400 de ani, un mister absolut tulburător plutește peste Peninsula Sinai. Totul a început cu Împăratul bizantin Iustinian, atunci când el a poruncit să fie ridicată la poalele muntelui Sinai, o uriașă mânăstire cetate, cea mai veche din lume cu slujire neîntreruptă: mânăstirea Sfânta Ecaterina. Pe acolo, lui Moise i se arătase Dumnezeu și primise Tablele Legii. Și Iustinian a trimis atunci 100 de soldați valahi, un corp militar de elită, căci pe atunci, cei mai buni soldati ai împăraților bizantini erau valahii, vitejia lor era legendară. Și vlahii au venit cu familiile lor, ca să păzească mănăstirea şi pe călugări, iar împăratul a mai trimis după ei încă 100 de familii vlahi. Veneau toți de departe, din Dobrogea, dar când au dat de urgia deșertului Sinai, n-au dat înapoi. Nu după mult timp au năvălit arabii și Islamul a început să pună presiune pe grupul de soldați creștini. Într-un studiu din biblioteca Universității Oxford, istoricul John Nandris povestește cum a aflat, stând de vorbă cu Șeicul tribului de vlahi sinaiți, că primii urmași ai soldaților lui Iustinian au dus bătălii feroce și au căzut din picioare ca să apere acea oază de creștinism. Apoi, treptat și-au schimbat religia. Au trecut la Islam. Pe la 1750, ultima femeie creștină vlahă din Sinai, a fost îngropată în cimitirul mânăstirii. Dar ceilalți beduini îi numesc și astăzi pe vlahi, Fiii creștinilor. Cu timpul, și limba romanică a vlahilor din Sinai, a început să se dilueze. Încât azi, mai păstrează doar câteva cuvinte românești. Deși imediat după ridicarea mânăstirii Sfânta Ecaterina, aici se vorbea limba bessa; adică limba română, spune surprinzător John Nandris. Pe la 1930, scriitorul și călătorul român Marcu Beza încă putea întâlni vlahi din Sinai îmbrăcați cam ca la noi „cu broboade albe, dar cu cămaşi tot albe, cingătoare de piele şi opinici”. Azi, probabil că numai sângele le-a rămas neschimbat, vlahilor din Sinai. Sângele și neașteptatele lor trăsături europene. Căci vlahii nu s-au căsătorit decât între ei. Au fost timp 1400 de ani, o comunitate închisă. Forma lor îndârjită, de rezistență. Care îi face să spună și azi, că ei au venit demult, tare demult dintr-o țară numită Llah – Valahia. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *