Teoreticianul inovației sociale actuale, Ezio Manzini, vine la București între 9 și 10 mai
8 May 2018
Târgul GAUDEAMUS Oradea 2018 se deschide astăzi!
8 May 2018

Poveşti noi pentru voi la Librăria Cărtureşti-Verona

Teatrul Naţional Radiofonic şi Librăria Cărtureşti – Verona vă invită  vineri, 11 mai, de la ora 17.00, la audiţia-atelier a spectacolului radiofonic  Ziua in care a fugit somnul de Victoria Pătraşcu. În distribuţie: Monica Ghiuţă, Julieta Strambeanu, Constantin Cojocaru, Violeta Berbiuc, Florin Anton şi copiii Maria Chivu şi Allen Christian Ilica. Redactor şi producător:  Irina Soare Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu.

Proiect iniţiat şi coordonat de regizorul Mihai Lungeanu

Scriitoare  De Basm, autoare a unor volume premiate, Victoria Pătraşcu este o prezenţă dinamică în peisajul literar contemporan: imaginează şi scrie poveşti,  articole în reviste, concepe şi susţine proiecte educaţionale, ateliere de  scriere creativă pentru copii, conduce sau se implică în asociaţii  culturale, cum ar fi Eşti poveşti sau proaspăta De BasmAsociaţie scriitorilor  pentru copii și adolescenți din România. Cărţile ei îmbină armonios  povestea clasică cu experienţele vremurilor pe care le trăim, în care A fost odată ca niciodată se întâlneşte, firesc, cu problemele şi provocările puse în faţa copiiilor de ultratehnologicul mileniu trei. Spectacolul radiofonic,  inspirat din povestea  Ziua in care a fugit somnul de Victoria Pătraşcu,  va putea fi ascultat  şi  ilustrat  în cadrul audiţiei- atelier, găzduită de mansarda cu cărţi şi jucării a librăriei Cărtureşti Verona, vineri 11 mai, de la ora 17.00. Stilul natural şi proaspăt al scriiturii, aplicarea poveştii la mentalitatea de azi a personajelor principale (copiii), jocul experimentat al valoroşilor actori distribuiţi pentru a da glas (şi viaţă) personajelor, totul adunat de bagheta măiastră a regizorului-vrăjitor într-un sugestiv spaţiu sonor, sunt tot atatea argumente,   în favoarea invitatiei, adresate celor mai mici ascultători dar şi părinţilor şi bunicilor, de a participa, la acest nou eveniment marca  Teatrul Naţional Radiofonic.

  Înscrieri la 0732003051 / inscrieri@carturesti.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *