Gabriel Croitoru şi Vioara lui Enescu la Grădina cu Filme – Cinema and More pe 26 iunie
19 June 2020
PORTRET: Maria Tănase – un fenomen unic în muzica românească. Debutul la radio şi dragostea pentru Brâncuşi – repere ale unei existenţe fascinante
22 June 2020

PORTRET: Virginia Andreescu-Haret – prima femeie arhitect a ţării noastre

Duminică, 21 iunie, se împlinesc 126 de ani de la naşterea Virginiei Andreescu-Haret, prima femeie arhitect din România, cu o diplomă obţinută în anul 1919, și prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.

Maria Virginia Andreescu s-a născut în anul 1894, la 9/21 iunie, în București, fiind nepoata de frate a pictorului Ion Andreescu şi cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei.

A urmat clasele primare la Şcoala Pitar Moş din Bucureşti, iar la vârsta de 9 ani a rămas orfană de mamă, ulterior fiind obligată să poarte grija celor trei fraţi mai mici și de gospodărie.

Încă de copil a avut prilejul să-şi dezvolte gustul pentru frumos, trăind în mijlocul capodoperelor create de unchiul său care, în bună parte, decorau pereţii locuinţei unde a crescut.

A făcut liceul în particular, luându-și bacalaureatul la Liceul „Mihai Viteazul” din București.

La 18 ani, în anul 1912, cu sprijinul ministrului Învăţământului, Spiru C. Haret, obține o licență specială la Școala Superioară de Arhitectură din București. În paralel a studiat Belle-Arte și a realizat un număr mare de acuarele care, astăzi, fac parte din Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Române.

În perioada Primului Război Mondial şi-a întrerupt, pentru o perioadă, studiile, lucrând ca infirmieră.

Între anii 1918-1921, a lucrat pentru Comisia Monumentelor Istorice, iar la 6 iulie 1919 a absolvit Școala Superioară de Arhitectură din București cu mențiunea ”foarte bine”, devenind prima femeie-arhitect din România şi a patra în această profesie în întreaga lume. Proiectul său de diplomă s-a numit „O academie de arte frumoase” şi a fost distins, ulterior, cu Premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului.

În decembrie 1920, cu o parte din acuarelele executate după monumentele noastre de artă naţională şi populară, deschide o expoziţie cuprinzînd 66 lucrări din a căror tematică reiese amprenta puternică pe care studiul arhitecturii tradiţionale locale o lăsase asupra tinerei artiste.

În anii 1921-1922, a fost elevă în atelierul arhitectului Petre Antonescu, apoi a realizat un stagiu de specializare, timp de un an şi jumătate, la Roma. A lucrat în atelierul maestrului Gr. Bargellini, iar cu prof. Montecchi, arheolog cunoscut şi preşedinte al societăţii „Fra i cultori dell’ architettura e archeologia”, a realizat diferite studii.

În perioada interbelică a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles.

Începând cu anul 1923, a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației Naţionale, de unde s-a pensionat în anul 1947. A făcut parte din comisiile permanente ale Învăţământului tehnic, a lucrat la Casa Şcoalelor şi ca profesor în şcolile tehnice ale Ministerului de Construcţii, o componentă esenţială a carierei sale fiind formarea tinerelor arhitecte în instituţii de învăţământ.

În anul 1928, ea se căsătoreşte cu inginerul Spiru I. Haret, nepot de soră al matematicianului şi pedagogului Spiru C. Haret, având un fiu, devenit inginer, Radu Haret. Colaborarea cu soţul ei, atît în viaţa de toate zilele, cât şi pe tărîm profesional, a reprezentat un exemplu remarcabil al vastelor orizonturi deschise de simbioza profesiunilor de inginer constructor şi arhitect.

Între anii 1947 – 1951 a avut o colaborare cu A.G.I.R., iar din anul 1953 devine membră a Uniunii Arhitecţilor din România.

Liceul Gheorghe Sincai.

Printre cele mai importante realizări ale sale – din cele peste 130 de lucrări de arhitectură ce poartă semnătura sa – se numără o serie de blocuri de pe Calea Victoriei (printre primele la care s-a utilizat betonul armat), pavilionul adminstrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Liceul „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București, sau Palatul Societății Tinerimea Română, astăzi Palatul Tinerimea Română, din strada Schitu Măgureanu, construit între anii 1924-1927, după planurile ei. A proiectat în București și în alte locuri din țară, alte clădiri cu elemente preluate din arhitectura tradițională, printre acestea aflându-se zeci de vile, blocuri sau case.

Ea a obţinut premii la numeroase concursuri de artă grafică, cum sunt locul I pentru proiectul Băii Făgăraș, locul al II-lea pentru proiectul unei noi aripi la Ministerul Domeniilor din București şi tot locul al II-lea pentru proectul unui Internat pentru Școala de Meserii din satul Năsăud – toate rămase neexecutate.

În ultimii ani ai vieții a elaborat monografia „Istoricul clădirii Teatrului Național din București”.

A lucrat, împreună cu arhitectul Nicolae Ghyka – Budeşti la ampla lucrare ”Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”, apărută în anul 1930 şi a publicat articole în revista ”Arhitectura”. A colaborat, de asemenea, cu Editura Tehnică, realizând documentarea pentru cele trei volume ale ”Manualului arhitectului proiectant” publicat de Gheorghe Radu şi Chiţulescu Traian, în anul 1954, şi cu Editura Arta.

A realizat, însă, aşa cum aminteam, nu doar lucrări remarcabile de arhitectură, ci şi numeroase creaţii de artă grafică, existând şi astăzi la Academia română desene, acuarele şi tablouri ce poartă semnătura sa.

Virginia Andreescu-Haret a trecut la Domnul la 6 mai 1962, la București, la vârsta de 67 de ani, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.

În anul 1981 avea loc, la Bucureşti, al XVI-lea Congres de Istorie a Științei, iar în cadrul manifestării, acest for a recunoscut-o pe Virginia Andreescu-Haret drept prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.

de Razvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *