SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN – o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului de la scenaristul filmului Amélie
14 August 2019
Actorul american Peter Fonda a murit la vârsta de 79 de ani
17 August 2019

PORTRET: Sică Alexandrescu – un regizor memorabil, de o tandreţe paternă

„Adora tinereţea. Toată viaţa lui a sprijinit tinerii. Cu generozitatea, duioşia, tandreţea lui paternă, severitatea lui dreaptă, umorul, farmecul fără pereche…”  – Radu Beligan despre maestrul Sică Alexandrescu

Personalitate de prim rang a teatrului românesc, Sică Alexandrescu a fost un regizor format şi influenţat în activitate de şcoala realistă a lui Paul Gusty. Era perioada în care Nottara, Davila şi mai ales Paul Gusty, ultimul, veritabil creator de şcoală, confereau spectacolelor dimensiuni creatoare care ieşeau din tiparele rigide, moştenite din veacul al XIX-lea. A montat o multitudine de comedii, lucrări dramatice româneşti şi ruseşti.

Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la Bucureşti. Pasiunea pentru teatru exista deja în familia sa. Tatăl său, Vasile Alexandrescu, era actor la Teatrul Naţional din Bucureşti. Astfel că, după absolvirea liceului Sf. Sava, Sică Alexandrescu a început imediat să lucreze în teatru. A fost mai întâi regizor de culise la Naţional, unde a lucrat la spectacolul „Patima roşie” – punerea în scenă a piesei scrise de Mihai Sorbul – în care a debutat Elvira Popescu. A lucrat apoi ca director de scenă al Teatrului Naţional din Cluj, al Teatrului de Comedie din Bucureşti, iar din 1947, a fost regizor la Naţionalul bucureştean. Spre finalul carierei, a preluat şi conducerea Teatrului din Braşov, care-i poartă numele din 1994.

În perioada interbelică, devenise un bun regizor de farse în genul bulevardier, de divertisment în gustul epocii, în fond, adaptări moderne ale tradiţiei vodevilului. Prelucra, dramatiza, regiza cu îndemânare şi cu imediat succes la public. Dar acorda constant atenţie dramaturgiei româneşti, fiind foarte receptiv la piesele autorilor debutanţi sau abia lansaţi.

În anii 1940 a reuşit, în dese rânduri, rara performanţă să adune vedetele teatrelor importante din Bucureşti, realizând – fie ca regizor sau ca director de teatru – spectacole cu distribuţii extraordinare, în care chiar şi rolurile secundare erau ţinute de mari actori. Între ele:  – „Azilul de noapte” (de M. Gorki) cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina şi Tanti Cocea, Ion Mortun, Talianu, Agnia Bogoslava, Fifi Harand  – „Tâlharii” (de Schiller) cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, Ciprian – “O noapte furtunoasă” (de I.L.Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timică, Silvia Dumitrescu-Timică

Marea operă regizorală a lui Sică Alexandrescu a început în stagiunea 1948–1949. La 17 septembrie 1948, afişul Teatrului Naţional din Bucureşti anunţa premiera cu „O scrisoare pierdută”, cu nume mari în distribuţie: Grigore Vasiliu-Birlic, Marcel Anghelescu, Alexandru Giugaru, Nicky Atanasiu, Radu Beligan, Carmen Stănescu, Ion Finteşteanu. Spectacolul s-a jucat cu un succes extraordinar, în 1950 ajungând la a 500-a reprezentaţie şi continuând să se afle multă vreme printre preferinţele publicului.

Sică Alexandrescu a realizat ecranizarea piesei lui Caragiale – principala creaţie care a pecetluit până astăzi notorietatea regizorului, cu aceeaşi distribuţie de la Teatrul radiofonic şi din spectacolul care se juca la Naţional.

Format ca regizor de teatru, Sică Alexandrescu realizase deja o serie de spectacole de succes, cele mai apreciate fiind montările pieselor lui Caragiale – „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, „D’ale carnavalului” şi „O noapte furtunoasă” – dar şi puneri în scenă ale pieselor lui Goldoni, Molière sau Gogol.

"Revizorul" de Gogol
„Revizorul” de Gogol

După succesul uriaş cu „Revizorul” de Gogol în turneul de la Moscova, din 1956, montarea românească a piesei „Bădăranii” (1957), după piesa omonimă a lui Carlo Goldoni, a uimit prin fidelitatea viziunii regizorale faţă de universul goldonian şi prin performanţele actoriceşti, greu egalabile. Rămâne un spectacol antologic al Teatrului Naţional din Bucureşti jucat cu un succes extraordinar şi la Veneţia, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la naşterea lui Goldoni, în 1957. Presa italiană scria în termeni superlativi despre „surprinzătoarea” trupă bucureşteană care încântase prin stilul şi plasticitatea montării. În grădina de la Palazzo Grasso, actul al III-lea a fost urmărit pe o ploaie torenţială. Magia spectacolului era atât de mare, încât nici un spectator nu şi-a părăsit locul. Spectacolul a fost înregistrat apoi la Radio (data difuzării în premieră: 5 ianuarie 1958) şi la Televiziune (1960).

"Bădăranii" Foto: aarc.ro
„Bădăranii”
Foto: aarc.ro

Sică Alexandrescu a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi (l-a descoperit pe Mihail Sebastian). Lui i se datorează succesul în teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”. Sică Alexandrescu îl distribuie pe Grigore Vasiliu (aşa îl chema în buletin pe actor, când a venit de la Cernăuţi în Bucureşti) la Teatrul “Vesel”, în rolul contabilului Costache Perjoiu, poreclit în piesă “Birlic”.

Grigore Vasiliu "Birlic"
Grigore Vasiliu „Birlic”

În viaţa de toate zilele, prietenii îi spuneau Gringo (de la Grigore), iar cei de la teatru îl strigau “Breloc”. Însă, după această piesă, lumea a început să-l identifice cu personajul şi să-l strige “Birlic”.(Sică Alexandrescu, memorii – “Un comediant şi-o fată de familie”)

Pentru a întregi portretul marelui regizor, trebuie amintite măcar câteva dintre celelalte spectacole montate cu succes: Doctor fără voie (1955) şi Bolnavul închipuit (1962) de Molière, Bălcescu de Camil Petrescu (1949), Fata fără zestre de Ostrovski (1954), Regele Lear de W. Shakespeare (1955), cu Gh. Storin în rolul titular şi Birlic în rolul Bufonului.

Regizorul a scris şi trei cărţi de întâmplări şi amintiri din teatru: “Un comediant şi-o fată de familie”, “Tovarăşul meu de drum, tutunul!”, “Un drum în teatru”.

Sică Alexandrescu a murit în 6 august 1973, la Cannes. Nouă zile îl despărţeau de împlinirea vârstei de 77 de ani. Marea suită de actori pe care îi distribuise în creaţii memorabile, de la opera caragialiană la Gogol, Goldoni, Molière, Camil Petrescu sau la piese de dramaturgi români contemporani pe care le montase în spectacole admirabile, nu se retrăsese cu totul. Alexandru Giugaru era doar cu un an mai tânăr decât Sică Alexandrescu, George Calboreanu se născuse în acelaşi an, 1896 (la 5 ianuarie), ca să nu mai vorbim de Radu Beligan sau de Carmen Stănescu, aflaţi în plină maturitate artistică. Birlic, actorul adus de Sică Alexandrescu la Bucureşti, lansat şi susţinut cu entuziasm, părăsise această lume cu trei ani şi jumătate înainte.

În prezent, Teatrul Dramatic din Braşov şi o stradă din Cartierul Vatra Luminoasă din Bucureşti îi poartă numele.

Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov

Actorii îşi amintesc mereu cu nostalgie şi afecţiune de maestrul lor, în interviuri sau memorii:

beligan

Radu Beligan: “Sică Alexandrescu se trezea în primele ore ale dimineţii şi până noaptea târziu nu mânca, nu bea şi nu visa decât teatru. Teatrul era la el o necesitate atât de obsesivă cum e foamea, setea sau dragostea. S-a născut în teatru, a trăit în teatru şi a murit cu mâna pe condei, lucrând la punerea în scenă a piesei cu care trebuia să deschidă noua sală a Teatrului Naţional din Bucureşti. Adora tinereţea. Toată viaţa lui a sprijinit tinerii. Generozitatea, duioşia, tandreţea lui paternă, severitatea lui dreaptă, umorul, farmecul fără pereche…”( Revista “Cinema” 1973)

carmen

Carmen Stănescu: „Îl adoram şi adoram repetiţiile cu el, datorită hazului coleşitor cu care împodobea orice indicaţie. Îmi amintesc ce mult aprecia maestrul Sică gluma de bun-gust, chiar atunci când repetiţia era întreruptă de către unul din aşii gagurilor şi al bancurilor, cum era Birlic, de exemplu. Ei bine, toată repetiţia ce urma era presărată cu râsetele noastre de aducere aminte a acelei năzbâtii spuse sau făcute de uluitorul mare comic. Câteodată îl scoteam din sărite pe maestrul nostru drag şi atunci pur şi simplu ne cârpea – avea o plăcere să-i tragă pumni lui Marcel Anghelescu, care era de-o robusteţe demnă de invidiat. Mă întrebam cu groază ce ar fi fost să-i aplice acelaşi tratament lui Radu Beligan. […] Maestrul Sică avea grijă de actori ca de copii lui şi îi răsfăţa. În turneele numeroase de peste hotare sau din ţară se mândrea cu noi, prezentându-ne oficialităţilor, observând să nu ne lipsească nimic, să fim bine cazaţi, să ne putem odihni în cele mai bune condiţii, ştiind ce efort trebuia depus şi ce emoţii ne consumau..(Maestrul Sică avea grijă de actori ca de copii lui şi îi răsfăţa. În turneele numeroase de peste hotare sau din ţară se mândrea cu noi, prezentându-ne oficialităţilor, observând să nu ne lipsească nimic, să fim bine cazaţi, să ne putem odihni în cele mai bune condiţii, ştiind ce efort trebuia depus şi ce emoţii ne consumau.” (Carmen Stănescu – “Destăinuiri”)

piersic

Florin Piersic: „A format generaţii aurite de slujitori ai scenei, a clădit un secol de teatru românesc. Deschid cortina şi nu-l mai văd, deschid fereastra şi nu e nicăieri, nici în lume, nici printre coloane. Nu-mi pot refuza mândria, norocul şi şansa mea eroică de a fi cunoscut, de a fi fost cel care, încă de la spectacolul de absolvire al Institutului de Teatru, să fiu tras de o parte de Sică şi lovit peste obraz, pentru ca mai târziu, colegii să-mi spună, că acest gest era, de fapt, ceva rar, dar semnificativ, însemnând dragoste, simpatie, preţuire.”( Revista “Cinema” 1973)

Surse: www.ziarulmetropolis.ro, „Sică Alexandrescu – vocaţia capodoperei” de Constantin Tuchilă: revistateatrala.radioromaniacultural.ro, www.cinemagia.ro, www.teatrulsicaalexandrescu.ro

Documentarea: Bianca Ioniţă – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *