Dimesniunea științifică a artei – Tincuța Heinzel – ep. 2 – Cercetarea științifică și cercetarea artistică se învață încă din facultate
31 March 2020
Dimesniunea științifică a artei – Tincuța Heinzel – ep. 3 – Cine e interesat de arta inspirată din știință?
1 April 2020

PORTRET: René Descartes – fizică şi metafizică în evoluţia lumii

Motto: „Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci poate s-ar putea întâmpla că dacă aş înceta de a gândi, să încetez în acelaşi timp de a fi.” – Descartes în „Meditaţii metafizice” (1641)

Marţi, 31 martie, se împlinesc 424 de ani de la naşterea lui René Descartes, matematician şi om de ştiinţă, cel care a pus bazele filosofiei moderne şi a transmis posterității, între alte cugetări nemuritoare, și ideea că mintea omului poate ajunge la adevăr dacă este folosită metodic și îndrumată de reguli clare și precise.

René Descartes s-a născut la 31 martie 1596, la La Haye, Franța, într-o familie cu trei copii, părinţii săi, o familie de mici nobili din regiunea Touraine, fiind Jeanne Brochard şi Joachim, membru al consiliului  în parlamentul provincial.

Mama lui a murit la un an după naşterea sa, iar tatăl și-a trimis copii să locuiască împreună cu bunica maternă, unde au rămas chiar și după ce Joachim s-a recăsătorit, câțiva ani mai târziu.

Încă din copilărie a primit o educaţie aleasă, iar începând cu vârsta de 8 ani, a frecventat cursurile Colegiului Iezuit al lui Henri al IV-lea din La Flèche, pentru o perioadă de șapte ani. Descartes s-a remarcat la toate disciplinele studiate, precum retorică, logică și „arte matematice”, muzică, astronomie, metafizică, filosofie naturală și etică, toate acestea înzestrându-l cu aptitudini remarcabile pentru viitoarea carieră de filosof. În schimb, el era o fire bolnăvicioasă, suferind în această perioadă şi de o cădere nervoasă.

La vârsta de 14 ani a început să compună lucrări de matematică și filosofie, iar în 1612 a plecat la Paris unde a început să se dedice matematicii.

În anul 1614, a fost admis la Universitatea din Poitiers, pentru studii de drept, iar doi ani mai târziu a obținut o diplomă în această disciplină, unul dintre profesorii săi îndrumându-l să urmeze un curs de  matematiciă aplicată și unul de logică pentru a înțelege mai bine natura existenței umane, ulterior el lansând celebra cugetare „Gândesc, deci exist”.

Descartes a studiat, apoi, şi teologia și medicina, însă a renunțat la ele după ce a concluzionat că „doar în sine se poate afla cunoaşterea”.

A urmat o perioadă în care omul de ştiinţă a călătorit foarte mult – în aprilie 1619 pleacă din Olanda spre Danemarca şi Germania, unde asistă la încoronarea, la 28 iulie, a împăratului Ferdinand al II-lea, la Frankfurt -, s-a înrolat în armată pentru o scurtă perioadă de timp – în una din armatele „la modă” de pe atunci, cea a prințului de Orania, fără vreun imbold deosebit pentru viața militară – şi, nu în ultimul rând, l-a cunoscut pe savantul și filosoful olandez Isaac Beeckman, care a devenit un foarte influent profesor – şi în onoarea căruia a scris, în 1618, un „Tratat de muzică”/”Compendium Musicae”, publicat abia în 1650.

În 10/11 noiembrie 1619, Descartes a avut o  serie de trei viziuni puternice, care aveau să-l determine să aleagă natura studiilor pe care să le aprofundeze până la finalul vieţii – „fundamentele unei științe admirabile”.

Remarcabilele sale studii în filosofie, care au atras atenţia cel mai mult în secolul al XX-lea, la multă vreme după moartea sa, au fost puse în umbră de cercetările sale în fizică teoretică, spre exemplu, lucru care i-a determinat pe mulţi dintre oamenii de ştiinţă contemporani cu el, să-l considere, mai întâi, un mare matematician.

Descartes a pus bazele geometriei carteziene, algebrei, însă la fel de importante sunt studiile sale asupra legilor refracției sau abordarea asupra formării sistemului solar.

Cu toate că preocupările sale ştiinţifice au avut un impact major în evoluţia lumii, Descartes era reţinut în a-şi face cunoscute teoriile, mai ales după ce omul de ştiinţă şi filosoful italian Galileo Galilei, contemporan cu el, a avut de suferit în perioada Inchiziţiei.

În 1622, îşi vinde averea, pentru a-şi asigura liniştea şi „independenţa materială”, care să-i permită continuarea activităţii ştiinţifice, iar în anul 1628, Descartes a hotărât că viața sa în Franța – cea intolerantă religios – era prea zbuciumată pentru el și îi afecta dedicarea asupra ştiinţei şi filosofiei, astfel că decide să se mute în Olanda. În acelaşi an scrie, în latină, „Regulile pentru îndrumarea minții”, o lucrare care avea să rămână neterminată și necunoscută până în anul 1701.

În locuinţa sa de aici, o cunoaşte îndeaproape pe servitoare, pe nume Hélène, cu care are o relaţie amoroasă în urma căreia se va naşte, în anul 1635, Francine, unicul lui copil. Acesteia îi va pregăti un viitor luminos, cu studii în Franța, însă fetița avea să moară de febră, la doar 5 ani. Descartes nu se va căsători niciodată pe parcursul vieţii.

În perioada petrecută în Olanda, Descartes publică cele mai importante opere ale sale – Discursul, Meditațiile, Principiile, Pasiunile.

În anul 1637 a publicat lucrarea „Discurs asupra metodei motivației corecte și cautarea adevărului în științe”/„Discourse on the Method of Rightly Conducting the Reason and Seeking Truth in the Sciences”, iar mai apoi, „Meditații asupra filosofiei și principiilor filosofiei” şi eseurile Dioptrica, Meteorii și Geometria.

În anul 1644 publică „Principia philosophiae”/”Principiile filosofiei”, scrise cu intenția de a înlocui manualele aristotelice, care contribuie la diseminarea filosofiei carteziene, iar între 1645-1646, la solicitarea prințesei palatine Elisabeta de Boemia, scrie „Les Passions de l’âme”/”Pasiunile sufletului”, publicată abia în 1649.

Descartes este considerat ca fiind cel care a pus bazele filosofiei moderne, fiindcă deşi a folosit elemente care nu erau cu totul noi, a utilizat abordări noi, diferite de curentul bazat pe simțiri. Descartes a înlăturat noțiunile preconcepute, transmise din generație în generație, considerând că toate adevărurile sunt legate între ele. A căutat să descopere sensul lumii printr-o abordare rațională, prin știință și matematică.

În anul 1649, Descartes se mută în Suedia, la Stockholm, la cererea reginei Christina care l-a dorit să o îndrume în filosofie.

Acolo, la 11 februarie 1650, avea să îşi găsească sfârşitul, în urma unei crize de pneumonie, la doar 53 de ani.

Fiindcă Suedia este o țară protestantă, Descartes, un catolic, a fost înmormântat într-un cimitir pentru bebelușii nebotezați, pentru ca, peste ani, în perioada Revoluţiei franceze, rămășițele sale pământeşti să fie exhumate şi mutate la Mănăstirea Saint-Germain-des-Prés, cea mai veche biserică din Paris.

Totuşi se crede că doar inima sa se află acolo, iar restul corpului este înmormântat în Panthéon.

René Descartes a lăsat urmaşilor o originală combinaţie a matematicii, logicii şi filosofiei, pentru a explica lumea fizică transformată în metafizică, în prezenţa unor aspecte teologice. Descartes a definit, de asemenea, întâlnirea materiei cu non-materia, a inventat scepticismul metodologic şi îndoiala carteziană, un sistem filosofic care a creat multe controverse, dar care a adus contribuţii esenţiale la dezvoltarea lumii.

de Razvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *