AUDIO Moștenirea istorică și culturală a germanilor din România
18 July 2019
Idei in nocturna- Pagini de Istorie – O călătorie in Irlanda si Scoţia, pe urmele celţilor
23 July 2019

Portret: Regele Ferdinand I, „Întregitorul”

Motto: „Să fiți bine convinși că toate actele mele vor fi însuflețite de cea mai adâncă iubire către țară, pe care mă voi sili a o servi din toate puterile mele, luând călăuză pilda marilor săi Domni din trecut, inspirându-mă de frumoasele amintiri ce au lăsat și având neîncetat sub ochi nobilul exemplu al regelui Carol I. Astfel sper a corespunde încrederei și așteptărilor poporului român.” – Ferdinand I

Regele Ferdinand I, sau „Întregitorul de ţară”, a fost primul rege al tuturor românilor, suveranul sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918, cel mai important act din istoria poporului român. Ferdinand I a fost şi omul providenţial, omul reformei agrare şi al celei electorale, precum şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român, omul sub cârmuirea căruia s-a înregistrat cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern.

Regele Ferdinand era şi un om cu o educaţie aleasă, cu o vastă cultură, cunoştea limbile latină, elină, germana, româna, engleza, franceza şi chiar rusa, îşi scria singur discursurile şi era un mare pasionat de botanică.

Şi mai avea un atu formidabil: alături de el s-a aflat o personalitate minunată, Regina Maria, cea care avea să fie infirmieră pe front şi diplomat în cancelariile europene, cea fără de care, spun istoricii, succesul lui Ferdinand I nu ar fi fost la fel, iar România Mare ar fi fost, cel mai probabil, un deziderat încă şi mai greu de atins.

Regele Ferdinand, gen. Eremia Grigorescu şi prinţul Carol pe frontul refacerii (în Moldova) dând onorul unui regiment de jandarmi; sursa: ro.wikipedia.com

Alteţa Sa Serenisimă Principele Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 24 august 1865, la Sigmaringen, în sudul Germaniei, în regiunea Baden-Württemberg, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (1835–1905), pretendent la Tronul Spaniei, şi al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesă de Bragança şi de Saxa-Coburg-Gotha (1845–1913).

Ferdinand și-a petrecut primii ani ai copilăriei la reședința familiei din Sigmaringen, apoi a urmat gimnaziul și liceul la Dusseldorf.

La 14 martie 1881 adunările legiuitoare aprobă modificarea Constituției României, care este proclamată regat, iar domnitorul Carol este proclamat rege. Cu acest prilej, ajuns la vârsta de 15 ani, Principele Ferdinand a vizitat prima oară România, fiind prezent, împreună cu tatăl lui, Leopold, și fratele lui mai mic, Carol, la ceremoniile Încoronării.

Începând cu anul 1883, până la venirea în România, a avut în permanență un profesor român trimis de regele Carol I, profesorul Vasile D. Păun, fost director al Liceului Gheorghe Lazăr din București, care avea misiunea să-l înveţe limba română, literatura, istoria și geografia românilor.

Regele Ferdinand şi Regina Maria decorând militarii care au luptat la Mărăşeşti, august 1917

În anul 1885 a devenit elev al Școlii Militare din Kassel, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu cu gradul de sublocotenent.

La 14 noiembrie 1886, Principele Ferdinand este încorporat, cu acest grad, în Armata României, în cadrul Regimentului 3 linie, infanterie.

Întrea anii 1887 – 1889, a studiat timp de trei semestre la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen, dovedindu-se extrem de dedicat învăţăturii – dar şi extrem de timid şi tăcut – şi foarte a atras de Biserica catolică şi de cărţile sale de botanică.

În noiembrie 1888, Ferdinand a devenit oficial Principele de Coroană al României, la vârsta de 23 de ani, la 14 martie 1889, Senatul României a votat o moțiune de „a înscrie în apelul său nominal pe al doilea fiu al A. S. R. Principele Leopold, Principele Ferdinand, cu următorul titlu «Alteţa Sa Regală Ferdinand, Principe al României, moștenitor presumptiv al Coroanei»”.

La 27 martie 1889, Ferdinand trimitea din Cannes președintelui Senatului o scrisoare de răspuns prin care lua act cu mulțumire de decizia corpului legiuitor și transmitea intenția de a veni definitiv în România precum și hotărârea sa de a-și îndeplini cu credință îndatoririle ce îi reveneau în noua sa calitate.

În 19 aprilie 1889, a urmat stabilirea definitivă în România, la Palatul Cotroceni, destinat de Regele Carol I pentru a fi reședința Principelui Moștenitor.

Ferdinand va rămâne Principe Moștenitor timp de 26 de ani și va demonstra o remarcabilă loialitate Regelui Carol I, pregătindu-se discret, dar temeinic, pentru a prelua Coroana României.

În anul 1890, după o lungă perioadă petrecută pe lângă Familia Regală, Elena Văcărescu – scriitoare, cu o bogată activitate politică şi literară la Paris, diplomat de mare succes şi prima femeie devenită membră de onoare a Academiei Române – şi prinţul Ferdinand, nepotul regelui Carol I, se îndrăgostesc nebuneşte, şi se hotărăsc să se logodească în secret, fiind sprijiniţi de Regina Elisabeta, care a şi obţinut consimţământul suveranului ţării pentru acest pas. Elena nu era o femeie frumoasă, calitatea ei principală fiind şarmul, însă nici Ferdinand nu era un bărbat arătos, fiind descris ca având urechile mari, nasul coroiat, foarte timid şi întotdeauna aflat sub dominaţia lui Carol I.

La ceremonia logodnei, cuvintele Elenei Văcărescu, cea care ar fi urmat să devină regină a României, au provocat admiraţie: „Pentru mine, jurământul meu înseamnă că niciodată niciun alt bărbat nu se va apropia de mine atât timp cât voi trăi. Şi nimeni nu mă va putea dezlega de acest jurământ“…

Relaţia dintre cei doi s-a consumat timp de circa un an, perioadă în care lumea a început să bârfească, iar Carol I s-a văzut constrâns să pună piciorul în prag.

La 10 mai 1891, la jubileul domniei unchiului său, Ferdinand este avansat la gradul de căpitan, După curmarea din fașă de către regele Carol I a idilei lui Ferdinand cu Elena Văcărescu, Principele Moştenitor a devenit personajul principal al reflecţiilor politice şi diplomatice privind căsătoriile monarhice europene din această perioadă de timp.

În noiembrie 1892, Regele Carol I vizitează Londra şi îi cere Reginei Victoria mâna Principesei Maria de Edinburgh pentru nepotul lui, Ferdinand, ocazie cu care Carol I primește şi Ordinul Jartierei.

Două luni mai târziu, la 10 ianuarie 1893, Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei, Principesă de Edinburg și Principesă de Saxa-Coburg-Gotha, fiind, în fapt, trei ceremonii de căsătorie: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).

Această căsătorie a fost stabilită din interese dinastice, iar acest fapt a făcut ca în primii ani de căsătorie, relația celor doi să fie una destul de tumultuoasă și inegală.

Palatul Cotroceni va fi locul în care vor copilări pruncii celor doi, Carol, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana și Mircea, iar după apariția copiilor, cu o mai bună înțelegere din partea lui Ferdinand și cu mai bună integrare a principesei Maria în Casa Regală și în societatea românească, perechea princiară a reușit să treacă peste cele mai multe dintre aceste asperități, cu un rol determinant în viitorul României.

În anul 1896, Principii Moștenitori Ferdinand și Maria reprezintă Familia Regală română la încoronarea Țarului Nicolae al II-lea.

În anul 1913, Principele Moștenitor Ferdinand a condus armata română în campania din Bulgaria.

Alba Iulia – Incoronarea suveranilor Romaniei Mari

La 10 octombrie 1914, la Sinaia, Carol I al României trecea la Domnul, iar o zi mai târziu, Ferdinand I a urcat pe Tron, într-o perioadă crucială din istoria României, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală cât și întreaga societate românească era divizată între a susţine neutralitatea – atitudine păstrată timp de doi ani – ori intrarea în război.

Este momentul în care Regele Ferdinand –  începe să-şi demonstreze loialitatea sa față de țară, devotamentul său aducându-i în timp renumele de „Ferdinand cel Loial”.

La 14/27 august 1916, Consiliul de Coroană, condus de Ferdinand, decide intrarea României în război, alături de Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia). Este de remarcat faptul că Regele Ferdinand, deşi născut german şi rudă a Împăratului Germaniei, a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine, demonstrând o capacitate imensă de sacrificiu personal. „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei“, a spus, atunci, Ferdinand.

După un început al războiului neavorabil pentru ţara noastră, sudul ţării şi Capitala fiind pierdute, Familia Regală şi autorităţile statului se refugiază la Iaşi.

Însă sprijinul misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot a dus la refacerea armatei române, care şi-a demonstrat eroismul, sub comanda generalilor Alexandru Averescu şi Eremia Grigorescu, în bătăliile de la Mărăşti (11/24 iulie – 19 iulie/1 august 1917) Mărăşeşti (24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie 1917) şi Oituz (26 iulie/8 august – 9/22 august 1917). La 13 august 1917, într-o proclamaţie adresată armatei şi poporului, Regele arăta: „Oricât am suferi, trebuie să urmăm soarta şi să asigurăm menirea neamului nostru.”

La 24 aprilie/7 mai 1918, era semnată pacea separată cu Puterile Centrale, care avea să fie ratificată de către Ferdinand.

Intrarea in Bucuresti a regelui Ferdinand si a reginei Maria in decembrie 1918.

După război, în urma prăbuşirii Imperiului ţarist, Sfatul Țării de la Chişinău a votat, la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea Basarabiei cu România, act confirmat prin Decretul Regal din 10 aprilie 1918, iar la 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei din Cernăuţi, vota alipirea Bucovinei la România, act confirmat de Regele Ferdinand, prin Decretul Regal din 19 decembrie 1918.

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, la care au participat 1.228 de delegaţi şi au asistat peste 100.000 de români, a consfinţit unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu Ţara, act confirmat de Rege, prin Decretul Regal de la 13 decembrie 1918.

La 28 iunie 1919, la Versailles, România semna Tratatul de Pace cu Germania, iar după Conferinţa de Pace de la Paris, România Mare beneficia de recunoaşterea majorităţii statelor lumii.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria, în timpul slujbei oficiate de Patriarhul Miron Cristea au fost sfinţite coroanele şi au fost binecuvântaţi Suveranii, iar afară, Regelui şi Reginei li s-au aşezat pe umeri purpura şi hermina, iar pe creştet, coroanele.

Regina Maria

În discursul său, Regele Ferdinand a spus: „Punând pe capul meu, într-această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioasele lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională, şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.”

Ulterior momentului 1 decembrie 1918, pe lângă realizarea visului de veacuri al Unirii tuturor românilor, România a avut de rezolvat probleme deosebit de dificile: războiul decimase populaţia ţării, iar teritoriul naţional cuprindea patru organizări administrative și juridice, patru monede diferite şi patru sisteme diferite de învăţământ.

În anii care au urmat Marii Uniri, domnia Regelui Ferdinand a însemnat unificarea administrativă, proclamarea sufragiului universal, egal, direct şi secret şi reforma agrară din 1921.

Însă cea mai importantă realizare din perioada domniei Regelui Ferdinand este considerată noua Constituţie a ţării, din martie 1923, un act fundamental care oferea ţării un excelent cadru juridic de dezvoltare.

În perioada domniei Regelui Ferdinand, viaţa politică românească a fost dominată de Partidul Naţional Liberal, al cărui conducător, Ion I.C. Brătianu, a fost cel mai apropiat colaborator al Regelui şi unul dintre artizanii Marii Uniri.

Pe plan dinastic, Regele Ferdinand s-a confruntat cu incapacitatea fiului său cel mare, Principele Carol, de a pune interesele naţionale şi dinastice deasupra pasiunilor şi, în cele din urmă, Ferdinand l-a desemnat ca urmaş la Tronul României pe nepotul său, Mihai, ajutat de Principele Nicolae, ca Regent.

La 20 iulie 1927, Regele Ferdinand I a trecut la Domnul, după o lungă suferinţă, fiind înmormântat la Curtea de Argeş, la 24 iulie 1927, în prezenţa a 40.000 de persoane.

La scurtă vreme, avea să se stingă şi Ion I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanţi oameni de stat din istoria României.

de Răzvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *