Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama de Matei Vişniec – un spectacol „de trezit uşor părinţii”
13 December 2019
EA ȘI NUMAI EA – PREMIERĂ LA TEATRUL ACT
16 December 2019

PORTRET: Radu Beligan – un titan al scenei românești

Motto„Timpul e o glumă proastă a unui calendar pe care eu nu-l recunosc. Eu sunt actor. În artă, timpul se măsoară cu altfel de ceasornice. Eu nu am adunat ani, ci mai multe tinereţi succesive.” – Radu Beligan

Maestrul Beligan a încântat de-a lungul celor peste 75 de ani de carieră, prin prestaţii de excepţie, în roluri celebre ale teatrului şi filmului, atât în ţară cât şi peste hotare. S-a dovedit şi un iscusit regizor, un om de mare calitate, un exponent de referinţă al producţiilor de radio şi televiziune, care a devenit un real exemplu pentru generaţiile mai tinere de slujitori ai scenei româneşti.

Talentul său fenomenal a fost demonstrat în sute de roluri clasice sau moderne, maestrul dând viaţă unor personaje ale dramarturgiei române şi universale create de Tudor Mușatescu, William Shakespeare, Carlo Goldoni, George Bernard Shaw, Eugen Ionescu sau Umberto Eco, pentru a da doar câteva exemple.

Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918 (în Ziua Sfântului Filimon – protectorul artiştilor, conform calendarului ortodox), la Galbeni, Filipești, în judeţul Bacău, fiind, pe linie maternă, grec de origine, iar pe linie paternă, descendent al unuia dintre frații lui Ion Creangă.

După finalizarea studiilor liceale s-a înscris la Facultatea de Drept şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, însă după numai doi ani, în 1938, a devenit studentul Luciei Sturdza Bulandra la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, pe care însă nu a absolvit-o. Dealtfel Radu Beligan a fost unul dintre discipolii actriței Lucia Sturdza Bulandra și al scriitorului Eugen Ionescu.

A fost profesor la Institutul de Teatru și Film, în perioada 1950 – 1965.

Între anii 1961 şi 1975 a fost deputat în Marea Adunare Națională, iar în perioada 1969 – 1989 a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

În perioada 1961 – 1969 a fost director al Teatrului de Comedie din București iar între anii 1969 – 1990 a deţinut funcţia de director al Teatrului Național din București.

A debutat la Teatrul Liedertafel – Alhambra – Regina Maria, în anul 1937, în „Crimă și pedeapsă” de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra, urmat, în perioada 1937 – 1938, pe aceeaşi scenă, de „Molima” de Ion Marin Sadoveanu şi „Pescuitorul de umbre” de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu.

Au urmat roluri la Teatrul Uranus – Comedia, în perioada 1938 – 1939: „Tinerețe” de Swarkin, „Quadratura cercului” de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa sau „Zile vesele după război” de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa.

Între anii 1939 – 1940 a jucat la Teatrul din Sărindar, în „Calul năzdrăvan” de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu, în „Aproape de cer” de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican sau în „Figurantul” de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu.

În 1940 a jucat pe scena Grădinii C.A. Rosetti, în „Ascultă, Ionescule” de Tudor Mușatescu, după Mirande și Quinson.

În perioada 1940 – 1941, îl regăsim atât pe scena Teatrului Tudor Mușatescu (Roxy) în „Îmi pare rău de mine” de Mouezy-Eon și Guitton, regia Ion Sava sau „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regia Tudor Mușatescu, dar şi la Teatrul Majestic, în „Omul care zâmbește” de Luigi Bonelli și Aldo de Benedetti, regia Ion Șahighian sau în „Frumoasa aventură” de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu.

La Teatrul Maria Filotti – Sărindar a jucat, în perioada 1942 – 1943, în piese precum „Sextet” de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu sau „Domnișoara de ciocolată” de Paul Gavault, regia Ion Șahighian, apoi la Teatrul Municipal, între anii 1944 – 1945, a dat viaţă unor personaje în „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu sau „Amantul de carton” de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu.

La Teatrul Alhambra a activat timp de şase ani, până în 1949, jucând în piese precum „Rușinea familiei” de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu, în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare, sau „Nu mai beau” de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Soare Z. Soare.

La Teatrul Comedia a jucat între 1945 şi 1947 în „Primăvara a venit” de John van Druten, regia Sică Alexandrescu, în „Racheta spre lună” de Clifford Odets, regia Marietta Sadova, „Knock” de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu, sau „Sărută-mă imediat” de Tudor Mușatescu și V. Timuș, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu.

A urmat un rol la Teatrul Nostru, în 1946 – „Viața începe mâine” de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur.

A dat viaţă unor personaje memorabile pe scena Teatrului Național din București, începând cu rolul Romeo – din „Romeo și Julieta, actul 6″, „Între filologi” sau „Cine răspunde?” de D.D. Pătrășcanu, regia N.Gh. Kirilov, în anul 1945. Alte roluri de succes pe această scenă au fost Agamiță Dandanache – în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, în anul 1948, Rică Venturiano – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, în 1949, Tuzenbach – „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, în anul 1950, Catindatul – „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, în 1951, Dr. Smil – în „Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, în anii 1956 și 1973, Profesorul – în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, în 1956, Filipetto – „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, în 1957, Trinculo – „Furtuna” de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, în 1958, Iacob Bardin – „Dușmanii” de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, în 1958, Ștefan Valeriu – „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, în 1971, Robespierre – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, în 1974, Richard al III-lea – „Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia Horea Popescu, în 1976, Chereea – „Caligula” de Albert Camus, regia Horea Popescu, în 1980, Spirache – „Titanic Vals” de Teodor Mușatescu, regia Mihai Berechet, în 1983, „Contrabasul” – un one man show de Patrick Suskind, regia Grigore Gonța, în 1987, Kondilas – „Moștenirea” de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, în 1989, Actorul – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, şi Bătrânul – „Cotletele” de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, ambele în 1998, Ianke – în „Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța, în 2001 sau Leon Saint Pe – în „Egoistul” de Jean Anouilh, regie proprie, în 2004.

A avut chiar propria companie de teatru – Compania Radu Beligan, unde în perioada 1947 – 1948 a jucat în „Clasa a 8-a B” de Roger Ferdinand, regia Ionel Țăranu şi în „Rușinea familiei” de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu.

Apoi a activat la Teatrul Tineretului, unde a interpretat rolul Doctorul – din „Un flăcău din orașul nostru” de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, în 1952.

A urmat perioada de la Teatrul de Comedie, înfiinţat chiar de Radu Beligan în 1961, unde concomitent cu funcţia de director, între 1961 şi 1968, l-a jucat pe Berenger – în „Ucigaș fără simbrie” de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu Chitlaru, în „Opinia publică” de Aurel Baranga, regia Mihai Berechet Cirivis, în „Capul de rățoi” de George Ciprian, regia David Esrig, a fost Șeful – în „Șeful sectorului suflete” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter şi a putut fi admirat în „Celebrul 702″ de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter.

A urcat apoi pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din București, în Don – „Transplantarea inimii necunoscute” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, în 1969, apoi la Teatrul Național din Craiova l-a interpretat pe George – în „Cui i-e frică de Virginia Woolf ?” de Edward Albee, regia Mircea Cornișteanu, în 1990 şi pe Zeus – în „Danaidele” după Eschil, regia Silviu Purcărete, în 1995.

Pe scena Teatrului Evreiesc de Stat l-a jucat pe Wille Clark – în „Băieții de aur” de Neil Simon, regia Ion Lucian, în 1997, iar pe scena Teatrului Odeon a dat viaţă lui Antonio Salieri – „Amadeus” de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, în 1982, sau lui Talleyrand – în „Supeul” de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, în 1997, sau.

Alături de piesa deja menţionată – „Egoistul”, Radu Beligan a mai regizat alte câteva spectacole de teatru cum sunt „Doctor fără voie” de J.B.P. Molière, împreună cu Sică Alexandrescu, în 1955, „Sălbaticii” de Serghei Mihailovici Mihalkov, în 1959, „Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov, în 1960, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în 1979, „De partea cui ești?”, de Ronald Harwood, în 1996 sau „Străini în noapte”, de Eric Assous, în anul 2007.

În televiziune a jucat în „Aventură sub pământ” de Ion Băieșu, regia Sergiu Ionescu, în 1982, în „Cui i-e frică de Virginia Wolf ?” de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, în 1995 sau în „Al matale, Caragiale”, regia Mircea Cornișteanu, în 2002.

Radu Beligan a scris şi câteva cărţi – în anul 1968 – „Pretexte și subtexte”, în 1978 – „Luni, Marți, Miercuri…” şi în 2001 – „Note de insomniac”.

A debutat în film în „O noapte furtunoasă”, în 1943, cariera pentru marele ecran continuând cu multe roluri remarcabile cum sunt „Visul unei nopți de iarnă”, în 1946, Lanțul slăbiciunilor – 1952, Afacerea Protar – 1955 – rolul Profesorul Andronic,   „Castelanii” – 1966, „Întoarcerea lui Magellan” – 1974 – profesorul, „Cuibul salamandrelor” – 1976 – Profesorul Luca, Iancu Jianu, zapciul – 1980, Iancu Jianu, haiducul – 1981, „Trahir” – 1993 – rolul Vlad, „După-amiaza unui torționar” – 2001 – Profesorul sau „Medalia de onoare” – 2010 – rolul Ion I. Ion.

În lectura sa au fost produse câteva audiobook-uri, două dintre acestea apărând la editura Humanitas – Contrabasul și Bartleby.

Din anul 1967 este membru al Cartelului Internațional de Teatru, a fost președinte activ, din anul 1971, și apoi Președinte de onoare pe viață din anul 1977, al Institutului Internațional de Teatru.

Este autorul mesajului internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului din 27 martie 1977 şi a fost co-președinte, alături de Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO, în perioada 1971 – 1978.

A fost, de asemenea, membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței şi este membru al Academiei Le Muse din Florența.

În anul 1985 a semnat Apelul Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, redactat la Helsinki.

A obţinut un număr absolut impresionant de premii şi distincţii, începând cu Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, prin care i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.

A fost distins cu titlul de Artist al Poporului, în 1962, apoi cu Ordinul Meritul Cultural clasa I, în 1967, „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A obţinut Premiul Academiei „Le Muse” din Florența, în 1980, apoi în 1994, titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei George Enescu, în 1997 – Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos, „Prix 14 Juillet” al Ministerului de Externe al Franței, în 1998, în 2002 titlul de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare al Franţei.

Este, de asemenea, membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaștere a activității în domeniul artei, din anul 2004, a fost decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan şi cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofițer” al României. Este cetăţean de onoare al mai multor oraşe şi Doctor Honoris Causa al mai multor instituţii de învăţământ superior.

La 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București – Aleea Artiştilor din Piaţa Timpului din Bucureşti, iar pe 15 decembrie 2013 a fost inclus în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Radu Beligan a fost căsătorit de trei ori, prima soţie fiind actriţa Nineta Gusti, alături de care a împărţit binele şi răul timp de 15 ani. Cea de-a soţie a fost Dana Crivăţ, cu care are o fiică, Ana Maria, iar a treia soţie a fost scriitoarea Marica Beligan, cu care s-a căsătorit în anul 1965 – trecută la cele veşnice în anul 1993 – o căsătorie în urma căreia au rezultat trei copii: Lamia – care a urmat profesia tatălui, Raluca şi Alexandru.


Actorul Radu Beligan a murit la 20 iulie 2016, la vârsta de 97 de ani.


de Răzvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *