PORTRET: Pianistul Dan Grigore împlineşte 76 de ani

Motto: „Dan Grigore este un talent excepţional care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent în România” – Mihail Jora, profesorul de armonie şi compoziţie al lui Dan Grigore

Marţi, 6 august, pianistul, profesorul, eseistul, omul de radio şi televiziune Dan Grigore împlineşte 76 de ani. Dan Grigore este o prezenţă marcantă în peisajul cultural românesc şi internaţional, un profesor căutat şi respectat, formator de tinere talente, iar prin prestigiul şi preocupările sale extrem de vaste a reuşit să reunească, în spectacole de neuitat, nume de frunte ale culturii române.

* * * * *

Dan Grigore s-a născut la Bucureşti, la 6 august 1943, în familia unui ofiţer aviator de elită, Nicolae Grigore.

Începe să cânte la pian, influenţat fiind de mama sa, la doar 6 ani, cu Eugenia Ionescu, continuând apoi studiul cu Florica Musicescu (artă pianistică) şi academicianul Mihail Jora (armonie şi compoziţie). Prima compoziție interpretată coerent a fost Imul Regal, urmat de cântarea cu două degete a celebrului „Du-mă acasă, măi tramvai!”, auzit la radio.

Debutul său oficial pe o scenă de concerte s-a produs la vârsta de 14 ani, la Sala Dalles, în 16 decembrie 1957, într-un concert integral cu muzică de Enescu, cu mari solişti ai epocii.

Despre acest moment, maestrul Dan Grigore a afirmat: „Erau oameni pe lângă care eu mă simţeam un pitic. Ţin minte că am avut mare succes, dar am avut emoţii, ca întotdeauna. Îmi aduc aminte de scena în care, atunci, după debut, a venit în cabină un domn foarte elegant, îmbrăcat cu ştaif, cu un sacou alb crem, care mi s-a prezentat şi mi-a spus: „Tinere, ai să ai un mare viitor, dacă eşti serios. Am impresia că eşti serios din câte văd la dumneata. Să ştii că mi-ai plăcut foarte mult. Numele meu este Păstorel Teodoreanu“. A fost un moment de graţie pentru mine. În familia mea, se cunoşteau bine epigramele lui Păstorel.”

În anul 1961 a avut loc debutul său pe scena Ateneului, în cadrul unui recital în care a cântat un evantai de stiluri, de la Bach până la Jora, trecând prin Mozart, un repertoriu pe care i l-a ales profesoara Florica Musicescu, care dorea să demonstreze plurivalenţa talentului său.

Între anii 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, primeşte dreptul de a folosi pianul lui George Enescu.

În perioada 1962-1964 a fost bursier al Conservatorului Rimski-Korsakov din Leningrad (Sankt Petersburg), la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko.

În anul 1967 a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, unde are parte de îndrumarea profesoarei Cella Delavrancea, de care îl va lega ulterior o lungă prietenie artistică -, în acelaşi an devenind profesor de pian al prestigoasei instituţii de învăţământ.

Este dublu laureat al Concursului Internaţional „George Enescu” (1961 şi 1967), laureat al Concursului Internaţional de la Montreal (1968), în perioada 1969-1970 a fost bursier Herder la Academia de Muzică din Viena, la recomandarea lui Mihail Jora, pentru ca în anul 1979 să devină solist al Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti.

Dan Grigore începuse, însă, să fie marginalizat de regimul comunist pentru refuzul său de a colabora cu Securitatea, fiindu-i respinse alte burse internaţionale şi activitatea concertistică în străinătate.

Astfel, i s-au respins bursele de studii obţinute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison ‑ Wisconsin ‑ SUA (1969‑1971) şi bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susţină concerte în străinătate, inclusiv în anul 1987, când primeşte o invitaţie din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului International Visitor.

Ca urmare, apariţiile sale artistice se limitează la cele în compania orchestrelor din ţară şi cu precădere a Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”.

Despre inderdicţiile din perioada comunistă, Dan Grigore povestea cum a început totul: „Servicii de tipul celor pe care mi le-a invocat d-l colonel sau ce era atunci Marian Ureche, când am fost dus de ofițerul MI pe Conservator să stau de vorbă cu dânsul … La începutul anilor ’70, când eram încă la Conservator, am fost acolo până în ’79. M-a primit în cabinetul rectorului de la Drept, care era gol, numai noi – am fost foarte impresionat, cum și trebuia – și mi-a spus, foarte politicos: „Stimate maestre, pentru că aveți succes din ce în ce mai mare, sunteți invitat la ambasade, sunteți invitat în străinătate, am vrea să colaborăm cu dvs. și să ne dați informații din mediile în care circulați, pentru că pătrundem foarte greu acolo“. Și mi-a mai spus: „Știți că suntem stat în stat“. Am spus: „Știu, bineînțeles“. „Și avem puterea să vă facem cariera așa cum v-o doriți. Veți avea plecări, veți avea vizibilitate și internă, și internaținală. În cazul în care achiesați la cererea noastră, e o chestiune patriotică ș.a.m.d. Dacă nu, nu“, a ținut să adauge foarte blând. Și eu m-am derobat și am spus: „Îmi pare foarte rău, nu mă simt capabil să fac asta, pentru că nu am structura pentru așa ceva și n-am timp. Eu lucrez, îmi fac programele, am și o normă jumătate la Conservator, dau concerte prin țară, cât mai ies, dau și pe afară“.

După anul 1989, cariera lui Dan Grigore cunoaşte un punct de cotitură, după ce scapă de restricţiile la care era supus, artistul concertează pe marile scene ale lumii, alături de orchestre de renume, una dintre cele mai importante colaborări fiind cea cu Orchestra Filarmonicii din München condusă de Sergiu Celibidache.

Marele nostru muzician a urmat un drum artistic excepţional, care l-a purtat pe cele scene de concert prestigioase: Tonhalle – Zürich, Sala Conservatorului Ceaikovski şi Sala de Concerte Ceaikovski din Moscova, Marea Sală a Filarmonicii din Sankt-Petersburg, Palatul Rudolphinum din Praga, Sala Regina Elisabeta – Anvers, Palatul UNESCO – Paris, CBSO – Birmingham, Auditorium Musical din Madrid, Gran Palau de Musica – Barcelona, Mozart Hall – Zaragoza, Centrul Belem – Lisabona, Gasteig – München, Schauspielhaus – Berlin, Bunka Haikan şi Casals Hall la Tokyo sau Chopin Hall la Ierusalim. În 1994, a debutat în SUA, susţinând periodic recitaluri la Philadelphia şi Washington.

Dan Grigore a fost invitat să susţină şi cursuri de măiestrie artistică şi conferinţe în mai multe centre culturale din întreaga lume, printre acestea aflându-se Birmingham, Tokyo şi Sorrento.

A realizat, de asemenea, înregistrări la radio şi televiziune în România, Belgia, Japonia, China, Rusia, Ungaria, Germania, Franţa.

În perioada ianuarie – mai 1990, Dan Grigore a fost director al Filarmonicii George Enescu şi a iniţiat ciclul de recitaluri la două piane „Dialogul generaţiilor”, împreună cu studenţii săi, la Ateneul Român şi la Sala Radio, în scopul promovării tinerilor talentaţi.

De asemenea, începând cu aceeaşi perioadă, Dan Grigore depune eforturi pentru revenirea pe scena Ateneului a marilor artişti români din exil: Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Silvia Marcovici, Radu Lupu, Radu Aldulescu şi îi propune maestrului Sergiu Celibidache să accepte direcţia de onoare a Filarmonicii George Enescu, adresându-i prima invitaţie oficială de a reveni în ţară, împreună cu Filarmonica din München.

Tot în mandatul său începe procesul de restaurare a Ateneului Român şi se redeschide ciclul de concerte de binefacere „Daţi un leu pentru Ateneu”, în colaborare cu Televiziunea Română, pentru colectarea de fonduri necesare renovării Ateneului.

După alegerile din mai 1990, demisionează de la direcţia Filarmonicii şi se implică în viaţa publică şi în cea politică, alături de intelectualii şi oamenii de cultură români care luptau pentru formarea şi structurarea opoziţiei democratice din România.

Între anii 1996-1997 este membru al Consiliului consultativ al Preşedintelui Televiziunii Române, iar din anul 2000 a devenit şef al al Catedrei de Pian de la Universitatea de Muzică din Bucureşti, fiind şi Prorector de Onoare al Universităţii.

Între anii 2000-2012 a fost membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). La 8 martie 2012, Dan Grigore şi-a depus demisia din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), menţionând că nu poate funcţiona într-o instituţie obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă şi lipsă de respect faţă de reguli.

În 2000 a primit Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce acordat de Statul Român, este membru al Societăţii Europene de Cultură din Veneţia – din anul 1992 – şi a fost membru în jurii internaţionale de prestigiu.

Anul 2007 a marcat împlinirea a 50 de ani de prezenţă pe scenele muzicale ale lumii, prilej cu care Maestrul Dan Grigore a fost decorat de Preşedintele României cu cea mai înaltă distincţie a statului, Steaua României în grad de Mare Cruce.

Cariera sa artistică strălucită a fost recompensată cu alte numeroase premii şi distincţii, printre acestea aflându-se Premiul Asociaţiei Criticilor Muzicali, Premiul Discului pentru CD-ul „Recital Chopin live”, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, în 1999 a devenit „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor“ al Guvernului Francez şi a fost învestit de către Majestatea Sa Regele Mihai, cu titlul de „Pianist al Casei Regale“ şi i s-a conferit decoraţia regală „Nihil Sine Deo“.

La 17 octombrie 2009, Orchestra Naţională Radio a deschis stagiunea 2009 – 2010 cu un concert extraordinar, la Ateneul Român, desfăşurat sub conducerea muzicală a dirijorului Jin Wang, un oaspete frecvent al Orchestrei Naţionale Radio. Solistul acestui concert a fost pianistul Dan Grigore, prima parte a programului a cuprins Uvertura festivă de Dimitrie Şostakovici şi Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră op.18 de Serghei Rachmaninov, iar a doua parte, a cuprins fragmente din cele trei suite din baletul Romeo şi Julieta de Serghei Prokofiev.

La 29 septembrie 2012, în încheierea primei ediţiia Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio, „RadiRo”, organizat de Radio România, avea loc al doilea concert din festival al Orchestrei Simfonice BBC, la Sala Palatului din București, cu dirijorul finlandez Jukka-Pekka Saraste la pupitru, solist fiind pianistul Dan Grigore. Progamul a cuprins Rapsodia nr. 2 în Re major, op. 11 de George Enescu, Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră, op. 43 de serghei Rahmaninov și Simfonia nr. 4 în do minor, op. 43 de Dmitri Şostakovici.

La 17 martie 2017, Dan Grigore a concertat, la Sala Radio, în compania Orchestrei Naționale Radio, la pupitrul dirijoral aflându-se dirijorul Misha Katz, o altă prezență deja cunoscută publicului din România prin colaborarea sa frecventă cu Orchestrele și Corurile Radio. Programul concertului a cuprins Uvertura în stil italian, D 590, de Fr. Schubert, Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, op. 73 – Imperialul de L. van Beethoven şi Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95 – Din lumea nouă de A. Dvořák.

În 22 şi 23 martie 2018, Dan Grigore a fost sărbătorit prin două concerte extraordinare la Ateneul Român, la împlinirea a şase decenii de la debut. Celebrul pianist a concertat în compania Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Misha Katz. Programul a cuprins capodopere ale unor compozitori „aristocrați ruși”: Uvertura operei Ruslan şi Ludmila, de Mihail Glinka, Concertul nr. 2, pentru pian și orchestră, în do minor, op. 18, de Serghei Rahmaninov, Vocaliză, de Serghei Rahmaninov şi Suita Spărgătorul de nuci, op. 71, de Piotr Ilici Ceaikovski.

Artist singular, Dan Grigore a fost încadrat de celebra publicație „Les grands pianistes du XX-ème siècle” între cele mai importante patru nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu.

Despre pasiunea vieţii sale, Dan Grigore declara: „Muzica nu e tehnică, tehnica nu există. Muzica e toată trăirea interioară, e bogăția pe care ai acumulat-o după o viață trăită întru cultură. Muzica e un dar născut dintr-o combinație foarte tainică între sunet și epifanie. Am avut, în timpul unui concert de Brahms, senzația că ating recordul de altitudine la care am existat vreodată în muzică. Și asta îmi dădea o plăcere asemănătoare cu cea a alpinistului sau a aviatorului, o euforie a înălțimilor, a muzicii care te face să plutești și cu care să te confunzi” …

RADOR - de Răzvan Moceanu