NeoNlitic 
23 October 2018
#raportuldegarda.ro – Se lansează Campania „Câștigăm speranță pentru femeile din România”!
23 October 2018

PORTRET: Nicolae Minovici – personalitate de excepţie, creatorul primului serviciu de Salvare din România

Marţi, 23 octombrie, se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Minovici, părintele societăţii „Salvarea”, prima de acest fel din ţară şi din spaţiul balcanic, cel care a înfiinţat şi primul Spital de Urgenţă din România – al doilea din Europa după cel de la Moscova -, ilustru medic legist, alături de fratele său Mina Minovici, şi mare iubitor de artă. Nicolae Minovici provenea dintr-o familie extrem de numeroasă, iar fraţii lui mai mari, Mina şi Ştefan, aveau să-i influenţeze cariera profesională, cei doi remarcându-se la rândul lor în domeniul medicinei legale şi al farmaciei.

Nicolae Minovici s-a născut la 23 octombrie 1868, la Râmnicu Sărat, fiind cel de-al şaptelea copil al familiei lui Ştefan Minovici, un negustor de vite, şi al Sofiei Minovici, originară din Brăila. Interesant este faptul că bunicul său, Ştefan Mina, provenea din Tetovo, oraş din Macedonia, şi a ajuns în Ţara Românească, dorindu-şi să-şi schimbe destinul, însă aici i se schimbă şi numele, din Mina în Minovici.

Nicolae a fost, încă din copilărie, o fire încăpăţânată, îndărătnică, dar şi voluntară, şi a demonstrat pasiuni aparte pentru ştiinţe şi artă.

A urmat cursurile primare la Şcoala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absovit în Bucureşti, la Sfântul Sava.

În anul 1891, după absolvirea bacalaureatului, s-a înscris la Şcoala de Belle-Arte, cursuri pe care le-a frecventat timp de un an. Apoi, sub influenţa fratelui său mai mare, Mina, se înscrie la Facultatea de Medicină, însă pasiunea pentru artă avea să-i rămână pentru tot restul vieţii, Nicolae devenind un dedicat colecţionar de obiecte de artă, mai ales de artă populară din spaţiul românesc. Pe perioada studenţiei, el a lucrat ca desenator şi ca preparator al sălii de disecţie, apoi al clinicii şi Institutului de Chirurgie şi Ginecologie, a fost preparator şi apoi asistent la Catedra de Histologie.

În anul 1896, Nicolae Minovici a reușit identificarea autorului unui furt săvârșit într-o tipografie cu ajutorul urmelor lăsate de mâini, momentul marcând debutul, în ţara noastră, identificării unui infractor pe baza urmelor digitale.

În anul 1898, Nicolae Minovici obţine titlul de doctor în medicină, cu lucrarea „Tatuajele în România”, fiind pentru prima dată în România când această temă era abordată. Pentru realizarea lucrării, el a studiat nu mai puţin de 15.000 de tatuaje de pe cadavrele de la Institutul de Medicină Legală.

În perioada 1899-1901, Nicolae şi-a desăvârşit studiile la Berlin, iar practica a făcut-o la Institutul de Anatomie Patologică şi la Spitalul „Moabit”. Stagiul la Berlin i-a facilitat şi întâniri şi schimburi de experienţă cu personalităţi de excepţie  din lumea medicală.

A revenit, apoi, în România, unde, în anul 1902, este numit medic legist pe lângă parchetul Tribunalului Ilfov, este ales subdirector al Institutului medico-legal şi ocupă un post de profesor de medicină legală la Şcoala de Ştiinţe de Stat.

În acelaşi an, Primăria oraşului Bucureşti îl însărcinează cu rezolvarea problemei cerşetoriei şi a vagabondajului în oraş. La solicitarea Primăriei, Minovici a realizat un recensământ, în urma căruia a descoperit aproximativ 13.000 de cerşetori pe care i-a împărţit în trei categorii: prefăcuţii, bătrânii, care aveau nevoie de ajutor, şi copiii. Pe aceştia din urmă, Nicolae Minovici i-a sprijinit să înveţe carte şi meserii, precum cea de birjar.

în anul 1904, a publicat lucrarea un „Studiu asupra spânzurării”, o lucrare unică în medicina românească. Nicolae Minovici s-a remarcat prin modul în care a experimentat pe propria persoană efectele autostrangulării, în contextul în care, moartea prin spânzurare era foarte comună în Europa acelor ani. El a cercetat foarte atent corpurile cadavrelor umane care au murit prin spânzurare, apoi şi-a construit un mecanism propriu care să-l ajute să explice cât mai bine răspunsul la întrebarea: Ce simte o persoană când se spânzură? Iniţial, Minovici îşi construise un aparat simplu de autoasfixiere, o saltea, un scripete atârnat de un tavan şi o funie care era trasă manual de către cercetător, apoi treptat, ajutat de unul sau doi asistenţi, era ridicat timp de câteva secunde, la o înălţime de aproximativ doi metri. Astfel, cu timpul, profesorul Minovici va ajunge să se atârne în ștreag pe parcursul a 12 şedinţe, care au variat între patru şi 26 de secunde.

În 28 iulie 1906, a înfiinţat prima Societate de Salvare din Balcani, după modelul celei care fusese creată la Viena. În contextul în care, la vremea aceea, în Capitală existau doar două căruţe care se ocupau de transportul celor care aveau probleme de sănătate, profesorul punea în circulaţie prima ambulanţă a Societăţii de Salvare Bucureşti, care funcţiona cu personal medical, pe bază de voluntariat.

Cu toate că fondurile pentru funcţionarea acestui serviciu de slavare ar fi trebuit să fie susţinute de Primăria oraşului Bucureşti, au urmat 30 de ani în care Nicolae Minovici a finanţat activitatea din fonduri personale.

Aşa cum aminteam, doctorul Nicolae Minovici a rămas fidel pasiunii sale pentru artă, iar în anul 1905 finaliza un proiect îndrăzneţ: „Muzeul de Artă Naţională Dr. Nicolae Minovici”, construit în nordul Bucureştiului. Clădirea, concepută special de arhitectul Cristofi Cerchez ca muzeu de etnografie, a funcţionat în perioada 1906 – 1936 ca edificiu particular, fiind donată apoi Primăriei oraşului Bucureşti.

În anul 1909, a fost numit şef de lucrări al Catedrei de Medicină Legală,  iar în anul 1915 a fost promovat ca docent în medicina legală şi numit conferenţiar pentru această disciplină la Facultatea de Medicină.

În anul 1919, devine profesor la Universitatea din Cluj, la catedra de medicină legală, el fiind cel care a înfiinţat Institutul de Medicină Legală din acest oraş.

Revenit în Capitală, Nicolae Minovici a demonstrat o capacitate fantastică de a pune în ordine şi alte probleme cu care se confrunta Bucureştiul: de numele său se leagă şi înfiinţarea primelor cămine pentru adăpostirea mamelor necăsătorite, primele instituţii de găzduire de noapte pentru cazurile sociale, construirea primelor toalete publice subterane din Bucureşti, construirea primelor fântâni publice de pe străzile oraşului. În august 1927, medicul legist a fost ales primarul Sectorului Albastru al Capitalei – care cuprindea, printre altele, mahalalele Rahova, Grozăveşti, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie sau Şerban Vodă -, poziţie din care s-a ocupat de igienizarea sectorului şi de pavarea străzilor. Astfel, străzile au fost periodic curăţate şi multe dintre ele pavate, maidanele transformate treptat în parcuri, unul dintre acestea fiind cel situat spatele tribunalului, a fost construit un cămin pentru gunoierii şi măturătorii sectorului şi au fost construite primele toalete subterane din Bucureşti.

Apoi, în anul 1934, a fost ales primar în Băneasa, pe atunci comună lângă Bucureşti, căreia, după moartea sa, îi va lăsa o parte din avere. Omul de ştiinţă a oferit burse elevilor silitori din comuna Băneasa, iar pe cei aflaţi în dificultate i-a împrumutat cu bani pentru diverse necazuri: recuperarea casei, spitalizări sau înlesniri pentru cumpărarea de alimente sau de lemne pentru iarnă.

În anul 1934, el a creat primul spital cu serviciu permanent de urgenţă din Romania, acesta fiind doar al doilea din Europa după cel de la Moscova. Nicolae Minovici constatase că oamenii care erau transportaţi cu Salvarea ajungeau să fie îngrijiţi târziu şi o parte dintre ei să moară, iar profesorul, alături de arhitectul Cristofi Cerchez, se decide să construiască un spital. În afară de spaţiile pentru cei bolnavi, care puteau fi internaţi timp de 10 zile, spitalul avea şi încăperi în care locuiau chiar Nicolae Minovici dar şi alţi membri ai personalului medical.

În aceeaşi perioadă, el îşi redactează testamentul, o mare parte a fondurilor personale fiind donate asociaţiilor care se ocupau de copii abandonaţi sau orfani.

În anul 1936, reputatul om de ştiinţă înfiinţa „Şcoala Samariteană”, un spaţiu dedicat fetelor care, după ce ajungeau să se prostitueze, le ajuta să se reintegreze în societate, tot atunci începând colaborarea cu nou înfiinţata Revistă de Medicină Legală.

Tot în acelaşi an a ajuns preşedinte al Colegiului Medical de Ilfov, iar în 1938 a devenit preşedinte al Colegiul Medical naţional.

În ultimii ani ai vieţii, Nicolae Minovici a militat pentru interzicerea practicării ilegale a medicinei de către impostori – vraci, moaşe şi practicanţi ai magiei negre – , a luat măsuri pentru a se închide cabinetele de cosmetică conduse de persoane fără diplome şi pregătire corespunzătoare. Experienţele sale în aceste domenii sunt reflectate în lucrarea sa „Pericolul social al practicării ocultismului”, prin care atrage atenţia, mai ales, asupra sănătăţii mintale implicate în astfel de fenomene.

Puţini dintre cititori cunsoc faptul că, în seara zilei de 18 iulie 1938, medicul Nicolae Minovici a fost chemat la Castelul Pelişor să scoată inima din pieptul iubitei Regine Maria, după constatarea decesului acesteia, pentru a fi tratată conform dorinţei ei testamentare, din anul 1933: inima sa a fost îmbălsămată, pusă într-o casetă de argint octogonală şi învelită într-un steag dublu – pe de o parte drapelul României, pe de alta steagul Marii Britanii. Toate acestea au încăput apoi într-o altă casetă, din argint aurit şi cu ornamente din pietre preţioase, iar întreg ansamblul a fost transportat cu vechiul bric Mircea la reşedinţa reginei din Balcic, unde a fost depusă cu toate onorurile.

În anul 1938, imediat după pensionare, Nicolae Minovici se îmbolnăveşte de cancer de laringe – pus mai ales pe seama experimentelor din tinereţe privind autostrangularea – , este dus la un spital din Viena unde i se efectuează o traheotomie, iar ultimii doi ani din viaţă aveau să reprezinte o perioadă de chinuri cumplite şi cu mari dificultăţi de vorbire.

A trecut la Domnul la 26 iunie 1941.

În urma marelui om de ştiinţă a rămas însă o colecţie extrem de valoroasă găzduită de Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, o instituţie care a fost închisă publicului în mai multe rânduri în perioada regimului comunist, şi mai apoi, după doi ani de reconsolidare, restaurare şi reamenajare, conacul „Vila cu clopoţei” a fost redeschis în mai 2016.

În interiorul casei, pot fi admirate uşile şi frescele originale, dar şi o grădină uriaşă, pe care însuşi doctorul Minovici a gândit-o. Muzeul este alimentat ecologic, fiind încălzit prin energia pământului, după ce au fost realizate 32 de foraje la 80 de metri adâncime.

În interior pot fi admirate o expoziţie cu fotografii şi ustensile medicale şi o serie de tatuaje aparţinând unor infractori sau sinucigaşi.

Absolut toate obiectele care sunt expuse în muzeu i-au aparţinut doctorului Nicolae Minovici. La parterul vilei, într-una dintre încăperi se regăsesc părţi din costume populare ce provin din diferite zone ale ţării, obiecte de artă plastică, mobilier sculptat cu motive tradiţionale.

În interiorul casei, medicul Minovici a creat şi o capelă cu obiecte colecţionate din biserici dezafectate, aici fiind de admirat icoane brâncoveneşti de secol XVIII sau uşi împărăteşti care provin de la o biserică dezafectată din Orşova, datate 1775.

Sub icoanele brâncoveneşti din capelă atârnă acum rame goale care, în vremea doctorului, aveau în ele fotografii cu Regina Maria, însă acestea au fost eliminate în perioada regimului comunist. Tot în perioada comunistă a dispărut şi patul din dormitorul amenajat de Nicolae Minovici, însă au rămas tablourile, pictate de artişti români precum Gheorghe Ionescu Doru, Aurel Băeşu, Nicolae Vermont sau Eugenia Filotti Atanasiu, pe care medicul legist le-a colecţionat.

Marţi, 23 octombrie 2018, chiar în ziua în care se împlinesc 150 de ani de la naşterea eminentului om de ştiinţă, va fi vernisată expoziția permanentă „Restitutio II – Vila Dr. Nicolae Minovici” și va fi deschisă expoziția tematică „Cercetarea antropologică cu instrumentele artei”, în parteneriat cu Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”. În aceeaşi zi, va fi lansat volumul colectiv „Minovici – O sută de ani de pionierat (1850-1950)” precum și un volum filatelic cu medalie dedicat fraților Minovici.

de Răzvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *