Idei in nocturnă- Pagini de Istorie – “Martha Bibescu şi vocile Europei. Corespondenţă şi dosar CNSAS 1941- 1945”
16 July 2019
AUDIO Moștenirea istorică și culturală a germanilor din România
18 July 2019

PORTRET: Nelson Mandela – ultimul erou veritabil al planetei

Motto: „Ceea ce contează în viaţă nu este simplul fapt că noi am trăit. Diferenţa pe care noi am făcut-o în vieţile celorlalţi este ceea ce va determina semnificaţia vieţii pe care am dus-o.” – Nelson Mandela

Data de 18 iulie reprezintă ziua de naştere a fostului lider sud-african Nelson Mandela şi, începând cu anul 2009, prin decizia unanimă a Adunării Generale a ONU, Ziua Internaţională Nelson Mandela, inspirată de apelul eroului luptei anti-apartheid către tânăra generaţie, pentru lupta împotriva injustiţiilor sociale, apel ce reflectă întocmai principiul întregii sale existenţe, rămas ca testament, după trecerea sa la cele veşnice.

* * * * *

Rolihlahla Mandela pe numele real, s-a născut pe 18 iulie 1918, la Mvezo, Provincia Oos-Kaap, Africa de Sud. Mai târziu a devenit cunoscut pe numele său tribal, Madiba. Străbunicul lui pe linie paternă, Ngubengcuka, era conducătorul poporului Thembu în teritoriile Transkeian din provincia Eastern Cape a Africii de Sud.

Tatăl său, Gadla Henry Mphakanyiswa, a fost şef de trib local şi consilier al monarhului, numit în funcţie în anul 1915, după ce predecesorul său fusese acuzat de corupţie de către un magistrat alb din partidul aflat la guvernare.

Mandela a crescut împreună cu două surori în Qunu, satul mamei sale, unde avea grijă de turmele de vite.

A început educaţia la Clarkebury Boarding Institute din Engcobo, o instituţie organizată după modelul vestic, cea mai mare şcoală pentru negri din Thembuland. A fost primul din familia sa care a mers la şcoală. În prima zi în care a frecventat cursurile, învăţătoarea sa, Miss Mdingane, i-a dat numele Nelson, fiindcă tradiţia acelor vremuri spunea că fiecare elev trebuie să poarte un nume engelzesc.

Mandela a urmat apoi cursurile Universităţii Fort Hare şi ale Universităţii din Witwatersrand, unde a studiat dreptul, confruntându-se cu prejudecăţile unei ţări care îi interzicea să voteze sau să circule liber, din cauza culorii pielii. Aceştia erau, însă, şi anii în care caracterul său rebel avea să iasă la iveală: el a fost exmatriculat de la Universitatea Fort Hare din cauza un conflict cu privire la alegerea reprezentanţilor studenţilor, iar înainte de exmatriculare, a fugit din familie, la vârsta de 22 de ani, pentru a scăpa de o căsătorie aranjată.

După absolvire, a trăit la Johannesburg, unde a practicat avocatura şi s-a implicat în politica anti-colonialistă, îl cunoaşte pe Walter Sisulu – cel care avea să devină un activist de seamă al politicii anti-apartheid şi care avea să-i devină mentor şi prieten apropiat -, iar ulterior, cu sprijinul acestuia, devine membru al Congresului Naţional African şi unul dintre întemeietorii African National Congress Youth League, organizaţia de tineret a partidului.

Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Naţional, care a început o politică instituţionalizată a apartheidului.

În anul 1952, Mandela a a avut un rol important în cadrul „Defiance Campaign against Unjust Laws” („Campania de nerespectare a legilor injuste”), o iniţiativă paşnică de nesupunere civilă.

Un an mai târziu a devenit conducătorul organizaţiei partidului din regiunea Transvaal, funcţie din care a supervizat conferinţa Congress of the People din 1955, în cadrul căreia s-a format o coaliţie de partide opuse apartheidului, cu ANC-ul în frunte.

Mandela a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă, iar prima dată a fost judecat între 1956 şi 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat.

Deşi adept al iniţiativelor paşnice, Mandela devine cofondator al Umkhonto we Sizwe, facţiunea armată a Congresului Naţional African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului.

Mandela a dus această luptă şi dincolo de graniţele ţării sale, în 1962 participând la Conferința Pan-africană pentru Promovarea Drepturilor Omului, unde a fost primit cu deosebită simpatie, inclusiv de către reprezentanții ONU. Doar că, la întoarcerea în țară, a fost arestat sub acuzația de părăsire ilegală a țării și îndemn la revoltă. Este apoi judecat, iar la 12 iunie 1964, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, la vârsta de 45 de ani. Remarcabilă a fost pledoaria lui Mandela în timpul procesului: „Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”, a spus el.

Cel care devenise „deţinutul 46664” s-a aflat timp de nu mai puţin de 27 de ani în închisoare, 18 ani fiind încarcerat în închisoarea Robben Island, la 12 kilometri de Cape Town, acolo unde revoluţionarul avântat s-a transformat într-un înţelept dornic de reconciliere şi într-un viitor om de stat cumpătat.

În tot acest timp, afară, dincolo de gratiile închisorii, populaţia de culoare din Africa de Sud l-a transformat pe Mandela într-un simbol al mişcării de eliberare de sub apartheid. Ultimii ani de închisoare au părut mai relaxaţi, conform biografilor săi, ca urmare a unor contacte secrete stabilite cu regimul de apartheid, din ce în ce mai instabil în acei ani. Se spune că Guvernul apartheid s-a oferit să-l elibereze din închisoare de şase ori, însă, de fiecare dată Mandela a respins oferta. La una dintre aceste oferte, se pare că Mandela ar fi dat un răspuns în scris în care arăta: „Eu preţuiesc propria mea libertate, dar mai mult preţuiesc libertatea celorlalţi. Ce fel de libertate îmi oferiţi voi dacă organizaţia ANC rămâne interzisă ?”„Locuinţa” sa a fost o celulă de 2 pe 2,5 metri, în care se afla doar o saltea de dormit pe podea şi o găleată. Mandela a fost obligat să facă multă muncă în folosul comunităţii, iar printre puţinele drepturi se afla un singur vizitator şi o scrisoare la 6 luni.
Mandela a fost eliberat, în cele din urmă, la 11 februarie 1990, în urma unei puternice campanii internaţionale de lobby pentru cauza sa.

În anul 1991, la prima Conferință a Congresului Național African organizată pe teritoriul Africii de Sud, Nelson Mandela a fost ales președinte, iar Oliver Tambo a fost însărcinat să organizeze alegeri generale. În acest context, Mandela a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale.

Ceremonia de inaugurare în funcţia de preşedinte a avut loc la Pretoria, la data de 10 mai 1994, a fost televizată, fiind urmărită de un public de circa un miliard de telespectatori, la nivel global.În această perioadă Mandela îşi publică autobiografia, iar în urma primelor alegeri multi-rasiale libere, desfăşurate în 1994, a devenit primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.

A fost căsătorit de trei ori, iar în urma sa au rămas 8 copii, însă nu a fost niciodată nici soţ, nici tată model. Prima sa soţie a fost Evelyn Mase, asistentă medicală şi verişoara prietenului său apropiat Walter Sisulu. Ea era cea care aducea banii în familie şi cea care l-a ajutat pe Mandela să termine Dreptul la Universitatea Wits, apoi s-a implicat şi în politică. Rodul dragostei lor au fost cei patru copii, iar divorţul dintre ei s-a pronunţat în anul 1958.În ciuda faptului că a fost o figură controversată de-a lungul întregii sale vieţi, fiind acuzat de către criticii de dreapta de terorism şi de simpatii comuniste, Mandela a primit peste 250 de premii internaţionale pentru poziţia sa în privinţa colonialismului şi discriminării. Între acestea, în 1993, Mandela a primit Premiul Nobel pentru pace, împreună cu Frederik Willem de Klerk, care la acea vreme era, încă, preşedintele Africii de Sud. În motivaţia acordării acestei disticţii se arăta că a fost acordată “pentru efortul lor de a încheia în mod paşnic regimul apartheid şi pentru curajul de a pune Africa de Sud pe temelii democratice”.

După ce s-a despărţit de a doua sa soţie, Winnie Madikizela-Mandela, cea care a dus greul anilor în care el s-a aflat în închisoare, Mandela a cerut-o în căsătorie pe Amina Cachalia, cu care avusese o relaţie de lungă durată, însă aceasta l-a refuzat.

Apoi, interesant aspect, în anul 1998, în ziua împlinirii vârstei de 80 de ani, el s-a căsătorit pentru a treia oară, cu Graça Machel, nimeni alta decât văduva fostului preşedinte mozambican Samora Machel.

În anul 2004, când a împlinit vârsta de 85 de ani, Mandela hotărăşte să se retragă din viaţa publică, şi să dedice mai mult timp familiei şi prietenilor apropiaţi.

În anul 2009, Londra a găzduit ceremonia de dezvelire a unei statui din bronz masiv, ridicată în onoarea sa, înaltă de 2,74 metri, şi amplasată în piața din fața Parlamentului britanic, alături de cele ale lui Abraham Lincoln și Winston Churchill, ca simbol al celor care au rezistat în fața opresiunii.

În noiembrie 2009, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 18 iulie ”Ziua internațională Nelson Mandela”, în semn de recunoaștere a contribuției fostului președinte sud-african la cultivarea păcii și a libertății. Astfel, în rezoluţia ONU se menţionează recunoaşterea valorilor promovate de Nelson Mandela și implicarea sa în slujba umanității, în domeniul soluționării conflictelor și al relațiilor rasiale. Documentul îi subliniază lui Mandela merite incontestabile privind promovarea și protejarea drepturilor omului, reconcilierea, egalitatea de gen și drepturile copiilor și a altor grupuri vulnerabile, dezvoltarea comunităților sărace și subdezvoltate, contribuția liderului sud-african la lupta pentru democrație pe plan internațional și promovarea unei culturi a păcii în întreaga lume.

ONU a stabilit că, în această zi, fiecare persoană şi fiecare instituție, să-și dedice 67 de minute din timp pentru a-i ajuta pe alții, în semn de omagiu față de valorile apărate de primul președinte de culoare al Africii de Sud, aluzie la cei 67 de ani pe care Nelson Mandela i-a pus în slujba umanității, ca avocat al drepturilor omului, prizonier al conștiinței, om al păcii internaționale și primul președinte al Africii de Sud, libere, ales în mod democratic.

După moartea sa, la 5 decembrie 2013, în urma agravării unor probleme pulmonare dobândite în închisoare, preşedintele Zuma a anunţat doliu naţional pentru 10 zile, iar pe 10 decembrie 2013, a avut loc o ceremonie omagială comemorativă a fostului preşedinte sud-african, pe stadionul Soccer City, cu participarea a aproape 100 de oficiali din întreaga lume, şi a circa 60.000 de persoane.

„Naţiunea noastră a pierdut cel mai mare fiu al ei. Ceea ce l-a făcut mare pe Mandela a fost exact ceea ce l-a făcut pe el om. Am văzut în el ceea ce căutam în noi înşine. Dragi cetăţeni sud-africani, Nelson Mandela este cel care ne-a adus împreună, iar împreună ne vom lua rămas bun de la el”, a declarat atunci preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma.

Un amănunt interesant din biografia lui Mandela a apărut în martie 2016, când un fost membru al Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA) a mărturisit că a jucat un rol-cheie în arestarea activistului politic sud-african, în anul 1962. Fostul agent Donald Rickard, aflat pe patul de moarte, fost adjunct al consulului american din Durban (Africa de Sud), în 1962, a admis că a furnizat poliţiei sud-africane informaţii detaliate despre deplasările activistului politic Nelson Mandela, care milita în acea perioadă împotriva segregării rasiale din Africa de Sud.Arhiepiscopul Desmond Tutu, o altă figură a luptei antiapartheid distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace, l-a calificat pe Mandela drept „icoana mondială a reconcilierii”, cel care a reuşit să facă din ţara sa o democraţie multirasială şi relativ stabilă.

Desigur că farmecul personal, simţul umorului şi bunătatea caracterului său, cultivate în ciuda suferinţelor atroce din timpul anilor de închisoare, pot explica influenţa fantastică transmisă de Mandela asupra lumii întregi, acestea fiind motivele pentru care el a rămas model de demnitate nu numai pentru oamenii de rând din Africa de Sud dar şi pentru toţi liderii lumii.

Încheiem cu cuvintele pe care le-a rostit Richard Stengel, biograful personal al lui Mandela, cel care a fost la curent cu viaţa sa personală, dar şi cu evoluţia sa politică:  “Nelson Mandela este probabil ultimul erou pur-sânge de pe planetă. El este simbolul sacrificiului şi al dreptăţii, fiind venerat precum un sfânt de milioane de oameni. Viaţa lui Mandela constituie un model nu doar pentru vremurile noastre, ci pentru toate timpurile”.

Răzvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *