Deschidem Stagiunea estivală a Teatrului Odeon @Herăstrău
13 July 2020
Dialog cu Radu Jude și Mehelli Modi
14 July 2020

PORTRET: Marietta Sadova – de la geniu artistic la opinii politice controversate

Marţi, 14 iulie, se împlinesc 123 de ani de la naşterea Mariettei Sadova, actriţă de teatru şi film şi profesoară de teatru, regizor de film şi prima femeie regizor de teatru din ţara noastră. Ea a slujit cu o pasiune remarcabilă arta teatrală din România, însă, pe de altă parte, opiniile sale politice au rămas controversate, mai ales din pricina alăturării ei la mişcarea legionară.

Marietta Bârsan, pe numele avut la naştere, a venit pe lume la 14 iulie 1897, la Sibiu.

A parcurs studiile primare la o şcoală catolică, coordonată de călugăriţele ordinului franciscan din Sibiu.

În anul 1913 a dat examen la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, însă comisia din care făceau parte Constantin Nottara sau Lucia Sturdza-Bulandra au declarat-o respinsă. Marietta a insistat să fie acceptată măscar ca studentă auditoare.

La 12 octombrie 1915, Sadova debuta pe scenă în spectacolul „Trandafirii Roşii” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, chiar Nottara fiind cel care a distribuit-o în rolul unui paj. Artista a înregistrat un succes remarcabil, iar ca recompensă a fost admisă, în anul 1916, în anul doi de Conservator (aceasta şi fiindcă Lucia Sturdza-Bulandra, care nu o plăcea deloc, nu se afla în Bucureşti).

În anul 1918, Marietta a absolvit Conservatorul Dramatic, iar în anul 1919 se va căsători cu Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu), viitor dramaturg și romancier. S-a scris asiduu la acea vreme, că mariajul celor doi nu a fost doar un act de stare civilă, ci a fost un mariaj intelectual, spiritual, bazat pe afinităţi elective.

În anul 1920, soţii Sadoveanu plecau într-o călătorie de studii la Paris, el pentru a-şi desăvârşi studiile doctorale în drept, ea, pentru a studia arta actorului cu marea artistă Susanne Després.

Ion Marin Sadoveanu a renunţat însă la doctoratul în drept şi s-a specializat în estetica teatrului.

În toamna anului 1921, cei doi reveneau în ţară şi au înfiinţat, împreună cu alţi tineri intelectuali, gruparea „Poesis“, care-şi propunea să reînnoiască formele teatrului românesc.

La 1 noiembrie 1921, ei au inaugurat ciclul de conferinţe „Poesis”, în aula Fundaţiei Universitare, în cadrul cărora tânăra actriţă recita cu multă sensibilitate poezii, motiv pentru care Nicolae Iorga a numit-o „Madam Poesis”.

În anii care au urmat, căsătoria soţilor Sadoveanu a început să se afle în pericol, mai ales după ce, în august 1926, Marietta se va îndrăgosti de Haig Acterian, un actor mai tânăr cu şapte ani, coleg cu ea la Compania Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin.

În aprilie 1929, în perioada în care juca în spectacolul „Viaţa e frumoasă” de Marcel Achard, la Compania Dramatică Fantasio, condusă de Ion Iancovescu, Marietta ia, la îndemnul lui Iancovescu, numele de scenă Sadova (provenit de la numele de familie – Sadoveanu).

A urmat divorţul de Ion Marin Sadoveanu şi, mai târziu căsătoria cu Haig.

Soţul Mariettei o va introduce într-un grup de tineri intelectuali – grupul „tinerei generaţii” -, din care făceau parte Mircea Eliade, Emil Cioran, Petru Comarnescu, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Floria Capsali sau Mircea Vulcănescu, care avea să revigoreze întreaga noastră cultură.

În anul 1928, Marietta Sadova a debutat în film, în comedia sentimentală „Maiorul Mura”, fiindu-i parteneră lui Jean Georgescu care semna şi scenariul şi regia, iar în 1934, a jucat, alături de Ion Sârbu în comedia „State la Bucureşti”, regia Ion Şahighian – filmul fusese realizat iniţial, în 1931, în varianta mută, însă a fost sonorizat ulterior şi difuzat astfel trei ani mai târziu.

La 1 ianuarie 1930, e angajată ca actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti, remarcându-se prin inteligenţa cu care dădea viaţă rolurilor sale, însă continuă se joace pe scenele teatrelor particulare, cu precădere la Compania Bulandra.

Artista a interpretat o paletă largă de roluri: Contesa Geschiwtz din „Lulu” de Frank Wedekind, Femeia în verde din „Peer Gynt” sau Regina din „Strigoii” de Henrik Ibsen, Muma din „Avram Iancu” de Lucian Blaga, Vivi Warren din „Profesiunea d-nei Warren” de George Bernard Shaw, Mătuşa din „David Copperfield” de Charles Dickens.

A urmat perioada în care Marietta a devenit simpatizantă a mişcării legionare – începând cu anul 1934 – şi a făcut parte din grupul doamnelor care participau la conferinţele asociaţiei caracterizate ca antisemite, „Criterion”, din care mai făceau parte: Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Alexandru Cristian-Tell, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Dan Botta, Emil Botta, Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Constantin Noica, Alexandru Vianu, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu, Haig Acterian, Sandu Tudor. Toate acestea erau în numele convingerii artistei că legionarismul ar fi fost salvarea cauzei culturale a ţării…

Dealtfel scriitorul Mihail Sebastian scoate în evidenţă latura nefericită, antisemită, a Marietta Sadova, în „Jurnal” (1933-1944).

Ca regizoare a pus în scenă, în această perioadă, mai multe piese, precum „Maya” de Simon Gantillon şi „Nocturna” de Ludovic Dauş, devenind prima femeie regizor de teatru din ţara noastră.

În anul 1938, uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a unui număr impresionant de legionari, a lăsat urme în sufletele adepţilor mişcării, iar în 1940, după ce aceştia au preluat guvernarea, au urmat măsuri radicale.

În noiembrie 1940, Haig Acterian a fost numit directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, iar Marietta, simpatizantă legionară, şi-a sprijinit bărbatul, însă cei doi nu au făcut decât să creeze în rândul actorilor o stare de tensiune şi de spaimă. Mai mult, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie 1941, la rebeliunea legionară, Haig a montat pe terasa Teatrului Naţional megafoane de la care s-a chemat tineretul legionar să participe la revoltă, o greşeală fatală a soţilor, rebeliunea fiind înăbuşită.

Revista Radio România, nr. 33, 7-13 iulie 1997

Haig avea să fie reţinut şi, mai apoi condamnat la 12 ani de închisoare, iar ca eliberare i s-a „oferit” posibilitatea de a pleca pe front, în linia întâi, găsindu-şi sfârşitul la Kuban, în august 1943.

Marietta a fost arestată la 24 martie 1941, la ordinul directorului general al Poliţiei, a fost dată afară de la Catedra de actorie a Conservatorului Dramatic, fiind închisă în lagărul de la Târgu Jiu.

La 15 iulie 1941 a fost eliberată, însă va trăi sub supravegherea permanentă a Siguranţei statului.

În anul 1942, a devenit suplinitoare la Academia de Muzică şi Artă Dramatică.

În anii 1944-1945, Sadova a trăit sub ameninţarea epurărilor şi arestărilor şi a fost audiată în procesul fugii soţiei lui Corneliu Zelea Codreanu.

Va pune în scenă, la Teatrul Mic, spectacolul „Încătuşarea” de Philip Barry, iar la Teatrul Odeon, Sala mică (azi Nottara), „Scumpa mea Ruth” de Norman Krasna. În anul 1947, Marietta face parte, pentru scurtă vreme, din colectivul Teatrului Naţional Bucureşti, însă va fi eliminată pentru „activitate duşmănoasă contra regimului”.

În perioada următoare, supravieţuieşte prin lecţii particulare de actorie, iar în anul 1948 devine figurantă la nou-înfiinţatul Studio Cinematografic „Constantin Nottara” – cu un colectiv excepţional din care făceau parte Clody Bertola, Liviu Ciulei, Nicolae Tomazoglu, Corina Constantinescu -, unde avea să ajungă director.

În anul 1951, a pus în scenă, la Teatrul de copii Ţăndărică, spectacolul „Porumbelul alb” de Gabriel Teodorescu şi Mircea Popescu.

De asemenea, va pune în scenă spectacole precum „Arsenic şi dantelă veche” (la Odeon), „Pescăruşul” (la Teatrul Municipal) sau „Othello” (Teatrul Naţional din Cluj), apoi Sadova este nevoită să se conformeze noilor viziuni culturale impuse de comunişti.

Astfel că va regiza spectacole mediocre ca substanţă, precum „Minerii” de Davidoglu (la Teatrul Naţional din Cluj) sau „Albert Matz” (la Teatrul Municipal).

În anul 1953, realizează o montare excepţională la Teatrul Naţional din Bucureşti, „Apus de soare” de Delavrancea, cu George Calboreanu în rolul principal, iar în 1958, la Teatrul Naţional din Cluj, pune în scenă „Viforul” de Delavrancea, care avea să fie, în cele din urmă, cenzurat şi scos din repertoriu.

În această perioadă a mai jucat în filmele „Mitrea Cocor” (1952), regizat de ea, „Răsare soarele” (1954) şi „Nufărul roşu” (1955).

La sfârșitul anilor ’50, după o scurtă perioadă de relaxare, represiunea coordonată de Securitate a intrat într-o nouă fază violentă.

În 1956, revenind dintr-un turneu parizian cu Teatrul Municipal – cu piesele „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale și „Ultima oră” de Mihail Sebastian – a introdus în ţară lucrările „La forêt interdite”/”Noaptea de sânziene”, „Mitul eternei reîntoarceri” și „Imagini și simboluri”, publicate în Franța de Mircea Eliade şi 10 exemplare din „La tentation d’exister”/”Ispita de a exista” de Emil Cioran.

La 12 octombrie 1959, Marietta Sadova a fost pensionată, iar după doar trei zile a fost arestată și inculpată sub învinuirea de a fi introdus în țară materiale periculoase de propagandă anticomunistă. A fost trimisă în judecată alături de Constantin Noica, Dinu Pilat, Alexandru Paleologu, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Nicolae Steinhart, Simona Caracaş, Anca Cantacuzino sau Anca Pop Bosceanu, marea majoritate a celor care nu au vrut să servească arta angajată, fiind cu toţii acuzaţi de spionaj şi înaltă trădare.

A fost condamnată la 3 ani închisoare, iar după eliberare i s-a permis să-şi continue activitatea, ca regizor de teatru şi film, dar şi ca profesor la I.A.T.C.

A avut roluri notabile în piesele de teatru „Profesiunea doamnei Warren” de George Bernard Shaw şi „Strigoii” de Henrik Ibsen şi a pus în scenă spectacole precum „Pescărușul” de Anton Cehov la Teatrul Bulandra, în 1969 şi „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu Hasdeu, activând ca regizoare şi la Teatrul „Valea Jiului” din Petroşani, Teatrul Naţional din Cluj, Teatrul „Matei Millo” din Timişoara, teatrele din Oradea, Braşov, Botoşani.

Marietta Sadova a murit la Bucureşti, la 17 iulie 1981, la vârsta de 84 de ani.

La 20 iunie 2017, Teatrul Naţional Radiofonic difuza premiera spectacolului „Marietta Sadova – De la libertatea de creaţie, la creaţia impusă”, după un scenariu radiofonic de Vera Molea şi Magda Duţu, regia artistică: Petru Hadârcă.

În distribuţie: Ilinca Tomoroveanu, Mihai Bica, Adrian Păduraru, Liliana Pană, Mircea Constantinescu, Annemary Ziegler, Marcelo Cobzariu, Petru Hadârcă.

Din Fonoteca Teatrului Național Radiofonic s-au folosit fragmente cuprinse în emisiunea „Profil teatral – Marietta Sadova”, realizată de Dan Nasta, în anul 1978: „Viteazul” de Paul Anghel – Monologul Maicii Teofana, „Mizantropul” de Molière, „Dintre sute de catarge” de Mihai Eminescu, „Liniște” de Lucian Blaga. Din Fonoteca de aur a Radioului au fost selectate fragmente din spectacolele regizate de Marieta Sadova la Teatrul Național Radiofonic – „Pescărușul” de Anton Pavlovici Cehov, în anul 1954, „Rețeta fericirii” de Aurel Baranga, în anul 1957 şi un fragment din spectacolul radiofonic „Dincolo de zare” de Eugene O’Neill, realizat în anul 1957, în regia lui Constantin Moruzan, cu: Marietta Sadova, George Calboreanu, Nicu Dimitriu. Tot din Fonoteca Radioului, a fost difuzată poezia „Plouă” de George Bacovia, recitată maiestuos de Marietta Sadova…

de Razvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *