PORTRET: Maria Tănase – un fenomen unic în muzica românească. Debutul la radio şi dragostea pentru Brâncuşi – repere ale unei existenţe fascinante

Moto: „Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche şi cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc şi al unui timp. Aşa a fost vocea Mariei. Când cânta ea, […] parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase” – Constantin Nottara

(Înregistrare din ianuarie 1960)

Duminică, 20 februarie, se împlinesc 84 de ani de la debutul radiofonic al Mariei Tănase, moment care avea să influenţeze decisiv cariera artistică excepţională a talentatei soliste de muzică populară. Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „marea doamnă a milenarului cântec românesc”, „mitul Maria Tănase”, ori „Privighetoarea cântecului popular românesc”, Maria Tănase a reprezentat un fenomen unic în muzica românească, fiind însă considerată şi prima divă din ţara noastră, în adevăratul sens al termenului.

Maria Tănase a avut, de-a lungul existenţei, iubiri pătimaşe, începând cu dragostea din adolescenţă pentru medicul cu care a rămas însărcinată, relaţia pasională cu sculptorul Constantin Brâncuşi, pe care l-a idolatrizat, dragostea nebună pentru un spion francez, pentru care şi-a vândut averea ca să-l scape de închisoare şi căsătoria cu Clery Sachelarie, cel care care avea să-i tolereze absolut toate capriciile şi aventurile…

A fost o femeie care, practic, nu şi-a refuzat nimic, nici măcar aventuri de o noapte, care i-au adus, pentru o vreme, aprecieri critice, şi nu se jena să cheltuiască, peste noapte, sume considerabile acumulate din prestaţiile artistice desăvârşite.

Peste toate acestea, Maria Tănase a fost un om şi un artist special, care a trăit şi a cântat după cum şi-a dorit, cu o pasiune inegalabilă.

Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București, care porneşte de sub Dealul Mărţişorului şi se întinde până în câmpia Abatorului, cartierul Tineretului din zilele noastre, fiind al treilea copil al florarului Ion Coandă Tănase, originar din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei şi al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu.

Interesant este faptul că, atunci când a aflat că soţia sa era din nou gravidă, Ion C. Tănase i-a amintit că sunt prea săraci ca să hrănească atâtea guri şi i-a cerut „să lepede copilul”. Frica de Dumnezeu a făcut-o să-şi ignore soţul şi astfel Ana a  adus-o pe lume pe cea care avea să devină o mare artistă a neamului românesc.

Se spune că uliţa natală, Livada cu Duzi, era nepavată, nu avea lumină electrică, dar grădina lui Ion se ridica tot mai frumoasă, olteanul dovedind un spirit întreprinzător deosebit, iar fata mică cu părul bălai şi ochi verzi îi înfrumuseţa acestuia viaţa, mai târziu chiar şi sufletul, atunci când Maria a început să fredoneze prin ogradă.

Tatăl său era, la rândul său, un talentat artist, cânta din caval, îi plăcea să meargă la spectacole de muzică populară, de revistă, de operetă şi operă, unde oferea, interpretelor, cu generozitate, buchete de flori culese din propria grădină.

În anul 1921, Maria Tănase îşi face debutul pe o scenă, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari.

Apare, din nou pe scenă, la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” (Liceul „Ion Heliade Rădulescu”), unde a urmat doar trei clase, fiind nevoită să abandoneze şcoala şi să muncească, alături de familia sa, la grădină.

La vârsta de 15 ani, s-a înscris la concursul Miss România, unde nu a avut succes, picând proba costumelor de baie, iar în anul 1929 se îndrăgosteşte de un medic cu care a rămas însărcinată, însă acesta a ajutat-o să întrerupă sarcina, o intervenţie care i-a marcat existenţa şi care, se spune, i-a răpit, pentru tot restul vieţii, fericirea de a avea un copil.

Ba mai mult, după finalul primei relaţii nefericite de dragoste s-a apucat şi de fumat, un viciu care, în cele din urmă, avea să îi ruineze cariera şi viaţa.

În anul 1930 se angajează casieriţă la un birt, unde obişnuia să şi cânte, fiindu-i descoperit talentul de către publicistul şi regizorul de teatru Sandu Eliad, primul ei protector şi cel care avea să o introducă în lumea literar-artistică a oraşului.

În luna mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”, condus de Constantin Tănase, şi este distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuş-Expres, condus de N. Kirițescu, unde a debutat la 2 iunie, în acelaşi an. La Cărăbuş, maestrul Constantin Tănase îi alege drept nume de scenă Mary Atanasiu sau Elise Lamé.

Aici a fost descoperită de folcloristul Harry Brauner, care a i-a anticipat imensul talent şi i-a pregătit, cu atenţie, lansarea.

În toamna anului 1934 este prezentată lui Constantin Brăiloiu, care-i recunoaşte marele talent şi care îi sugerează să se inspire, pentru repertoriu, din Arhiva de folclor pe care acesta o înfiinţase. În acelaşi an dramaturgul Tudor Muşatescu o recomandă unui bun prieten care deţinea o “fabrică de discuri” – „Lifa Record” – , unde imprimă Romanţa Mansardei, autor Nelu Mânzatu (Nello Manzatti), iar graţie vocii de excepţie a Mariei Tănase amicul lui Muşatescu scapă de faliment, iar „Mansarda” devine şlagăr.

Au urmat, apoi, noi înregistrări la reprezentanţele bucureştene ale studiourilor „Tomis” şi „Columbia” din Viena.

În anul 1935, a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal.

În anul 1936 imprimă cântecele populare „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de ori”, în acompaniamentul tarafului „Costică Vraciu” din Gorj, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, la Casa de discuri „Columbia”.

Duminică, 20 februarie 1938, are loc debutul radiofonic al Mariei Tănase, în cadrul emisiunii „Ora satului”, fiind acompaniată de taraful condus de violonistul Ion Matache din Argeș, alcătuit din doi violoniști, un basist, un țambalist, un contrabas și un cobzar.

La ora 15:00, crainicul postului Radio Bucureşt anunţă: „În continuarea programului nostru de la ora satului, vă rugăm să ascultaţi patru cântece populare interpretate de tânăra cântăreaţă Maria Tănase acompaniată de taraful Ion Matache”. Maria a cerut să fie ascultată: „Dacă vă place, vă rog să-mi daţi voie să cânt şi eu” …  şi a cântat, „pe viu” un program de cântece românești precum „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”.

Compozitorul Theodor Rogalski, aflându-se printre ascultători, a comentat astfel evenimentul: „Ne aflăm în faţa unui fenomen! N-am auzit până azi niciun cântăreţ izbutind să interpreteze cu asemenea talent şi originalitate cântecul nostru popular, păstrând nealterată autenticitatea versului şi melodiei. Trebuie să vă mărturisesc că eu am auzit câteva imprimări pe disc ale acestei cântăreţe şi le-am apreciat în mod deosebit; dar expresia pe viu a cântecelor, interpretate acum la microfon, produc o emoţie artistică de-a dreptul uluitoare”.

Debutul radiofonic al Mariei Tănase a fost deosebit de apreciat în cronicile muzicale ale vremii, iar auditoriul radiofonic a fost realmente impresionat de talentul artistei.

Iată ce scria revista Radio-Adevărul despre debutul Mariei la radio: „Tânăra cântăreaţă care e una din cele mai izbutite talente ale promoţiilor mai noi aduce pe lângă apreciate însuşiri vocale şi o preocupare de noutate întru totul lăudabilă: studiul temelor folclorice, valorificarea melodiilor populare pe care nu le disează ci le cântă, păstrându-le nealterată frumuseţea originală. Solista creează astfel şi pune în valoare melodia poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri diseuri”.

După momentul debutului, Maria Tănase a continuat să fie programată aproape săptămânal la postul public de radio, la fiecare emisiune fiind acompaniată de două, trei şi chiar patru tarafuri, interpretând piese muzicale folclorice din toate regiunile ţării.

În acelaşi an, la 17 august, artista susţine un recital la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte – la jubileul de 30 de ani – , unde prestaţia sa artistică de excepţie îl determină pe istoricul Nicolae Iorga să o numească „Pasărea măiastră”.

În acelaşi an, primeşte un contract cu faimosul restaurant „Luxandra”, unde  seară de seară interpretează melodii populare, cu diferite formaţii de lăutari, inclusiv cu ansamblul condus de violonistul şi dirijorul Petrică Moţoi.

Şi fiindcă am ajuns la subiectul colaborărilor cu restaurante celebre, să amintim că în anii ’30 – ’40, ea cânta, pe onorarii uneori colosale, în cârciumi celebre, precum „Café  Wilson”, „Capşa”, „Luther”, „Parcul ARO”, „Continental”, „Hanul lui Manuc”, „Neptun” – locul preferat al unor celebrităţi ale lumii literare precum Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Pillat, care o ascultau cu o nepreţuită bucurie.

Însă şi în viaţa extra-artistitică, Maria Tănase frecventa astfel de locuri, mai ales „Capşa”, unde se întâlnea cu prietenii şi unde gusta din bucatele preferate –mâncăruri una şi una -, şi unde gusta cu plăcere din vinul de calitate al casei.

Şi tot în 1938 este angajată la Teatrul „Alhambra”, condus de Nicolae Vlădoianu, iar în septembrie lansează, în spectacolul „Constelația Alhambrei”, cântecele de mare succes „Mi-am pus busuioc în păr” şi „Habar n-ai tu”, compuse de Ion Vasilescu, care la scurtă vreme aveau să fie imprimate la „Columbia”. Tot în spectacolele de revistă ale Tetrului Alhambra, Maria Tănase interpretează melodii din repertoriul francez, spaniol, sau negro spirituals.

În aceeaşi perioadă, participă, la radio, la programul „Cântece populare în ritm de jazz”, împreună cu formaţia dirijată de Steve Bernard.

Şi tot anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste, trăite de Maria Tănase cu sculptorul Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile acestuia, şi Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea … 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Acesta a invitat-o pe Maria Tănase să facă o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndragostesc, pe loc, nebuneşte, unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind mânia lui Dimitrie Gusti.

Brâncuşi o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră ! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… „.

Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an, după ce cântăreaţa a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, însă conform biografilor celebrei artiste, aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relaţia ei cu artistul fiind marea iubire a vieţii ei.

După ce un juriu din care făceau parte compozitorul Mihail Jora şi Constantin Brăiloiu o selectează, la 16 aprilie 1939 ea reprezintă România, alături de naistul Fănică Luca şi de orchestra lui Grigoraș Dinicu, la Expoziția Universală de la New York – unde au mai fost prezenți George Enescu, profesorul Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși – , şi unde susţine spectacole atât la Casa Românească – pavilionul României în cadrul expoziţiei, cât şi, în cadru privat, în faţa fostului preşedinte american, Herbert Hoover, şi a celui în exerciţiu, Franklin Delano Roosevelt, dar şi a altor personalităţi precum celebrul Yehudi Menuhin sau André Gide.

În același perioadă, americanul Ben Smith, supranumit regele aluminiului, o cere în căsătorie și îi propune să meargă cu el în SUA. Plecarea ei, care era programată în iunie 1940, ar fi însemnat fuga de război, aşa că Maria a ajuns doar până în Italia înainte de a se răzgândi.

În vremea legionarilor (octombrie 1940 – ianuarie 1941), Maria Tănase devine indezirabilă, iar Garda de Fier distruge toate înregistrările existente cu aceasta în arhiva radioului, unul din motive fiind că „distorsionau folclorul românesc autentic”, însă realitatea arăta motive profund antisemite, îndreptate împotriva unor mentori sau apropiaţi ai artistei, precum folcloristul Harry Brauner, cel care a avut o contribuţie remarcabilă la realizarea carierei şi repertoriului artistei, sau jurnalistul Stephan Roll. Şi pentru a vă imagina ura cu care s-a procedat, să amintim că legionarii au distrus cu toporul tiraje întregi de plăci de gramofon cu muzică înregistrată de Maria Tănase, matrițe de la casele de discuri aflate în țară și matrițele primelor piese înregistrate la Societatea Română de Radiodifuziune.

Imediat după ce i se permite să cânte, participă la un turneu de propagandă românească în Turcia, în Ankara şi la Istanbul, care erau locurile de întâlnire al agenţilor secreţi, iar la Teatrul Taksim înregistrează un succes imens, impresionând spectatorii cu melodii din folclorul local. Imediat, guvernatorul Capitalei turce, Sulfikidar, îi propune artistei un angajament permanent la Radio Ankara, o vilă pe insula Buyuk-Ada şi un post de cercetător la Institutul Etnografic, însă artista refuză cu eleganţă şi revine în ţară.

A urmat o nouă idilă a artistei, cu sculptorul Constantin Anghel, după ce s-au întâlnit şi s-au plăcut, la o petrecere. Anghel i-a cerut să-i pozeze pentru un bust şi Maria a ajuns ca muză în atelierul acestuia, la scurtă vreme relaţia celor doi finalizându-se.

În perioada în care Maria Tănase cânta la Casa Capşa, îl cunoaşte pe jurnalistul francez Maurice Negre, de care se îndrăgosteşte pe loc, ei fiind, pentru ceva vreme, unul din cuplurile celebre ale capitalei. Însă Maurice Negre avea să fie arestat sub acuzaţia de spionaj, fiind apoi condamnat la 10 ani de închisoare. Maria şi-a vândut toate bijuteriile şi blănurile, în speranţa că, cu banii obţinuţi va reuşi să-şi scoată iubitul din Închisoarea de la Aiud. Există interpretarea că, în schimbul eliberării acestuia, Maria ar fi acceptat chiar să joace rolul de spion, însă cert este că după eliberare Maurice a revenit în ţara natală, relaţia lor s-a încheiat, iar după război, când artista ajunsese să fie persecutată de regimul din ţară, i-a scris fostului iubit solicitându-i ajutorul, însă scrisorile celei care îl ajutase au rămas fără răspuns…

În anii războiului, Maria Tănase participă, alături de mari artişti precum George Enescu, George Vraca sau Constantin Tănase, la spectacole organizate pentru răniţi sau la unităţile militare, unul dintre acestea fiind serbarea Pomului de Crăciun la Regimentul de Gardă Călare, la care au asistat Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Mareşalul Ion Antonescu, precum şi alţi membri ai guvernului.

În luna ianuarie 1944 debutează în opereta „Mascota”, de Edmond Audran, alături de tenorul Ion Dacian şi sub bagheta dirijorului Egizio Massini, apoi are apariţii în roluri principale şi în piese montate la Teatrul Municipal, cum sunt „Cadavrul viu”, de Lev Tolstoi, „Nana”, de Émile Zola sau „Opera de trei parale”, a lui Bertolt Brecht.

Apare, apoi, şi la Ateneu, în montarea „Axel la porţile raiului”, de Paul Morgan şi Adolf Schültze pe muzica lui Ralph Benatzky.

În decembrie 1950, Maria Tănase s-a căsătorit cu Clearch Raul Victor Pappodopulo-Sachelarie (cunoscut drept Clery Sachelarie), un moşier şi jurist cunoscut, cu 13 ani mai mare decât ea, care îi fusese confident cu multă vreme înainte. Despre acesta, „gurile rele” spuneau că este un cartofor care i-a tocat artistei averea, în timp ce îi tolera acesteia toate excesele, chiar şi cele amoroase, însă, confom biografilor, confidentul Mariei timp de mai mulţi ani ar fi iubit-o sincer încă de la prima întâlnire, dar a preferat să aştepte până când diva cântecului popular românesc a acceptat să îi devină soţie.

În anul 1952, Maria profesează la noua catedră de cânt popular, la Școala medie de muzică nr. 1 din București, unde le-a îndrumat pe viitoarele cântăreţe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, sau Natalia Șerbănescu.

În anul 1955 este laureată a Premiului de Stat, iar doi ani mai târziu primeşte titlul de Artist Emerit.

În anul 1957, Brâncuşi a murit, iar Maria Tănase l-a plâns cum numai o femeie care l-a iubit toată viaţa putea să o facă. A dorit atunci să ridice în memoria lui Brâncuşi o şcoală de muzică folclorică la Târgu Jiu şi visa să se stabilească în oraşul în care Brâncuşi ridicase Poarta Sărutului şi să transmită mai departe dragostea ei pentru cântec prin intermediul şcolii, însă toate acestea nu s-a realizat.

În decembrie 1957 este distribuită, alături de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet şi Florin Piersic, în coproducţia româno-franceză „Ciulinii Bărăganului”, după romanul lui Panait Istrati.

Între 1953 şi 1961, Maria Tănase a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză.

Pe parcursul carierei, a fost acompaniată de cele mai bune orchestre, tarafuri şi instrumentişti: Petrică Moţoi, Mitică Mâţă, Costică Tandin, Grigoraş Dinicu, Victor şi Nicuşor Predescu, Ionel Banu, Henry Mălineanu, orchestra „Electrecord”, Ştefan Bungeanu, Vasile Constantin (la clarinet), Fărâmiţă Lambru (la acordeon), Fănică Luca (la nai), Ion Voicu (la vioară) sau Theodor Cosma (la pian).

Trebuie spus şi că Maria Tănase a refuzat să lucreze pentru Securitate, fiind apoi urmărită permanent, şi etichetată drept „element care manifestă duşmănie pentru regimul nostru”. A fost curtată de multe servicii de spionaj, fiind menţionate cel englez, francez şi german, iar conform unor istorici, există date conform cărora a făcut parte din grupul de agenţi al lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii (SSI), din timpul Mareşalului Ion Antonescu – alături de Zaharia Stancu şi Mihai Beniuc – facilitându-i acestuia, se pare, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani.

În anul 1959, Maria susținea ultimul ei turneu peste hotare, în Bulgaria.

În anul 1960, în condiţiile în care nu a putut avea copii, Maria Tănase a „adoptat” o tânără cântăreaţă din Banat, pe nume Minodora Nemeş, în vârstă de 17 ani, pe care o numea „fata mea”.

La începutul primăverii lui 1963, aflată în turneu cu “Taraful Gorjului” la Hunedoara, Mariei Tănase i se face rău pe scenă, iar după analize se descoperă că suferă de cancer pulmonar. După câteva zile de pauză, reia totuşi, turneul, timp de două săptămâni. Epuizată, îşi anulează apoi concertele, rugând-o pe Mia Braia, sora Ioanei Radu, să o suplinească, iar la 2 mai ajunge la București, fiind internată de urgenţă.

Pe patul de moarte, Maria Tănase i-a scris lui Clery, cel care i-a fost soţ timp de 13 ani, o tulburătoare mărturie a dragostei ce i-o purta:

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.

Când şi-a simţit sfârşitul aproape, ea a chemat notarul şi i-a dictat testamentul, în care şi-a implorat nepoţii să nu fumeze niciodată şi a solicitat să nu i se transforme înmormântarea într-un circ: „După moarte, corpul nescăldat, numai şters cu alcool să fie la dispoziţia medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una dintre cele două cămăşi albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găseşte la spital şi care se butonează în spate. Pe cap să-mi puna pichetul de colţar alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi”.

La 22 iunie 1963, la ora 14:10, Maria Tănase trece la Domnul, la Spitalul Fundeni.

Nu a dorit parastase şi „mascaradă”, însă ceruse doar o pernă cu petale de trandafir.

Corpul neînsufleţit al artistei a fost depus la Teatrul de Revistă, s-a instituit zi de doliu naţional, şi a fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de sute de mii de oameni care o iubeau şi o admirau în mod deosebit.

Şi-a mai dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de apă”, pentru ca drumeţii să îşi potolească setea.

A fost premiată post-mortem la Académie Charles-Cros de la Paris, în anul 1965, cu Grand Prix du Disque.

Începând cu anul 1969, la Craiova are loc Festivalul-Concurs Naţional al interpreţilor cântecului popular românesc „Maria Tănase”, ca un omagiu adus marii cântăreţe, iar de-a lungul anilor, în mai multe oraşe din ţară, artere importante din Bucureşti, Craiova, Iaşi şi chiar Chişinău au primit numele marii artiste.

În Fonoteca de Aur a Radioului există un singur interviu cu Maria Tănase, datat 8 ianuarie 1960. Artista era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească de data aceasta despre locul în care s-a născut, de unde şi cum îşi culege cântecele, cum le prelucrează, ce repertoriu are… Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

de Răzvan Moceanu - RADOR