PORTRET: Maria Rosetti – prima femeie gazetar din România

Marţi, 25 februarie, se împlinesc 201 de ani de la naşterea Mariei Rosetti, prima femeie gazetar din România, în epoca în care această meserie era dedicată exclusiv bărbaţilor. Maria Rosetti este şi o figură centrală a celor întâmplate în perioada Revoluţiei de la 1848, devenind unul din simbolurile istoriei noastre, după ce a apărat idealurile naţionale alături de soţul ei, C.A. Rosetti, membru fondator al Academiei Române, jurnalist, revoluţionar şi fondator al Partidului Naţional Liberal, membru al marii familiei de boieri Rosetti.

Copilăria şi-a petercut-o la Provence, în Franţa.Marie Grant, pe numele ei la naştere, a văzut lumina zilei la 25 februarie 1819, la Plymouth, orașul Guernsey, din Scoția, fiind fiica căpitanului scoţian Edward Grant şi a franţuzoacei Marie Lavasseur.

În anul 1837, fratele ei mai mic, Effingham Grant – unul din cei şase copii ai familiei -, diplomat de carieră, a fost numit de secretarul britanic Robert Gilmour Colquhoun, în funcţia de consul britanic în Țara Românească.

La puţin timp, în 1938, Marie şi-a urmat fratele, sosind la București, unde şi-a început activitatea ca angajată a familiei colonelului Ioan Odobescu, ca institutoare pentru copiii lor, inclusiv pentru Alexandru, viitorul scriitor și politician. Ea era o fiinţă plină de farmec şi personalitate, fără să fie frumoasă, care atrăgea atenţia multor tineri din lumea bună a Bucureştilor.

Îl întâlnește pe C.A. Rosetti, membru fondator al Academiei Romane, jurnalist si fondator al Partidului Naţional Liberal, membru al familiei de boieri Rosetti, prieten apropiat al lui Effingham Grant şi parte a anturajului familiei Odobescu, legătura dintre cei doi devenind, în timp, o poveste fermecătoare de dragoste.

La 31 august 1847, ea devine soţia lui C.A. Rosetti, după o ceremonie religioasă anglicană desfăşurată la casa familiei sale din Plymouth.

Cei doi aveau să se căsătorească şi în rit ortodox, la Viena, în cadrul unei ceremonii la care au participat colaboratorii lui Rosetti, Ștefan și Alexandru Golescu, care au fost nașii cuplului.

Maria Rosetti se confruntă cu dificultăți de integrare în societatea boierească autohtonă, pe care le-a depăşit graţie calităților sale înnăscute, prin inteligență și cultură.

În perioada Revoluției din Țara Românească din anul 1848, la doar un an de la căsătorie, s-a aflat alături de soțul ei în lupta pentru drepturile românilor, devenind şi o susținătoare înflăcărată a drepturilor femeilor.

Maria şi C. A au avut opt copii – două fete și șase băieți, din care au supravieţuit doar patru – , iar cel dintâi, o fetiţă, s-a născut chiar pe 18 iunie 1848, ziua izbucnirii revoluției muntene.

În istoria noastră a rămas consemnat faptul că Maria Rosetti a dovedit un curaj ieşit din comun, nu doar fiindcă a luat parte la întâlnirile care aveau loc în casa familiei, prin care se organiza planul Revoluţiei, însă a avut şi un rol activ în salvarea revoluţionarilor care urmau să fie arestaţi, prin îndrumarea acestora către Dunăre, în condiţiile în care ducea în braţe fetiţa ei de doar câteva luni.

În septembrie 1848, în momentul în care soţul ei a fost arestat de către turci, urmând să fie trimis cu o corabie către Serbia – alături de personalităţi precum Nicoale Bălcescu, Ion Ionescu de la Brad sau Dimitrie Bolintineanu – , Maria Rosseti se deghizează în ţărancă, şi, având fetiţa în braţe, a cerut voie celor care îi supravegheau soţul pe corabie să îi permită să îl sărute. Doar că prin acest gest, Maria i-a strecurat bărbatului ei în gură un bileţel pe care notase exact ora şi locul unde el, împreună cu grupul de revoluţionari, urmau să fie eliberaţi, operaţiune care, în cele din urmă, avea să fie încununată de succes.

Fiind animată de idealuri atât de înalte, de libertatea unui popor care a adoptat-o, decide să îşi boteze fiica Liberté Rosetti.

În perioada care a urmat înfrângerii mişcării revoluţionare, Maria Rosseti trăieşte, alături de soţul ei, în exil, la Paris, timp de nouă ani.

În anul 1850, serveşte drept muză prietenului lor de familie, pictorului şi revoluţionarului Constantin Daniel Rosenthal – care era jumătate ungur, jumătate evreu şi jumătate român, dar s-a convertit la creştinism -, pentru realizarea uneia dintre cele mai renumite lucrări, „România revoluționară”, dar şi pentru pictura “România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii” realizată în acelaşi an.

La numai un an distanţă, pictorul şi prietenul familiei, C.D. Rosenthal, aflat în exil, decide să încerce să pătrundă în ţară, însă este prins de autorităţile austriece şi dus la Budapesta, unde a fost torturat până la moarte. Avea doar 31 de ani însă a decis să se sacrifice pe sine decât să-şi trădeze camarazii români.

În anul 1853, Maria publică, la Paris, lucrarea “Principautés Danubiennes”, într-o perioadă în care a colaborat şi la ziarul „La Presse” şi a avut parte de prietenia unor importante figuri ale intelectualităţii franceze, care i-au împărtăşit năzuinţele pentru libertate ale neamului românesc.

La 23 ianuarie 1853 se naşte Vintilă Rosetti, unul din copiii săi, viitor jurnalist şi scriitor.

În anul 1857, Maria Rosetti, revenită alături de soţul ei în ţară, a devenit redactor la diferite ziare și almanahuri, începând cu publicaţia „Românul”, înfiinţată chiar de soțul ei, C.A. Rosetti, unde a publicat povestiri pentru copii, cronici de călătorie sau dramatice.

În perioada iulie 1865 – aprilie 1866 a editat publicaţia „Mama și copilul”, o revistă literară săptămânală dedicată articolelor și traducerilor despre educaţia copiilor. Exaltând maternitatea şi crezând în influenţa femeii-mame asupra destinului societăţii, Maria propovăduia bunătatea şi dragostea universală, fiind mai puţin interesată de istorioarele scrise sau traduse de ea cu scopul nemijlocit de a educa – „Minciuna”, „Ploaia de aur” – , cât mai ales de însemnările despre Franklin, Galilei, Newton, Mozart, interesantele „Convorbiri despre univers”, evocările din istoria ţării, alegoriile despre dreptate, libertate, egalitate.

Maria Rosetti a fost puternic implicată şi în evenimente caritabile: în perioada 1866 – 1867, a ajutat la strângerea de fonduri pentru combaterea foametei, iar în 1877, după ce România şi-a dobândit independenţa, a înfiinţat și administrat spitalele din Turnu Măgurele şi Craiova, a organizat şi condus un spital de campanie la sud de Dunăre şi a înfiinţat „Comitetul Femeilor”, cu ajutorul căruia a reuşit să strângă fonduri substanţiale pentru armată şi spitale.

În toată această perioadă şi-a continuat şi activitatea de jurnalist, dedicând mai multe materiale prin care a promovat libertăţile femeilor.

Fratele ei Effingham, s-a căsătorit cu Zoia, o membră a familiei Racoviță, Maria Rosetti devenind, prin alianță, rudă cu medicul Carol Davila și cu fiul său, dramaturgul Alexandru Davila.

Maria Rosetti a realizat şi câteva traduceri: Chateaubriand, „Cataractul Niagara”, 1865, Erckmann-Chatrian, „Melcul unchiului Bernard”, 1865, M-me de Genlis, „Zuma sau Descoperirea Quinquinei”, 1866 şi Alexandre de Saillet, „Micii bolnavi fricoşi”, în 1866.

După moartea lui Rosetti, la 8 aprilie 1885, ea a trăit în sediul redacţiei ”Românul” alături de fiul ei, Vintilă, care preluase conducerea ziarului, şi de soţia acestuia.

Maria Rosetti a murit la vârsta de 73 de ani, la 13 februarie 1893.

În anul 1893, fiul său, Vintilă C.A. Rosetti, publică o parte din contribuţiile sale literare în vol. Scrieri din 1864 şi 1865, cu o prefaţă scrisă de istoricul francez J. Michelet.

Viaţa Mariei a fost sursă de inspiraţie pentru romanul lui Camil Petrescu “Un om între oameni”, ea fiind identificată cu unul dintre personaje, în cadrul unei poveşti despre ipostaza ideală a fiinţei confruntate cu scurgerea timpului, despre imaginea vieţii sociale a Ţării Româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Lucian Predescu, istoriograf, scriitor și publicist român, afirma despre Maria Rosetti: „Este întâia femeie cultă care a fost părtaşă activă la strădania poporului român de a-şi făuri o viaţă liberă, în cursul veacului trecut. Şi totodată întâia publicistă care şi-a pus scrisul, dezinteresat, în slujba intereselor naţionale”…

de Răzvan Moceanu - RADOR