Scriitorul norvegian Jo Nesbø: “Pe măsură ce îmbătrânesc, devin din ce în ce mai intrigat și mai interesat de personajul meu Harry Hole”
8 May 2019
DOCUMENTAR: 101 ani de la moartea poetului George Coşbuc
9 May 2019

PORTRET: Lucian Blaga – sufletul aflat în mută, seculară căutare de totdeauna

Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filosof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăncrăm din judeţul Alba, „sat de lacrimi fără leac, aşa cum avea să-l numească poetul:

„Sat al meu ce porţi în nume
Sunetele lacrimei,
La chemări adânci de mume
În cea noapte te-am ales
Ca prag de lume şi poteca patimei.
Spre tine cine m-a-ndrumat
Din străfund de veac,
În tine cine m-a chemat
Fie binecuvântat
Sat de lacrimi fără leac.”

Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, autodefinindu-se „mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani. Este fiul preotului Isidor Blaga care „era de o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică”, al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe „o fiinţă primară” („eine Urmutter”).

Îşi face studiile primare la şcoala germană din Sebeş-Alba, urmate de Liceul „Andrei Şaguna”, din Braşov,  unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

„La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor. Şi în vreme ce clasa-şi îndrepta admiraţia spre muşchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – îşi va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu.

„Începuseră să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filosofie” – spune acelaşi  Horia Teculescu. Ne vorbea despre planeta Marte, încerca să ne dovedească existenţa vieţii acolo. Cu timpul era pasionat mai mult de problemele filosofice (Conta, Schopenhauer, Höffding, Bergson).”

În anul şcolar 1909-1910 Lucian Blaga, este numit preşedinte al Societăţii literare din Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. Împreună cu colegii va întreprinde o călătorie de studii în Grecia şi Italia. Rezultatul liric al acestui voiaj va fi un mănunchi de poeme, din care trei vor ajunge până la noi: Pe ţărm, Noapte, Naufragiaţilor. Poeziile fuseseră citite în paralel în cadrul sesiunii Societăţii de lectură şi bine primite, după mărturisirile colegului său, profesorul Valeriu Bologa, şi apoi trimise marilor reviste din Transilvania. „Tribuna” îi va publica la 16 martie 1910 poezia „Pe ţărm”, sub iniţialele L. B. Braşov şi, la 8 mai 1910, „Noaptea”, marcând astfel debutul poetului.

[…] Iar eu încet,
nespus de-ncet
pleoapele-mi închid,
îmbrăţişând cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surâsul tău, iubirea şi lumina ta –
pe lună, când ne scăpără-n argintul nopţii
pocalele de vin ca nişte ochi de fiară.

(fragment din poezia „Noapte” publicată la 15 ani – 1910)

Ziarul „Românul” va consfinţi în 1914 debutul filosofului Lucian Blaga, odată cu publicarea studiului „Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson”.

După liceu, se înscrie la Facultatea de Teologie din Sibiu (1914-1917), pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul. A studiat apoi filosofia şi biologia la Universitatea din Viena până în 1920, când a obţinut titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie.

În 1919, Sextil Puşcariu îi publică „Poemele luminii”, mai întâi în „Glasul Bucovinei” şi „Lamura”, apoi în volum. După un an îi apare la Sibiu şi culegerea de aforisme „Pietre pentru templul meu.”

„Datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa mult încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare.” (Pietre pentru templul meu)

Izvorul nopţii

Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.

(din volumul „Poemele luminii”)

După terminarea studiilor, se stabileşte la Cluj. Este membru fondator al revistei „Gândirea” (apărută în 1921), de care se va despărţi în 1942, când înfiinţează la Sibiu, revista Saeculum (1942-1943).

Între timp, prima sa dramă, „Zamolxe”, apare în ziarul Voinţa (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa „Zamolxe” (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernăuţeană „Die Brucke” (1922) (Podul). Între 1924-1925, locuieşte în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voinţa şi Patria, membru in comitetul de direcţie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicaţiile „Gândirea”, „Adevărul literar” şi artistic şi „Cuvântul”.

1934-pc3b6tzleinsdorf-scena-tandra-de-familie-cornelia-blaga-lucian-blaga-ana-dorica-dorli-blaga
1934 : Cornelia Blaga, Lucian Blaga şi fiica lor, Ana Dorica (Dorli) Foto: artinad.wordpress.com

În anul 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi de ataşat cultural la legaţiile României din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. A fost ataşat şi consilier de presă la Varşovia, Praga, Berna (1926–1936) şi Viena (1936-1937) subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia (1938–1939).

Ana-Dorica „Dorli” Blaga s-a născut la 2 mai 1930, la Berna, Elveţia unde tatăl ei, Lucian Blaga lucra în calitate de ataşat de presă la Legaţia Română. Numele de alint Dorli este de fapt un derivat de la cuvîntul „dor”, unul din simbolurile centrale ale poeziei lui Blaga, scrisă mai ales în perioada în care acesta a fost ataşat cultural.

După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoţind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu şi o mare influenţă asupra lui Ion Desideriu Sârbu.

Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei româneşti din Transilvania, fiind redactor la revistele „Cultura” din Cluj şi „Banatul” din Lugoj.

A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepţie şi l-a intitulatElogiul satului românesc.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944).

Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volumePaşii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda somnului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943).

Blaga fost profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că a refuzat invitaţia de a conduce Partidul Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturaţi şi conferenţiarul şi discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, şi profesorii universitari Liviu Călin şi Nicolae Mărgineanu.

Fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie (1949–1951). Apoi bibliotecar-şef (1951–1954) şi director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele şi preferă să se ocupe de traduceri.

Lucian Blaga la masa de lucruFoto: ventanadedarie.blogspot.ro
Lucian Blaga la masa de lucru Foto: ventanadedarie.blogspot.ro

În această perioadă a finalizat traducerea piesei „Faust” de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din „Opere” de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeţi germani clasici şi moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică „Luntrea lui Caron”, publicat de asemenea postum.

Abia în 1962, opera sa reintră în circuitul public: poeziile nepublicate în timpul vieţii au fost grupate de autor în patru cicluri: „Vârsta de fier”, „Corăbii cu cenuşă”, „Cântecul focului”, „Ce aude unicornul”.

Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei  şi culturii naţionale: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), Daria, Fapta şi Învierea (1925), Arca lui Noe (1944), Anton Pann (1965).

Opera filosofică este organizată în patru trilogii: a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică. Filosofia stilului (1924), Cunoaşterea luciferică (1933), Spaţiul mioritic (1936), Geneza şi sensul culturii (1937). Câteva culegeri de aforisme – Discobolul (1945) şi eseuri, alături de memorialistica din „Hronicul şi cântecul vârstelor” şi de romanul autobiografic „Luntrea lui Caron”, ambele publicate postum, şi lucrarea „Pietre pentru templul meu” (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne.

Lucian Blaga a murit la 6 mai 1961, în Cluj, cu 3 zile înainte de a împlini vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în ziua sa de naştere, 9 mai, în cimitirul din satul natal, Lancrăm.

Autoportet

Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ţine loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
şi până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.

(din vol. Nebănuitele trepte – 1943)

Documentarea: Bianca Ioniţă – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *