Carte nouă de poezii pentru copii la Editura Frontiera: „Dejunul unei frunze” de Marina Debattista
19 November 2020
Maia Morgenstern la Radio România Cultural: “Îmi este teamă de primul cuvânt, de prima pagină albă“
20 November 2020

PORTRET: Lev Tolstoi şi „vârsta de aur a literaturii ruse”

Motto: „Toate familiile fericite seamănă una cu cealaltă, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei” – Lev Tolstoi în „Anna Karenina”

 

Vineri, 20 noiembrie, se împlinesc 110 ani de la moartea lui Lev Tolstoi, inegalabil romancier, povestitor şi dramaturg rus, a cărui operă se confundă cu una din epocile cele mai interesante din istoria literaturii ruse şi universale, sugestiv denumită „vârsta de aur a literaturii ruse”.


 

Contele Lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut pe proprietatea familiei sale, Yasnaya Polyanala, lângă Tula, în Rusia, la 28 august/9 septembrie 1828, fiind cel mai mic dintre cei patru băieți ai familiei de vechi nobili ruşi.

Când nu împlinise vârsta de doi ani, Lev îşi va pierde mama, prințesa Volkonskaya, verișorul tatălui său ocupându-se, de acum înainte, de îngrijirea şi educarea copiilor.

Tolstoi va parcurge școala primară acasă, fiind îndrumat de profesori germani și francezi.

La vârsta de 9 ani, Lev şi-a pierdut şi tatăl, rămânând orfan de ambii părinţi, iar mătușa copiilor, contesa Alexandra Flinisna von Osten-Saken, va fi desemnată tutore legal. La scurt timp, însă, şi aceasta moare, iar Tolstoi și frații săi s-au mutat la o a doua mătușă, Pelagheia Ilinişna Iuşkova, în Kazan, Rusia.

Deşi a avut o copilărie marcată de multe tragedii, viitorul mare romancier va idealiza mereu amintirile acestei perioade în scrierile sale.

În anul 1843, Tolstoi s-a înscris într-un program de limbi orientale, la secţia de filologie arabo-turcă a Universităţii din Kazan. Nu va excela ca student, iar în anul următor, se va transfera la secţia de ştiinţe juridice.

Mare amator de petreceri în exces, Tolstoi va abandona cursurile universitare, în anul 1847, fără a obţine nicio diplomă.

Va reveni la proprietatea părintească de la Yasnaya Polyanala, cu intenţia de a deveni fermier. În această etapă a vieţii, va fi puternic influenţat de scrierile lui Jean-Jacques Rousseau, pe care l-a citit asiduu în acei ani.

Tolstoi va eşua în intenţia de a deveni fermier, însă o idee pe care a avut-o în acei ani, păstrarea unui jurnal personal, se va dovedi de bun augur pentru activitatea sa ulterioară, el inspirându-se foarte des în scrierile sale viitoare din aceasta.

În 1851, se va înrola ca iuncher în Armată, fiind repartizat, mai întâi, în sudul Munților Caucaz.

În anul 1852, a trimis redacţiei revistei „Sovremennik” prima sa operă literară, „Copilăria” – o poveste autoboigrafică ce cuprindea cele mai dragi amintiri din copilăria sa – , cu o scrisoare adresată poetului şi editorului revistei, Nikolai Nekrasov, care i-a răspuns cu multă căldură, promiţându-i să publice manuscrisul, întrucât „vădeşte talent”.

Astfel că, la 6 septembrie 1852, a apărut prima parte a trilogiei autobiografice „Copilăria”.

În 1854, după trei ani petrecuţi în Caucaz, a fost transferat în armata activă, care se afla cantonată în Principatele Române, iar la 14 martie 1854, a ajuns la Bucureşti.

Viitorul prozator de geniu îşi petrecea timpul, din zori şi până în noapte târziu, fie prin tripourile celebre din Hotel de France, unde degusta cupă după cupă din şampania lui Madame Clicquot Ponsardin, fie savurând îngheţata produsă de „jupânii bucătari” de la Capşa.

A vizitat, apoi, şi alte oraşe din Ţara Românească şi din Moldova, iar în timpul şederii în ţara noastră, a terminat de scris „Adolescenţa” – a doua carte din ceea ce a devenit trilogia autobiografică a lui Lev Tolstoi -, o lucrare care îi va fi publicată în octombrie 1854.

Începând cu luna noiembrie 1854, a fost transferat la Sevastopol, în Ucraina, unde va lupta în Războiul Crimeei. Perioada petrecută acolo, îl va inspira, Tolstoi scriind faimoasele „Amintiri din Sevastopol” (1854-1855). Tot în această perioadă, a lucrat şi la „Romanul unui moşier” şi la schiţele „Tăierea pădurii” şi „Fugarul”.

În anul 1856, va părăsi armata şi va călători timp de mai mulţi ani, prin Franţa, Elveţia, Italia sau Germania. În anul 1857, aflat la Paris, Tolstoi și-a pierdut toți banii la jocurile de noroc, fiind forțat să se reîntoarcă pentru o vreme în Rusia.

În această perioadă, a apărut volumul „Povestiri din campanie” (1856), nuvela „Dimineaţa unui moşier” (1856), lucrarea „Tinereţea” (1857) – a treia şi ultima parte a povestirilor sale autobiografice -, nuvela „Albert” (1858) şi romanul „Fericirea vieţii de familie” (1859).

În anul 1862, revine la moşia familiei, unde s-a ocupat intens de şcoală şi a editat revista pedagogică ” Yasnaya Polyanala”.

La 23 septembrie 1862, s-a căsătorit cu Sofia Andreevna Bers, fiica unui doctor, cu care va avea nu mai puţin de 12 copii, din care doar 10 vor supravieţui.

Începând cu anul 1863, timp de şase ani, va lucra la marea sa operă, consacrată războaielor purtate de ruşi împotriva lui Napoleon, din 1805 şi 1812, numită „Război şi pace”, iar publicarea acesteia a avut loc între anii 1865 şi 1869, cu o primă parte publicată în „Mesagerul rusesc”, sub titlul „Anul 1805”.

În anul 1873, a fost realizată editarea „Operelor contelui L.N. Tolstoi în opt părţi”, iar scriitorul a făcut atât îndreptări stilistice cât şi importante schimbări în structura romanului, cele şase volume iniţiale fiind regrupate în doar patru.

În perioada 1873-1878, a scris şi publicat cel de-al doilea mare roman al său, „Anna Karenina”, considerat cel mai „cinematografic” roman al lui Tolstoi, fiindcă a avut parte de foarte multe ecranizări. În „Anna Karenina” erau transpuse fictiv evenimente din viața autorului, iar povestea de dragoste dintre personajele Kitty și Levin semăna cu cea a lui Tolstoi cu soția sa.

După apariţia celor două remarcabile romane, Tolstoi va cunoaşte celebritatea mondială, însă, încăpățânat și arogant din fire, a refuzat să se identifice cu o anumită școală intelectuală de gândire, declarându-se un „anarhist”.

Cu tot succesul dobândit, deşi împlinit financiar, Tolstoi suferă o criză spirituală și va dezvolta o depresie adâncă. El va căuta răspunsuri la frământările sale în Biserica Ortodoxă Rusă, însă nu a reuşit în acest demers. Va concluziona că bisericile creștine erau corupte și, în locul unei religii organizate, Lev Tolstoi a dezvoltat propriile credințe, manifestate inclusiv prin înfiinţarea unei noi publicații numite „Mediatorul”, în anul 1883. Drept consecinţă, Tolstoi a fost exclus de  Biserica Ortodoxă Rusă și va fi supravegheat de poliția secretă. De asemenea, Biserica îi va interzice înmormântarea religioasă fără o prealabilă căință.

Ca și Newton și Jefferson înaintea lui, Tolstoi va respinge credința în Sfânta Treime, va nega dogma lui Iisus ca mântuitor al omenirii, învierea din morți, nașterea din Fecioară, viața de după moarte și judecata de apoi…

În anul 1886, va publica povestirea „Cât pământ îi trebuie unui om” şi a lucrat la drama „Puterea întunericului”, pe care, însă cenzura o va interzice la publicare.

Au urmat mai multe lucrări la care a muncit, dar care, de asemenea, vor fi oprite de la publicare: povestiri populare precum „Dumnezeu vede adevărul, dar nu-l spune curând”, „Cu ce trăiesc oamenii”, „Unde-i iubire, acolo e şi Dumnezeu”, romanul „Sonata Kretzer” şi comedia „Roadele învăţăturii”.

La 29 ianuarie 1888, avea loc, la Paris, prima reprezentaţie cu piesa „Puterea întunericului”, iar în Rusia aceasta a fost jucată de un grup de tineri amatori din înalta societate petersburgheză, la 10 ianuarie 1890 şi, la doar două zile distanţă, a avut loc prima reprezentaţie la Berlin.

În anul 1891, pe scena teatrului din Petersburg a avut loc prima reprezentaţie a piesei „Roadele învăţăturii”.

În anul 1898, Lev Tolstoi a scris „Părintele Sergius”, o operă ficțională în care pare să își combată credințele pe care le-a dezvoltat în urma convertirii sale spirituale.

În anii care au urmat a publicat mai multe nuvele, romanul „Învierea”, schiţe şi articole despre: religie, principiile morale, revoluţia burgheză din 1905-1907.

Către finalul vieţii, a avut numeroase neînţelegeri cu soţia sa, care aveau să-i afecteze profund atât existenţa cât şi activitatea artistică. Discuţiile în contradictoriu aveau la origini convertirea spirituală a soţului, credința lui Tolstoi că trebuia să-și doneze toţi banii, însă soția sa s-a opus cu fermitate.

Aceasta nu doar că nu era de acord cu convigerile religioase ale soţului, ci îi dezaproba total pe discipolii săi care vizitau regulat proprietatea familiei.

Mariajul a supravieţuit, pentru o vreme, după ce Tolstoi a fost de acord să fie acordate drepturile de autor de pe urma tuturor operelor scrise până în anul 1881, soției sale.

La 28 octombrie 1910, Tolstoi va părăsi casa şi familia, plecând, alături de fiica sa cea mică, Aleksandra, într-o lungă călătorie.

Scriitorul a decis să se îndrepte către o mănăstire, însă se îmbolnăveşte, iar pentru a se odihni, el va fi găzduit de şeful gării din provincia Astaporo, din Riazam, Rusia. Acolo îşi va găsi însă sfârşitul, la 20 noiembrie 1910, la vârsta de 82 de ani, în urma unei pneumonii peste care s-a suprapus un atac de cord. A fost înmormântat fără fast, în pădurea Zakaz din vecinătatea moşiei părinteşti de la Yasnaya Polyanala, într-un loc pe care şi-l alesese în mod special.

Până în prezent, romanele lui Lev Tolstoi sunt considerate unele dintre cele mai  bune realizări literare din istorie, iar „Război și pace” este considerat ca fiind cel mai important roman scris vreodată.

de Razvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *