PORTRET: Iosif Sava – un aristocrat al muzicii, un jurnalist generos, un interlocutor perfect

Marţi, 18 august, se împlinesc 22 de ani de la moartea lui Iosif Sava, clavecinist şi pianist al mai multor formaţii de muzică de cameră, excepţional muzicolog, inegalabil realizator de emisiuni de radio și televiziune, remarcabil scriitor. Iosif Sava era cel care îşi imagina o cultură doar cu papion şi frac, cu busturi de bronz ca decoruri, cu respectabilitate, era un om cu o viziune aristocratică asupra culturii, pe care o transforma, în fiecare emisiune şi cu orice prilej, în ceva extrem de viu. Spirit tutelar al seratelor muzicale, a reuşit să impună emisiuni culturale de radio şi televiziune care au educat generaţii de tineri în atmosfera muzicii culte. Iosif Sava, un munte de om, cu o voce  gravă şi o manieră  inconfundabilă a rostirii, este cel care a dat culturii noastre pre şi postrevoluţionare un sens profund, întruchipând, cu pasiune, rafinament şi eleganţă aparte, tot ceea ce a însemnat respectul profund pentru valori.

Iosif Segal, pe numele său la naştere, a văzut lumina zilei la 15 februarie 1933, la Iaşi, fiind descendent al unei familii de muzicieni profesionişti evrei, a căror activitate se întindea de-a lungul a 400 de ani. Tătăl său avusese şapte fraţi, toţi cu rezultate notabile în muzică, bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme, unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu, iar străbunicul fusese unul dintre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de Alexandru Ioan Cuza.

În anul 1939, la vârsta de doar 6 ani, Iosif Sava cânta la orga bisericii catolice din Iaşi.

Iosif Sava a studiat muzica, viola şi pianul, la şcoală şi la liceu. În anii 1944-1945 a studiat la Conservatorul Municipal din Iaşi, în perioada  1945-1947, a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.

În perioada 1949 – 1951, a fost colaborator al ziarului „Opinia” din Iași.

În 1951 se mută la Bucureşti, şi începe activitatea de colaborare ca editor muzical la Radiodifuziunea Română, a lucrat şi la ziarul „Scânteia Tineretului” – la secţia de ştiinţă şi cultură -, unde a avut ocazia să întâlnească mari personalităţi ale timpului, şi în paralel, în perioada 1951 – 1955, a studiat la Facultatea de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.

Din anul 1958 începe să scrie cronici muzicale, fapt care marchează începutul drumului său către inima publicului larg. Acela a fost şi anul morţii tatălui său, căruia îi făgăduise că nu va uita niciodată muzica…

Între anii 1962 – 1966, a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale) şi George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră).

În anul 1968 se transferă la Radiodifuziune, iar începând cu anul 1972, a realizat aici programul săptămânal „Invitaţiile Eutherpei“, dar, în paralel, a realizat şi emisiunile „Cronica muzicală“ şi „Viaţa muzicală în actualitate“.

Din anul 1972, a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR).

În perioada 1974 – 1987, a fost clavecinist şi pianist al mai multor formaţii de muzică de cameră, precum Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, şi a fost partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. A realizat turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S.

În anul 1980 şi-a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, unde a realizat săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV“, un ciclu de emisiuni extrem de apreciat, un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității. Emisiunea a fost scoasă din grilă între anii 1985 – 1990 – , şi s-a încheiat în mai 1998.

În perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998, a îndeplinit funcţia de redactor-șef al redacției culturale TVR. În mai 1998, Iosif Sava a fost îndepărtat din Televiziunea Română, prin pensionare intempestivă. „După 30 de ani de radio şi televiziune, în care nu am lipsit o săptămână, s-a renunţat la mine cu atâta uşurinţă. Aceasta este marea mândrie a vieţii mele: glasul meu nu a lipsit nici o săptămână de pe posturi, chiar atunci când, 4 luni am fost în spital – la ora 11 am fost operat şi seara trimiteam banda la Radio. Despărţirea a fost bruscă şi inechitabilă“ – mărturisea gazetarul într-un interviu.

În 1998, emisiunea sa a fost mutată pe postul Pro TV şi, ulterior, pe Acasă TV, sub titulatura “Salonul muzical Acasă – Lista lui Sava”, însă indiferent de titlulatură, seratele sale sunt considerate cele mai valoroase emisiuni culturale pe care l-a cunoscut televiziunea, în România, până astăzi.

A fost recompensat cu o serie întreagă de premii şi distincţii, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali – în anul 1980, premiul Revistei Actualitatea muzicală, Premiul I – în 1981 – și Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical – în 1983 – la Festivalul Național „Cântarea României”, Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual „Pamfil Șeicaru”, în 1996.

Iosif Sava a fost un scriitor prolific, scriind peste 50 de cărţi şi peste 6000 de articole şi studii în presa din ţară şi străinătate. Câteva din volumele ce poartă semnătura remarcabilului om de cultură sunt „Ghid de operă: explicarea acţiunii scenice a 140 lucrări a 86 compozitori”, în colaborare cu Gabriela Constantinescu, Daniela Caraman Fotea, Grigore Constantinescu, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1971, „Istoria muzicii universale în date”, în colaborare cu Petru Rusu, București, Editura Muzicală, 1983, „Idealurile lui George Enescu. Șase decenii pe estrada Ateneului: amintiri în colocviu” – 2 volume, în colaborare cu Alexandru Rădulescu, București, Editura Muzicală, 1984/1985, „Eminescu și muzica”, în colaborare cu Zoe Dumitrescu Bușulenga, București, Editura Muzicală, 1989, sau „Mică enciclopedie muzicală”, în colaborare cu Luminița Vartolomei, Craiova, Aius, 1997.

A fost căsătorit cu doamna Marghit Sava, pe care o cunoscuse încă din anul 1956, la cantina de la „Casa Scânteii“şi cu care s-a căsătorit în ianuarie 1957.

La 12 iulie 1998, o ocluzie intestinală l-a obligat să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București, a urmat o intervenție chirurgicală de urgenţă, care a reuşit, însă o infecţie nosocomială postoperatorie avea să îi aducă sfârşitul.

A trecut la cele veşnice la 18 august 1998, la Bucureşti, la doar 65 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Filantropia din capitală.

În semn de preţuire, numele lui Iosif Sava a fost atribuit, postum, unei piațete de lângă Universitatea Națională de Muzică București, aflată la intersecția străzilor Dr. Sion, Șipotul Fântânilor, Ion Brezoianu și Poiana Narciselor, unde a fost amplasat un bust al muzicologului.

Din septembrie 1998, Fundația ACCUMM organizează Stagiunea muzicală ”Iosif Sava”, găzduită de Muzeul Municipiului București.

La Radio, una din cabinele în care îşi monta emisiunile îi poartă numele.

În anul 2005, Școala de muzică și arte plastice nr.1 din București a primit numele de „Iosif Sava” în memoria marelui muzicolog român și se află în parteneriat cu fundația ce-i poartă numele şi care şi-a făcut un ţel din sprijinirea tinerilor muzicieni.

de Răzvan Moceanu - RADOR