Ascultă Vocile de Azi – invitată actriţa Anda Caropol.
4 July 2019
Marina Constantinescu a anunțat selecția națională a spectacolelor din FNT 2019 și a prezentat noua imagine a festivalului
4 July 2019

PORTRET: Gina Lollobrigida, fermecătoarea divă a cinematografiei italiene

Italian actress Gina Lollobrigida poses during the shooting of film "Vénus impériale" directed by Jean Delannoy in 1963. Luigina Lollobrigida popularly known as Gina was born in 1927 in Subiaco, Italy. Gina Lollobrigida was tagged "The Most Beautiful Woman in the World" ("La donna più bella del mondo") after starring in the 1955 movie and was embodied the prototype of Italian beauty. / AFP PHOTO / -

Motto: „Sunt tenace, încăpăţânată, entuziastă, impulsivă, sunt, în fine, o femeie. O femeie care a ştiut să câştige succesul şi a cărei viaţă poate fi redusă la trei cuvinte: muncă, dragoste şi fantezie” – Gina Lollobrigida

Joi, 4 iulie, actriţa italiană Gina Lollobrigida împlineşte 92 de ani. Considerată unul dintre sex-simbolurile cinematografiei mondiale a anilor ’50 – ’60, ea s-a aflat mai mereu în umbra Sophiei Loren, deşi mulţi afirmă că a fost mult mai frumoasă decât aceasta. Deloc modestă, Gina spunea, fără ocolişuri: „Loren joacă țărănci. Eu joc doamne”. Lollobrigida a reprezentat, în film, seducătoarea prin excelență, jucând alături de parteneri de seamă ai cinematografiei mondiale, precum Humphrey Bogart, Burt Lancaster, Tony Curtis, Frank Sinatra, Yul Brynner, Rock Hudson, Sean Connery, ori Telly Savalas. După abandonarea carierei în film, Gina s-a dedicat altor pasiuni ale sale, precum foto-jurnalismul şi sculptura, iar în ultimi ani a avut serioase probleme – reale sau închipuite – , privind administrarea averii sale importante, mulţi dintre cei aflaţi în jurul ei, inclusiv unicul ei fiu, având interese nu tocmai legale în acest sens.

Luigina „Gina” Lollobrigida s-a născut la 4 iulie 1927, la Subiaco, în regiunea Lazio, un pitoresc sat de munte din centrul Italiei. Ea a fost una din cele patru fete ale tâmplarului și fabricantului de mobilă Giovanni Lollobrigida, alături de Guiliana, Maria şi Fernanda.

Pleacă la Roma pentru a lua lecţii de canto, dar frecventează şi studiourile Cinecitta unde are diverse îndeletniciri, printre care şi aceea de figurantă, sub pseudonimul Diana Loris. Debutul ei în această ipostază are loc în anul 1946, în filmul lui Riccardo Freda, „Aquila Nera”/”Vulturul negru”.

A studiat  pictura şi sculptura, la Academia de Arte Frumoase din capitala Italiei.

În anul 1947 a participat la concursul „Miss Italia”, obţinând locul al treilea, după alte doua frumuseţi ale cinematografiei italiene, Lucia Bosé şi Gianna Maria Canale.

Imediat dupa acest moment a primit, în acelaşi an, nu mai puţin de şapte roluri mai mici în diferite producţii cinematografice, care aveau să o aducă în atenţia criticii mondiale de film, mai ales prin frumuseţea sa răpitoare.

În anii de după război, în care Europa se reconstruia din temelii, iar Italia dădea semne că renunță la neorealism în favoarea strălucirii cinametografiei hollywoodiene, Lollobrigida a devenit un sex-simbol veritabil, fiind poreclită „La Lollo”, dar a preferat să rămână seducătoarea Italiei, după ce a refuzat contracte tentante, pe termen lung, la Hollywood.

În anul 1949, Gina se căsătoreşte cu doctorul şi producătorul de origine iugoslavă Milko Skofic, care avea să-i dăruiască un fiu, pe Milko Skofic Jr.

În anul 1952 joacă rolul remarcabil Adeline La Franchise, în producţia „Fanfan la Tulipe”, şi tot în acelaşi an apare în „Enrico Caruso: leggenda di una voce”, în rolul Stella.

Primeşte apoi câteva roluri importante la Hollywood, în comedii şi filme de acţiune, rămase memorabile, dintre partenerii de platou fiind de menţionat Rock Hudson, Sylvia Sydney sau Humphrey Bogart. Poate cea mai celebră din aceste realizări cinematografice, este „Beat the Devil”, în regia lui John Huston, film realizat în anul 1953.

A fost alintată deseori cu apelativul „Mona Lisa secolului XX”, tocmai fiindcă era unică, prin apariţie şi interpretare. Nu a avut nici fragilitatea romantică întâlnită la Audrey Hepburn, nici ermetismul Gretei Garbo, cât despre comparaţia cu Marilyn Monroe, Humphrey Bogart sintetiza cel mai bine realitatea: „când vine vorba de sex-appeal, o face pe Marilyn Monroe să arate ca Shirley Temple”.

Tot în anii ’50, celebrul fotograf Philippe Halsman declara: „Are cea mai frumoasă siluetă dintre toate actrițele pe care le-am cunoscut !”, iar Gian Luigi Rondi, decanul criticilor de film italieni, spunea despre ea: „Este o actriță completă, care poate fi realmente descrisă ca fiind și talentată și frumoasă, o combinație rareori regăsită în cinema”.

În anul 1954 a apărut în pelicula „Pâine, Dragoste și Visuri”, prestaţia sa aducându-i premiul Nastro d’Argento, echivalentul italian al Oscarurilor, iar în anul 1955 primeşte calificativul de „La donna più bella del mondo”, după rolul remarcabil jucat de ea în filmul cu același nume, care i-a adus și primul premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriță.

O altă prezenţă remarcată de critică şi de public este aceea din filmul lui Luigi Zampa, „La Romana”, din anul 1955.

În anul 1956 i se atribuie rolul Lola în producţia „Trapez”, în acelaşi an ea întruchipând şi personajul Esmeralda în „Cocoşatul de la Notre Dame”.

În 1959, apare în „Solomon și regina din Sheba”, în rolul Sheba, apoi, în 1964, apare în „Woman of Straw”/”Femeia de paie”, întruchipând-o pe Maria Marcello.

Sunt doar câteva din cele mai importante apariţii din cele peste 80 de producţii cinematografice în care a jucat.

Începând cu anii ’70, se retrage, treptat, din cinema, însă a continuat să-şi trăiască viaţa din plin. Cu filmul din 1972 al lui J. Skolimowski, „King, Queen, Knave”/”Rege, Damă, Valet”, cariera ei de actriţă pentru marele ecran, în perioada de glorie, se încheie.

După ce divorţează, în anul 1971, de doctorul Skofic, Lollobrigida are mai multe relaţii, care au făcut deliciul presei italiene, însă s-a remarcat, repede, ca fotojurnalist, una dintre realizări fiind un interviu în exclusivitate cu liderul cubanez Fidel Castro, un dialog care a apărut ulterior în documentarul „Ritratto di Fidel”/”Portretul lui Fidel”, produs și finanțat de Gina Lollobrigida. Nu puţini au fost aceia care au „şuşotit” referitor la o presupusă idilă a actriţei cu celebrul dictator latino-american.

În anul 1973, Gina Lollobrigida își publica albumul fotografic „Italia Mia”, iar în 1985, a fost nominalizată ca ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor de către Jack Lang, ministrul francez al culturii de la acea vreme, datorită realizărilor sale artistice în sculptură şi fotografie.

În anul 1986 a condus juriul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, iar ultima sa apariţie cinematografică a fost în filmul „XXI”, în anul 1991, avându-l ca partener de platou pe Gérard Depardieu.

În anul 1992 a fost decorată cu „Légion d’honneur”, de către François Mitterrand, preşedintele Franţei, iar în anul 1994 îi apărea un alt album fotografic – „Wonder of Innocence”.

În anul 1999, ea a candidat, fără succes, pentru un loc în Parlamentul European, cu o platformă – program bazată pe acţiuni umanitare, şi tot în acel an, la 16 octombrie, a fos nominalizată ca Ambasador al Bunăvoinţei, sub auscpiciile Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).

În anul 2000, Lollobrigida mărturisea într-un interviu: „La școală, am studiat pictura și sculptura, dar întâmplător am devenit actriță… Am avut mulți amanți și încă trăiesc povești romantice. Am fost și sunt foarte răsfățată. Toată viața, am avut mult prea mulți admiratori.”

În anul 2003, Gina își inaugura o expoziție de sculptură.

În anul 2006, actriţa italiană s-a logodit cu un antreprenor spaniol, Javier Rigau Rafols, şi a anunţat că se va căsători cu acesta, deşi, la vremea aceea, vedeta avea 79 de ani, iar logodnicul ei 44 de ani. Această relaţie a artistei este semnificativă pentru modul în care oameni apropiaţi ei au încercat, de-a lungul anilor, să profite de ea. Relaţia celor doi era mult mai veche, prima dată ei întâlnindu-se la Monte Carlo, în anul 1985, ea având atunci 57 de ani, iar el… 23. La început totul a fost doar atracţie fizică, iar dragostea a venit mai târziu, însă momentul din 2006 a prilejuit presei spaniole publicarea mai multor articole în care îl acuza pe viitorul mire că este în realitate homosexual şi un vânător de zestre. Amănuntele picante au înfuriat-o pe actriţă, aceasta rupând logodna. În 2013, Gina Lollobrigida a descoperit cu stupoare că era, de fapt, căsătorită cu Javier Rigau Rafols, din 2010, momentul petrecându-se la Barcelona, în absenţa ei, pe baza unei procuri semnate de mână. La aflarea acestei veşti, ea a declarat: „M-a făcut să semnez câteva documente în limba spaniolă, spunând că erau pentru un proces împotriva avocatului său. Astăzi, sunt sigură că a făcut acest lucru pentru a-mi moşteni averea“. Ea a solicitat deschiderea unei anchete oficiale. În mai 2015, actriţa s-a prezentat la un tribunal italian şi a cerut instanţei să îl condamne la închisoare pe fostul ei iubit, pe care l-a acuzat că a obţinut prin înşelătorie semnătura ei pe un act de căsătorie, cu scopul de a-i fura averea. Antreprenorul spaniol, care a negat acuzaţia de înşelătorie, risca o pedeapsă de şase ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

În martie 2017, însă, Gina Lollobrigida a pierdut procesul pe care l-a intentat spaniolului Javier Rigau Rafols. Tribunalul din Roma i-a dat dreptate, însă, lui Rigau – cel care, în paranteză fie pus, a fost reprezentat de avocatul Michele Gentiloni, nimeni altul decât fratele premierului italian Paolo Gentiloni -, ajungând la concluzia că sunt cununaţi legal, absolvindu-l de acuzaţiile de înscenare şi de fals.

Deşi Gina Lollobrigida a afirmat, în repetate rânduri, că nu a avut niciodată relații intime cu Javier Rigau și nu a fost de acord să se mărite cu el, spaniolul a reuşit astfel să convingă judecătorul că actriţa italiană a semnat actele de căsătorie de bunăvoie, în 2010.

În 2012, la împlinirea a 85 de ani, Luigina Lollobrigida continua să-și trăiască pasiunile – sculptura și fotografia: „Arta înseamnă frumusețe. Am avut norocul să mă nasc cu multe talente. Fac ceea ce simt. Nu urmez moda; mai degrabă încerc să exprim emoțiile pe care le-am simțit în viața mea”, spunea ea.

În anul 2013, ea şi-a vândut, la licitaţie, mare parte din colecţia de bijuterii, din sumele colectate ea donând circa 5 milioane de dolari cercetărilor în domeniul terapiilor cu celule stem.

În aprilie 2014, Milko Skofic Jr., unicul ei fiu, a deschis un proces, cerând unei instanţe judecătoreşti din Roma să o decadă pe mama sa din drepturile administrative ale averii de 51 de milioane de dolari. Conform susţinerilor acestuia, Lollobrigida, pe atunci în vârstă de 87 de ani, era incapabilă, din punct de vedere mental, să îşi mai administreze afacerile, însă în 9 iulie, în acelaşi an, actriţa i-a dat o lecţie usturătoare de viaţă fiului ei, instanţa respingând cererea, ea reuşind, apoi, să-l dezmoştenească. La acel moment, reprezentantul actriţei, Paolo Cumin, declara: “Gina arată extraordinar pentru o femeie de 87 de ani. Nu are nevoie ca afacerile ei să fie administrate de altcineva pentru că ea însăşi este în putere, e lucidă, coerentă şi independentă în gândire. Ca mamă însă este rănită profund de gestul copilului ei. Ea se gândeşte serios să îl dezmoştenească pe Milko”.

În ianuarie 2017, actriţa a fost internată într-un spital din Trigoria, fiind diagnosticată cu pneumonie.

Lollobrigida a câştigat în carieră de şase ori premiul David di Donatello, două premii Nastro d’Argento (în 1954 şi 1963) şi şase premii Bambi Awards, a fost nominalizată de trei ori pentru premiile Golden Globe, o dată pentru BAFTA şi a câştigat în 1961 premiul World Film Favourite – Female.

RADOR – Razvan Moceanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *