PORTRET: Gheorghe Asachi – cărturarul care a contribuit la începuturile învățământului, presei şi teatrului în Moldova

Marţi, 12 noiembrie, se împlinesc 150 de ani de la plecarea la Domnul a lui Gheorghe Asachi, cărturar, poet, prozator, dramaturg, literat, publicist, filosof, pedagog, îndrumător cultural, promotor al teatrului românesc, pictor, arhitect şi diplomat. Lui i se datorează întemeierea învățământului (1813), a presei („Albina românească”) şi a teatrului (1816) în Moldova.

Gheorghe Asachi s-a născut în târguşorul Herţa, la 1 martie 1788, tatăl său, Lazăr Asachi (sau Asachievici, cum mai era cunoscut), fiind cleric, originar din Ardeal, cu rădăcini armene, un bărbat învăţat, iar mama sa, pe numele de fată Elena Nicolau, era fiica lui Niculai Ardeleanu, preot din Târnăuca, dar originar tot din Ardeal, mai exact din satul Teaca Oltului, de unde pribegise în urma unor tulburări cauzate de o invazie turcească de la începutul secolului al XVIII-lea.

În primii ani de viaţă, Gheorghe Asachi primeşte o educaţie aleasă chiar în familia sa, apoi parcurge şcoala începătoare din Herţa, unde a învăţat sub îndrumarea dascălului Ştefan Raerezul. Însă şcoala din Herţa nu îi putea asigura nivelul de educaţie dorit de părinţii săi, iar Academia domnească din Iaşi funcţiona cu profesori greci şi în limba greacă, astfel că în anul 1795, întreaga familie se va muta la Lemberg (Lvov, Ucraina), unde Gheorghe Asachi şi-a continuat studiile la gimnaziul din localitate, în limbile polonă, latină şi germană.

Mai departe, Asachi va urma, între anii 1802-1804, cursurile Universităţii din localitate, la Facultatea de Filosofie, Litere şi Ştiinţe, unde va aprofunda logica, matematica, istoria naturală, fizica, metafizica, etica şi arhitectura. Studiile universitare vor fi abandonate în anul al treilea, din cauza nepromovării unor examene. O altă posibilă explicaţie ar fi şi faptul că, la 6 septembrie 1803, tatăl său a fost rechemat de la Lemberg şi numit, de către mitropolitul Veniamin Costache, protoiereu sau „protopresviter” a toată Moldova, cu însărcinarea de a supraveghea şi întregul cler ieşean, astfel că tânărul Asachi nu va mai primi atenţia apropiată a părintelui său.

Cu toate că nu a obţinut diplomele în urma unor studii superioare, Asachi este considerat personalitate cu cea mai vastă cultură din întraga Moldovă de la începutul secolului al XIX-lea.

În anul 1804, va reveni la Iaşi, unde se va îmbolnăvi de friguri, iar pentru tratament şi pentru continuarea studiilor, la 16 iulie 1805, va pleca la Viena, unde va avea asigurată o bursă din partea Eforiei Şcoalelor, şi unde va studia astronomia şi matematicile superioare cu celebrul astronom Tobie Bürg, precum şi pictura, până în anul 1808.

În perioada petrecută la Viena, a avut ocazia să ia contact cu ideile revoluţiei burgheze din Franţa, unele din acestea influenţându-l pentru viitor.

La 13 aprilie 1808, Asachi pleacă spre Roma, pe drum vizitând Trieste, Veneţia, Padova, Ferrara, Bologna şi Florenţa, iar la 19 august va pleca spre Napoli şi Pompei.

Va reveni la Roma, unde se va afla până în anul 1812, în acest răstimp studiind literatura Renaşterii, cea clasică latină şi italiană, arheologia, pictura şi sculptura.

La Vatican o va cunoaşte, în anul 1809, pe Bianca Milesi, fiica unui negustor bogat originar din Milano şi refugiat la Roma, o tânără frumoasă, inteligentă, instruită şi cu educaţie aleasă, care frecventa, ca şi Asachi, atelierele unor artişti precum pictorul Michele Keck sau sculptorul Antonio Canova. Asachi se îndrăgosteşte de tânără, însă sentimentele sale nu vor fi împărtăşite, cu toate acestea, dragostea lui avea să îl înalţe sufleteşte, trezindu-i simţăminte poetice, dragostea de ţară şi de neam.

Acesta este şi motivul pentru care Asachi începe să scrie poezii pline de accente patriotice, calitatea scrierilor sale aducându-i poziţia de membru extraordinar al Societăţii Literare din Roma.

De reţinut este faptul că Asachi va publica, la 26 decembrie 1811, primul său sonet în limba italiană, intitulat „În ocazia zborului aerostatic a madamei Blanchard”, în Giornale del Capidoglio, în acelaşi an fiind scris şi primul poem în limba română, „Cătră Italia”.

La 22 iunie 1812, Asachi părăsea Roma, iar la 30 august ajungea la Iaşi, cu o cultură sclipitoare, cu dorinţă de muncă remaracabilă, fiind ghidat de principiile liberal-progresiste, cu o dragoste imensă faţă de patrie şi popor.

În acelaşi an, Asachi va scrie poezia „Viitorul”, în care vorbeşte despre renaşterea românilor prin ei înşişi.

Mai mult, Asachi a proiectat un amplu program care venea în continuarea mişcării ideologice care cuprinsese ţările române încă din secolul al XVIII-lea, iar prioritară devenea introducerea limbii române în toate formele de manifestare intelectuală, pentru afirmarea condiţiei naţionale.

În demersurile sale, Asachi a beneficiat de sprijinul mitropolitului Veniamin Costache, un promotor al culturalizării, şi al domnitorului Scarlat Calimah, un om instruit care preţuia cultura tânărului Asachi – motiv pentru care îl va numi, în februarie 1813, în poziţia de impiegat referent la Departamentul Afacerilor Externe, unde era nevoie de o persoană cunoscătoare a mai multor limbi străine.

Mai mult, prin Hrisovul din 15 noiembrie 1813 al domnitorului Scarlat Callimachi, Asachi obţine aprobarea de a ține în Iași un „curs de inginerie și hotărnicie” cu predare în limba română, iar Gheorghe Asachi a fost numit profesor. Momentul va deveni un reper istoric, fiind considerat începutul învăţământului în limba română în Moldova.

În anul 1814, Asachi va preda, la Academia Domnească din Iaşi, pentru prima dată în limba română, un curs de matematică teoretică, cu aplicație practică, de geodezie și arhitectură.

Mai departe, Asachi a predat aritmetică, în anul 1814, algebră, un an mai târziu, geometrie, în anul 1816, în anul 1817 el va preda un curs de inginerie, iar un an mai târziu, un curs de arhitectură, toate fiind susţinute în limba română.

Asachi este cel care organizează şi prima reprezentație teatrală în limba română, la 27 decembrie 1816, în casa hatmanului Constantin Ghica din Iași, cu pastorala „Mirtil și Hloe”, prelucrare de Florian după S. Gessner. Cu aceasta, Asachi a început o lungă etapă de animator al teatrului românesc în Moldova, unde viaţa teatrală era dominată de trupele franceze şi italiene. În acest context, el a înfiinţat o trupă de actori amatori, a pus la dispoziţie un repertoriu alcătuit din traduceri şi prelucrări din literatura universală (Voltaire, Kotzebue, Gogol, Racine ş.a.) şi a scris şi numeroase lucrări în acest scop.

Revista “Ştiinţă şi tehnică”, nr. 6 din 1988

Cursurile lui Asachi susţinute la Academia domnească din Iaşi au deschis o luptă înverşunată îndre adepţii învăţământului în limba greacă şi ai celui în limba română.

Astfel că primii au pornit acţiuni de defăimare a tânărului profesor Asachi, printre dascăli şi în faţa domnnitorului. Drept consecinţă, cursurile lui Asachi sunt suspendate, însă meritele sale nu au putut fi trecute uşor cu vederea de către domnitor, devreme ce Asachi îşi va păstra titlul de profesor, postul de bibliotecar şi locuinţa sa de la Academia

Domnească.

În anul 1819, în calitate de referendar, Asachi a realizat un nou proiect pentru învăţământul în limba română, iar în 1820 a plecat în Transilvania cu scopul de a aduce de acolo elemente noi pentru seminar. La întoarcere, el era însoţit de Ion Manfi, Vasile Fabian-Bob, Vasile Pop sau Ion Costea, care urmau a fi angajaţi ca profesori la reînfiinţatul Seminar de la Socola.

În februarie 1821, însă, va începe aşa numita „răscoală a eteriştilor”, sau „Revoluţia Grecească”, iar Asachi a fost forţat ca, alături de oameni ca tatăl său şi mitropolitul Veniamin, să se refugieze peste Prut.

La revenirea în Moldova, noul domn, Ioniţă Sandu Sturza, îl va numi agent diplomatic al Moldovei la Viena, pentru perioada noiembrie 1822 – februarie 1827, în care lipsa lui Asachi se va resimţi în viaţa cultural-educativă a Moldovei.

În timpul şederii sale în capitala austriacă, el a avut o relaţie cu Elena (Eleonora) Tauber, pe care o cunoscuse în ţară încă din perioada 1817-1822, când ea fusese guvernantă în familia lui Mihail Sturdza. Fostă soţie a negustorului Chiriac (Kiriako) Melirato, de care divorţase, aceasta avea să îl însoţească la Iaşi la întoarcere şi imediat după sosire, în 1827, cei doi s-au şi căsătorit, în rit ortodox.

În martie 1827, este numit referendar al Epitropiei Învăţăturilor Publice, post de conducere şi supraveghere a învăţământului public, poziţie din care va continua activitatea de renaştere culturală şi artistică a ţării, o creştere a numărului de şcoli, inclusiv pentru copiii din categoriile defavoizate şi dezvoltarea conştiinţei naţionale prin limbă şi artă.

În anul 1828, Asachi a deschis la „Trei Ierarhi” o şcoală normală, cu durata de doi ani, şi un gimnaziu cu durată de patru ani – Gimnaziul Vasilian, sau „Şcoala Vasiliană”, cu predare în limba română şi în limbi străine.

28 martie 1828, data hrisovului domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza pentru înfiinţarea Gimnaziului Vasilian, reprezintă momentul înfiinţării învăţământului superior în Moldova.

În 1 iunie 1829, Asachi va fonda revista „Albina românească”, prima gazetă politică şi literară din Moldova, ce sugera din titlu o deschidere spre ambele principate, pe care o va tipări la viitoarea tipo-litografie „Institutul Albinei” – apărută în ianuarie 1832, prima tipo-litografie din Moldova, una dintre cele mai mari realizări ale lui Asachi pe plan cultural -, unde îi apar şi primele volume originale, „Culegere de poezii” și „Fabule alese”.

Cu o apariţie întinsă pe două decenii, deşi cu întreruperi şi scăderi de formă şi, de la un timp, concurată de periodicele lui M. Kogălniceanu, gazeta a fost susţinută şi de suplimentele ei: „Foaia oficială” (1832), „Alăuta românească” (1837-1838) – de interes literar, „Foaia sătească a Principatului Moldovii” (1839-1840, 1846-1851) şi „Arhiva Albinei pentru arheologie română şi industrie”.

După o vizită la Petersburg, Asachi a rămas puternic impresionat de instituţiile culturale vizitate, iar sub impresia acestei călătorii, el a devenit partizanul unor relaţii politice şi culturale apropiate cu Rusia, un aspect ce va influenţa multe din acţiunile sale viitoare.

Începând cu 1 ianuarie 1832, Asachi a fost numit şi director al Arhivelor Statului din Iaşi, poziţie din care a organizat pentru prima dată atât Arhivele Moldovei, cât şi culegerea de documente privitoare la istoria ţării.

Începând cu anul 1834, şi cu domnia lui Mihail Sturdza, va continua munca sa de înfiinţare de noi şcoli româneşti şi de îmbunătăţire a calităţii învăţământului.

Chiar din 1834, Mihail Sturdza a aprobat, la solicitarea lui Asachi, înfiinţarea unei şcoli de fete la Iaşi, prima şcoală de fete din Moldova, care a început să funcţioneze la 1 noiembrie acelaşi an.

La 16 iunie 1835 avea să fie inaugurată Academia Mihăileană, tot la stăruinţele lui Gheorghe Asachi, iar la 15 noiembrie 1836, marele cărturar realiza o nouă izbândă, înfiinţarea, la Iaşi, a primului Conservator filarmonic-dramatic din Moldova, a cărui menire era de a „învăţa pe elevi muzica vocală şi declamaţia în limba naţională”.

La câteva luni distanţă, la 23 februarie 1837, elevii de la conservator dădeau reprezentaţii publice în limba naţională şi realizau primele spectacole de teatru liric în limba română, Asachi traducând, parţial sau integral, libretele unor opere celebre.

În stagiunea 1837-1838 s-au jucat, printre altele, drama „Lapeirus” („La Pérouse”), comedia „Văduva vicleană”, vodevilul „Pedagogul”, drama „Fiul pierdut”, toate fiind prelucrate sau traduse de Asachi după August von Kotzebue, iar la 20 februarie 1838 s-a interpretat pentru prima dată în limba română opera „Norma” de Vincenzo Bellini, libretul ei fiind tradus tot de Asachi.

Astfel, mişcarea teatrală ieşeană, al cărei principal promotor a fost Gheorghe Asachi, a reprezentat atât un mijloc de promovare şi de afirmare a ideilor de progres şi dreptate socială, cât şi un mijloc de educaţie morală şi patriotică, de afirmare a limbii române.

La 1 ianuarie 1841, o altă realizare a lui Asachi, Şcoala de arte şi meserii din Iaşi, îşi începea cursurile.

Tot lui Asachi i se datorează înfiinţarea Pinacotecii, a primului muzeu natural din Moldova, a primei biblioteci publice, sau a fabricii de hârtie de la Petrodava, de lângă Piatra Neamţ – prima de acest gen din ţară, întemeiată la 8 noiembrie 1841.

Asachi va avea în vedere şi necesitatea înfiinţării de şcoli şi pentru minorităţile naţionale, astfel că, la propunerea comunităţii armene din Iaşi, va pune bazele, începând cu anul 1842, unei şcoli elementare pentru populaţia aparţinând acestei etnii. Asachi va propune, de asemenea, şi înfiinţarea unei şcoli elementare pentru populaţia evreiască. Mai mult, primul abecedar în limba armeană, „Cheul cetirii literelor mesrobiene”, a fost tipărit la Iași, la Tipografia „Albina”, în 1847, sub îngrijirea lui Gheorghe Asachi.

În anul 1849, după urcarea pe tron a lui Grigore Al. Ghica, Asachi nu a mai reprezentat o personalitate agreată, el a înţeles cu nu mai putea juca acelaşi rol important, astfel că, la 20 august 1849 şi-a prezentat demisia din postul de referendar al şcolilor, iar în 15 decembrie, în acelaşi an, renunţa şi la postul de arhivist al statului. În schimb, pentru ambele posturi, lui Asachi i se acorda câte o pensie pe viaţă, ca recunoaştere a meritelor sale incontestabile.

La fel de adevărat este faptul că, după anul 1849, Asachi a rămas în urma epocii sale, nemaifiind un „animator” al vremurilor, tocmai fiindcă starea de lucruri la acel moment nu mai trezea în fiinţa sa entuziasmul pe care îl înregistrase cu ani în urmă.

La 1 ianuarie 1850, Asachi va schimba numele gazetei sale din „Albina românească” în „Gazeta de Moldavia”, modificarea fiind pusă în legătură cu noul regim liberal al lui Grigore Ghica. Noul ziar va avea caracter oficial, înregistrând majoritatea actelor de guvernământ, făcând jocul politicii dezastruoase a lui Nicolae Conachi-Vogoride, înregistrând triumful separatiştilor în alegerile desfăşurate în iulie 1857, precum şi înfrângerea lor suferită în august acelaşi an, şi, nu în ultimul rând, lăudând imparţialitatea Caimacamului.

Între anii 1851-1854, Asachi a ocupat şi funcţia de „censor al presei”, iar la ordinul lui Fuad-Paşa, Asachi a revenit şi la conducerea şcolilor, fiind numit Director al Departamentului Cultului şi al Învăţăturilor publice, între iulie 1856 şi ianuarie 1857, precum şi în funcţia de arhivist al statului, între ianuarie 1857 şi ianuarie 1858.

Atitudinea partinică a ziarului „Gazeta d Moldavia” nu va continua foarte mult timp, în octombrie 1857 încetând guvernarea provizorie a caimacamului Conachi-Vogoride. Aceasta a adus şi încetarea apariţiei gazetei, tradiţia acesteia fiind continuată de apariţia ziarului „Patria”, apărut la 27 noiembrie 1858, un ziar pus, însă, la dispoziţia luptătorilor împotriva Unirii Principatelor. După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, tonul războinic al „Patriei” a scăzut, mărginindu-se la a relata informaţii despre actele de guvernământ.

În pofida inconsecvenţei politice din anii săi târzii, la 21 februarie 1869, o adresă a Ministerului de Finanţe recunoştea meritele sale incontestabile, prin acordarea unei recompense naţionale de 8.888 lei noi sau 24.000 lei vechi pe an „pentru însemnatele servicii ce a adus ţării de la 1813 până la 1862.

Din vasta sa creaţie literară, menţionăm volumele „Culegere de poezii” – Iaşi şi „Fabule alese” − Iaşi, ambele apărute în 1836, „Petru Rareș” şi „Dramă istorică în patru părţi” − Iaşi, scrise în 1853, „Nouvelle historique de la Moldo-Roumanie”, 1859, „Elena Dragoș” – dramă istorică originală − Iaşi şi „Turnul Butului”, dramă originală, în 1863.

La 12 noiembrie 1869, Gheorghe Asachi pleca la Domnul, la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat la Biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi.

După 20 de ani, printr-o subscripţie publică, organizată de un comitet aparţinând vechii generaţii, i s-a ridicat o statuie în faţa şcolii de lângă mănăstirea Trei Ierarhi, iar la 14 octombrie 1890, la inaugurarea monumentului, osemintele sale şi ale soţiei sale (decedată în anul 1877), au fost depuse în cripta de la baza statuii.

Personalitate de o complexitate remarcabilă, Gheorghe Asachi rămâne, în pofida unei neînţelegeri a menirii istorice a mişcărilor revoluţionare paşoptiste şi unioniste, o personalitate de marcă, unul dintre excepţionalii întemeietori ai culturii române.

de Razvan Moceanu - RADOR