Sistemismul – de la școala peripatetică la globalizare 
19 November 2018
Un veac de migrație în Țara Oașului
19 November 2018

PORTRET: George Emil Palade – laureat al Premiului Nobel, geniul care a descifrat „balanţa energiei vieţii”

Luni, 19 noiembrie, se împlinesc 106 ani de la naşterea omului de ştiinţă George Emil Palade, medic, specialist în domeniul biologiei celulare şi laureat al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină în anul în 1974, pentru contribuţiile la înţelegerea structurii şi organizării funcţionale a celulei, după ce a descoperit ribozomii şi a descris sistemul şi funcţiile membranelor intracelulare.

George Emil Palade s-a născut la Iaşi, la 19 noiembrie 1912, tatăl său fiind Emil Palade, profesor de filosofie, iar mama, Constanţa Cantemir Palade, a fost învăţătoare.

Mediul familial l-a ajutat să capete un mare respect pentru cărţi, şcoală şi educaţie.

În perioada 1919 – 1922, a parcurs primele trei clase în oraşul natal, la Școala nr. 33 „Mihail Kogălniceanu”, aflată pe Str. Lascăr Catargi nr. 28, apoi familia se mută la Buzău, unde George Emil îşi continuă educaţia, absolvind Liceul „Alexandru Hasdeu“.

Deşi tatăl său a sperat ca el să urmeze, ca şi părintele său, filosofia în mediul universitar, a preferat să urmeze un domeniu specific de care se simţea atras, şi cu sprijinul altor membri ai familiei.

Aşadar, în anul 1930, a fost admis la Facultatea de Medicină a Universității din București şi, încă din primii ani de studenţie a manifestat un interes aparte pentru ştiinţele biomedicale – fără a fi atras de medicina clinică -, ascultându-i şi vorbind cu Francisc Rainer şi Andre Boivin, profesori de anatomie şi biochimie.

Urmându-şi pasiunea, încă din acei ani, a început să lucreze ca asistent la laboratorul de anatomie.

Tânăr zvelt, frumos, demn, măsurat în tot ceea ce făcea, cu un păr negru, bogat şi cu ochii pătrunzători, foarte deschis, cu mult umor, George Emil Palade a fost şi un student excepţional, care a luat nota 10 la toate examenele date la Medicină, de la admitere şi până la licenţa de absolvire, în anul 1936.

A mers, apoi, la Catedra de Anatomie condusă de profesorul Francisc Rainer şi a devenit, pe rând, preparator, asistent şi şef de lucrări, dar, concomitent, a urmat formarea medicală, devenind extern şi intern prin concurs.

Interesantă este o întâmplare din anul 1939, când Palade a făcut parte din echipa medicală care îl trata pe Tudor Arghezi, care suferea de o sciatică dureroasă, care nu ceda la niciun tratament. Atunci, Palade a decis, cu sprijinul puternic al soţiei scriitorului, Paraschiva Arghezi, să oprească administrarea morfinei şi să treacă la un tratament de detoxifiere a pacientului, care a adus rezultate notabile. După ce s-a recuperat, Arghezi a scris piesa „Seringa“, în care i-a ironizat pe toţi medicii pe care i-a întâlnit.

În anul 1940, a obținut titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice, „Tubul urinifer al delfinului“, pentru realizarea căreia a fost organizată chiar o expediţie în Marea Neagră, pentru studiul pe viu al delfinului.

După obţinerea doctoratului a fost, pentru scurtă vreme, asistent la Medicină Internă, sub îndrumarea prof. N. Gh. Lupu, perioadă în care omul de ştiinţă a trăit un puternic sentiment de neadaptare.

Între anii 1942-1945, în anii războiului, Palade a activat în Corpul Medical al Armatei Române.

După război, personalităţi medicale excepţionale, precum Grigore T. Popa şi Dimitrie Bagdasar, l-au îndemnat să plece câţiva ani în străinătate, în Marea Britanie sau SUA, pentru a se dezvolta şi a ajunge un veritabil om de ştiinţă.

După ce aceştia i-au dat scrisori de recomandare, singurul răspuns primit a fost din partea americanului Robert Chambers de la New York University.

În anul 1946, s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina (Lulu) Malaxa, cu care a avut doi copii: Georgia și Philip. În acelaşi an, Palade pleca, însoţit de familia sa, spre Statele Unite, la bordul unui vas de marfă recondiţionat în vremea războiului.

Peste Ocean a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York, iar în 1951, realizează fixatorul care acum îi poartă numele, utilizarea lui conducând la o mai bună observare a structurilor celulare. El a obţinut atunci o limpezire a peisajului celular, observându-se că mitocondriile au o membrană dublă, evidenţiindu-se prezenţa crestelor mitocondriale şi a legăturilor acestora cu membrana internă.

Palade, devenit, din 1952, cetăţean american, l-a întâlnit pe Albert Claude, om de știință care avea să-i devină mentor. Claude lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. Urmau cei mai rodnici ani din viaţa lui George Emil Palade.

El a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie, începând o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare ca un component major producător de energie.

Elementul esenţial al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.

Împreună cu Keith Porter a editat revista The Journal of Cell Biology („Revista de Biologie Celulară”), una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare.

În anul 1961, George Emil Palade a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA.

El a vizitat în mai multe rânduri ţara natală, căci scrisorile de la fraţi, nepoţi, părinţi nu-l puteau ţine departe prea mult timp. Prima dată a venit în ţară în decembrie 1965, într-o delegaţie a Academiei SUA, pentru a facilita relaţiile şi schimburile de cadre între cele două academii.

În anul 1969, în timpul altei vizite în România, savantul a făcut un raport consistent, adresat preşedintelui Nicolae Ceauşescu, prin care îndemna autorităţile comuniste să lase cercetătorii să plece în străinătate.

După moartea primei sale soţii, în 1970, cercetătorul de origine română s-a recăsătorit în SUA cu Marilyn Gist Farquhar, şi ea cercetator în domeniul biologiei celulare, cei doi neavând copii.

Mai apoi, la 1 noiembrie 1971, Palade s-a întâlnit cu şeful statului român şi a reuşit să-l convingă să-i lase pe soţii Maya şi Nicolae Simionescu în SUA.

În anul 1973, s-a transferat de la Institutul Rockefeller la Universitatea Yale.

În 1974 dr. Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve „pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”.

La 12 decembrie 1974, în prezentarea făcută de Palade la ceremonia conferirii oficiale a premiului Nobel, omul de ştiinţă a vorbit despre „Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor”, un text care avea să fie publicat în anul 1992 de Fundația Premiului Nobel.

În anul 1975, Palade a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar la 12 martie 1986, președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală” a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice.

În anul 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe la Universitatea din California, iar din anul 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego, California.

În vara anului 2001, George Emil Palade, a oferit un interviu colegei noastre Corinei Negrea, chiar în laboratorul său de la Facultatea de medicină a Universității La Jolla din California, cu doar cinci luni înaintea împlinirii vârstei de 90 de ani. În cadrul acestuia, printre altele, Palade făcea o mărturisire despre statutul savanților laureați cu Nobel în mediul academic și de cercetare.

În anul 2007, președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul național „Steaua României”.

George Emil Palade a fost întotdeauna un mare pasionat de istorie şi de latină, cea din urmă ajutându-l să creeze termeni şi denumiri pentru biologia celulară. A fost un eminent om de ştiinţă dar şi o personalitate cu o bunătate rarisimă.

George Emil Palade a trecut la Domnul la 7 octombrie 2008, la San Diego, California, la vârsta de 96 de ani, apoi după incinerare, cenuşa i-a fost împrăştiată, de copiii săi, în Masivul Bucegi, de pe Vârful cu Dor.

La 19 noiembrie 2012, la 100 de ani de la nașterea savantului, pentru cinstirea personalității lui George Emil Palade, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă aniversară de argint.

Încheiem cu cuvintele cercetătoarei Roxana Georgescu – care din 2001 este unul dintre specialiştii de la Rockefeller University din New York -, despre George Emil Palade: „Este incredibil cât de importante sunt decoperirile pe care le-au făcut la mijlocul secolului XX, cu o tehnică departe de ceea ce folosim noi astăzi. Ca să înţelegeţi, până la G.E. Palade, celula era studiată ca şi cum am privi din spaţiu planeta Pământ. Datorită lui şi colaboratorilor pe care i-a avut, am început să vedem oraşe, case, familii, până la detalii care înseamnă evoluţie şi observaţii esenţiale pentru ştiinţă“.

RADOR – de Răzvan Moceanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *