AUDIO – Nicoale Băciuț depre revistele Vatra Veche și Făurel
31 March 2020
Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Cărților pentru Copii
2 April 2020

PORTRET: Émile Zola – principalul exponent al naturalismului francez şi european, personaj important al eliberării politice a Franţei

Motto: „Libertatea este una şi indivizibilă; nu poate fi trăită în felii şi distribuită în raţii, ca o pomană…” – Émile Zola

Joi, 2 aprilie, se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Émile Zola, important prozator şi dramaturg francez, teoretician şi principalul exponent al naturalismului francez şi european, şi un personaj important al eliberării politice a Franţei. Mai mult de jumătate dintre romanele sale fac parte dintr-un ciclu numit Les Rougon-Macquart, acţiunea romanelor având loc în timpul celui de-al doilea imperiu francez, iar una dintre temele recurente este aceea a influenţei eredităţii asupra a două ramuri ale unei familii, Rougon şi Macquart, de-a lungul a cinci generaţii.

Zola și-a riscat cariera, libertatea și chiar viața pe 13 ianuarie 1898 când manifestul său celebru, „J’acusse” (Acuz!) a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian „L’Aurore”, în fapt o scrisoare deschisă către președintele republicii Félix Faure, în care acuza guvernul francez de antisemitism și invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj în Insula Diavolului.

Émile Édouard Charles Antoine Zola s-a născut la 2 aprilie 1840, la Paris, fiind fiul lui François Zola, un italian născut la Veneţia, inginer de lucrări publice şi fost ofițer italian, şi al Émiliei Aubert, născută în Doudan, Franţa.

La vârsta de 3 ani, se mută cu familia în Aix-en-Provence, în sudul Franţei, unde societatea la care lucra tatăl său, „Zola”, câştigase licitaţia de construire a unui sistem de furnizare a apei potabile şi de canalizare, de la muntele Sainte-Victoire către localitate.

În Aix-en-Provence, Émile Zola va frecventa şcoala din localitate, unde a fost coleg de şcoală cu viitorul remarcabil pictor Paul Cézanne.

La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Lycée Saint-Louis.

În anul 1860, Zola s-a angajat la o editură, pentru a remedia câte ceva din situaţia financiară nu tocmai strălucită a sa.

După ce a mai lucrat în diverse posturi de funcționar mărunt, a început să scrie pentru coloana literară a unui ziar. Controversat de la bun început, el nu și-a ascuns disprețul față de Napoleon al III-lea al Franței, care s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul, pentru a deveni împărat.

În acelaşi timp, va face primii paşi către literatură, scriind versuri şi proză de factură romantică. De asemenea, pentru o scurtă perioadă a scris articole de critică de artă pentru diverse ziare.

În anul 1867, Émile Zola publică primul său roman, ”Thérese Raquin”, în care a aplicat, pentru prima dată, teoriile sale „ştiinţifice” ale determinării caracterului prin ereditate şi mediu.

În anul 1870, va începe proiectul care l-a făcut celebru, Ciclul Rougon-Macquart, care va cuprinde 20 de romane care reflectau stilul de viaţă francez prin intermediul violentei familii Rougon şi al pasivei familii Macquart.

În anul 1871, va lansa prima lucrare din această serie, ”La Fortune des Rougon”.

Au urmat, printre altele, romanele ”Gervaise” (”L ‘Assommoir”, 1877) – un studiu legat de alcoolism, care este printre cele mai populare romane ale sale, ”Nana” (1880), o demascare a desfrâului în înalta societate franceză, ”Germinal” (1885), capodopera sa, în care este prezentată viaţa de infern a minerilor din nordul Franţei, sau ”Bestia umană” (”La bete humaine”, 1890).

Émile Zola este considerat fondator şi cel mai important membru al mişcării naturaliste, expuându-şi ideile din acest domeniu în câteva scrieri precum „Le Roman expérimental” (1880) şi „Les Romanciers naturalistes” (1881).

Despre acest gen, Zola avea să declare: „Romancierul naturalist este un „experimentator”, a cărui menire este de a verifica legile ce decurg din observaţie şi experienţă, contribuind astfel la cunoaşterea mai profundă a omului, la determinarea exactităţii legilor care conduc indivizii şi societatea – ceea ce – i va permite ulterior, graţie acestei cunoaşteri, să acţioneze asupra societăţii: scriitorul, romancierul, mai ales, este un factor indiscutabil de progres”.

În anul 1888, Émile Zola începe să fie atras de fotografie, iar Victor Billaud, redactor al ziarului „Gazette des bains de mer de Royan-sur-l’Océan” îl va iniția în această tehnică, în timpul vacanței pe care scriitorul o petrece la Royan.

Începând cu anul 1894, după terminarea seriei Les Rougon-Macquart, Zola se dedică pe deplin acestei pasiuni, achiziţionând nu mai puţin de zece aparate de fotografiat. Zola va folosi trei laboratoare fotografice – la Paris, Médan și Verneuil-sur-Seine – şi, cu ajutorul aparatelor sale, el va realiza circa zece mii de plăci fotografice, din care doar câteva sute s-au păstrat.

Unul dintre cele mai importante momente ale existenţei sale, s-a petrecut la 13 ianuarie 1898, când manifestul său celebru, „J’acusse” (Acuz!), a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian „L’Aurore”, fiind, în fapt, o scrisoare deschisă către președintele republicii Félix Faure, în care acuza guvernul francez de antisemitism și invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj în Insula Diavolului.

Drept consecinţă, Zola a fost judecat pentru calomnie şi condamnat la un an de închisoare pentru insultă adusă armatei, însă se va exila timp de un an în Anglia, pentru a scăpa de pedeapsă, apoi s-a reîntors în Franţa.

Alte romane publicate de scriitorul francez au fost ”Les Trois Villes” (”Cele trei oraşe” – ”Lourdes”, 1894; ”Roma”, 1896 şi ”Paris”, 1898) şi ”Les Quatre Évangiles” (”Cele patru evanghelii”, 1899-1902: ”Fecunditate”, ”Muncă”, ”Adevăr” (apărut postum, 1903) şi ”Justiţia” (roman care, însă, a rămas incomplet).

Interesant este faptul că Émile Zola a fost căsătorit timp de 32 de ani (între anii 1870 – 1902), cu Gabrielle-Alexandrine Meley Zola, însă, în timpul mariajului, el a avut o legătură cu Jeanne Rozerot, una dintre servitoarele soţiei sale, care i-a născut pe singurii săi copii – Denise şi Jacques – care aveau să fie recunoscuţi de doamna Zola abia după moartea soţului său.

La 29 septembrie 1902, după ce se întoarce din Médan unde și-a petrecut vara, Émile Zola se asfixiază în timpul nopții împreună cu soția sa Alexandrine, din cauza combustiei lente a unui foc acoperit din șemineul camerei lor din apartamentul din Paris. Cauza decesului său este intoxicația cu monoxid de carbon, iar soția sa supraviețuiește.

La ceremonia înhumării, în Cimetière de Montmartre din Paris, Anatole France, care a amintit toate aspectele legate de scriitor, inclusiv lupta sa pentru dreptate, declara „Să-l invidiem: și-a onorat țara și lumea printr-o imensă operă literară și prin fapte remarcabile. Invidiați-l! Destinul și inima lui au făcut ca viața sa să fie una dintre cele mai mărețe: a fost un moment al conștiinței omului!”.

Imediat după dispariţia sa, chiar în anul 1902, Ferdinand Zecca realizează prima adaptare cinematografică, de doar 6 minute, după o lucare a sa, romanul „L’Assommoir”, urmând apoi circa 150 de filme în diverse limbi, adaptări ale unor lucrări ale operei sale.

La 4 iunie 1908, rămăşiţele pământeşti ale lui Zola sunt transferate la Panteonul din Paris, în cadrul unei ceremonii, fiind aşezate alături de cele ale filosofilor Voltaire, Jean-Jacques Rousseau şi Victor Hugo, ale căror lucrări au schimbat, de asemenea, cursul istoriei franceze. La finalul ceremoniei de la Panthéon, un jurnalist, Louis Grégori, trage un foc de revolver asupra lui Alfred Dreyfus, care îl va răni pe acesta, uşor, la braț.

În anul 1937, William Dieterle realiza un remarcabil film biografic american „Viața lui Émile Zola”/”The Life of Emile Zola”. Rolul principal i-a revenit actorului american Paul Muni (1895-1967), iar scenariul descrie momente esenţiale ale vieţii scriitorului naturalist francez, sursele de inspiraţie ale unor lucrări precum romanul „Nana”, amiciţia sa cu pictorul Paul Cezanne şi implicarea sa în Afacerea Alfred Dreyfus. „Viaţa lui Emile Zola” era al doilea film biografic din istorie care a câştigat Oscarul pentru ”Cel mai bun film”, după drama muzicală „Marele Ziegfeld” (The Great Ziegfeld), premiat în 1937. Filmul a mai cucerit Oscarurile pentru ”Cel mai bun actor în rol secundar” (Joseph Schildkraut) şi pentru ”Cel mai bun scenariu”, iar Paul Muni a fost nominalizat, pentru prestaţia sa, la Oscarul pentru „Cel mai bun actor”.

Începând cu anul 1985, casa lui Émile Zola din Médan devine muzeu, iar în prima duminică din luna octombrie, în fiecare an, societatea literară a prietenilor lui Émile Zola organizează aici un pelerinaj.

de Razvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *