Izvoare de filosofie: Abecedarul gândirii grecești antice: Litera iota
31 January 2020
Idei in nocturnă- Pagini de Istorie – Din mărturiile unor contemporani la făurirea României Mari
4 February 2020

PORTRET: Emanuil Gojdu – avocatul care şi-a lăsat întreaga avere românilor

Motto: „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Națiunii” – Emanuil Gojdu

Luni, 3 februarie, se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Emanuil Gojdu, remarcabil avocat de origine macedoromână, luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria. El a lăsat, prin testament, întreaga sa avere, tinerilor studenţi români de confesiune ortodoxă.

Emanuil (Emanoil) Gojdu s-a născut la 9 februarie 1802, la Oradea, fiind cel de-al doilea dintre cei șase fii ai familiei lui Athanasie Popovici-Gojdu, neguţător de vite, şi Anei, fiica lui Dimitrie Poynar. Ceilalţi cinci copii erau Dumitru, Ioan, Simion, Vasile şi Gheorghe.

Şi-a petrecut copilăria în orașul natal și a început să studieze la școala primară ortodoxă românească din localitate. În anul 1820, a absolvit liceul romano-catolic din Oradea.

În anii 1820-1821, şi-a continuat studiile la Academia de Drept din Oradea, în anii 1821-1822 a studiat la Academia de Drept din Pojon (Bratislava) şi, în perioada 1822-1824, la Universitatea din Pesta, de unde a obţinut diploma de avocat.

A urmat perioada de stagiatură, de trei ani, realizată la cabinetul avocatului sârbo-maghiar Vitkovics Mihâly din Budapesta.

În perioada petrecută în Pesta, ia contact cu o serie de intelectuali români, cunoscând aspiraţiile culturale şi sociale ale acestora. Devine profund atașat de interesele națiunii sale, sprijinind puternic apariția tipăriturilor românești, editate la Buda. Frecventarea casei prietenului său Atanasiu Grabovsky îl pune în legătură cu scriitorii români grupaţi în jurul primei reviste literare româneşti, “Biblioteca românească”, publicată şi redactată de macedoromânul Zaharie Carcalechi, ”ferlegherul de cărţi a crăeştii şi mai marei tipografii din Buda a Universităţii Ungariei”. Această revistă a apărut mai întîi sub forma unui mic volum, fără prea mare însemnătate, în anul 1821 şi reprezintă de fapt prima tipăritură românească de acest gen.

Gojdu a avut prilejul să cunoască şi scriitorii fruntaşi maghiari ai vremii, care i-au îndrumat primele încercări de a scrie versuri, el debutând, în anul 1826, cu câteva poezii în limba maghiară, în paginile revistei „Szépliteratúrai Ajándék”.

A urmat deschiderea unui birou de avocatură propriu, în Budapesta, devenind, în scurt timp, unul dintre cei mai apreciaţi avocați din capitala Ungariei, iar pledoariile sale în cadrul proceselor deveniseră modele pentru studenții la drept de la universitățile din Pesta și Pojon.

În anul 1827, datorită influenţei sale, limba maghiară înlocuieşte latina în procesele aflate pe rol la Buda şi Pesta, moment care a reprezentat un punct de cotitură în evoluţia actului juridic din ţara vecină.

Emanuil Gojdu devine nu doar unul din cei mai bogaţi oameni din Pesta, un bun administrator al veniturilor sale și un mare proprietar, dar va îndeplini şi numeroase funcții sociale și publice.

BUDAPESTA, UNGARIA: Testamentul lui Emanoil Gojdu, 10 februarie 2002. ROMPRES Foto/ Viorel LAZARESCU

În anul 1832, Emanuil Gojdu s-a căsătorit cu Anastasia Pometa, fiica negustorului macedoromân Constantin Pometa, cu care a avut un singur copil, o fetiță, Maria Cornelia, care a murit la vârsta de doar un an.

A fost membru al unor societăți culturale – printre altele a fost și membru fondator al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), societate întemeiată de mitropolitul Andrei Șaguna în 1861, la Sibiu.

În anul 1861, Emanuil Gojdu a fost numit comite suprem (prefect) al comitatului Cara, în Lugoj, această însărcinare aducându-i și calitatea de membru al Casei Magnaților, forul legiuitor superior al parlamentului maghiar.

După moartea primei soţii, în anul 1863, s-a recăsătorit, tot cu o macedoromână din comunitatea din Pesta, Melania Dumcia, fiica directorului de bancă Ignațiu Dumcia.

Între anii 1865-1868, a revenit în Dieta de la Pesta, în calitate de deputat,  reprezentând circumscripția electorală Tinca (Bihor).

În anul 1867, a fost decorat cu Ordinul Leopoldin cl. A III-a, iar în 1869 a fost numit jude la Curtea Supremă a Ungariei, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii.

Prin testamentul redactat la Budapesta, la 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu și-a lăsat averea „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților. Testamentul , stabilea ca, după moartea sa, averea sa să fie administrată de o fundație, care-i va purta numele.

La doar câteva luni de la semnarea acestui testament, la 3 februarie 1870, Emanuil Gojdu s-a stins din viață, la aproape 68 de ani, la Pesta, Ungaria, fiind înmormîntat în cimitirul Kerepesi din capitala Ungariei.

Conform dorinţei sale testamentare, după moartea sa, în anul 1870, a fost înfiinţată Fundaţia Gojdu, care era condusă de mitropolitul ortodox al Transilvaniei, episcopii ortodocși de la Arad și Caransebeș și de câţiva membri laici.

Începând cu anul 1871, până în 1917, când a funcţionat, Fundaţia Gojdu a acordat 4.455 de burse pentru studenţi şi elevi, în valoare de 1.117.292 florini şi 1.481.458 de coroane, printre beneficiari aflându-se personalităţi precum Victor Babeș, Valeriu Braniște, Octavian Goga, Silviu Dragomir, Ioan Lupaș, Traian Vuia, Aurel Lazăr, Aurel Vlad, Virgil Onițiu, Nicolae Zigre, Teodor Neș, Petru Groza, Constantin Daicoviciu și alții.

După Primul Război Mondial averea Fundației Gojdu a rămas aproape în întregime în Ungaria, reprezentanța fundației activând la Sibiu, iar Administrația bunurilor, la Budapesta.

În august 1929 are loc conferinţa de la Haga, care va crea premisele semnării, un an mai târziu, a unui acord între România și Ungaria, referitor la Fundația Gojdu.

După cel de-al Doilea Război Mondial, românii din Ungaria au vrut să folosească pentru diferite scopuri culturale imobilele Fundației Gojdu, în casele Fundației Gojdu avându-şi sediile provizorii, penstru scurtă vreme, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria și Căminul Studențesc Nicolae Bălcescu.

În anul 1952, bunurile și imobilele Fundației Gojdu au fost naționalizate de către regimul comunist din Ungaria, acestea fiind trei clădiri centrale în Budapesta, sume importante de bani depuse la bănci, acţiuni diverse, titluri de împrumuturi publice şi diferite obiecte.

Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român a fost cea a Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea.

În anul 1953, la recomandarea Uniunii Sovietice, “statele frăţeşti”, respectiv România şi Ungaria, au renunţat reciproc la orice pretenţii de despăgubiri. Regimul comunist, instaurat atât la Bucureşti cât şi la Budapesta, rezolva într-un mod cu totul original istoria Fundaţiei Gojdu.

După Revoluţia română, în anul 1996, din inițiativa ierarhilor ortodocși din Mitropolia Ardealului și Mitropolia Banatului și cu sprijinul mitropolitului Antonie Plămădeală, Fundația Gojdu și-a reluat activitatea, având sediul la Sibiu.

Aceasta va administra, pe mai departe, moștenirea lăsată de Emanuil Gojdu.

În anul 2004, după zece întâlniri bilaterale la nivel de guvern, s-a ajuns la un proiect de tratat prin care – fără a se ţine seama că averea Gojdu era privată, nu a vreunuia dintre state – urma să se facă o nouă Fundaţie pentru tineret, „Emanuil Gojdu”, româno-ungară, cu sediul la Budapesta pe banii Fundaţiei Gojdu, destinaţi exclusiv studenţilor români de credinţă ortodoxă.

La 20 octombrie 2005, era semnat un Acord între Guvernul României și Guvernul Ungariei, care prevedea înființarea Fundației Publice Româno-Ungare “Gojdu”, cu sediul la Budapesta, a cărei înființare și funcționare ar fi trebuit să se facă potrivit legislației maghiare. Aceasta ar fi urmat să fie susținută anual financiar de cele două guverne – având ca bază patrimoniul lăsat moștenire de Emanuil Gojdu, iar scopurile fundației – constituită pe principiile cooperării – ar fi fost selectarea de bursieri români sau maghiari, sprijinirea funcționării muzeului și a bibliotecii „Emanoil Gojdu”, precum și susținerea de manifestări expoziționale, conferințe și programe științifice.

Criticii acestui acord, promovat legislativ printr-o Ordonanță de urgență, au susținut ideea că prin adoptarea acesteia România s-ar afla în situația în care practic ar ceda gratuit patrimoniul „Fundației Gojdu”, în favoarea statului maghiar.

În martie 2008, Senatul a respins Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru ratificarea acordului dintre Guvernul României și cel al Ungariei privind înființarea Fundației Publice Româno-Ungare “Gojdu”, urmând punctului de vedere adoptat de Camera Deputaților și de Biserica Ortodoxă Română.

în martie 2008, Președinția României semna decretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului privind înființarea Fundației Gojdu.

Primăria arondismentului VII al Budapestei a vândut imobilele din Curţile Gojdu, pentru 2,5 milioane de euro, unui dezvoltator imobiliar, iar după renovarea care s-a finalizat în anul 2009, Pasajul Gojdu din Budapesta arată extrem de spectaculos: 50 de spaţii comerciale, terase, baruri, restaurante, 7 corpuri de clădiri cu câte o curte, interioară, în total 250 de apartamente.

Statul român, în numele Fundaţiei Gojdu, a revendicat proprietăţile, însă a omis să facă demersuri pentru înscrierea în cartea funciară, că pentru acea proprietate există un litigiu.

Acum, la aproape 150 de ani de la iniţierea unui mare proiect, Fundaţia „Emanuil Gojdu” pare doar un nume pe o hârtie, fără vreo posibilitate ca ţara noastră să acceseze o imensă moştenire sprituală şi materială. Visul marelui avocat pare acum destrămat…

de Razvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *