100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România
27 March 2018
Programul BRIO – Destinat reducerii depresiei și anxietății
27 March 2018

PORTRET: Elena Alistar Romanescu – medic, pedagog și om politic, singura femeie din Sfatul Țării din Basarabia, militant activ pentru Unirea cu România

Între anii 1812 – 1917, în Basarabia, au existat foarte multe femei care au luptat pentru eliberarea naţională a românilor basarabeni de sub jugul Imperiului ţarist rus, constituind o reală forţă socială care a contribuit la Marea Unire a românilor de la 1918. Aceasta este perioada în care femeilor din Basarabia le sunt acordate unele drepturi sociale – dreptul de participare la adunări politice, de organizare în asociaţii culturale – , iar după revoluţia din februarie 1917, ele primesc drepturi egale cu bărbaţii.

Femeile din Basarabia au susţinut actul de Unire a Basarabiei cu România din 27 martie 1918, au încercat să se organizeze, în anii 1917 – 1918, activistele mişcării femeieşti, precum Elena Alistar, Elena Djionat, Olga Ţurcanu sau Nadejda Tudor, au militat din răsputeri alături de Blocul Moldovenesc, de Comitetul central al ostaşilor moldoveni şi alte organizaţii naţionale. Ne oprim astăzi la personalitatea Elenei Alistar Romanescu, medic, pedagog şi om politic, excepţională oratoare şi sclipitoare inteligenţă, cea care a fost aleasă, din partea Partidului Naţional Moldovenesc, în Sfatul Ţării, ca deputat din partea ţinutului Cetatea Albă, fiind prima femeie din întreg teritoriul locuit de români, care a ajuns să facă politică la un asemenea nivel. Ea a avut un rol extrem de important în realizarea actului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918 şi în susţinerea puternică a românismului de dincolo de Prut.

A absolvit şcoala primară din comuna Vaisal, judeţul Ismail, iar în anul 1890, Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău.Elena Alistar s-a născut în 1 iunie 1873 în comuna Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia (azi satul Vasulievca din raionul Bolgrad, Ucraina), fiind fiica preotului Vasile Balan, un bun patriot român, înfocat activist basarabean pentru apărarea intereselor românilor basarabeni.

Cu toate că firea progresistă și entuziasmul caracteristic vârstei înclinau înspre activitățile vieții citadine pe care o presupunea urbea cea mai importantă a guberniei Basarabia, tânăra preoteasă și-a urmat în smerenie și cu abnegație soțul, preotul Vasile Alistar, în misiunea clericală ce-i fusese încredințată începând cu anul 1890.

Astfel, a lucrat învăţătoare în mai multe sate din sudul şi centrul Basarabiei: în satul Văleni, judeţul Cahul – în anii 1890-1891 -, în satul Roşu, judeţul Cahul – între 1891 şi 1893 – , în satul Zârneşti, judeţul Cahul – între 1893 şi 1897 -, la Rezeni, judeţul Chişinău – în perioada 1904 – 1916.

A avut meritul de a fi organizat mai multe cursuri de limbă română pentru adulţi, în contextul în care regimul ţarist de ocupaţie nu permitea să funcţioneze şcoli româneşti.

Şi-a pierdut soţul în floarea vârstei, însă cu toată durerea nemăsurată, a continuat să-şi dorească să asimileze cât mai multe cunoştinţe.

La 10 octombrie 1910, cu sprijinul lui Constantin Stere, om politic, jurist, savant și scriitor, viitor rector al Universităţii din Iaşi, Elena Alistar se înscrie la facultatea de medicină a acestei instituţii de învăţământ, unde a fost susţinută şi de patriotul român Vasile Stroiescu, care i-a facilitat obţinerea unei burse de 800 de lei pentru doi ani de studii.

Începând cu anul 1912, Elena Alistar activează în cadrul Ligii Culturale Române din Iaşi, unde, cu sprijinul membrilor, a sprijinit puternic sistemul pedagogic, a căutat şi selectat copii talentaţi din părtile Nisporenilor şi i-a dus la şcolile gimnaziale din Iaşi.

În fapt, în întreaga sa viaţă, Elena Alistar s-a manifestat ca un excepţional pedagog, un excelent organizator al sistemului de învăţământ, având darul comunicării cu cei mici, de a le întelege dorinţele. Toate acestea veneau din convingerea ei că doar prin învăţătură – văzută ca o împletire între studiu, cultură, erudiţie, înţelepciune – , românii basarabeni vor putea să lupte cu regimul de ocupaţie al Rusiei ţariste şi se vor putea uni, la un moment dat, sub acelaşi steag.

Tot în anul 1912, Elena Alistar a publicat articole în „Cuvânt Moldovenesc” în care a demascat politica colonială a Rusiei ţariste în Basarabia, a arătat că din cauza regimului ţarist, peste 90% din moldovenii basarabeni deveniseră analfabeţi.

„În 1912 – scrie ziarul Bassarabskaia slovo – au fost primite informaţii că Elena Vasilevna Alistar (născută Bălan), care-şi face studiile în România, este o românofilă extremistă. Îşi tipăreşte articolele în presa periodică românească, propagând unirea guberniei Basarabia cu România. Învaţă la Universitatea din Iaşi şi primeşte ajutoare din partea Ligii naţionale a românilor, în fruntea căreia stă cunoscutul rusofob Constantin Stere. Cu mijloacele aceleiaşi ligi, Elena Alistar educă în şcolile ieşene doi copii de ţărani din satul Rezeni, judeţul Chişinău, pe fiii lui Profirie Botnari şi Trofim Tîrgalo, pe care i-a adus la Iaşi având scopul de a pregăti un contingent de ţărani propagandişti care ar răspândi ideile naţionaliştilor. După cum am fost recent informaţi, Elena Alistar a sosit la Rezeni ceva mai devreme de anunţarea de către Rusia a mobilizării generale şi, cum numai Germania a declarat război Rusiei, ea s-a întors în România. Peste un timp ea din nou a revenit în satul Rezeni, unde a început a lansa zvonuri că va fi război cu România, dar locuitorii băştinaşi n-au de ce se teme, deoarece, precum spunea Alistar, românii n-or face nimănui nici un rău şi vor ocupa Basarabia în linişte şi pace.”

Elena Alistar a participat activ şi la combaterea maladiilor contagioase, activând la spitalul de zemstvă de la Costiujeni. Meritoriu pentru ea este faptul că, şi aici, ştia să trateze psihicul bolnavului, cu cuvinte blânde, înţelese de bolnavii acestui spital. Istoria consemnează o întâmplare petrecută la spitalul din Costiujeni, când a întâlnit o femeie bolnavă care nu ştia limba rusă, iar medicii rusofili au lăsat-o să sufere pe un scaun din faţa spitalului. Femeia spunea câteva cuvinte în limba română: „Ajutaţi-mă. Sunt bolnavă. Mă doare capul”. Elena Alistar s-a apropiat de această bolnavă şi a vorbit în limba română, cu înţelegere şi compasiune pentru suferinţa ei, iar atunci femeia bolnavă s-a bucurat că s-a găsit un medic care să înţeleagă şi că are cu cine vorbi despre suferinţele ei. Astfel de cazuri erau un obicei la spitalul din Costiujeni, unde tratarea bolnavilor era condiţionată de cunoaşterea limbii ruse.

Desigur, atitudinea ei nu putea rămâne fără o „replică” pe măsură: după anul 1910, Elena Alistar a fost urmărită de poliţia secretă rusă – aşa numita „otmanca” –  iar în 19 august 1914 a fost arestată şi reţinută pentru 45 de zile, fiind închisă în Penitenciarul din Chişinău. După aceea ea a fost eliberată din lipsă de probe, urmarea fiind retragerea ei la Iaşi, unde anturajul intelectual, dorinţa ei de a studia, activismul cultural, au influenţat în mod hotărâtor pregătirea ei ca specialist, om politic şi om de cultură.

La 16 august 1916, Elena Alistar este mobilizată ca medic militar, deservind trupele Antantei, însă după doar două luni şi jumătate se întoarce la Chişinău şi se reangajează la spitalul Costiujeni. În aceeaşi perioadă întemeiază Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, din partea căreia este desemnată ca deputat în Sfatul Ţării, mandatul ei fiind validat la 21 noiembrie 1917 şi încheiat la 27 noiembrie 1918, la dizolvarea Sfatului.

Remarcabile au fost, peste ani, amintirile Elenei Alistar despre ziua de 21 noiembrie 1917, ziua în care are loc prima şedinţă a Sfatului Ţării: “Neştearsă va fi în memoria mea această zi sfântă. De dimineaţă, toate străzile erau pline de norod. (…) La ora 12 a avut loc şedinţa solemnă, sub preşedinţia dlui N.N. Alexandri, cel mai în vârstă dintre deputaţi. Când d-sa a pronunţat cuvintele: «Declar prima şedinţă a Sfatului Ţării deschisă», domnia sa a vărsat şiroaie de lacrimi împreună cu aproape tot auditoriul. (…) Cu drept cuvânt se poate zice că fiecare a simţit atunci că în sufletul său a intrat însuşi Dumnezeu. (…) Ne găseam înconjuraţi de o mulţime de armată rusă, bolşevică, care în orice moment ne puteau distruge”. Este şi motivaţia pentru care paşii se vor face încet şi cântărit. Mai întâi, pe 6 decembrie 1917, Basarabia se proclamă «Republică Moldovenească în federaţie cu Marea Republică rusă». Era o formă de adormi ochiul vigilent al Rusiei, în vreme ce soldaţii basarabeni se reorganizează într-un Regiment moldovenesc, care să apere ţara. Independenţa ­ întâmplător sau nu – avea să fie proclamată pe 24 ianuarie 1918. Iar “Unirea Basarabiei cu Patria Mumă”, la 27 martie 1918”.

La 10 februarie 1918, Elena Alistar publică articolul „Către moldovenii din Basarabia”, în care chema populaţia să se încadreze în sistemul de învăţământ românesc: „Vouă, tuturor, mă adresez cu această scrisoare, pornită din adâncul inimii mele, ce bate în folosul neamului. Cu venirea armatei române aici, s-a creat pentru cei ce doresc a lucra în folosul neamului, împrejurări foarte priincioase. Până acum ne împiedicau mulţi, îndeosebi duşmanii neamului nostru, acum însă avem putinţa de a lucra făţiş, deschis … Să lucrăm deci, să ştiţi, că acum sunt şi mai multe de făcut decât înainte. Acum să ne unim toţi cei cu dragoste către neam, să lucrăm cât ma energic ca să putem da acum, având putere în mâini, roade cât mai bogate şi mai frumoase. Să ne ferim însă, dragii mei, de greşeala de a judeca oamenii după culoarea lor politică şi de a-i urmări pe chestii personale. Acest păcat e mai greu decât chiar nepăsarea faţă de neam, pe care o au mulţi dintre noi”.

La 11 februarie 1918, Elena Alistar a publicat un material-apel: „Acum, ori niciodată”, în care a pus problema Unirii Basarabiei cu România. A chemat pe toţi deputaţii să voteze pentru Unire. Ea scria: „Orice român cu evlavie îşi aminteşte ziua de 24 ianuarie, şi îndeosebi ziua de 24 ianuarie a anului curent. La banchetul care s-a ţinut cu acel prilej în Chişinău, eu am îndrăznit a spune că mulţi din ţăranii moldoveni şi democraţii din Republica noastră, dacă azi nu sunt încă pentru unirea grabnică cu România, pricina este că România încă nu e democratizată şi, îndeosebi, că treaba pământului nu e dezlegată. Atunci am spus ceea ce cred că simţeau mulţi ţărani şi mulţi democraţi din Republica noastră.

De atunci încoace tot timpul am cugetat asupra întrebării. N-am luat parte activă de atunci încoace nici la serbări, nici la şedinţele Sfatului Ţării; parcă nu mai aveam nici serviciu, nici datorie de deputat. Simţeam că în mine se petrece o frământare de gânduri ce sunt în legătură cu întrebarea aceasta. În sfârşit, acum recunosc că m-am schimbat; eu am rezolvat chestiunea ce mă preocupa aşa de mult şi nu voi greşi dacă voi spune, că după cum am spus atunci pe faţă ce simţeau mulţi moldoveni, acum voi spune tot aceea ce simt, tot mai mulţi din aceiaşi moldoveni. Azi eu strig în gura mare: „Acum, ori niciodată, noi trebuie să ne unim!”

Elena Alistar a activat în comisia de Redactare şi în comisia Şcolară din Sfatul Ţării, iar la 27 martie 1918 a votat Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România.

La 1 decembrie 1918, în ziua istorică a Unirii tuturpr românilor, Elena Alistar este numită directoare a Şcolii Eparhiale de Fete din Chişinău, unde a lucrat până în anul 1938. Elena Alistar a transformat Şcoala Eparhială de Fete într-o instituţie de învăţământ de elită pentru Basarabia, şcoala elitistă fiind o direcţie, o concepţie didactică, teoretică şi practică, care s-a dezvoltat şi a fost promovată în viaţă de către Elena Alistar.

După momentul Unirii Basarabiei cu România, au fost construite în fiecare sat, comună din Basarabia câte o şcoală primară, iar cadrele pregătite în şcolile de elită urmau să realizeze în practică învăţământul general de masă, iar şcoala de elită, condusă de Elena Alistar a pregătit o pleiadă întreagă de scriitori, publicişti, eseişti, învăţători, mulţi intelectuali şi oameni de cultură.

Dacă în Basarabia anului 1919 existau peste 1398 de şcoli cu 2397 de învăţători, în anul  1930, funcţionau 1972 şcoli rurale cu 5276 de profesori şi cu 275.317 elevi.

În anul 1927, Elena Alistar fondează, în Basarabia, Gruparea Femeilor Române, care s-a evidențiat în activitatea Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române care își desfășura activitatea sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino.

Perioada care a precedat Unirea Basarabiei cu Bucovina, prin cele două acte unilaterale, din 27 martie şi, respectiv, din noiembrie 1918, avea să fie rememorată de Elena Alistar Romanescu într-o conferinţă ţinută la Şezătoarea Culturală a “Astrei” (Asociaţiunea Culturală “Astra” Basarabeană), la Chişinău, în ziua de 16 februarie 1930, având ca temă “Mişcarea Naţională Basarabeană”: “Orice s-ar spune de către duşmanii noştri şi spre regret de către unii dintre români, viaţa românească în Basarabia n-a fost întreruptă”, ţinea Elena Alistar să afirme, încă de la început, punând în antiteză pe acei boieri gata să-şi vândă “interesele de neam” pentru “o decoraţiune rusească”, cu aceia care, retraşi din viaţa publică, au înţeles să susţină şcolarizarea tinerilor moldoveni, cu condiţia să urmeze studiile în Regat, şi nu la Moscova. Desnaţionalizarea, rusificarea se făceau, în Basarabia ţaristă, în principal prin şcoală, dar şi prin biserică (“Cine a trăit în Basarabia ştie că singurele biserici, în care întotdeauna s-au făcut slujbele în româneşte şi numai în româneşte au fost monastirile”). De asemenea, constata că tinerii studenţi originari din Basarabia conştientizau faptul că sunt români abia atunci când, ajunşi la Moscova, se confruntau cu studenţii veniţi din Rusia ori din Ucraina…

Elena Alistar, cea care era mereu era îmbrăcată în portul popular românesc, profesoară, om politic, medic şi întotdeauna şi în toate, un bun pedagog, a promovat în şcoală disciplina, cunoştinţele, activismul social şi naţional, metodele individuale de lucru pedagogic, omenia, tradiţiile vestimentare ale neamului românesc. Dealtfel elementul-cheie în procesul de predare a lucrului manual a fost prezentarea colecţiilor de ii din patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naţională, fiindcă în acea perioadă se confecţionau bluze unice în spaţiul nostru cultural, aşa-numitele ii regale la care se foloseau câte 15 tehnici de lucru, straie ţesute în întregime sau brodate cu fir alb pentru diferite ritualuri. Astfel, Elena Alistar a contribuit substanţial la păstrarea, dezvoltarea şi promovarea artei etnografice în şcolile basarabene, iar portul a fost restabilit şi îndrăgit de tânăra generaţie a Basarabiei româneşti.

După 28 iunie 1940, momentul trecerii abuzive a Basarabiei la Uniunea Sovietică, Elena Alistar, văzându-şi spulberat idealul pentru care a luptat întreaga viaţă, s-a refugiat în România, la Iaşi, unde locuieşte pentru o vreme, în casa familiei Isanos, apoi este arestată de către regimul comunist, după care a cunoscut experiența închisorii politice pentru „atitudine ostilă la adresa puterii sovietice”, și a fost trimisă în domiciliu forţat la Pucioasa, județul Dâmbovița.

Pentru activitatea ei a primit distincţiile Ordinul „Ferdinand I”, „Meritul Sanitar” clasa a II-a pentru combaterea holerei – în 1913, ordinul „Bărbăţie şi credinţă” – în acelaşi an, şi „Răsplata Muncii”, clasa I.

A trecut la Domnul, la 10 ianuarie 1955, la Pucioasa, fiind înmormântată într-un total anonimat, în prezența câtorva rude din rândul cărora se distingea figura preotului Dimitrie Balaur, slujitor la Biserica Parcul Domeniilor – Cașin, cel pe care părintele Dumitru Alistar îl botezase în urmă cu 52 de ani în cristelnița bisericii din Răzeni și care va cunoaște ororile închisorilor comuniste de la Jilava, Gherla și Periprava.

În anul 1963, prin grija părintelui Dimitrie Balaur, rămășitele sale pământești au fost deshumate, aduse la Bucureşti şi reînhumate în cavoul familiei Isanos, din cimitirul Şerban Vodă (Bellu).

Elena Alistar a fost, prin tot ce a întreprins, o personalitate politică şi o luptătoare excepţională pentru cauza românismului în Basarabia românească.

Din anul 1992 în Chișinău, în sectorul Botanica, există strada Elena Alistar (fostă Glăvan), iar la 21 iunie 1996, la împlinirea a 123 de ani de la nașterea Elenei Alistar, Poșta Moldovei a emis o marcă cu imaginea emeritului pedagog.

La 3 mai 2002 este înființată Asociația Obștească Elena Alistar specializată în acordarea asistenței în perfecționarea profesională a cadrelor didactice, iar din 1 septembrie 2002, Școala de cultură generală nr 28, din sectorul Botanica al oraşului Chișinău, este reorganizată în Liceul Teoretic cu profil de arte „Elena Alistar”.

Tot în onoarea ei, în raionul Cantemir, din Republica Modova, a fost înfiinţat, la 31 august 2014, Despărţământul ASTRA „Elena Alistar.

de Răzvan Moceanu – RADOR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *