Vacanță în FM: Pe urmele lui Napoleon și ale Împărătesei Elisabeta (Sissi) - sâmbătă 15 iulie și duminică 16 iulie, de la ora 9
16 Iulie 2023, 06:07
Sâmbătă pornim din Corsica, insula unde, în anul 1769, s-a născut cel care avea să devină unul dintre cei mai mari comandanți militari ai istoriei – Napoleon Bonaparte. Vom trece apoi pe la Castelul Malmaison de lângă Paris, reședința preferată a primei sale soții. Joséphine și-a dorit acolo o grădină luxuriantă, care să-i amintească de copilărie (ea fiind născută în Insula Martinica din Caraibe). Vom ajunge de asemenea, la Piramidele din Giza, care l-au fascinat pe viitorul împărat al Franței, dar și la Waterloo, în Belgia de astăzi, unde Marele Napoleon a fost îngenuncheat. Nu lipsesc din traseul nostru cele două insule pe care a fost exilat: Elba, din Arhipelagul Toscanei și Sfânta Elena din Atlanticul de Sud, una dintre cele mai izolate insule ale lumii. În final ne oprim la Domul Invalizilor din Paris, unde se află mormântul lui Napoleon.
Duminică, punctul de plecare pentru traseul de vacanță în FM este Viena, capitală imperială și reședința de iarnă a Habsburgilor. Pentru nonconformista Sissi, Palatul Hofburg era o cuşcă de aur, de unde a evadat în toate colţurile Europei, pentru a scăpa de restricțiile de la curte și de căsnicia sa nefericită. A ajuns din Portugalia până în Grecia, trecând prin Anglia, Franța, Italia și Ungaria. A stat la Castelul Grassalkovich din apropiere de Budapesta, în Palatul Regal din Veneția, dar şi într-o vila din Madeira, unde cânta la mandolină și juca cărți cu bărbați, pentru a sfida eticheta epocii. Pasionată de antichitatea greacă, şi-a amenajat pe insula Corfu o reşedinţă pe care a decorat-o cu reprezentări mitologice şi a dedicat-o lui Ahile, personajului tragic al războiului troian. Amintim și incursiunile împărătesei în Banat, iar în final ne oprim la Hotelul Beau-Rivage din Geneva, unde Sissi și-a petrecut ultima noapte, înainte de a fi asasinată de un anarhist italian.
Realizator: Dana Pitrop