Vacanță în FM - Palate și castele de poveste - sâmbătă 2 septembrie și duminică 3 septembrie, de la ora 9:00
02 Septembrie 2023, 06:00
De pe Valea Loarei până în Anglia, din Germania până în Italia și din Austria până în Portugalia – Europa este presărată cu turnuri romantice, ziduri medievale și reședințe regale, care se întrec în decoruri somptuoase și grădini superbe.
Sâmbătă, pornim de pe Valea Regilor din Franța, unde ne oprim la fotogenicul Chenonceau, construit sub forma unui pod cu arcade, dar și la Chambord, cea mai mare reședință regală de pe Valea Loarei, decorată cu o scara în dublă spirală proiectată de Leonardo da Vinci. Trecem și prin Potsdam, pe la Sanssouci, oaza de liniște a unui rege cu suflet de artist, dar și pe la Hellbrunn, palatul cu grădini buclucașe de lângă Salzburg.
În final, vizităm un altfel de palat, care datează din vremea Imperiului Bizantin: Bazilica Cisternă din Istanbul, supranumită ”Palatul scufundat”.
Duminică, ajungem în Anglia, la Castelul lui Harry Potter, așa cum e cunoscut Castelul Alnwick, unde au fost filmate multe secvențe ale seriei cinematografice realizate după romanele scrise de J.K. Rowling.
Schimbăm apoi povestea și mergem în Eleveția, la Castelul Chillon, care se oglindește în apele lacului Geneva. Chillon a fost model pentru castelul lui Eric din filmul de animație „Mica Sirenă”.
Un alt obiectiv al circuitului on-air este Palatul Pena din Portugalia, extravagant, cu un amalgam de stiluri și vopsit în culori tari. A fost construit de bunicul dinspre mamă al regelui Ferdinand I al României.
Încheiem Vacanța în FM la mare înălțime, în Tibet, în orașul Lhasa, unde se află Palatul Potala, fosta reședință a lui Dalai Lama. Este palatul construit la cea mai mare altitudine din lume: 3700 m.
Realizator: Dana Pitrop