EPISOD 9 - Priviri noi peste lumea veche. Cu scriitoarea Ioana Pârvulescu | PODCAST

Ioana Pârvulescu: “Pașoptiștii și-au pus geniul în viață și talentul în operă, au schimbat totul. Erau un fel de oameni-orchestră”

În episodul de astăzi, Anca Mateescu și Ioana Pârvulescu explorează tema continuității și a discontinuității în proiectele culturale românești, pornind de la lucrarea Contradicția lui Maiorescu de Nicolae Manolescu. În această carte, Manolescu face referire la metafora zidului neisprăvit din legenda Meșterului Manole, văzut ca un simbol al culturii românești, caracterizată adesea de întreruperi și noi începuturi. Criticul literar subliniază că, de-a lungul istoriei, cultura română a fost marcată de absența unei evoluții continue, fenomen ilustrat prin imaginea zidurilor neterminate, preluate și reconstruite de generații succesive.

“Mie mi se pare că au existat cam 100 de ani în care ștafeta s-a transmis și zidul acela, început cândva, a continuat. Nu s-a prăbușit noaptea și, apoi, a fost luat aproape de la zero, ci a continuat să fie ridicat. Iar acești 100 de ani sunt, cu aproximație, între 1840 sau 1848 și 1940-1947, să zicem. Au fost 100 de ani pe care aproape că poți să ți-i închipui ca pe o alergare cu ștafeta, în care fiecare generație care iese din peisaj încredințează ștafeta generației următoare, și tot așa. Deci, ea nu se oprește cu Maiorescu, merge mai departe, până în interbelic, inclusiv. Totul începe de la schimbarea pe care o aduc pașoptiștii. Sunt cei de la 1821, să-i numim așa, generația de la 1821, care are și ea un rol civilizator, dar care, apoi, este concurată frumos de copiii lor, care au fost pașoptiștii.”

Dacă pașoptiștii au trăit intens și au fost implicați, direct, în evenimente istorice turbulente, junimiștii, beneficiind de un context istoric mai stabil, au putut atinge excelența intelectuală. Aceștia din urmă, în frunte cu Titu Maiorescu, au definit standardele literare și culturale ale epocii clasice.