EPISOD 8 - Priviri noi peste lumea veche. Cu scriitoarea Ioana Pârvulescu | PODCAST
29 Decembrie 2024, 23:09
Ioana Pârvulescu despre Afacerea Dreyfus:“Dacă nu era elita intelectuală, nu s-ar fi făcut dreptate în acest caz și murea un nevinovat, închis pe Insula Diavolului”
În acest episod, Anca Mateescu și Ioana Pârvulescu vorbesc despre una dintre cele mai mari crize politice, sociale și culturale din Franța, de la sfârșitul secolului XIX, Afacerea Dreyfus, considerată o fisură majoră în „tabloul idilic” al Belle Époque. Acest caz de eroare judiciară, declanșat de antisemitism, a polarizat societatea franceză și a devenit un simbol al injustiției și al luptei pentru dreptate.
Totul a început în 1894, când Alfred Dreyfus, un căpitan de armată de origine evreiască din Alsacia, a fost acuzat, pe nedrept, de trădare. Contextul post-războiului Franco-Prusac a alimentat sentimentele naționaliste și antisemite, care au dus la acuzarea lui Dreyfus, considerat un suspect ideal pentru că era evreu și știa limba germană.
“La 35 de ani, în octombrie 1894, Dreyfus este arestat, judecat la repezeală într-un proces cu ușile închise și, încă înainte de sfârșitul anului, condamnat la închisoare pe viață, pentru că pedeapsa cu moartea fusese abolită. Principalul argument era scrisul, trei grafologi au fost chemați și doi au spus că scrisul e al lui. Atunci, la început, toată lumea l-a crezut vinovat și mulți au regretat chiar că s-a abrogat pedeapsa cu moartea. I s-a oferit chiar și un pistol ca să se sinucidă.”
După mai multe procese, Alfred Dreyfus a fost, în cele din urmă, exonerat, dar reabilitarea completă a venit abia după mulți ani. Afacerea Dreyfus a contribuit la înființarea Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului și a fost un moment decisiv pentru conștientizarea antisemitismului ca problemă socială gravă.