MARTOR Pianistul Dan Grigore: „Atunci când dirija, Celibidache era suveran” | PODCAST
26 Ianuarie 2024, 15:21
În februarie 1990, imediat după Revoluţie, dirijorul Sergiu Celibidache a revenit în țara noastră după 11 ani de pauză. Venise împreună cu Filarmonica din München care, sub conducerea lui, devenise una dintre cele mai bune din lume. „Cele patru concerte pe care le-a dirijat pe scena Ateneului Român au fost copleșitoare”, își amintește pianistul Dan Grigore, cel care l-a convins atunci pe Celibidache să viziteze România.
„Îmi aduc aminte că m-a emoționat foarte tare programul ales de Sergiu Celibidache pentru concertele de la București. Uvertura operei Forța destinului de Verdi a fost ca un fel de pansament al rănilor noastre grele. Era vorba de destin de foarte multe ori în programul pe care l-a ales. Iar asta era o dovadă de înțelegere, de sensibilitate, de solidaritate din partea unui mare artist pentru poporul lui”.
„Eu nu l-am văzut niciodată sever pe Celibidache, era patern. Într-adevăr, era autoritar, dar nu în sensul de terorist al orchestrei. Deși, uneori în timpul concertului, dacă nu era chiar cum voia el, privirile lui căpătau valențe ușor terifiante”.
Interviul cu pianistul Dan Grigore, semnat de Diana Joicaliuc, face parte din serialul MARTOR, produs de Radio România Cultural.