Valeriu Șușnea – un truditor pe ogorul artei

Valeriu Șușnea s-a născut în data de 6 martie 1960, în comuna Bereşti, judeţul Galaţi. A urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Este doctor în Arte Vizuale. Lucrările sale sunt în colecţii particulare şi de stat expuse în: Franţa, SUA, Danemarca, Muzeul de artă din Chişinău şi Muzeele din Buzău, Tecuci şi Piteşti. Printre premiile și distincțiile pe care le-a obținut se numără: Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru pictură la bienala „Ion Andreescu” (2002); Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei de la Chişinău la „Saloanele Moldovei”(2007); Ordinul „Meritul Cultural” - în grad de Cavaler, conferit de Preşedinţia României (2004); Trofeul competiţiei naţionale „Profesorului anului” - secţiunea Arte (2005); Titlul de cetăţean de onoare al Oraşului Buzău (2007). Este președinte al Filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Valeriu Șușnea, v-ați născut în județul Galați. Care este povestea ajungerii în atelierul din Buzău?

Este o poveste foarte simplă. În perioada aceea, în clasele 5-8, am avut un profesor foarte bun, pe Nicolae Placikov, care era un acuarelist extraordinar. Dumnealui mi-a insuflat această dragoste pentru culoare. Apoi am mers la liceu de artă din Galați, pentru că era cel mai apropiat de zona Tecuciului, unde locuiau părinții mei atunci. La Liceu de Artă din Galați am avut norocul să dau peste profesori extraordinari, cu o pregătire foarte bună, artiști nemaipomeniți: Mihai Dăscălescu, Nicolae Spirescu, Angela Tomaselli. Apoi am dat examen în anul 1979 la artă Artă monumentală, restaurare, muzeologie. În facultate am obținut media cea mai mare din seria mea și a trebuit să aleg între Constanța, Piatra Neamț, Brăila și am ales Buzău, pentru că se afla la jumătatea distanței dintre Tecuci și București. Am primit repartiția guvernamentală la Oficiul pentru Patrimoniu Cultural Național. Am lucrat 5 ani la această instituție din Buzău. M-am îndrăgostit de: plaiurile buzoiene, monumentele brâncovenești de aici, siturile arheologice deosebite, bisericile rupestre, vulcanii noroioși, focurile vii, trovanții de la Olmet. Și toate aceste lucruri s-au concretizat într-un univers din care n-am vrut să ies așa ușor și am rămas. Având această profesiune de muzeograf în cadrul Oficiului pentru Patrimoniu, am avut ca sarcină de serviciu să merg la foarte multe monumente, la biserici. Și atunci am cunoscut pictura brâncovenească, pictura lui Pârvu Mutu de la Berca, de la Râmnicu Sărat, o serie întreagă de monumente deosebite. Toate aceste lucruri au făcut din mine un buzoian. Din 1993 sunt și profesor la Liceul de Artă „Margareta Sterian” și m-am legat și mai mult de Buzău.

Ce este noțiunea de atelier pentru dumneavoastră?

Atelierul este casa mea, pentru că aici îmi desfășor cea mai mare parte din activitate. După ce termin activitatea de profesor, vin aici și aici intru în universul meu, încerc să fac ca suprafețele pe care le pictez să fie reprezentative pentru faza actuală a cercetării mele în domeniul artelor vizuale. În atelier m-am înconjurat de o serie întreagă de obiecte care mă inspiră: cărți, albume de artă, de muzică. Așa cum spunea Brâncuși: „Lucrurile nu sunt greu de făcut, greu este să te pui în starea de a le face” și atunci trebuie să ne compunem această stare în care la rândul nostru să creăm lucrări de artă. Atelierul este un univers de care eu mă rătăcesc rareori și orice lucru care mă îndepărtează de șevalet este pentru mine un semnal de alarmă .

Puteți să ne dezvăluiți care sunt pașii în realizarea unui tablou?

Pașii pentru fiecare artist sunt alții. Unii sunt mai mari, alții sunt mai mici și unii au această explozie „a facerii” unei lucrări. Pentru mine, eu sunt un artist care are niște teme pe care le reiau. Nu am pretenția să spun că le epuizez, dar le duc cât mai departe. De câțiva ani lucrez la tema „Vămile Văzduhului”. Apoi am tema „Călătorii Imaginare”, care s-a materializat într-un album de artă. Sunt etape pe care le reiau atât în grafică, cât și în pictură. Sunt apoi etape de documentare, pentru că un artist trebuie să mai și citească, să se și informeze, să meargă în muzee. Eu unde mă duc, mă însoțește aparatul de fotografiat pentru partea de documentare. Intru în muzee, în galerii de artă, în lăcașuri aparținând patrimoniului cultural national. Eu cred că permanent un artist trebuie să aibă starea aceea de veghe, în care el trebuie să devină din ce în ce mai plin de duh și de inspirație.

Baza lucrărilor dumneavoastră este desenul sau lucrați direct cu culoare pe pânză?

Sunt lucrări în care grafica predomină. Predomină linia și punctul ca mijloace de expresie artistică, dar ele sunt însoțite mai întotdeauna de culoare. Deci, fie că lucrez pe fond colorat și vin deasupra cu grafisme, fie că vin cu pată peste fondul colorat. Sunt lucruri care merg mână-n mână. Eu desenez cu culoarea, desenez permanent. Este o tehnică pe care eu mi-am însușit-o încă din vremea studenției, a studiilor pe care le-am făcut, a introspecțiilor pe care le-am avut asupra picturilor religioase. Am făcut multă restaurare de pictură la Voroneț, la Cozia. Și atunci, multe din lucrările mele sunt cumva focusate pe ideea aceasta de bidimensionalitate. Nu există adâncimea, nu există cea de-a treia dimensiune. Povestea se desfășoară pe verticală, pe orizontală, dar niciodată pe adâncimea. Nu am abordat perspectiva de care se tot vorbește din Renaștere până acum, ci am preferat să merg pe lecția învățată de la muraliștii din Nordul Moldovei, care îmi sunt foarte apropiați. Am lucrat patru ani la restaurarea picturii exterioare a Mănăstirii Voroneț, într-o echipă condusă de profesorul meu, Olivu Boldura. Acolo am învățat multe lucruri legate de linie și de culoare. Am învățat și de la maestrul Vasile Cel Mare, care a fost pentru mine mai mult decât un profesor. Cu dânsul am avut o relație maestru - ucenic.

Se întâmplă ca o lucrare pe care o considerați finită, să o revedeți după ani și să apară dorința de a modifica ceva?

Nu am acest sentiment de a veni și de a retrage vreo lucrare pentru că nu sunt mulțumit de ea. De la mine din atelier lucrările pleacă foarte greu. Mă despart foarte greu de ele. Nu sunt un tip care vinde la oricine și pe orice sumă, așa că nu îmi este rușine de lucrările pe care le înstrăinez.

Au fost mai multe etape ale devenirii dumneavoastră?

Da, dar este foarte greu să te bagi într-un sertaraș. Un artist trebuie să aibă o elasticitate în gândire. Eu sunt un artist care face cercetări asupra vizualului, dar ne-îndepărtându-mă foarte mult de realitate. De altfel, tema mea de doctorat, pe care am susținut-o cu maestrul Stendl, a fost: „Realitate, oglindire, simbol.” De la realitate pornim cu toții, mergem către oglindire și apoi intervine creativitatea, care este cel mai scump lucru din lume. Simbolul este o epurare a unor elemente, a unui limbaj universal cu care noi vehiculăm. Aș spune că sunt un truditor pe ogorul acesta al artelor vizuale…atâta cât sunt. Fiecare își aduce contribuția, cât poate, la ceea ce se cheamă acum arta contemporană. Eu merg către zona clasică, iubesc mirosul culorilor și elasticitatea pânzei. Hârtia și baițul îmi sunt foarte prietene. De aceea, modul meu de expresie nu poate fi decât unul clasic. Merg pe tehnici deja uzitate, dar care sunt și verificate în timp.

Valeriu Șușnea, cum ați caracteriza Buzăul din punct de vedere artistic? Cât de important este pentru plastica românească?

Aș spune că are o tradiție. Aș merge către Nicolae Polcovnicul și Gheorghe Tatarăscu, cei care au făcut prima școală de „zugravi de subțire”, pe lângă episcopia Buzăului. Avem și tradiția picturilor făcute de unul dintre pictorii de seamă ai școlii brâncovenești – Pârvu Mutu. Lucrări deosebite ale lui se regăsesc în zona aceasta. Avem tradiția Taberei de sculptură de la Măgura, care a fost o școală pentru sculptura contemporană românească. A fost unicat în Europa. Mulți dintre artiștii de aici au plecat peste tot în lume și au devenit nume mari din arta contemporană. Măgura e o expoziție în aer liber, sunt lucrări de sculptură pe dealuri. A pornit ca un simpozion în anii ‘70, pentru că se împlineau 1600 de ani de atestare documentară a Buzăului. Au fost 16 ediții, la care au fost invitați câte 16 sculptori. Asta înseamnă 256 de lucrări în piatră de Măgura, care au rămas aici, pe dealurile și în poenile de lângă Mănăstirea Ciolanu și care sunt vizitate în continuare de foarte mulți turiști de peste tot din lume. Tot la Buzău îl avem pe marele pictor Ion Andreescu. El a stat șapte ani în această zonă, fiind profesor de desen și caligrafie la seminarul din Buzău. De aici i s-a acordat o bursă, în egală măsură susținută de comunitatea locală și de boierii Marghiloman și Monteoru. În 1879 el s-a instalat la Paris, a lucrat alături de pictorii barbizoniști și face parte acum din școala de la Barbizon, premergătorii impresionismului. De 30 de ani organizăm o Bienală Internațională care poartă numele lui Ion Andreescu. Avem un oraș binecuvântat de Dumnezeu, pentru că avem aici una dintre lucrările reprezentative ale lui Brâncuși. Este vorba de al doilea și ultim monument funerar pe care el l-a făcut. Iată, la Buzău, există o lucrare a părintelui sculpturii contemporane si moderne. De asemenea, la Năeni, s-a născut Ștefan Popescu, pictorul ajuns academician.

Valeriu Șușnea, care credeți că sunt elementele importante pentru dezvoltarea unei cariere în această artă?

Consecvența și seriozitatea în muncă. Și mai există ceva - dorința de a fi prezent în atelier zilnic. Numai așa poți duce lupta cu tine și cu pânza albă pe care o ai în față.

Care considerați că sunt marile probleme ale artei plastice românești?

Arta românească are, slavă Domnului, foarte multe valori, dar care se confruntă acum cu niște mici probleme legate de achizițiile de artă ale muzeelor. Nu mai achiziționează muzeele așa cum achiziționau în trecut. Nu mai există fonduri. Va trebui cumva ca legislația să fie adusă la zi și muzeele să poată face achiziții de artă contemporană. Sunt aproximativ 50-60 de artiști care ne părăsesc anual. Ce se întâmplă cu opera lor? Cine scrie despre opera lor? Istoria artelor plastice românești se termină cu anii ‘70. Până în 2024 a mai scris cineva o istorie a artei contemporane românești? Nu.

Îl întreb pe profesorul Valeriu Șușnea: cât de atrași mai sunt tinerii de artele vizuale?

Sunt atrași. Cunosc acest lucru pentru că sunt profesor la Liceul de Artă „Margareta Sterian” și sunt de asemenea președintele Filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Primim anual 2-3 artiști tineri, absolvenți de Universități Naționale de Artă, care vin către breasla noastră din motive diverse. Sunt artiști care sunt cercetători în domeniul artelor vizuale, sunt artiști care au proiecte personale și care se alătură unor grupări artistice, unor rezidențe artistice. Pandemia a făcut din artiști niște truditori ai artei, au stat și au lucrat în atelier. Am văzut lucrări deosebite, mai ales la tineri. La Liceu de Artă permanent avem 2-3 candidați pe loc.

Care este sfatul pe care l-ați da unui tânăr artist aflat la început de drum?

Ca ajungi artist, trebuie să muncești. 99% muncă, 1% talent - asta este formula pentru consacrare. Mulți încearcă să ardă niște etape și uită, de fapt, niște lucruri care înseamnă meserie însușită fundamental și bine. Îți trebuie un alfabet de expresie, apoi poți veni cu partea personală.

Valeriu Șușnea, care considerați că este viitorul artei?

Există acum un curent al artei făcute pe calculator, al artei făcute de aceste entități cibernetice, care duc arta într-o zonă de meștesug. De asemenea zona consumistă a societății contemporane ne atacă și ne duce către derizoriu. Am văzut prosoape cu chipul Giocondei. Am văzut sculpturi care sunt capete de sifon, o serie întreagă de lucruri care sunt niște pastișe, unele din ele chiar grotești. De artă este nevoie și ca un paleativ, ca o alternativă la bolile secolului al XXI-lea.

Care este pentru dumneavoastră perioada artistică preferată din istoria artelor?

Renașterea.

Dar pictorul pe care îl apreciați cel mai mult?

Salvador Dalí, pentru extraordinara lui creativitate.

Aveți un scritor preferat?

Federico García Lorca.

Film sau teatru?

Sunt înnebunit după Tarkovski, iar filmul lui „Călăuza” este un reper pentru mine.

Aveți vreun hobby?

Dacă n-ar fi fost arta, aș fi mers către sport, către handbal.

O ediție a emisiunii Atelier, în care protagonist este Valeriu Șușnea, va fi difuzată la Radio România Cultural duminică, 5 ianuarie, ora 15.

Realizator, Sebastian Crăciun