Nadia Lungu – pasiune și speranțe

Nadia Lungu s-a născut în 1988, în Anenii Noi, Republica Moldova. Este absolventă a Universității Naționale de Artă din București, cu un master în Arte Plastice, secția Pictură, la clasa profesorului univ. dr. Marcel Bunea. Începând cu anul 2010, artista se remarcă prin participarea activă la mai multe expoziții de grup în țară și străinătate, dar și prin expoziții personale.

Nadia Lungu, ce te-a atras spre artele vizuale?

Nu știu dacă neapărat m-a atras. M-am trezit în domenul respectiv. Adică, din totdeauna am știut că voi face arte.

Instinctiv?

Și instinctiv, dar țin minte momentul exact când eram la grădiniță și când am văzut pe cineva că desena o floricică. Am vrut să fac cu exactitate forma plantei și în proces mi-am dat seama că vreau să fac asta toată viața mea.

Cât de important a fost pentru creația ta faptul că te-ai apropiat de artele vizuale dincolo de Prut, dar te-ai perfecționat în România?

Pentru mine a fost pur și simplu o oportunitate să încerc ceva nou, să văd cum e să fii artist în altă zonă. Am fost curioasă. Nu m-am gândit foarte bine ce presupune transferul de la o școală într-o altă școală, din Moldova, în România. Eu m-am simțit acasă în România din prima zi. Nu m-am simțit străină.

Ai putea face o comparație între sistemele de învățământ artistic din dreapta și din stânga Prutului?

Eu am făcut liceul în Republica Moldova și facultatea aici. Noi am avut profesori foarte severi, pe tradiția spațiului sovietic. Nu se gândeau că tu ești elev în clasa a V-a sau ești de liceu. Pentru ei conta efortul. Era o presiune foarte mare. Noi am prins perioada în care trebuia ca în vacanța de vară să facem 100 de lucrări. În prima zi de atelier se aduceau temele de acasă.

Acest volum de muncă a ajutat mai târziu?

Sigur că da. Am făcut atât de multe schițe, atât de multe foi desenate, atâtea creioane tocite, încât acum desenele nu le mai fac fizic, ci le fac mental.

Cum te definești ca artist? Ce crezi că te individualizează?

Sunt un artist vizual care încearcă să muncească cât mai mult și cât mai bine, în condițiile în care suntem acum.

Într-o expoziție de grup, cum îți dai seama imediat că este o lucrare de Nadia Lungu? Prin ce iese în evidență?

Prin pensulație și prin cromatica aparte. Mie îmi place foarte mult să scot în evidență culorile. Văd foarte mult lumea în culori, mai mult decât în volum. Pensulația mea seamănă cu o hașură.

Nadia Lungu, care sunt temele care te inspiră?

Am studiat absolut totul. De la naturi statice, la peisaj, portrete, nuduri, corpul uman, absolut orice. Dar, de regulă, temele sunt ca niște obsesii pe care încerci să le consumi într-o perioadă de timp, să zicem de câțiva ani. Acum sunt la seria de nuduri. Dar am avut mulți ani în care am făcut scene cu oameni din piețe comerciale și din Republica Moldova și din România. Și a durat obsesia asta vreo cinci ani. Efectiv nu puteam să văd nimic altceva, doar piețe.

De asemenea, în portretele tale văd foarte pregnant trecerea timpului și greutatea vieții.

Da, așa e. Am și portrete mai senine, dar probabil sunt mai expresivi oamenii care suferă. Probabil e și bagajul din copilărie, pentru că eu am prins perioade mai grele în Moldova, în anii ‘90.

Ochii personajelor tale sunt senini, dar rămân pe față foarte mult riduri…

Exact. Cumva nici nu-ți dai seama ce se întâmplă în jurul lor, dar dacă te uiți la ochi vezi speranța sau vezi frumusețea.

Nadia Lungu, care a fost atmosfera, ce ai simțit la vernisajul primei tale expoziții?

Oboseală. Foarte multă oboseală. Prima mea expoziție personală a fost la Elite Art Gallery. S-a numit „Homo Ludens”. A fost despre nuduri, despre corpul uman. Cumva am vorbit în lucrări despre poziția copilului, dar ca adult. A fost o temă nouă fiindcă nu mai abordasem nudurile de mulți ani și a fost foarte greu, iar seria de lucrări începută atunci continuă acum. Nu mai țin minte cum a fost acea seară. De regulă țin minte foarte bine procesul, modul în care eu lucrez, cum lucrez, ce modificări fac, cum stau la atelier. Dar, în schimb, în timpul vernisajului, fiind foarte emoționată, obosită și stresată... totul trece prea repede.

Ce modele ai avut și umane și profesionale?

De mică m-am inspirat foarte mult de la marii artiști. Am fost foarte marcată de pictorii ruși din secolul trecut. Am făcut foarte multe reproduceri după lucrările lor. Ca referință în pictură, îmi place foarte mult Gerhard Richter în anumite faze ale lui, Nathan Ford, Ilia Repin. Grigorescu îmi place enorm. Pot să mă uit la lucrurile lui Grigorescu cu orele.

Nadia Lungu, ce înseamnă succes și ce crezi că aduce succes în arta plastică a zilelor noastre?

Unii cred că succesul ar fi dat de vânzări. Dar, în contextul actual, în care avem social media și avem foarte mulți artiști amatori care vând foarte mult, nu cred că un artist amator este un artist de succes. Succesul presupune bagajul de lucru pe care îl faci de-a lungul vieții tale. Succesul ține de muncă serioasă, continuă, și da, ține foarte mult și de prezența în expoziții, la evenimente sau pe social media. Cumva artistul acum trebuie să facă foarte mult efort ca să fie expus, să fie recunoscut. Trebuie să facă mai multe lucruri: pictură, instalație, ilustrație. Este și interesant, dar este și foarte, foarte obositor.

Cât de greu, dar și de important este pentru un tânăr artist să fie remarcat de o galerie?

Este foarte important să fie remarcat nu doar de o galerie, de mai multe galerii. Dar măcar cu o galerie îți construiești o comunitate. Nu ai cum să supraviețuiești singur ca artist. Lumea formează grupulețe. Asta te ajută să te promovezi. Galeria este locul unde există o bază de date cu foarte mulți artiști. Și atunci poți să faci legături, poți să cunoști, poți să vezi artă nouă, ești la curent cu ce se întâmplă pe piață.

Piața te poate și influența?

Sigur te influențează. Dar fiecare decide în ce măsură. Uneori se pune presiune pe un artist să lucreze într-un anumit stil sau un anume subiect. Dar dacă asta nu coincide cu traseul tău, atunci trebuie să-ți asumi că te depărtezi de tine. Și, la un moment dat, ai putea să te trezești că trebuie să reîncepi și trebuie să depui mai mult efort ca să faci ceva autentic.

Nadia Lungu, ce rol crezi că are curatorul?

Pentru mine curatorul este ca un părinte. El este părintele din atelier, cel care face legătura între atelier și galerie. Am o relație specială cu o curatoare și ea este tot timpul prezentă. Știe ce lucrez, ce fac, tot timpul vorbesc cu ea și ea poate să-mi arate o cale, poate să-mi zică dacă greșesc și ce ar trebui să fac la un moment dat.

Ce îi trebuie unui tânăr artist pentru a se afirma și care sunt cele mai mari provocări pentru artiștii tineri?

Marea mea tristețe este că artiștii tineri, valoroși, pur și simplu dispar din peisajul artelor vizuale. Dispar fiindcă nu văd oportunități sau pentru că obosesc să alerge după lucru. E greu să fii și angajat, să ai și atelier, și o viață personală, să mai și trăiești, să te distrezi, să te bucuri de viață. Este foarte greu și atunci trebuie să faci niște alegeri. Sunt artiști care au văzut că efortul lor nu este apreciat și s-au lăsat. Eu încă sper că o parte din ei o să revină în domeniu.

Nadia Lungu, artistul tânăr speră prin social media să ajungă la cumpărători mai mulți sau să ajungă pe cele mai importante simeze ale lumii?

Cred că sunt valabile ambele variante, fiindcă dacă ajungi într-o galerie importantă, ajungi și la cumpărători. Cu cât mai mult te expui, cu atât mai bine ești cunoscut și ai șansa să vinzi. Dacă nu ieși cu lucrările tale, nimeni nu le știe.

Cum ai caracteriza piața de artă din România?

Vibrantă, foarte vie. E interesant că în fiecare moment se întâmplă câte ceva și asta îmi place. Sunt foarte mulți artiști tineri, pe lângă artiști care sunt deja de mult pe piață. Nu am văzut artiști care să se limiteze la un anumit mediu, la un anumit material sau subiect.

Am și câteva întrebări la care aștept răspunsuri foarte scurte. Care este perioada artistică preferată din istoria artelor vizuale?

Renașterea.

Care este maestrul pe care îl apreciezi cel mai mult?

Repin.

Ai un scritor preferat?

Simone de Beauvoir.

Film sau teatru?

Film.

Un titlu aproape de suflet?

Dacă tot am mers pe partea asta mai tristă așa, „Leviathan” de Andrey Zvyagintsev.

Ce alte pasiuni, hobby-uri ai?

Modelaj, împletit, tot ce ține de handmade.

Care este muzica preferată a pictoriței Nadia Lungu?

„Dream Machine” de Cascade. Este o piesă pe care o ascultam la facultate, în atelierul 19. Mă duce cu gând acolo, la energia cu care eram în facultate, la vibrația de artist tânăr, fără griji și foarte concentrat, foarte dedicat procesului. Concentrația și dăruirea aia s-au mai diminuat cu toate lucrurile pe care trebuie să le facem zilnic. Dar, ascultând-o, cumva mă duce în starea aia de acolo, mă încarcă energetic, iar dacă închid ochii îmi aduc aminte cum pictam nopțile în atelier toți și eram conectați prin artă, iar lucrul ăsta este neprețuit pentru mine.