Mihail Gavril - „Atelierul este locul sfânt al artistului"

Recunoscut pentru creațiile plastice de reprezentare a spiritualității și credinței atât românești, cât și din afara țării, Mihail Gavril este unul din pictorii contemporani de o mare și rară sensibilitate. Numeroasele sale expoziții din țară și din străinătate înmănunchiate într-un CV deosebit de bogat, premiile obținute, precum și multitudinea de aprecieri critice favorabile care au fost scrise despre Mihail Gavril de-a lungul celor peste patruzeci de ani de activitate creativă, îl recomanadă ca pe un pictor foarte dorit în expoziții. De formație monumentalist, el a rămas atașat picturii clasice autohtone, fiind legat de spațiul Bucovinean și al Moldovei de Nord, realizând numeroase restaurări de biserici, iar pictura sa o percepe ca pe o menire de la Dumnezeu.

Mihai Gavril, ce v-a atras spre artele vizuale?

Prin clasa a IV-a, tata a vrut să mă dea la școala de artă. Am mers la Suceava, am făcut clasele V-VII, clasă VIII la Botoșani, liceul de artă la Iași, iar facultatea la București. De când eram copil îmi ducea învățătoarea caietul prin școală și arăta desenele.

Ce înseamnă atelierul pentru dumneavoastră?

Atelierul este locul sfânt al artistului, unde se încarcă, se descarcă de la nebunia de pe stradă, e un adevărat „turn de fildeș”. Atelierul pentru un artist este strict necesar. Acolo se găsesc soluții pe care încerci să le transpui din gândire, în practică.

Cum ați descrie atmosfera creativă a atelierului dumneavoastră?

La mine este împrăștiată, pentru că pe mine mă macină multe domenii: grafică, sculptură, desen, pictură, restaurare. Sunt multe elemente care le găsești în viața de zi cu zi, dar încerc să le dau o formă nouă, o altă gândire, o altă simțire, bazându-mă pe ce am trait și am văzut eu.

Mihail Gavril, cum vă definiți ca artist? Ce credeți că vă individualizează?

Societatea și oamenii de lângă noi ne clasifică într-un fel sau altul. Noi avem datoria morală să facem ce știm, ce gândim și cu ce posibilități avem. În rest, cei din jur apreciază lucrurile. Ei te pot urca, ei te pot coborâ. Probabil că deja mi-am găsit o linie a mea. Tratând anumite subiecte pe mai multe direcții, îți cam pui amprenta ta de artist asupra modului de a privi lucrurile. Lucrurile sunt privite de toată lumea, dar fiecare are un anumit unghi de a recompune, de a regândi ceea ce ne înconjoară.

Care sunt temele pe care le abordați cu predilecție?

A fost la început peisajul, natura statică, flori, compoziții. Îmi place plein-air, merg în orașe, privesc structuri, arhitecturi. După Revoluție, când am ieșit din lagărul socialist, mi-am dorit să văd Athosul, Spania, muzeele din Franța.

V-ați lăsat influențat de arta găsită în străinătate?

O știam din albume, din cărți. Dar după ce am văzut muzeele din Franța mi-am spuns: „trebuie să te gândești că vii acasă și încerci să faci și tu ceva”.

Apare un fel de concurență?

Nu, concurență nu e niciodată. Unii spun că apare o asemănare între cutare și cutare, dar la un moment dat trebuie să găsești o cheie care să fie a ta. Pentru mine cea mai mare bucurie a fost acum vreo 15 ani când a venit un colecționar într-o expoziție și mi-a zis: „De astăzi înainte poți să nu mai semnezi lucrările”. Și atunci primești cel mai mare imbold, dacă te recunoaște lumea. Am intrat în diferite case unde existau lucrări ale mele și m-am îndrăgostit de propriile lucrări.

Vă mai amintiți care a fost atmosfera la vernisajul primei expoziții?

Ce emoții aveam…Dar și acum, după atâtea zeci de expoziții, am emoții la fiecare vernisaj. Nu seamănă un vernisaj cu celălalt.

Ce înseamnă succes?

Succesul nu este unul financiar, este bucuria ca celui de lângă tine să-i placă ce ai făcut tu. Asta îți dă o notă de mulțumire și puterea să mergi mai departe.

Care credeți că este rolul curatorului în zilele noastre?

E mare. Vine cu un ochi proaspăt din afară. Descoperă viziuni ale acelorași lucrări. El poate să găsească o formulă de expunere mai interesantă. El poate impune viziuni valabile pe plan national sau internațional. Dar, în România, de cele mai multe ori, tot artistul este curatorul.

Mihail Gavril, cum ați caracteriza piața de artă din România?

Dacă au fost, până la un moment dat, câțiva colecționari, acum mi se pare că toți sunt bulversați. Nu stii spre ce să te îndrepți, spre partea abstractă, modernă, figurativă. Eu sunt un om care am prins două situații: 30 de ani sub semnul comunismului și 30 și ceva de ani de libertate. Norocul meu a fost că am ieșit afară și am fost în temă tot timpul cu ce se întâmplă. De aia lumea mă întreabă: „ce nouătăți ai mai adus”. Am pictat și pe tablă, pe piele, prin imprimare, pe tot felul de suporturi. În ziua de astăzi un pictor nu mai poate trăi ca Cézanne. De ce a pictat muntele Sainte-Victoire de 100 de ori? Pentru că a avut o rentă asigurată. Având această liniște, lucrările au ajuns în muzeu și a câștigat partida. Așa-i și la noi. Dacă o să ajungem cu una - două lucrări în niște colecții importante, în muzee, atunci vom câștiga partida.

Care este atmosfera preferată? Liniștea atelierului, relaționările artistice în cadrul tabelelor de creație sau vacarmul vernisajelor?

Toate sunt valabile. Toate sunt obligatorii. Toate se fac cu oameni și prin oameni, dar fără liniște și credință, nu cred că aveam șansa să mergem mai departe.

Care este perioada artistică preferată din istoria artelor vizuale?

Ceea pe care o trăiești. Faptul că noi am ajuns la o vârstă, am ajuns la un fel de împlinire sufletească. Sper că am făcut și ceva pentru societate. Am experimentat, am văzut, am circulat și am reprodus într-un fel sau altul. Acum, cât am făcut de bine sau de rău, vor decide ceilalți.

Care este maestrul pe care îl apreciați cel mai mult? Din toată istoria artelor.

Maestru a fost și profesorul, maestrul este și cel din muzeu, maeștrii sunt în albumele de artă. De la Altamira, până în zilele noastre, până la ce e mai modern și ce e mai abstract, trebuie să știm fiecare unde ne oprim. Am vrea să ne îmbrăcăm cu toate hainele pe care le vedem la un târg, dar în același timp nu ne stă bine decât cu una singură. La Iași am stat în atelierul maestrului Coneliu Baba. De asemenea, am stat și pe la atelierele ciucurenciștilor. Atunci când scot un album îl dedic tuturor dascălilor pe care i-am avut sau tuturor mentorilor pe care i-am avut. Cum poți să separi maestrul Baba și maestrul Ciucurencu? În anii ‘90 maestrul Radu Ionescu a spus: „Plecați la Balcic. Școala românească de pictură acolo s-a născut.” Noi am fost primul grup, cu Sorin Adam, și cu alții, iar prima expoziție a avut un impact fantastic.

Ce alte pasiuni are Mihail Gavril?

Cândva am făcut sport. Muzică ascult tot timpul când lucrez.

CONCURS

O lucrare semnată de Mihail Gavril a fost câștigată prin tragere la sorți de Florian Mitrea din București.