Ildiko Mitru și Ștefan Paskucz - tenacitatea arhitecturii de bună calitate

Ildiko Mitru, absolventă a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu" București, a urmat Cursuri de restaurare a monumentelor istorice, Cursuri postuniversitare de conservarea patrimoniului arhitectural și urban la Universitatea Catolică din Leuven, Belgia și la Universitatea de Vară din Eger, Ungaria și o specializare în domeniul restaurării monumentelor istorice și managementul protejării acestora, la National Trust, Anglia.

Experiența sa profesională s-a desfășurat la Consiliul Județean Maramureș, Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național și, din anul 1998, în cadrul firmei de proiectare 9.OPTIUNE srl a cărei activitate a fost prezentată în publicațiile „51 DE BIROURI DE ARHITECTURĂ DIN ROMÂNIA", editată de Business Week România din 2009 și 2011.

Activitatea sa a fost remarcată și premiată în cadrul Concursurilor, Anualelor, Bienalelor de arhitectură, astfel, Revitalizarea Centrului Istoric al Municipiului Baia Mare a obținut numeroase premii, de la PREMIUL I la Concursul de idei - din partea Primăriei Baia Mare, până la Diploma de Excelență a OAR, Marele Trofeu al Ministerului Culturii şi Cultelor, Premiul „Nicolae Ghika – Budești” al Ministerului Culturii și Cultelor. A obținut Premiul Arhitext Design, al Trienalei de Arhitectură pentru Reabilitarea Pieţei „Libertăţii”, Baia Mare, premii pentru Birouri Ciplea - Baia Mare, Hotel „Diafan”- Baia Mare, Muzeul Privat Cetățele și Pavilion Expo-Baia Mare. A fost distinsă, alături de Ștefan Paskucz cu Premiul Președintelui la Bienala Națională de Arhitectură - ediția 2018 și cu Premiul Academiei Române „Duiliu Marcu”, în anul 2019, pentru „Restaurare și reabilitare Colonia Pictorilor din Baia Mare”.

Ștefan Paskucz a absolvit Universitatea Tehnică Cluj Napoca, departament Arhitectura, a urmat studii postuniversitare în domeniul restaurării patrimoniului arhitectural, are formare europeană în restaurare arhitecturală cu stagiu la Veneția și profeseaza în aceeași firmă cu Ildiko Mitru. Este atestat RUR, MCC și este membru fondator al Fundației „ARTE +”.

În calitate de președinte al Ordinul Arhitecților din România NV, timp de 8 ani, a răspuns de proiectele culturale, a organizat școli de vara, simpozioane pe tema „Sincretismul între arte” (cu UAP Baia Mare) - arhitectura și fotografia (2013), arhitectura și grafica (2014), arhitectura și pictura (2016), arhitectura și muzica (2017), arhitectura și teatrul (2018).

Organizează evenimente culturale, Festivalul de Jazz. A obținut Marele trofeu al Ministerului Culturii și Cultelor – 2004, premiul ”Nicolae Ghika – Budești”, Diploma Președintelui Ordinului Arhitecților din România 2009, Premiul III la concursul Helsinki Philips City-People-Light Award 2015, Mențiunea LAUD pentru Design-ul unui Spațiu public în Centrul Istoric, Premiul Juriului la Trienala de Restaurare 2016, German Design Award 2018 si Premiul Bienalei Naționale de Arhitectură 2018 pentru Reabilitarea și promovarea identității culturale și istorice a Pieții Cetății și Turnul Ștefan.

Astăzi vă propun o călătorie la Baia Mare, unde întâlnim doi arhitecți care și-au pus amprenta asupra orașului, Ildiko Mitru și Ștefan Paskucz. Pe care l-aș întreba pentru început, cum a părut impulsul de a merge pe calea arhitecturii?

E o poveste care îmi face plăcere să o spun. Mă pregăteam pentru Facultatea de Politehnică prin clasa a XI a și profesorul de fizică mi-a dat o problemă de fizică mecanică. Eu am fost singurul dintre elevii care eram la el, care am desenat în spațiu, cădea o bilă de sus, i-am desenat traiectorii și atunci mi-am zis: „Măi, copile, tu du-te la arhitectură, că tu vezi totul tridimensional”. L-am ascultat. Apoi și mătușa mea, inginer constructor din Cluj, mi-a spus că ar fi foarte bine să mă duc la arhitectura, deși ea știa că inițial doream să dau și la grafică, pentru că am terminat școala de artă. S-a desființat liceul de artă când am fost în clasa a IX a și am trecut la „Gheorghe Șincai” - Liceul de matematică– fizică. Am fost prea slab să devin artist și tot prea slab să devin inginer. Dacă dăm definiția arhitecturii e altceva. Se spunea că architect este zidarul care a învățat latină.

Care este începutul pentru Ildiko Mitru?

La mine povestea nu e așa de savuroasă ca la Ștefan. Eu am avut o șansă. Cineva a venit la școală, eram copil, desenam și a spus învățătoarei: „Copilul ăsta are talent, ar trebui să meargă la liceul de artă”. Asta mi-a orientat într-un fel pasiunea spre domeniul ăsta, deși latura mea era spre matematică. Sunt mai rațională. Eu am terminat liceul de matematică-fizică, în familie mai aveam o rudă care cocheta cu arhitectura și nu m-am transformat în cercetător biolog ce mai doream, și am intrat în acest domeniu arhitectural.

Ștefan Paskucz, cum ați descrie atmosfera atelierului, al biroului de arhitectură?

Pentru mine și pentru noi toți, cred că este o a doua familie. Suntem puțini, ne înțelegem bine, acum avem colegi tineri și devine o relație parentală puțin. Este un spațiu plin de calculatoare și plotere și foarte multă electronică, pentru că totul se face pe calculator, dar totul comandat de mintea, mâna și talentul omului. Calculatorul este doar un instrument.

Încă nu există inteligență artificială în arhitectura?

Ba da, există. Noi arhitecții încă ne situăm bine pe lista asta AI-ului, comparativ cu alte meserii. Adică vor mai avea nevoie de noi ceva timp.

Ildiko Mitru, după atâția ani dedicați arhitecturii, după atâta proiecte, credeți că arhitectura este artă sau știință?

Trebuie să fie artă, ca să fie arhitectură de calitate. Asta rămâne în istorie, îi dă calitatea de a deveni patrimoniu. Trebuie să fie neapărat și tehnologie, tehnică, știință, pentru că trebuie să funcționeze, nu numai să placă. Dar asta depinde foarte mult și de funcțiune. Un muzeu e clar că trebuie să fie 99% artă, pe când un spital trebuie să fie 99% ca o fabrică.

Ștefan Paskucz, de unde atâta tenacitate? Peste 10 ani de luptă pentru un proiect emblematic pentru Baia Mare.

Cred că asta ne-am propus împreună cu Ildiko de când am început să lucrăm la primele proiecte. Tot timpul gândeam și desenam ceva pentru oraș. Și oarecum aceste proiecte mari care ne-au și consacrat, sunt proiecte inventate de noi. Deci nu au venit comenzile la noi. Noi cumva am inventat proiectele astea și am încercat să aducem oameni aproape de proiect și până la urmă să rezoneze cu noi. Am vrut să-i virusăm cu ideile noastre, să vină alături de noi și să se facă proiectul. Asta a fost și „Piața Cetății” și „Colonia Pictorilor”, proiecte la care am lucrat ani mulți pentru a convinge că sunt lucruri care trebuiesc făcute. Că vor deveni emblematice pentru oraș.

Ildiko Mitru, să intrăm în amănunte. Cum ați descrie acest proiect? Care au fost obstacolele?

„Piața Cetății” a fost generat de un alt proiect pe care l-am făcut noi. Era reabilitarea centrului istoric, care a fost un concurs de idei. Și am început săpăturile, cercetările, documentarea. Și atunci s-au cristalizat în noi o mulțime de elemente care puteau să genereze proiecte în viitor. Am avut marele noroc cu Ștefan, pentru că era fan al istoriei și am urmărit istoria orașului și toate proiectele astea, sunt legate de regenerarea istoriei. Orașul are o pecete, o ștampilă care datează din secolul al XVI-lea. Este o ștampilă de mari diensiuni, octogonală care are personajele relevante pentru oraș: Stejarul, Minerul, Sfântul Protector al orașului, dar textul, scris în latină, este cel care e foarte interesant și te face să spui ce bine gândeau oamenii în orașul ăsta acum 5 secole: „Iubirea între cetățeni este puterea orașului.”

Și acest text l-ați transformat într-o fântână în km 0 din Baia Mare.

Da, piața principală a orașului, în jurul căreia gravitează toată zona istorică, are o fântână arteziană care este prelucrată de un artist și el a interpretat această ștampilă la altă scară. Revenim la Piața Cetății. După proiectul pe care l-am făcut pentru centrul orașului, proiectul „Millennium”, pe care l-am finalizat în 2004, ni s-a spus că ar trebui să fie o sponsorizare din partea firmei noastre să facem fezabilitate pentru piața cetății. Asta se întâmpla în 2004. Bine ați spus, peste 10 ani de zile a durat până s-a maturizat proiectul acesta. A fost o luptă. Trebuia să se facă cercetare arheologică pentru că suntem în zona 0 a orașului, asta a fost o dificultate. Și, pe urmă, dificultate a însemnat și schimbarea conducerii orașului care a avut altă viziune. Apoi proiectul a trebuit să fie licitat și a durat până s-a găsit firma care să execute.

Ștefan Paskucz, un alt proiect unic în spațiul românesc este „Colonia Pictorilor”. Care sunt particularitățile?

E foarte lungă istoria acestui proiect pentru că...e mai mult decât un muzeu. Am avut pe ce să ne așezăm, pentru că această colonie a fost fondată în 1905, după ce Simon Hollósy, în 1896 vine la Baia Mare, după ce predase la școala de arte frumoase din München. Vine la Baia Mare, chemat de Oliver Turman, primarul orașului de atunci, care inițial fusese la München să-i se facă un portret, nu l-au terminat și cu ocazia asta i-a invitat pe artiști la Baia Mare să-l termine. Au înființat o școală mică, de vară, și așa a început toată istoria. După vreo doi ani artiștii încep să prolifereze și să vină din ce în ce mai mulți la Baia Mare. Veneau în fiecare vară și au început să ia și premii. Și atunci primăria a decis să i se dea școlii locul coloniei de astăzi, care era o mlaștină, și din taxa orașului de 2% pe alcool, să se construiască atelierele artiștilor. Începuturile coloniei pe amplasamentul acesta, 1905. Orașul minier a devenit un pol principal pentru a dezvolta arta, Iar colonia a devenit cel mai tare brand al orașului. Eu când eram la Cluj, la Design, erau șase locuri și cinci erau ocupate băimăreni, atât de puternică era școala de aici. Colonia clar merita să intre iar într-o dimensiune culturală europeană, pe care ea a avut-o cândva și a murit, și atunci pe chestia asta am început să luptăm din nou ca proiectul ăsta să redevină ce a fost colonia.

Cum arată colonia pentru cineva care n-a vizitat Baia Mare?

Colonia este formată din cinci clădiri. Două datează 1905, Galeria mai mare din 1911 și sunt alte două clădiri care au fost construite în anii ‘70. Toate au fost transformate și am mai adăugat ceva la ele ca limbaj arhitectural nou. Am folosit Corten, un material mai contemporan, tocmai pentru ca cel care parcurge vizual grădina și vede clădirile să simtă acest demers organic, cum s-au adăugat și au crescut, oarecum, clădirile. Tot ce e făcut de noi în 2000 se simte că e arhitectură contemporană foarte bine îngemanată cu arhitectura istorică.

Ștefan Paskucz, care este stilul arhitectonic preferat și de ce?

De multe ori m-am gândit la treaba asta. Nu cred că am un stil căruia să-I fiu fan. Depinde de starea pe care am. Ca și în muzică – nu ascult doar un anumit gen. Și în arhitectură este la fel. Când învățai arhitectura romantică, erai copleșit. Ziceai că nu există altceva. După aceea, când treceai în Evul Mediu, la arhitectura gotică, erai terminat. Ce au putut să scoată din piatră și până unde au ajuns să dezvolte stilul gotic…te copleșea. După aceea, la baroc, la fel. Vine reforma. Și atunci ideologia era să nu-și piardă enoriașii și să-i ținem la noi. În arhitectura barocă, mulți o consideră că e prima oară când apare creația omului. Că în rest era transcendentalul. În baroc se întâmplă ruperea formei de conținut. Intri într-o biserică barocă, nu mai vezi structura. Totul e ascuns de arta care învăluie biserica. Apare și sculptură, și pictură, totul se rupe, totul e altceva. După aceea, când începi să treci la arhitectura modernă, când ei s-au săturat să fie tributari a încadramentelor de pe fațadă, și doreau puritate, încep să curețe tot. În primul manifest al lui Adolf Loss acesta spune că ornamental este o crimă. Compară ornamentele de pe fațadă cu tatuajele criminalilor. Și atunci intervine arhitectura modernă. După aceea, modernismul și cubismul duc foarte mult la simplificare și asta face arhitectura atât de frumoasă. Dacă ne uităm la casele lui Corbusier, vedem ce înapoiați erau designerii. Cum arăta mașina în comparație cu arhitectura, sau cum erau îmbrăcați oamenii. Și asta îmi place foarte mult. Am sărit peste ceva ce îmi place cel mai mult, un stil care a fost dus până la capăt - Art Nouveau. În acest stil și clanța e Art Nouveau, și ornamental de pe sticlă, și tâmplăria, absolut totul. Eu respect fiecare arhitect care a lucrat bine în stilul care i-a plăcut.

Ildiko Mitru, ce vă inspiră?

În primul rând sunt calată mai întâi să înțeleg omul căruia mă adresez, vreau să-mi dau seama ce-și dorește. V-am spus că am înclinații spre științe exacte.

Nu gândiți și vizionar, nu vreți să vă gândiți și la generațiile de peste 30, 50, 150 de ani?

Da, îmi place să cred că pot să fac și asta. De aia, înainte de a face un lucru, mă documentez. Trebuie să știi unde se dorește să se ajungă, pe urmă să aduni energie cu care să te încarci și să ai inspirație să produci noul care să se bucure de creativitatea pe care ai integrat-o în obiect. De asemenea îmi place să mă verifice alții, ca să știu că n-am greșit.

Ildiko Mitro, care este orașul care vă încântă din punct de vedere arhitectural și de ce?

N-am avut șansa să văd foarte multe orașe. Mă întorc cu multă plăcere în Veneția, în primul rând pentru Bienala de artă și de arhitectură care se întâmplă acolo. Acolo este și un arhitect care îmi place foarte mult Carlo Scarpa și poate că de asta mă face să mă întorc în Veneția. Parisul îmi mai place pentru că acolo simți arta că pulsează peste tot, dar poate cel mai bine m-am simțit în Cambridge, unde am avut senzația, plăcerea aia să vezi o armonie desăvârșită între arhitectura veche, bine făcută, și cea contemporană.

Ștefan Paskucz, cum caracterizați învățământul de specialitate actual și interesul pentru arhitectură în rândul tinerei generații?

E un interes mai mare decât credeam că ar merita această profesie. Când mi-am început eu profesia, eram 2000-3000 de arhitecți, după aia brusc numărul a devenit dublu, șapte mii, acum suntem 11 mii la nivel național, dar mi se pare că puțin ne-am diluat . Învățământul produce mai mulți arhitecți, dar calitatea pe care o au astăzi copiii, pot să spun și pentru că sunt într-o comisie care evaluează la sfârșitul stagiului acești tineri, mi se pare că s-a diminuat. Nu din cauza dascălilor, cred că alta e problema. Vin foarte mulți care nu realizează că într-o meserie vocațională trebuie să fii bun. Aici trebuie să excelezi. Trebuie să ai talent și să-ți placă. Nu e ca o altă meserie.

(n.r. Ildoko Mitru) Mie mi se pare că nu e rău că sunt mulți arhitecți, însă e rău faptul că nu îți vezi locul. Mulți nu vor să concepă că o lucrare îi depășeșete, iar ceea ce faci, rămâne peste generații.

(n.r. Stefan Paskucz) Cred că ar trebui să se facă niște studii și să fie primiți în școală atâția studenți cât poate să absorbă piața. De noi arhitecții nu este nevoie. Este nevoie de foarte puțini arhitecți în comparație cu câți suntem, pentru că noi nu avem comanditarul, noi nu suntem folosiți. În Occident arhitecții fac o grămadă de chestii conexe, pentru că e nevoie de ei. În Milano sunt 12.000 de desenatori, adică mai mulți decât arhitecți suntem noi în toată România. Dar au nevoie de ei. De noi nu au nevoie.

A apărut și ideea de colaborare între curator și arhitect pentru anumite expoziții importante.

Bineînțeles. Și lucrurile se legă. Dar e o societate educată care are nevoie de serviciile acestea.La noi, foarte multe servicii sunt pentru a obține o documentație de autorizare, să poată să înceapă lucrarea. Nu are nevoie de un arhitect să-i ducă până la capăt lucrarea. Cei care apelează la un architect sunt cei care-și fac a doua casă în România. Sunt beneficiari care deja sunt foarte educați, știu și să-ți ceară o temă de proiectare. Aici intervine cheia succesului: arhitect bun, beneficiar bun și constructor bun. Dar pentru asta trebuie educație.

Ați făcut parte din juriile bienalei de arhitectură. Cum vi se pare nivelul? Cum vi se pare ceea ce vine din spate? Ștefan Paskucz…

De la ediție la ediție se vede că nivelul crește. Cred că și lucrările selectate să participe la bienală, sunt lucrări de bună calitate și sunt multe. Deja încep să fie multe în România. Mai demult veneau străinii și trebuiau să meargă targhetat să caute în București, pe hartă, și găseau greu arhitectura de calitate. Astăzi deja o vezi mergând pe stradă, ceea ce e bine. Mai avem de lucrat la construcții și finisaje. Am fost la Anuala de la Arhitectură într-un juriu. Ne-am dus cu domnul arhitect Katainen din Finlanda să vedem lucrările. La un moment dat el zice: „La voi arhitectura trebuie privită de la distanță. De la 100 de metri privită e foarte ok, dacă o privești de la 20 de metri deja vezi că e prost finisată.” Asta nu ține de conceptul arhitectului, care poate să fie impecabil, dar e executată prost. „Ar trebui să puneți baremul de la câți metri să fie privită arhitectura ca să fie de bună calitate.”

E o criză de meseriași?

Da, este. Cei buni merg dincolo că sunt mai bine plătiți, aici sunt mai puțini.

Ildiko Mitru…

E clar că nivelul crește. Ne maturizăm. Suntem pe drumul cel bun. Să nu uităm de unde plecăm. Eram foarte închiși. Asta nu înseamnă că nu se făcea arhitectură foarte bună. Profesorii noștri care au făcut pe vremea aceea arhitectură numai din tencuială și beton. Vorbim de oameni care au avut doar Echer, Rotring, Trăgător, deci cu astea au lucrat, iar meșterii știau numai tencuială și 2-3 materiale. Astăzi avem acces la tot ceea ce este afară, iar fiecare bienală arată că suntem în creștere și avem arhitecți foarte talentați.