Horia Paștina – pictura o cale, nu un scop

Horea Paștina s-a născut la 13 septembrie 1946, la Alba Iulia. Este pictor, desenator, profesor universitar, co-fondator al grupului „Prolog”. A devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România în anul 1977. Printre premiile și distincțiile obținute de Horia Paștina amintim: 1995 – Premiul criticii;1997 – Premiul „Cella Delavrancea”; 2004 - Meritul cultural in grad de ofițer; 2007 - Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române.

Horia Paștina, cum ați ales să mergeți pe acest drum al culorii, al formelor, al volumelor, al simbolurilor?

S-a petrecut în timp. De pictură m-am apropiat având un frate pictor, Ovidiu Paștina, și, văzându-l pe el, am început să îndrăgesc această meserie. El mi-a făcut, când eram elev, copil, câteva portrete. Am început mai sistematic să mă ocup de pictură după ce am terminat liceul. Am făcut la liceu secția reală. La Alba Iulia nu era o școală de artă și începuturile în direcția asta le-am avut cu fratele meu.

Ați fost studentul lui Alexandru Ciucurencu. În atelier cum era maestrul?

Cu Ciucurencu am început de la lucruri simple. Punea problema organizării suprafeției. Am dat de vreo patru ori examen de admitere la facultate. Am intrat chiar în anul în care Ciucurencu a luat clasa. Pe vremea aceea nu puteai să te duci la un profesor, ci mergeai la profesorul care prelua studenți. Și s-a întâmplat să fie Ciucurencu, iar lucrul ăsta m-a bucurat.

Cum era el ca profesor?

Ca profesor, urmărea temele pe care le punea la clasă, făcea corectură, nu intervenea pe lucrări. La mine n-a intervenit niciodată. Eu întotdeauna, când venea și făcea corecturi, mă duceam în apropierea lui să urmăresc cum face corectura de la student la student, încercând să învăț din fiecare corectură pe care o facea.

Cât de mult v-a influențat maestrul Ciucurencu și cum ați reușit să găsiți propria cale?

M-a influențat în sensul că am privit pictura ca pe o disciplină. Și mi se potrivea lucrul acesta. Întotdeauna pregăteam prin schițe ceea ce urma să lucrez și, pe urmă, încercam să pun pe carton sau pe pânză ce lucram. El chiar și cerea lucrul acesta, să ne pregătim niște schițe, niște studii în legătură cu tema pe care o aveam și, pe urmă, compuneam pe suprafață mare, așteptam să vină să vadă faza aceasta de desen, apoi treceam la culoare. Știu că prima compoziție pe care ne-a propus-o se numea „compoziție pe diagonală”. Arăta la Rembrandt, unde era un centru de interes, unde era lumina și partea din jur care era clar - obscor. Și spunea că ceea ce aduce pictura modernă este lumină este extinsă pe toată suprafața.

Ciucurencu era un colorist foarte pregnant. Cum ați reușit să vă depărtați de forța culorii lui și să vă găsiți propriul drum?

Am încercat să mă apropii la un moment dat de felul de lucru al lui Ciucurencu, dar nu mi se potrivea. Spunea să pun culoare, dar culoarea devenea un personaj principal și nu mi se potrivea structural. Ciucurencu avea în el partea asta de culoare, era foarte talentat. Aș spune că pictura pe care o fac eu e mai degrabă un pasaj decât un sunet, asta daca „un sunet” socotim colorimul din opera lui Ciucurencu.

Ce este noțiunea de atelier pentru dumneavoastră?

Pentru mine atelierul este locul în care te retragi și lucrezi, unde poți să te concentrezi. Eu atelierul îl văd peste tot, pentru că de peste tot înveți ceva care să-ți folosească. Michelangelo spunea la un moment dat că omul în tot ce face - desenează. Am putea spune că ceea ce facem noi acum, facem un desen al unei vieți. Dacă pornim de la gândul acesta, pot aduga că la fiecare naștere se deschide o carte și cu fiecare mormânt se închide o carte, așa că în această carte desenăm prin tot ceea ce facem.

Cum ați caracteriza spațiul dumneavoastră creativ din punct de vedere al atmosferei?

Aș spune că e un loc în care gasesc liniștea, un loc în care pot să mă concentrez mai mult, iar afară, atelierul îl văd peste tot și nu fac decât să mă îmbogățesc. Mă ajută și partea de lucru în atelier și partea de privire a ceea ce ne înconjoară.

Care considerați că au fost etapele dezvoltării dumneavoastră artistice?

În ultima expoziție am urmărit vreo trei etape. O etapă de început, o etapă din mijloc, de trecere și etapa în care mă aflu acum. Nu a fost o expoziție retrospectivă, ci o expoziție de pictură comparată. Au apărut lucrări care punctează parcursul meu. Lucrările de început, cu lucrurile de pe parcurs sunt legate între ele, au o curgere, un fir care merge de la început până în prezent. În perioada de început foloseam geometrie, am folosit tot timpul geometria.

Aici apare și elevul Horia Paștină, absolvent al unui liceu de profil real.

Da, am făcut desen ethnic. Mi-a folosit și mi-a și plăcut. Dar, să ne întoarcem la întrebare: e o etapă care a venit de la sine, a crescut ca o sămânță pe care o pui în pământ și care crește, crește așa. Am lucrat și lucrul te duce și el pe tine, nu numai tu îl duci pe el, pentru că descoperi din aproape, în aproape alte lucruri. În perioada de la început, geometria pe care am folosit-o este acoperită, nu se vede. Toată suprafața e acoperită, iar pe parcurs sunt momente în care încep să las la vedere din geometria pe care o folosesc și, pe urmă, în timp, ea începe să fie tot mai vizibilă. Se schimbă raportul. În perioada de la început dominant este o pictură care merge pe valorație și pe culoare și care acoperă geometria aflată în spatele concepției. Părțile de lumină sunt mai mici, iar în prezent raportul este inversat, culoarea se micșorează și se extinde partea de lumină. De asta acum se văd pânzele albe.

Un prieten comun, pictorul Romanescu mi-a relatat o discuție din care reieșea că pentru a vedea traiectoria artistică aveți nevoie ca lucrurile dumneavoastră să nu fie împrăștiate. La fel ca și academicianul Mircia Dumitrescu, nu vindeți creația. De ce?

Lucrările le-am ținut aproape pentru că m-au ajutat să fac pașii pe care îi fac. Lucrul începe să mă conducă și el de mine. E o simbioză așa între aceste două situații. Și atunci apare nevoia să le țin împreună, pentru că în felul ăsta cred că se poate înțelege mai bine ce fac. Dacă scot din lucrăi și le las să plece este ca și cum aș avea această carte a mea, aș rupe pagini din ea și pe urmă, m-aș trezi că pierd de povestea. Avem o poveste, avem ceea ce înseamnă limbajul pictural, care înseamnă linie, valorație, culoare, compoziție, încerc să pun în acord aceste lucruri cu inspirația din natură și cu inspirația din cuvânt.

Ce v-a determinat ca în 1985 să deveniți cofondator al grupului „Prolog”? Care a fost ideea fondării acestui grup și ce importanță are el în istoria artelor plastice românești?

Gândul acesta este pornit de la cinci oameni: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și cu mine. O mână de oameni. Am pornit de la ideea de a fi împreună și de a lucra împreună. Aveam prietenia, dragostea de meserie și credința. Paraschiv, la puțin timp după ce am deschis noi expoziția Prolog la Căminul Artei, a plecat în Franța, a revenit după 1990 și a reluat firul.

Cât de diferiți sau cât de apropiați erau ca structură, ca mentalitate, ca idei, Paul Gherasim, Constantin Flondor, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și Horia Paștina?

Mie îmi place să spun că după asemănare vedem deosebirea. Sunt unele deosebiri foarte pronunțate.

Ideile grupului „Prolog” s-au împlinit peste timp?

„Prologul” îl văd în continuare ca pe un loc în care suntem într-un permanent început și în care e tot timpul de adăugat ceva. Sigur că trebuie să existe împliniri pentru ca să ai curajul să continui, dar este și acea parte, care pe la urmă ține de fiecare dintre noi, acea parte în care să vezi încercarea de a face mai bine. Atât cât omenește să poate face.

Ce părere are Horia Paștina despre relaționarea cu celelalte arte?

Văd o legătură și cu muzica și cu poezia. Chiar și la clasă, când făceam corectură, foloseam cuvântul „sunet”. Eu privesc arta ca pe o cale, nu ca pe o țintă. Și atunci toate lucrurile astea: și poezia și muzica, pictura, arhitectura și alte lucruri ar trebui să facă viața frumoasă și să aducă bucurie și pace în sufletele noastre și în sufletele celor care privesc lucrurile noastre.

Horia Paștina, ați devenit profesor la Universitatea de Arte din București. Ce ați preluat de la Alexandru Ciucurencu în procesul pedagogic?

Cel mai mult am pus accentul pe desen și pe organizarea suprafeței. Am vrut să văd la fiecare student cam ce aptitudini are și spre ce este îndemnat interior să facă. Pornind de la studiul naturii, de la temele pe care le așezam în atelier, am ieșit cu ei și la peisaj, am mers cu ei și la muzeu, și prin oraș, să vadă arhitectură, lucruri mai vechi, să poată face comparații. Am pornit de la puțin. M-a interesat tot timpul puținul. De a înțelege puțin, din care rămâi cu ceva.

Ce părere aveți despre învățământul artistic din zilele noastre?

Eu dacă aș merge acum profesor, nu știu dacă mi-aș găsi locul în ce se întâmplă în școală. Lumea umblă tot timpul după noutate. Dar, umblând după noutate, am sentimentul că nu dai de nicio noutate. Trebuie început de la acest puțin, care cu răbdare vine să adauge. Noutatea suntem noi înșine, suntem persoane care nu se mai repetă.

Ați putea face o comparație între generația studentului Horia Paștina și generațiile cărora le-ați fost profesor?

Frământările sunt aceleași. Frământările care le au ei acum, le aveam și eu atunci. Se spunea și atunci, se spune și acum că s-a mai făcut lucrul acesta, că nu mai puteam să facem cutare lucru, că trebuie altceva. Eu, cum am socotit că nu știu, și cred și acum, că nu știu prea multe, am gândit că trebuie să fac tocmai ce s-a mai făcut. Dar altfel.

Care este sfatul pe care l-ați da unui artist tânăr aflat la început de drum?

Să aibă încredere în el, multă încredere. Să deosebească lucrurile, pentru că pictura nu este un scop în sine, ci este o cale.

Ce credeți că îi trebuie unui artist pentru ca arta sa să dăinuie?

Lucrările le văd ca pe niște exerciții care pot să poarte ceva folositor omului. Lucrările astea pot să dispară. Important este să rămână niște gânduri în legătură cu fiecare artist. Ideile trebuie să dăinuie. Veșnicie este doar la Iisus Hristos, la Sfânta Treime. Noi suntem în trecere prin această lume. Suntem o carte care s-a deschis odată cu nașterea noastră și care se închide când vine momentul trecerii. Între coperțurile ei sunt desenele noastre, scrierile noastre, faptele noastre.

Care considerați că este viitorul artei?

Nici nu știu dacă mai putem vorbi despre artă în ziua de astăzi. Viitorul…e multă informație, inclusiv informație a vederii. E o succesiune în care ceva vine și șterge. Următorul șterge pe următorul. Totul e ca o ștergere continuă. Nu știu cu ce o să rămânem din lucrul ăsta.

Care este perioada artistică preferată din istoria artelor?

Începuturile picturii. Mă gândesc la picturile din peșteri.

Care este pictorul pe care îl apreciați cel mai mult?

Aveam o perioadă în care îl apreciam cel mai mult Andreescu, dar acum aș zice și Andreescu și Grigorescu.

Un scriitor preferat aveți?

Îmi plac poveștile copiilor, cărțile de poveși de odinioară.

Film sau teatru?

Film.

Un titlu care v-a rămas în suflet?

Filmele lui Andrei Tarkovski.

Vreun hobby, vreo plăcere?

Întâlnirea cu prietenii.

Genul de muzică preferat?

Muzică clasică.

Un muzician preferat?

Dinu Lipatti.

.

Concurs

O lucrare semnată de Horia Pastina va fi câștigată prin tragerea la sorți de unul dintre cei care vor răspunde corect la întrebarea: Care este numele maestrului al cărui student a fost invitatul nostru? Asteptăm răspunsurile dumneavoastră, până pe 10 decembrie, pe adresa de email: atelier.radio.romania.cultural@gmail.com