PELICULA ȘI PORTATIVUL
09 Iulie 2017, 08:22
Duminică plină de bucurii vă urez.
Una pe săptămână promit să vă ofer și eu, într-o cură de 10 ediții, pe parcursul verii întregi.
Cum?
Vă voi aminti de filmele celebre de odinioară.
Mai apoi, le voi adăuga și pe cele ale zilelor noastre, criteriul fiind valoarea artistică și mai ales muzica.
Selecția va fi, bineînțeles, subiectivă. De asemenea, cronologia – relativă și ea – bazată pe inspirație.
Contez însă și pe creativitatea dumneavoastră ca, de la o simplă idee pe care vi-o voi sugera, să ridicați mănușa și să vă întocmiți propriile liste de preferințe.
De la frații Lumiere, la marile pelicule ale Hollywood-ului precum Gone with the Wind, Titanic, Casablanca, Et Dieu crea la femme, de la Clark Gable și Vivien Leigh, la Charlie Chaplin și Genny Kelly, Ingrid Bergman și Humphrey Bogart, fragmentariumul nostru muzical și cinematografic vă va purta până la sfârșitul verii, prin poveștile copilăriei până la musical-urile de pe Broadway, de ieri și de azi.
Dacă v-am stârnit nostalgia sau curiozitatea, vă aștept începând din 9 iulie, în fiecare duminică de la ora 15.30, să ascultați o oră de MUZICĂ DIN FILME, la Radio România Cultural (101,3 FM)
Așadar, ACȚIUNE! MOTOR!