Bilet de îmbarcare spre… zona Cazanelor şi apoi către Pakistan, la Islāmābād…
1 July 2017
ISLĀMĀBĀD
1 July 2017

PAKISTAN

Republica Islamică Pakistan – Ţara din Valea Indului, se găseşte la punctul de intrare între Asia şi Europa, între Orientul Mijlociu şi Asia de sud, în vecinătatea coastei Mării Arabiei, a văii Munţilor Himalaya şi a Fluviului Indus.

Peisajul înconjurător se schimbă radical pentru călătorul care parcurge şoseaua, ce străbate munţii şi podişurile aride şi lipsite de vegetaţie ale Afganistanului şi coboară până la câmpia înverzită care începe lângă Peshawar şi se continuă spre sud, în Punjab. Aici a luat naştere una dintre primele civilizaţii ale lumii, Civilizaţia Indusului (în mileniul III îen.), iar în jurul anului 1.500 îen., au apărut triburile indo-europene. Succesiv, teritoriul pakistanez a fost stăpânit de perşi (Alexandru cel Mare fiind cel care a întemeiat oraşele Bucephala şi Niceea în Câmpia Indului), apoi a făcut parte din Imperiul Maurya, din Imperiul Gupta şi din Imperiul Marilor Moguli, pentru ca între secolele XIX – XX să ţină de colonia britanică India. Din 1947 acesta s-a împărţit în Uniunea indiană (cu populaţie hindusă) şi Pakistan (cu populaţie musulmană).

* * *

Anul 1947 marchează pentru Pakistan, declararea independenţei în cadrul Commonwealth-ului dar şi începutul unui conflict cu India în problema Kaşmirului.

Republica Islamică Pakistan a fost proclamată în 1956. Iar după un război civil sângeros, în partea de est a luat naştere în anul 1971 un nou stat: Bangladesh

* * *

Capitala Pakistanului este Islāmābād, centrul politic unde se găsesc principalele sedii ale instituţiilor statului, care a cunoscut în ultimii ani un important proces de dezvoltare şi modernizare. Cât despre cel mai mare oraş (şi totodată cel mai mare port al ţării), acesta este Karachi, fosta capitală a statului, centrul economic şi financiar, situat pe coasta Mării Arabiei. Un loc al contrastelor, ce nu duce lipsă de monumente şi edificii culturale.

* * *

Lahore (sau „Oraşul Mogulilor”), reprezintă cel de-al doilea oraş al Pakistanului şi este considerat de către turiştii ce l-au văzut, un loc încântător plin de istorie. Ajunşi aici puteţi admira pe lângă construcţii uimitoare realizate pe vremea Imperiului Mogul şi clădiri în stil gotic, ridicate în timpul coloniştilor englezi, dar şi zone cu vile moderne sau magazine exclusiviste.

* * *

Aflaţi pe teritoriul Pakistanului, din itinerariul dumneavoastră nu trebuie să lipsească Multan, denumit şi „Oraşul Sfinţilor”, renumit pentru ceramica albastră şi decoraţiile pe sticlă.

Un alt loc interesant este şi Sialkot, ce dispune de o istorie veche impresionantă. Şi să nu uităm să amintim de Valea Hunza – tărâmul nemuritorilor. Frumuseţea aproape ireală a locului se împleteşte cu faima sa, dusă în toate zările pentru longevitatea extremă a băştinaşilor.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *