PORTRET: Sergiu Nicolaescu – personalitate artistică de excepţie, om politic controversat
13 April 2019
Caravana Docuart dă play documentarului pe 17 și 18 aprilie la Constanța
15 April 2019

”Ora de teatru radiofonic”- în şcoli


Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic, împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) propun elevilor din şcolile gimnaziale bucureştene o altfel de ”oră” – şi anume, ”o oră de teatru radiofonic”.

Ce de-al doilea eveniment al Proiectului – ”Ora de teatru radiofonic” în şcoli – va avea loc miercuri, 17 aprilie la Şcoala Gimnazială “Principesa Margareta”, începând cu ora 14.00, invitată fiind actriţa Annemary Ziegler.

Proiectul se desfăşoară pe parcursul anului calendaristic 2019, în şapte şcoli generale din Bucureşti, selecţionate de către ISMB. În fiecare dintre aceste şcoli, echipa proiectului, însoţită de un actor, organizează o audiţie la care elevii vor putea asculta ”Mituri şi Legende – Zeii din Olimp”, scenariu radiofonic de Sanda Socoliuc, în regia artistică a lui Vasile Manta. După o scurtă prezentare a piesei de teatru radiofonic, asistenţei formată din elevi, dar şi din profesorii lor, le este prezentată distribuția piesei, cu informații relevante despre actori, iar actorul invitat va povesti câteva dintre particularităţile teatrului radiofonic şi experienţele sale personale din timpul înregistrărilor. Audiţia piesei este urmată de o scurtă dezbatere pe seama conţinutului piesei, moderată de către coordonatorul proiectului, dar şi un mini-concurs cu premii promoţionale oferite de Radio România.

Obiectivul principal al Proiectului îl constituie atât îmbogăţirea nivelului de cultură generală a elevilor, prin audierea unor piese de teatru din ”fonoteca de aur”, cât şi sprijinirea, în mod nemijlocit, a procesului de învăţământ prin selectarea pentru audiţii a acelor piese de teatru care se află în programa de învăţământ.

Promovarea evenimentului se face prin postarea de afişe în şcoli, dar şi pe site-urile şcolilor şi cel al Teatrului Naţional Radiofonic – tnr.srr.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *