Lumea văzută de sus
3 January 2019
Spatiu pictural, spatiu national
17 January 2019

O unică și valoroasă întâlnire cu acuarela

În viața unei generații poate să existe o singură întânire cu acuarela lui Theodor Aman.

Acest fapt ne este semnalat de chiar titlul sub care s-a deschis cea mai recentă expoziție în cadrul Casei Theodor Aman. 33 de lucrări de acuarelă au fost scoase pentru doar câteva luni, din depozitele instituției care păstrează lucrările în condiții controlate, și au fost expuse în spațiul atelierului lui Theodor Aman. Există printre aceste acuarele, piese care nu s-au mai aflat niciodată în expunere de la momentul 1908, anul când s-a deschis publicului, Casa Aman. Este bine cunoscută delicatețea și fragilitatea acuarelei care nu poate vedea lumina crudă a zilei, timp îndelungat.

Prin urmare, o vizită la Muzeul Theodor Aman se impune ca obligatorie, ca act cultural imperios necesar (expoziția va fi deschisă doar până în luna martie 2019), căci acestui artist i se datorează înființarea școlii românești de pictură; și deci, fără foarte buna și corecta cunoaștere a operei lui Theodor Aman, nu se va putea înțelege punctul de plecare al artei autohtone și nu se va reuși niciodată pe deplin, cunoașterea demersului extraordinar pe care l-a avut întreaga artă a veacului al XX-lea.

Interviul cu Elena Olariu și Greta Șuteu, istorici de artă –interviu completat cu un număr impresionant de imagini din Casa Theodor Aman va fi cred, în măsură să stârnească interesul iubitorilor de artă, dar și pe cel al curioșilor care caută răspunsuri la puzderia de întrebări care au ca palier de plecare evoluția societății românești.

Realizator Roxana Păsculescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *