O carte pe zi: Istoria naţională între mit şi gumilastic...

  realizator Valentin Protopopescu

Duminică, 02.12.2018, în emisiunea Răsfăţ matinal

Lucian Boia, De la Dacia antică la marea Unire. De la Marea Unire la România de azi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2018Neobosit în efortul său de a demitologiza istoria naţională, elevatul eseist şi universitar Lucian Boia „recidivează” în deja binecunoscutul şi agreabilul stil prin publicarea în acest an la Editura Humanitas din Bucureşti a lucrării De la Dacia antică la marea Unire. De la Marea Unire la România de azi. Cartea invocată nu cade dincolo de tiparul deja consacrat de bune decenii, ţinînd seama de vasta operă a cunoscutului istoric: o alonjă neobosită în sensul relativizării oricărui context, episod şi personaj istoric, din perspectiva „obiectivităţii” şi „detaşării” ce ar trebui să definească, în opinia auctorială, condiţia istoricului profesionist.

În mod lipsit de echivoc, poziţia adoptată de Lucian Boia este una extrem de critică la adresa corpului de istorici români care nu agreează să părăsească locurile comune ale istoriei naţionale pentru a practica o viziune „europeană”, fără (ceea ce domnia sa consideră a fi) naţionalism şi emfază patriotardă. Din acest punct de vedere, şi cartea de faţă înseamnă un meci permanent cu asemenea viziuni „învechite”, „depăşite” şi „nefaste”, simptome ale unui retard şi regretabil, şi bizar. Logica de construire a discursului auctorial este cea în doi timpi şi în două valori, „atunci”-„acum” în istoriografie, şi „fals”-„adevărat” în judecata istorică asupra prezentului.

Am fost obişnuiţi să credem că neamul românesc s-a bucurat permanent de o excepţională unitate, că la noi a existat o continuitate istorică milenară, că toţi vorbitorii limbii române din toate regiunile locuite de comunităţi româneşti şi-au dorit Unirea cu patria-mamă, că românii din zonele aflate sub ocupaţie străină au ieşit în cîştig în urma celor două episoade ale Unirii, că străinii sînt „răi” şi puşi pe căpătuială în dauna intereselor noastre etc. De fapt, susţine autorul demitizator, lucrurile ar putea fi foarte bine privite şi invers, pe bază de statistici şi argumente istorice. Demers în urma căruia această identitate fără cusur iese zdravăn fisurată, cu suficiente zone de gri şi chiar de negru.

Oricum ar fi, situaţia de astăzi a ţării este una decăzută, politica, doar o parte a ei, indubitabil, este de vină, modelul nu poate fi decît cel unionist-european, idealul maxim fiind, cum altfel, o Europă fără frontiere. (Ce ne facem însă cu tendinţele europene, din ce în ce mai accentuate şi în continuă creştere numerică şi argumentativă, care subliniază că Europa e făcută din identităţi naţionale istorice, şi nu din uniformizări şi globalisme birocratice?)

Cam aşa arată viziunea profesorului Lucian Boia despre istoria naţională. O fi bună, o fi rătăcită? Cred că bine ar fi să-i citiţi cartea, De la Dacia antică la marea Unire. De la Marea Unire la România de azi, şi să judecaţi şi singuri...

Foto Lucian Boia,coperte, imagini din istoria României, link you tube spre un documentar realizat de redacţia Agerpres şi intitulat Marea Unire ‒ România la 100 de ani:

https://www.youtube.com/watch?v=tGFL9LwAEqQ.