Ascultă Radio România Cultural Live

Noaptea Albă a Galeriilor din Iași ajunge la ediția a patra

05 Octombrie 2019, 15:11

După succesul
primelor trei ediții, evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor, organizat local de
Asociația Culturală AltIași, propune publicului larg accesul în galerii de
artă, spații expoziționale și ateliere de artist (lista și localizarea acestora
fiind disponibile cu ajutorul unei hărți distribuită gratuit în 15 000 de
exemplare). La fel ca anul trecut, pe 11 octombrie 2019, începând cu ora 19:00,
o parte dintre cei 150 de voluntarii NAG vor organiza
tururi pietonale ghidate, din 45 în 45 de minute, dar și – în premieră – tururi
pentru trotinete electrice, organizate în colaborare cu EcoRide.

Organizatorii
propun iubitorilor de artă contemporană o serie de evenimente speciale și
premiere, ce includ expoziții ale unor artiști de prestigiu din străinătate sau
România, alături de tineri artiști locali. Astfel, la Borderline Art Space
expune Igor Grubic, reprezentantul Croației la Bienala de la Veneția din anul
acesta, într-o expoziție curatoriată de Cristian Nae, curatorul pavilionului
României la Bienala de la Veneția, iar la Galeria Victoria artistul sud-african
Vusi Beauchamp, într-o expoziție curatoriată de Judy Peter. La Galeria Dana vor
fi expuse lucrările lui Sorin Ilfoveanu, la Tranzit o expoziție de grup cu
lucrări video din colecția n.b.k., iar la Galeria Tonitza tânăra artistă
Larissa Danilov prezintă Prey4me. Expoziții de grup cu artiști locali sunt
organizate și la galeriile apARTe, Th. Pallady, Beciul lui Drossu, MERU sau
Labirint, unde de la ora 20:30 este programat un performance al artistului
Vijay Patel.

Pentru prima
dată se alătură evenimentului două spații deschise în ultimul an: Galeria
ARTEP, unde expune Virgil Scripcariu, precum și librăria Art + Design, unde se
va putea vedea partea a doua a expoziției Anei Adam, curatoriată de Ami Barak
(Peste fire).

Pe lângă
spațiile expoziționale menționate mai sus, 20 de artiști își deschid atelierele
publicului larg. Lista completă a spațiilor și artiștilor implicați poate fi
consultată pe harta distribuită de voluntari, dar și pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe
aplicația de telefon NAG (disponibilă pentru Android și iOS).



Organizator NAG Iași: Asociația
Culturală AltIași.

Parteneri NAG Iași: EcoRide, Acaju, Cafeneaua
Piața Unirii, vitamin aqua, Teo’s Cafe, UAP Iasi, Printco, WINK Public
Multimedia.

Organizator național NAG: Asociația Ephemair.

Sponsor național NAG: BRD Groupe Societe
Generale.



Despre NAG

Noaptea Albă a Galeriilor este cel mai important
eveniment cultural nocturn din România care a atras atenția marelui public
asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști. Noaptea Albă a Galeriilor a
pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor
artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau
spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui
public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta
generației din care face parte.



Despre Asociația Culturală AltIași

Asociația Culturală Alt Iași a apărut în anul
2011 ca o modalitate formală de recunoaștere și validare a unui proiect
cultural susținut exclusiv prin voluntariat din Iași. Site-ul AltIasi.ro, un
proiect cultural, apolitic, ce are ca scop promovarea alternativelor culturale
din oraşul Iaşi, a fost lansat pe 20 octombrie 2008. În decembrie 2015,
Asociația Culturală AltIași a susținut deschiderea spațiului de artă
contemporană Borderline Art Space, iar în 2016 a organizat prima ediție a
Nopții Albe a Galeriilor în Iași. Anul trecut a lansat site-ul www.iasimulticultural.ro, iar
în acest an organizează tururi ghidate inclusiv prin intermediul unul aplicații
pentru telefoane inteligente (iOS și Android).


Alexei Volodin - „Scopul meu este să ancorez publicul în muzică pentru că astfel pot descoperi o călătorie introspectivă aparte”
Muzică-Dans-Arte 19 Aprilie 2024, 11:34

Alexei Volodin - „Scopul meu este să ancorez publicul în muzică pentru că astfel pot descoperi o călătorie introspectivă aparte”

În această seară, pianistul Alexei Volodin va concerta alături de Orchestra Națională Radio sub bagheta dirijorului...

Alexei Volodin - „Scopul meu este să ancorez publicul în muzică pentru că astfel pot descoperi o călătorie introspectivă aparte”
Artista vizuală ATOMA - Andreea Toma este invitata lui Sebastian Crăciun în cadrul emisiunii “Cult Top”
Muzică-Dans-Arte 19 Aprilie 2024, 09:00

Artista vizuală ATOMA - Andreea Toma este invitata lui Sebastian Crăciun în cadrul emisiunii “Cult Top”

Duminică, 21 arpilie, de la ora 14,30.

Artista vizuală ATOMA - Andreea Toma este invitata lui Sebastian Crăciun în cadrul emisiunii “Cult Top”
În aprilie proiectele Galateca sunt expuse în două spații muzeale de prestigiu, la Sibiu şi Timişoara
Muzică-Dans-Arte 19 Aprilie 2024, 06:39

În aprilie proiectele Galateca sunt expuse în două spații muzeale de prestigiu, la Sibiu şi Timişoara

În aprilie două dintre proiectele produse de galeria Galateca sunt expuse în spații muzeale de prestigiu din...

În aprilie proiectele Galateca sunt expuse în două spații muzeale de prestigiu, la Sibiu şi Timişoara
Poezie şi virtuozitate: recital Liszt cu pianista Adela Liculescu
Muzică-Dans-Arte 19 Aprilie 2024, 06:28

Poezie şi virtuozitate: recital Liszt cu pianista Adela Liculescu

În seara de marţi, 23 aprilie 2024, de la ora 19, pianista  Adela Liculescu  va susţine pe scena Ateneului...

Poezie şi virtuozitate: recital Liszt cu pianista Adela Liculescu
Weekend cultural - Recomandări pentru 19-21 aprilie
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 18:33

Weekend cultural - Recomandări pentru 19-21 aprilie

Căutați idei de petrecere a timpului liber? Vă sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat în acest weekend....

Weekend cultural - Recomandări pentru 19-21 aprilie
Expoziția „Ion Vlasiu. Omul printre arbori” la MNAR
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 15:41

Expoziția „Ion Vlasiu. Omul printre arbori” la MNAR

Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Județean Mureș  invită publicul la vernisajul expoziției „Ion...

Expoziția „Ion Vlasiu. Omul printre arbori” la MNAR
Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 12:20

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție

Teatrul de Păpuși „Prichindel” și Consiliul Județean Alba organizează, în perioada 19 - 25 mai, Festivalul...

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” ajunge anul acesta la cea de-a XVII-a ediție
Centenarul Giacomo Puccini,  celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică
Muzică-Dans-Arte 18 Aprilie 2024, 11:59

Centenarul Giacomo Puccini, celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică

Anul 2024 îi este dedicat compozitorului italian Giacomo Puccini , de la a cărui trecere în eternitate se...

Centenarul Giacomo Puccini, celebrat în România prin evenimente de înaltă ținută artistică
Ascultă live

Ascultă live

15:00 - 16:00
Generația X
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
CA PE ROATE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 16:00
FONOTECA DE UMOR
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:03 - 16:00
Călător pe unde și oriunde
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru