La 135 de ani de la naşterea compozitorilor George Enescu și Béla Bartók, muzica lor se aude și la Istanbul
17 October 2016
Control N prezintă: DORIAN – SPECTACOL DE DANS CONTEMPORAN
17 October 2016

NICCOLÒ PORPORA … fascinantul mister al vocalizei …

Anul acesta s-au împlinit 250 de ani de la moartea dar și 330 de ani de la nașterea lui Niccolò Porpora (Nicola Giacinto Antonio Porpora); s-a născut la Napoli unde a studiat și a trăit cel mai mult, voiajând în Italia și în străinătate și a lăsat această lume tot la Napoli. Rămâne în istoria universală a muzicii una dintre cele mai importante personalități în materie de pedagogie vocală și de compoziție, mai ales de operă; în vremea sa, era recunoscut drept cel mai complex muzician. Atât data nașterii cât și a morții sale au creat un controversat mister, amplificat și de aura fantastică a personalității sale; date provenite din cercetarea întreprinsă în registrele anagrafice custodiate atunci de biserici, au confirmat că s-a născut la 10 august 1686 și a murit la începutul luifebruarie 1766. În urma înclinațiilor sale deosebite pentru muzică, a fost înscris de copil la Conservatorul Santa Maria di Loreto unde s-a dezvoltat sub îndrumarea profesorului Gaetano Greco (1657 – 1728); s-a perfecționat foarte mult sub îndrumarea lui Alessandro Scarlatti (1660 – 1725); Gaetano Greco era discipolul lui Giovanni Salvatore (1611 – 1688)care studiase cu Erasmo Bartoli (1606 – 1656) discipol al marelui compozitor Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525 – 1594); Alessandro Scarlatti fusese elevul vestitului Giacomo Carissimi (1605-1674). Deci formarea lui Porpora demonstrează niște rădăcini didactice de foarte mare valoare și importanță.

La încheierea studiilor la Conservator, în urma compunerii primei sale opere – Basilio re di Oriente – reprezentată în premieră absolută la Teatro dei Fiorentini din Napoli, Porpora obține titlul de Maestro di Cappella pe lângă ambasadorul Portugaliei; ne aflăm în epoca Regatului de Napoli, într-o societate de profundă afinitate culturală cu muzica și vocea cântată, în care misiunile diplomatice angajau maeștri experți care să asigure permanenta audiere a muzicii și a operelor epocii. În anul 1710 este invitat la Roma solicitat pentru compunerea operei Berenice a cărei reprezentare în premieră absolută obține un mare succes atât de public cât și de exegeți. Händel însuși, aflat la Roma în acea perioadă și asistând la premiera operei lui Porpora, s-a declarat foarte încântat și entuziast, fapt care a amplificat succesul și a marcat începutul prieteniei dintre cei doi compozitori.

După experiența extraordinară trăită la Roma, s-a reîntors la Napoli și și-a consolidat poziția de compozitor de opere cu noi titluri reprezentate cu răsunător succes. Talentul său de compozitor evolua foarte rapid; în aceiași măsură, capacitatea de cunoscător a vocilor l-a impus ca profesor de canto și, în urma solicitărilor masive, a fost determinat să deschidă o școală proprie. Porpora devenise un compozitor și un maestru de canto renumit și căutat, la care veneau din toată Italia și din străinătate chiar, cântăreții interesați de un studiu riguros și serios. Porpora evoluează foarte rapid și devine cea mai importantă personalitatea muzicală a epocii sale, renumit în Italia și în străinătate, începând să voiajeze și chiar să deschidă școli de canto pe anumite perioade de timp paralel cu reprezentarea operelor sale. Roma, Venezia, Viena, Dresda, Londra, sunt doar unele repere ale itinerariilor sale, unde a activat mai mult timp; devenise o personalitate de rară erudiție și vobea perfect franceza, germana și engleza.

HandelÎn perioada voiajurilor și sejururilor mai îndelungate ale sale, la Londra, peste ani, Porpora și Händel (care legaseră o frumoasă prietenie la Roma), aveau să devină … rivali și dușmani … Porpora devenise directorul companiei de operă italiană în directă concurență cu Händel care susținea pe propriile sale speze o companie de operă pentru propriile lucrări. Amândoi erau geniali dar se deosebeau printr-un anumit fapt și anume: Porpora era un compozitor al vocalității și pentru vocalitate și avea acea maleabilă creativitate de a elabora formule și versiuni personalizate tipurilor de voce ale artiștilor cu care lucra iar interpretările respective aveau succese epocale care atrăgeau întreaga societate până la regi și guvernanți; Händel era mai intransigent față de riguroasa aplicare a principiilor sale și, deși scriitura sa muzicală era de mare profunzime și complexitate fiind încărcată de subtilități contrapuntistice de avangardă, nu reușise să atingă spectaculara popularitate a lui Porpora care colabora și cu doi dintre cei mai mari și mai bine plătiți vocaliști castrați ai timpului: Farinelli (Carlo Broschi), voce sopranista și il Senesino (Francesco Bernardi) voce contraltina. Händel falimentase cu compania sa de operă în fața spectacularității triumfale a lui Porpora, dar … ulterior … istoria a confirmat stilul componistic al lui Händel ale cărui lucrări în vocalitate (opere și oratorii) sunt interpretate și astăzi în timp ce ale lui Porpora mai puțin. Asta nu înseamnă că Porpora este inferior lui Händel; Porpora este tot atât de complex dar exigențele virtuozismului său vocal sunt inaccesibile actualei societăți artistice, ca școală și cultură estetică vocală. Trebuie totuși să recunoaștem că, exclusivismul acordat vocalității și virtuozismelor vocale cărora le-a elaborat formule geniale de execuție, a determinat o recalibrare a agregatului armonic de acompaniament, uneori, sub nivelul muzicii lui Händel cel intransigent. Acea intransigență manifestată de Händel în structura muzicală, Porpora o manifesta în disciplina studiului vocal fiind extrem de sever, chiar temut de elevi. Iar la două veacuri și jumătatea de la moartea sa, în personalitatea muzicală a lui Porpora domină competența unică de Maestru de Canto.

003Critica și exegeza de după moartea lui a exprimat opinii destule de negative față de muzica lui Porpora obiectându-se un stil în care ar fi manifestat prea puțină inventivitate și prea multă repetitivitate; obiecțiile critice mai vizau și echilibrul dramaturgic al operelor sale prin abundența ariilor într-o lucrare, fapt care conferea o anumită staticitate acțiunii și chiar anumite limite libretului; atinsese un număr de peste 20 de arii într-o operă iar în opera sa intitulată Meride e Selinunte, sunt … 29 de arii; iar aceste arii încărcate de virtuozisme cu ornamente extrem de complex elaborate, cu cadențe și cu părți de repetat cu variații de timp și de expresie, durau chiar zece minute; deci durata unui spectacol era imensă iar acțiunea teatrală destul de săracă, pretext chiar pentru etalarea vocalităților în totala splendoare virtuozistică; această stare de lucruri se datorează faptului că, pe măsură ce devenea un absolut didact de geniu al vocalității, dorea să ofere oportunitatea elevilor săi de a se afirma la nivelul virtuozistic al școlii sale și aceasta făcea ca acțiunile respectivelor opere să fie statice și sărace în dramaturgie și teatralitate. În același timp, peste decenii și chiar și în zilele noastre, analiștii muzicologi au redimensionat puțin atitudinea critică a înaintașilor relevând bogăția virtuozistică și expresivă a vocalităților în Porpora, știința elaborării liniilor melodice încărcate de ornamente bazate pe formule metroritmice geniale sincopate, contratimpate, cu triluri integrate în contextele unor fiorituri caracterizate atât de o extremă dificultate executivă cât și de o frumusețe unică în situația în care sunt executate corect.

005Porpora a compus în total 34 de opere, 6 oratorii, 6 simfonii de cameră, 12 sonate pentru vioară și bas continuu, 6 sonate pentru două viori, două violoncele și bas continuu sau clavicembalo, diverse uverturi și concerte pentru flaut, violoncel, coarde, 2 fugi pentru clavicembalo și alte lucrări;multe dintre lucrările sale care nu s-au mai găsit de-a lungul timpul, au fost ulterior descoperite și căutarea lor continuă.Zona dominantă în componistica lui Porpora rămâne opera lirică,abundentă în arii de o dificultate muzicală și tehnică vocală unică în istoria universală a muzicii.

 

Versatilitatea sa formidabilă în scriitura muzicală vocală și instrumentală a contribuit la realizarea unei treceri admirabile de la Cântul Gregorian la Vocalitatea în Baroc dar manifestând și inspirații avangardiste prin care a anticipat chiar Vocalitatea Clasicismului de mai târziu cu un secol față de vremea sa. În acest context, pe bună dreptate, a fost considerat Patriarhul Armoniei iar printre discipolii săi în compoziție figurează la loc de cinste chiarJoseph Haydn.

Dar bravura didactică a lui Porpora s-a manifestat în mod deosebit în Canto. Deja la vremea aceea, mulți profesori de canto proveneau din compozitori care, compunând pentru voce, lucrând cu cântăreții la pregătirea executivă și interpretativă a creațiilor lor, ajunseseră să cunoască atât de bine fenomenul vocal sub aspectul naturii și al tehnicii încât, pe lângă faptul că reușeau să compună perfect calibrat pe respectivele voci, ajunseseră să corecteze defecte muzicale și tehnice devenind mari maeștri de canto. În contextul acestei tradiții, compozitorul absolut care era Porpora devenise un genial maestru de canto conducând școli de prestigiu la Napoli, Roma, Venezia dar și în străinătate pe unde a voiajat. Era atunci faimoasa epocă a cântăreților castrați iar Porpora (după maturizarea foarte rapidă a pregătirii sale muzicale de compozitor dublată de simțul acut al sunetului vocal căruia i-a adăugat o intensă experiență de cunoaștere a vocalităților) devenise cel mai mare profesor de canto al timpului; Farinellielevii săi aveau să devină vocaliști de absolută valoare despre care se vorbește și astăzi, pe baza documentelor rămase peste vremuri. Dintre numeroșii săi discipoli care au făcut mare carieră atunci, documentele transmise până acum ne oferă informații despre formidabili cântăreți precumbaritenorii Giovanni Ansani (1744-1826) și Angelo Amorevoli (1716-1798), despre care am scris în amplul studiu intitulat ”BARITENORUL – o istorie de peste trei secole”http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/?p=8688 și cântăreții castrați Gaetano Majorano (1710-1783) cunoscut și sub numele deCaffarelli sau Caffariello și celebrul Carlo Broschi (1705-1782)cunoscut sub numele de Farinelli.

Pentru prima dată am citit despre Porpora în admirabilul volum al luiJacques Chailley intitulat 40000 ans de musique Paris (Plon 1961, L’Harmattan 2000) editat și în versiune românească. Jacques Chailley (1910-1999) a fost un compozitor și muzicolog francez, autor a numeroase studii muzicologice.

988635f3cb973fd868cac5a0e01fe303-61032-700_700Eram la Liceul Matei Basarab, abia începusem să studiez canto cu admirabila profesoară Melania Roșescu și deveneam din ce în ce mai fascinat de …Vocalize … Studiile de Anatomie și Fiziologie pe care le întreprindeam în cadrul pregătirii mele pentru admiterea la Facultatea de Medicină, mă făceau să pricep mecanismul de funcționare al vocii atât cât puteam eu înțelege la acel prim nivel de mine explorat. Atunci s-a întâmplat să primesc volumul scris de Chailley; într-un anumit capitol scriau despre ”miraculoasele vocalize” ale lui Porpora, despre rezultatele lor extraordinare și despre faptul că nu ar fi accesibile publicului larg pentru că s-ar afla în grija unor călugări dintr-o mânăstire în Italia. Toată această aură de mister m-a incitat și mai mult dar îmi dădeam seama că Vocalizeleacelea produceau o anumită gimnastică a coardelor vocale și, în același timp,antrenau procesele respiratorii în favoarea emisiei vocale. Următorul volum în care am citit despre Porpora a fost Cum am cântat eu de George Niculescu-Bassu (1882-1962), solist de mare prestigiu al Operei Române din București și care a întreprins și o carieră internațională cântând chiar în Italia în multe teatre. George Niculescu-Bassu, într-un capitol al cărții sale, a evocat geniul didactic al lui Porpora povestind ceea ce a aflat și el din peregrinările prin Italia, cum că Maestrul i-a preparat unui elev al său o foaie cu vocalize și l-a rugat să le execute zilnic până când el îi va spune să întoarcă respectiva pagină; după șapte ani de studii zilnice ale acelor vocalize, Porpora i-a spus elevului său să întoarcă acea pagină care, spre suprinderea aceluia, era goală, iar Maestrul a adăugat: Nu mai am ce să te învăț! Ești cel mai mare cântăreț!
YooniqImages_100750642Elevul era nimeni altul decât mai sus citatul, Gaetano Majorano (1710-1783)cunoscut și sub numele de Caffarelli sau Caffariello. Imediat am făcut legătura cu Vocalizele despre care istorisea Jacques Chailley … Devenisem obsedat efectiv de personalitatea lui Porpora dar aveam extrem de puține izvoare de informație în România, aproape deloc, scurte evocări dar nicidecum un studiu mai amplu. Între timp, din dorința de a aprofunda și mai mult studiul vocii, devenisem elevul marelui artist și profesor Jean Bănescu (1910-1988), fost solist al Operei Române din București și profesor de canto la Conservatorul bucureștean; Maestrul Bănescu îmi oferise imediat un mic Tratat de Canto și o culegere de Vocalize inițiându-mă în a discerne folosirea lor grație unei clasificări tipologice personale, pe care mi-o transmisese; și dumnealui îmi confirmase cele auzite direct de la George Niculescu-Bassu cu privire la Vocalizele misterioase ale lui Porpora.

Între timp am urmat cursurile Facultății de Medicină din București, întreprinzând un drum intens de cercetare a fonației și mecanismelor sale trecând prin toate disciplinele biofundamentale și clinice care se pretau intențiilor mele științifice și estetice. Ajuns în Italia, pe măsură ce progresam în desfășurările mele profesionale, doream să descopăr în sfârșit acele faimoase Vocalize ale lui Porpora iar evenimentul s-a produs …Reușesc să procur un volum intitulat:002 PORPORA 25 vocalizzi ad una voce ed a due voci (fugate) con accompagnamento di cembalo o pianoforte – Bononi; în română: PORPORA 25 de vocalize pentru o voce sau două voci (fugate) cu acompaniament de cembalo sau de pian – Bononi. Termenul de ”fugate” reprezintă participiul prezent plural al unui verb derivat din conceptul de Fuga care este o formă muzicală polifonică bazată pe o elaborare contrapunctistică a uneia sau mai multor idei tematice expusă și afirmată de mai multe ori de-a lungul unui parcurs de posibilități expresive și contrapunctistice de ea determinată. Structura unei fugicomportă anumite procedee imitative și canonice a căror intensă aplicare s-a consolidat între secolul al XV-lea și al XVII-lea. În perioada de apogeu al Barocului, Fuga a reprezentat cea mai importantă formă contrapunctistică instrumentală; este considerată una dintre cele mai importante expresii ale contrapunctului în istoria polifoniei occidentale; caracteristicile de mare complexitate ale scriiturii sale au fost aplicate în mod deosebit instrumentelor și datorită geniului lui Niccolò Porpora a fost extinsă și vocilor. Examinând această partitură am avut un șoc foarte plăcut și stimulant deoarece aveam să înțeleg o nouă dimensiune muzicală și muzicologică a noțiunii de Vocaliză care îmi completa de minune profilul științific medical în specialitate pe care începeam să mi-l consolidez. Am înțeles de la primul impact de solfegiu la pian severitatea totală a pedagogului Porpora sub semnul muzicalității absolutecare reprezenta o exigență fundamentală aplicată discipolilor. Cine nu devenea mai întâi un muzician desăvârșit, nu putea fi admis la cursul practic de canto al lui Porpora; nu ar fi fost în stare să se miște evolutiv.

Examinând partitura, am remarcat un nume de familie: Bononi. Era cel care a îngrijit această ediție a volumului în luna mai a anului 1957 după ce, în urma unor îndelungi căutări, a găsit în biblioteca vastă a Conservatorului San Pietro in Maiella din Napoli, manuscrisele lui Porpora cu solfegii și cu aceste Vocalize pe care le-a cules spre editare în forma lor originală. Paolo Mirko Bononi (1914-2001), născut la Rovigo și stabilit la Venezia unde a fost profesor de canto și pianist la Conservatorul Benedetto Marcello vreme de o jumătate de secol, predând canto și fiind propriul corepetitor al clasei sale. Personalitate de mare cultură și animat de o ferventă pasiune pentru voci, a dorit și a reușit să dea la iveală umanității timpurilor moderne Vocalizele lui Porpora.

Studiind îndelung aceste Vocalize am înțeles severitatea programului și al modului de predare al lui Porpora așa cum sunt ilustrate într-o serie de documente găsite de-a lungul căutărilor mele. Porpora moștenise de la marii săi predecesori – Giovanni Pierluigi da Palestrina și Alessandro Scarlatti, metoda antică a primilor mari maeștri italienicare era foarte lentă în timp și pe care a completat-o cu exigențele elaborate de geniul său de didact al Artei Vocale.

downloadPrincipiile fundamentale ale lui Porpora erau următoarele:

  • începea totdeauna cu vocaliza de sunet unic, ținut, crescut și descrescut și aborda vocalize cu mai multe sunete doar după ce acest exercițiu ilustra o perfectă consolidare;
  • sunetul să fie pur, departe de orice inflexiune guturală ori nazală; acest rezultat era obținut în urma unor exerciții pe sunet unic, lung ținute, crescute și descrescute; se efectuau aceste exerciții până la obținerea rezultatului pe întreaga întindere a vocii;
  • dezvoltarea sunetului în totalitatea amplorii sale în urma unei munci concentrate pe țesătura vocii; dar Porpora știa să evalueze profilul amplorii vocale naturale și perspectivele evoluției sale în funcție de aceasta alegând elevii din multitudinea celor ce îl solicitau;
  • extinderea limitelor vocale în grav și în acut în manieră treptată și evident, lentă, fără nicio grabă;
  • unificarea registrelor realizată atât prin vocalize personalizate cât și prin Vocalizele de el elaborate cu acompaniament;
  • a se conferi vocalizării ușurință, agilitate, fermitate și, mai ales, un perfect legato;
  • a se conferi articulației cuvântului cântat cea mai mare claritate posibilă pe parcursul frazării muzicale accentuate;
  • exercițiile sale conțineau atât sunete singure cât și linii melodice lente ori rapide, cu triluri,mordente, appoggiaturi simple și duble, toate aceste elemente găsindu-se combinate între ele într-o multitudine de variante tipologice;
  • manifesta o insistență severă asupra intonației precise în solfegiu și asupra capacității de diferențiere în ritmul în execuție, de dominare a variațiilor și ornamentelor;
  • principiul de fugă aplicat vocalizelor pornea cu patru note ascendente pe care solicita câte un tril iar aceastăserie de triluri repetată rând pe rând de diversele voci devenea, în ansamblu, foarte amuzantă și doar în aparență haotică; astfel se stimula dezvoltarea atenției muzicale distributive.

Programul unei zile de lucru se desfășura astfel:

  • dimineața: o oră de pasaje foarte dificile de executat; o oră de studiu literar; o oră de exerciții cântate în fața unei oglinzi pentru autocontrolul preventiv față de gesturile inutile ori de prost gust;
  • după masa: o jumătate de oră de teorie muzicală; o jumătate de oră de contrapunct improvizat pe cantus firmussau cântul ferm (o melodie de bază a unei compoziții polifonice) aplicat intens în Cântul Gergorian; o oră de lectura libretelor pe care ulterior elevii trebuiau să le intoneze conform partiturii; exerciții de respirație în urma cărora era stimulată dezvoltarea plămânilor și a toracelui obținând potență sonoră și lungi respirații în frazele muzicale.

Am fost uluit efectiv să citesc despre felul în care lucra Porpora la Școala pe care o deschisese la Roma lângă Vatican. În fiecare săptămână mergea cu elevii de câteva ori la Porta Angelica unde erau niște stânci masive care dezvoltau unecou fantastic. Elevii făceau vocalize, ecoul prelua sunetele vocilor și astfel ei puteau să-și asculte propriile voci și să constate mai ușor defectele ce trebuiau eliminate. Geniul lui Porpora ajunsese să aplice autoascultarea cu două veacuri înaintea elaborării primelor mijloace tehnologice de imprimare și redare. Astăzi, la Roma, Via di Porta Angelica este o stradă plină de trafic turistic legând Piazza Risorgimento cu Piazza San Pietro, chiar lângă casa mea și, ori de câte ori trec pe acolo, gândul meu se îndreaptă către Școala lui Porpora

index.phpDupă câțiva ani de studiu, am aprofundat complet vestitele Vocalize ale lui Porpora apărute sub ediția îngrijită a lui Bononi și, din numeroaseleconcluzii și analize integrate într-un capitol destinat lui Porpora în cadrul domeniul doctrinar de Estetică Vocală pe care l-am elaborat în premieră absolută, selectez pentru acest studiu câteva considerații fundamentale:

  • vocalizele acestea sunt amplasate tonal într-o țesătură centro-înaltă cu coborâri în zona centro-joasă ceea ce le face să fie compatibile pentru toate categoriile vocale; să nu uităm totuși faptul că, pe vremea lui Porpora, nu existau atâtea categorii și tipologii vocale câte avem astăzi în urma evoluției muzicale și stilistice peste secole;
  • complexitatea muzicală solicită o concentrare extrem de mare astfel că atunci când se va ajunge la perfecta execuție muzicală va fi perfectă și tehnica emisiei vocale; parcursul, în acest caz, se face în viteză de execuție progresivă de la lento până la tempo-ul solicitat; se va avea răgazul necesar pentru gândirea muzicală și tehnică simultană a sunetului și pentru așezarea impostației sale în perfectă relație cu celelalte sunete din linia melodică a vocalizei;
  • formulele metroritmice sunt de o complexitate unică și stimulează dezvoltarea simultană a perspicacității muzicale și virtuozistice determinând completa pregătire a cântărețului;
  • dozajul valorilor de note corelat cu tempii utilizați reprezintă o genială abordare practică a timpului de execuție al vocalizelor ceea ce asigură o naturală progresivitate care să nu afecteze aparatul fonator prin forțarea sa imprudentă;
  • fascinante sunt motivele în care formulele metroritmice utilizează valori foarte mici de notă la tempi executivi extrem de lenți; această tehnică de elaborare a vocalizei rezolvă chestiunea progresivității care devine obligatorieelevului pus în situația de a conștientiza realitatea propriilor capacități și stimularea dorinței de a le dezvolta cu răbdare și tenacitate;
  • atacurile pe tempii neaccentuați (așa numiți timpi ”morți” ai măsurii) reprezintă o genială măsură didactică a unuiabsolut simț pedagogic în contextul căruia se cultivă obligatoriu disciplina atacului ferm dar nu violent, blând dar nu superficial; în acest context de execuție al vocalizelor, elevul se deprinde cu prudența atacului evitând consecințele atacurilor prea energice ori chiar violente;
  • metroritmiile sincopate și contratimpate elaborate uneori chiar la nivelul unui singur timp al măsurii pe valori extrem de mici de notă, contribuie la disciplinarea atacului și a dozării tensiunii laringiene în limitele sale fiziologice;
  • alternarea frecventă a ritmurilor binar și ternar are un efect benefic pentru dezvoltarea atenției muzicale perfect corelată cu concentrarea asupra atitudinilor tehnice vocale;
  • exersarea acestor vocalize cu diferitele vocale și consoane în diferite formule combinatorii, consimteconsolidarea coloanei fonatorii primordiale ulterior supusă modelării articulatorii pentru cultivarea pronunției corecte și eficace în planul expresivității estetice a textelor din limbile repertoriului universal.

Au trecut mai bine de patru decenii de la primul meu impact cu … fascinantul mister al vocalizei … indus în sufletul meu de către genialul Niccolò Porpora … Astăzi pot spune că am reușit să descifrez acest mister al lui Porpora și să-l aplic teoretic și practic în elaborările mele fizioterapeutice bazate pe exerciții destinate vocii vorbite și cântate personalizate pe calibrul specificității oricărui tip constituțional vocal. Cu fiecare reușită profesională, gândul meu plin de admirație pornește la spiritul lui Niccolò Porpora care, pentru mine, rămâne în etern … Patriarhul Pedagogiei Vocale

 

Dr. STEPHAN POEN

Doctor în Medicină și în Muzicologie

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *