Ascultă Radio România Cultural Live

Născut în România – Invitată, medicul prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, șefa SMURD Iași

17 Iulie 2020, 19:09

Reluare 26 aprilie 2020

Invitata ediției este
profesorul universitar doctor Diana Cimpoeşu, medic-şef al Unităţii de Primiri
Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Spiridon“ Iaşi, sefa
SMURD Iaşi. Un medic aflat de la bun început în prima linie a luptei împotriva
coronavirusului vorbește despre lecțiile pe care le-a învățat în aceste zile,
despre experiențele din unitatea de primiri urgențe de la Iași, dar și despre
cele din focarul de la Suceava unde a muncit împreună cu echipa sa pentru a
redeschide secția UPU a spitalului județean, dar și despre momentele de
deznădejde sau de bucurie pe care le-a trăit în aceste zile de pandemie.

Carmen Diana
Cimpoieşu:

(…) Am avut pacienţi dovediţi pozitivi, dar care
la noi ajunseseră într-o stare foarte gravă. În momentul în care am luat
contact cu ei iniţial aveam mască, mănuşi, vizieră. Starea lor însă fiind
foarte gravă au trebuit făcute gesturi foarte rapide, intubaţie, ventilaţie
mecanică, oxigeno-terapie şi alte manevre, timp în care o parte din echipă a
lucrat foarte repede. O parte s-a îmbrăcat, a preluat sarcina. Ceilalţi au
mers, au fost testaţi… din fericire toată echipa mea este într-o stare de
sănătate bună, dar v-am spus, trebuie să facem eforturi să ne menţinem aproape,
pentru că riscul de a intra în contact cu pacienţi pozitivi este permanent. Şi
ne-a durut de multe ori că unii dintre ei nu au spus, au ascuns contactul cu un
pacient dintr-o situaţie epidemiologică de zonă roşie sau un pacient pozitiv.
Lipsa asta de contact fizic, de suport al pacientului până când nu ai tot
echipamentul pe tine este destul de dureroasă pentru un medic care este
obişnuit să facă gesturi rapide în scopul salvării vieţii sau rezolvării unei
situaţii dificile în care se află pacientul pe care îl ai în faţă.

17 iulie 2020, ora 16.00. Realizator: Anamaria Spătaru

Dansul în Cuba, de la expresie culturală, la practică economică și socială. „Născut în România” cu antropoloaga Ruxandra Ana
Născut în România 05 Martie 2026, 10:49

Dansul în Cuba, de la expresie culturală, la practică economică și socială. „Născut în România” cu antropoloaga Ruxandra Ana

Născut în România - duminică, 8 Martie, de la ora 16.00

Dansul în Cuba, de la expresie culturală, la practică economică și socială. „Născut în România” cu antropoloaga Ruxandra Ana
De la Polul Nord, la Polul Sud, cu pasiune pentru cercetare. „Născut în România” cu Adela Dumitrașcu, oceanograf și geofizician
Născut în România 26 Februarie 2026, 20:45

De la Polul Nord, la Polul Sud, cu pasiune pentru cercetare. „Născut în România” cu Adela Dumitrașcu, oceanograf și geofizician

La „Născut în România”,  în edițiile din 28 februarie și 1 martie, de la ora 16.00, este...

De la Polul Nord, la Polul Sud, cu pasiune pentru cercetare. „Născut în România” cu Adela Dumitrașcu, oceanograf și geofizician
Alina Gherghișan: Eu am continuat să mă dezvolt în mediul în care am fost dintotdeauna. Practic, eu n-am ieșit din zona mea de confort și de bucurie. Pentru mine sportul e ”acasă”, e casa!
Născut în România 20 Februarie 2026, 14:36

Alina Gherghișan: Eu am continuat să mă dezvolt în mediul în care am fost dintotdeauna. Practic, eu n-am ieșit din zona mea de confort și de bucurie. Pentru mine sportul e ”acasă”, e casa!

Născut în România - duminică, 22 februarie, ora 16:00

Alina Gherghișan: Eu am continuat să mă dezvolt în mediul în care am fost dintotdeauna. Practic, eu n-am ieșit din zona mea de confort și de bucurie. Pentru mine sportul e ”acasă”, e casa!
Irina Neacșu: Ilustrația botanică este apropiată mai degrabă de meșteșug decât de arta contemporană
Născut în România 20 Februarie 2026, 11:30

Irina Neacșu: Ilustrația botanică este apropiată mai degrabă de meșteșug decât de arta contemporană

Născut în România - sâmbătă, 21 februarie, ora 16:00

Irina Neacșu: Ilustrația botanică este apropiată mai degrabă de meșteșug decât de arta contemporană
„Succesul emigrării e în cât de deschis ești la o cultură nouă, fără să o renegi pe a ta” - Andu Iordache
Născut în România 15 Februarie 2026, 12:41

„Succesul emigrării e în cât de deschis ești la o cultură nouă, fără să o renegi pe a ta” - Andu Iordache

Andu Iordache s-a născut la Suceava. Este absolvent de biblioteconomie și pshihologie în România, unde a lucrat...

„Succesul emigrării e în cât de deschis ești la o cultură nouă, fără să o renegi pe a ta” - Andu Iordache
Între identitate și alteritate: Natașa Delia Maier, la „Născut în România”
Născut în România 10 Februarie 2026, 12:07

Între identitate și alteritate: Natașa Delia Maier, la „Născut în România”

Cu rădăcini multietnice, vorbitoare nativă de română și maghiară, deținătoare a două cetățenii și cunoscătoare a mai...

Între identitate și alteritate: Natașa Delia Maier, la „Născut în România”
Născut în România cu avocata de imigrație Dana Bucin, Consul Onorific al României la Connecticut
Născut în România 05 Februarie 2026, 14:41

Născut în România cu avocata de imigrație Dana Bucin, Consul Onorific al României la Connecticut

Născut în România - Dumincă, 8 februarie, de la ora 16.00

Născut în România cu avocata de imigrație Dana Bucin, Consul Onorific al României la Connecticut
Muntele, eterna fascinaţie. Invitat: alpinistul şi ghidul montan Alexandru Păun
Născut în România 05 Februarie 2026, 12:00

Muntele, eterna fascinaţie. Invitat: alpinistul şi ghidul montan Alexandru Păun

Născut în România sâmbătă, 7.02.2026, ora 16.00, realizator Valentin Protopopescu

Muntele, eterna fascinaţie. Invitat: alpinistul şi ghidul montan Alexandru Păun
Ascultă live

Ascultă live

16:30 - 17:00
Vocea umană
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
16:00 - 16:56
Đóńńęŕ˙ ďĺđĺäŕ÷ŕ 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
16:10 - 17:00
OBIECTIV, ROMÂNIA! (selecţiuni) (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
15:00 - 17:00
LADA DE ZESTRE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
15:03 - 19:00
Sens unic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
15:03 - 18:59
Sens Unic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
PULSUL ZILEI
Ascultă live Radio România Reșița
16:03 - 19:00
SENS UNIC
Ascultă live Radio România Tg Mureș
16:03 - 18:45
Sens unic
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri