MOULIN ROUGE de Baz Luhrmann, quintesență a filmului hollywoodian- de Michaela Platon

Astăzi
vreau să vă vorbesc un film excepțional, pe care, dacă nu l-ați văzut până
acum, îl puteți prinde pe PRO Cinema, care a ales să reintroducă pelicula în
circuitul difuzărilor.

Recunosc,
sunt subiectivă , este filmul vieții mele pe genul ăsta, după cum Baz Luhrmann
este geniul regizoral pe care îl admir cu fervoare. Moulin Rouge este mult mai
mult decât un musical, este quintesența hollywoodului, creație ce coagulează
toate epocile cinematografiei într-un diamant polișat fără egal, ca
o bijuterie a coroanei filmului din toate timpurile. Pelicula are tot ce îi
trebuie pentru a fi o capodoperă, de la scenariul care pornește de la
ideea unui celebru roman - Dama cu camelii - al lui Alexandre Dumas fiul (preluat
strălucit și într-un libret de operă -Traviata a lui Giuseppe Verdi), la
scenogafia grandioasă, costumele unice sau soundtrack-ul excepțional.

Iar viziunea lui Baz Luhrmann depășește cu mult
așteptările oricui - pentru că există spațiu și mijloace ca să expandeze în
fabuloasa lume luhrmaniană în care imaginația se materializează eclipsând
realitatea. Poate doar Tim Burton să mai aibă aceeași creativitate pe imaginar,
dar în stilul dark, gotic, macabru.

Moulin Rouge are cea mai spectaculoasă coloană
sonoră din câte am auzit vreodată, care în fapt este dincolo de un fundal
ce potențează acțiunea, chiar parte integrantă din scenariu, un
personaj sui-generis, versurile pieselor mulându-se într-un chip genial pe script.
N-am mai auzit niciodată ceva asemănator (nici chiar în Marele Gatsby tot al
lui Lurhman), felului în care sună coverurile unor piese celebre rock devenite
pe rând dialoguri ale filmului într-o dinamică miraculoasă a ritmurilor. Auzim
Nature boy al lui David Bowie și Massive Attack, Roxanne de la The Police
trasformat în tangou argentinian cu un sincron fabulos al baletului, Like a
Virgin a Madonnei într-o versiune hollywoodiană eminamente masculină, dar și
Because We Can -Fat Boy Slim și Children Of The Revolution a lui Bono, cântată
într-o manieră absolut inovatoare, pentru ca finalul să fie o apoteoză a
sunetelor din The Show Must Go On- piesa testament a lui Freddie Mercury - care
l-a acompaniat pe ultimul drum și pe el, dar și pe Satine - eroina din Moulin
Rouge.

Nici măcar nu mai știu de câte ori am văzut
filmul, dar și acum mai descopăr lucruri noi, mai sesizez nuanțe, mai primesc
mesaje, așa încât deși am un suflet atât de mare pentru a cuprinde filmele de
exceptie ale tuturor epocilor, venerez această capodoperă a lui Baz Luhrmann,
făcând ceea ce face un fan adevarat: o vizionează la nesfârșit.

Nicole
Kidman în rolul cântăreței de cabaret frivole al cărei catharsis este iubirea –
ne oferă un recital de excepție; cântă, joacă, dansează trecând cu o lejeritate
de mare actriță de la comedie - la spectacol burlesc, de la dramă- la musical,
într-o succesiune a scenelor și stărilor care o aureolează.

Ewan
McGregor este Christian, scriitorul sărac menit să îi arate celebrei curtezane
că poate fi iubită pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce oferă, la
rândul lui parcurgând această iubire inițiatică plin de speranța că sentimentul
va fi veșnic.Deși prestațiile celor doi au fost de excepție, numai Nicole a
fost nominalizată la Oscar, premiu pe care și l-au adjudecat doar Catherine
Martin, Angus Strathie și Brigitte Broch pentru costume și scenografie.
Așadar...vedeți că viața nu e dreaptă, cu atât mai puțin Academia Americană de
Film!

În
schimb Academia Europeană de film a încununat Moulin Rouge drept realizarea
europeană a anului în cinematografia mondială, iar lui Baz i-a revenit trofeul
Screen International, Globurile de Aur cazându-se strălucind pe șemineu în
locuințele lui Craig Armstrong – pentru coloana sonoră fabuloasă, lui
Nicole Kidman pentru cea mai bună actriță și –evident- lui Baz Lurhmann pentru
cel mai bun film.

Așadar,
nu scăpați Moulin Rouge la Pro Cinema, indiferent de câte ori l-ați văzut deja!
E un regal pe care nu se cade să-l refuzați!