Prima premiera a stagiunii 2018-2019 a Trupei Iosif Vulcan „Domnișoara Iulia”, de August Strindberg
11 octombrie 2018
MANKUSH JAZZ DADA, sub cerul înstelat, cu Anca Sigartău şi Manuela Cara
11 octombrie 2018

Micul prinț revine la Palatul Copiilor

Micul prinț în versiunea scenică lansată anul acesta de Teatrul „Stela Popescu” este o producţie foarte iubită de elevii bucureşteni. În luna octombrie, spectacolul poate fi văzut vineri, 12 octombrie de la orele 9.30 şi 11 şi sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 11, pe scenaSălii mici a Palatului copiilor.

Un spectacol de teatru – dans semnat de Ioana Macarie, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry. Micul prinţ este prezentat dePrimăria MunicipiuluiBucureștiprin intermediul Teatrului „Stela Popescu”. SpectacolulMicul Prinț beneficiază de adaptarea, scenariul, regia și coregrafia Ioanei Macarie, în timp ce costumele și scenografia de Oana Drăghici, cărora li se alătură pentru sound design – Teodor Pisai și light design – Ionuț Dumitrașcu. In distributie se găsesc Alex Floroiu – Micul Prinț, Cătălin Frăsinescu – Aviatorul, Carla Waltner/Alis Gheorghe – Vulpea, Andrei Dogaru/Stefan Rebeja – Sarpele, Monica Cozma/Sabina Ionță/Carmen Mărgărit/Maria Anghel/Ana Mihai – Trandafirii, Cristina Marin/Silvia Maurițiu – Floarea, Zoran Raici/Constantin Chiță – Regele, Octavian Iuga./ Dragoș Ieremia – Afaceristul, Alex Mălăeru / Daniel Goliță – Infumuratul, Andrew Lupu – Exploratorul.

Prin acest spectacol recent intrat în repertoriul său, Teatrul „Stela Popescu” își continuă orientarea repertorială pentru anul 2018 prin care își propune promovarea și dezvoltarea culturală pentru copiii de vârstă preșcolară, școlară și tânără.

Rezervări de grup pentru instituții de învățământ :Simona – 0755 132155,teatrulstelapopescu@gmail.com,teatrulstelapopescu5@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *